O fetiță de 5 ani, maestră în credință
La
Colegiul „Nuestra Señora del Pilar”, din Chapinero, în Bogota, în timpul unui
curs al Escuela de Padres de Familia având ca subiect Credința, în al doilea
semestru din 2001, unul dintre participanți a luat cuvântul și a spus:
Un
om ales de Dumnezeu
Cuvinte
de dor după bunul Mitropolit Nicolae
Preot Zaharia Pereş
Vrednicul de pomenire Mitropolit
Nicolae al Banatului s-a născut de praznicul Intrării în biserică a Maicii
Domnului, a păşit spre veşnicie într-o zi de duminică şi a fost înmormântat în
ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului. Pilda omului şi Mitropolitului
Nicolae îşi are temeiul în nemăsurata sa modestie, în răbdarea sa de excepţie
şi în curajul pocăinţei.
Sfinții
Părinți
călăuzitori
ai dreptei credințe[1]
Propovăduită
și însușită cu râvnă sfântă încă de la început, învățătura creștină a devenit
norma de viață a din ce în ce mai mulți inși. Pe măsură însă ce numărul
aderenților Mântuitorului au crescut, sa-u ivit și diferite interpretări
prilejuite de chiar modul în care mesajul evangheliei a fost înțeles. Lucrul
acesta a determinat necesitatea codificării dreptei credințe în așa fel încât
să se asigure păstrarea ei nealterată, fără împuținări, dar și fără adăugiri. A
fost o lucrare deosebit de importantă și grea în același timp, pe care au
împlinit-o Părinții Bisericii pătrunși de duhul lui Hristos și profund
cunoscători ai tainelor teologiei. Urmași nemijlociți ai ucenicilor Domnului,
eu au păstrat cu scumpătatea moștenirea primită, transmițând-o întocmai, din
veac în veac.
Abandon total
Nu te neliniști din cauza greutăților
vieții, din cauza suișurilor și coborâșurilor, din cauza dezamăgirilor, din
cauza viitorului mai mult sau mai puțin sumbru. Dorește ceea ce dorește
Dumnezeu. Oferă-i sacrificiul sufletului tău simplu în mijlocul neliniștilor și
greutăților și, mai ales, acceptă voia Lui. Nu contează că te consideri un
ratat dacă Dumnezeu te consideră pe deplin realizat după placul Lui. Lasă-te cu
încredere în mâinile lui dumnezeu, cate te iubește și va ajunge la tine, deși
tu nu-l vezi. Gândește-te că ești în mâinile Lui, ocrotit cu atât mai puternic
cu cât te simți mai trist și dezolat. Trăiește fericit, trăiește în pace, nimic
să nu te deranjeze, nimic să nu te neliniștească, nici oboseala, nici
eșecurile. Fă să apară și să se mențină tot timpul un zâmbet dulce pe fața ta,
mărturie că Dumnezeu te călăuzește mereu. Și în adâncul inimii tale pune,
înainte de toate, tot ceea ce te umple de pacea lui Dumnezeu. Roagă-te cu
ardoare și ai încredere.
(Părintele Teilhard de Chardin)[1].
[1]
Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice
pentru suflet, vol. 4, ed. Pauline, București, 2004, P. 88-89.
Gânduri de decembrie
Profesor Paul Krizner
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la
acest început de an la mănăstirea Bodrog. La pangar am văzut o carte care mi-a
atras atenţia. Citind prin cuprins, la asta m-am uitat prima data, nu ştiu de
ce, mi s-a părut interesantă şi am cumpărat-o. Este vorba de cartea domnului
profesor de Religie Ortodoxă Paul Krizner, o carte de eseuri născătoare de
predici şi cateheze şi deschizătoare de drumuri pentru alte articole legate de
problemele pastoraţiei actuale. Mi-a atras atenţia un articol legat de iarnă şi
a cărui lectură m-a bucurat. Merită citit articolul ceea ce înseamnă că această
carte şi-a atins scopul, deci aveţi ocazia: căutaţi cartea. Redau mai jos
articolul:
„A venit şi-aici
Crăciunul
Să ne mângâie
surghiunul.
Radu Gyr
Aspecte legate de citirea
pomelnicelor[1]
În
viața Bisericii Ortodoxe, pomelnicul ocupă un loc aparte. Aproape fiecare
credincios ajunge, mai devreme sau mai târziu, să scrie numele celor dragi pe
un pomelnic: pentru sănătate, pentru ajutor, pentru mulțumire sau pentru odihna
celor adormiți. Dincolo însă de simpla înșiruire a unor nume, pomelnicul
exprimă credința că omul nu este singur, ci trăiește în comuniune cu Dumnezeu
și cu întreaga Biserică.
De
multe ori, credincioșii acordă o mare importanță momentului în care preotul
citește pomelnicele. Totuși, pentru a înțelege adevărata semnificație a
acestora, trebuie să privim spre tradiția liturgică a Bisericii și spre locul
pe care pomelnicele îl ocupă în cadrul Sfintei Liturghii.
Originea
pomenirii pomelnicelor
În
primele secole creștine, credincioșii aduceau la biserică pâine și vin pentru
săvârșirea Sfintei Liturghii. Împreună cu aceste daruri erau aduse și liste cu
numele membrilor familiei sau ale celor pentru care se făcea rugăciune. Aceste
nume erau pomenite în cadrul Proscomidiei, adică în rânduiala pregătirii
darurilor pentru Sfânta Jertfă.
În
timp, Proscomidia s-a mutat la începutul Sfintei Liturghii, iar pomenirea
pomelnicelor a rămas strâns legată de această parte tainică și profundă a
cultului ortodox.
Acest
lucru nu este întâmplător. Pe Sfântul Disc, în jurul Sfântului Agneț – care Îl
reprezintă pe Hristos –, sunt așezate miridele pentru Maica Domnului, pentru
sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Imaginea aceasta exprimă
simbolic întreaga Biserică adunată în jurul lui Hristos.
Pomelnicul
nu este o simplă listă de nume
În
mentalitatea ortodoxă, pomelnicul nu trebuie redus la o formalitate religioasă
sau la un obicei făcut „ca să fie”. El reprezintă o formă de rugăciune și de
încredințare a vieții noastre înaintea lui Dumnezeu.
Atunci
când un credincios scrie un pomelnic, el aduce înaintea lui Dumnezeu durerile,
speranțele, necazurile și bucuriile sale. Într-un anumit sens, pomelnicul
devine o mărturisire tainică a vieții omului.
Din
acest motiv, tradiția ortodoxă a păstrat pomenirea nominală în cadrul
Proscomidiei, săvârșită în taină de către preot, și nu ca un moment public
menit să atragă atenția sau să creeze impresia unei „rugăciuni mai puternice”
doar pentru că este auzită de toți.
Practici
care pot afecta sensul liturgic
În
unele locuri s-a răspândit obiceiul citirii îndelungate a pomelnicelor în
timpul ecteniilor sau chiar în momente foarte importante ale Sfintei Liturghii.
Uneori, aceste întreruperi afectează cursivitatea slujbei și atenția
credincioșilor.
Mai
grav este atunci când accentul se mută de la participarea la rugăciune spre
ideea că simpla „citire a numelor” ar fi suficientă. În astfel de situații,
există riscul transformării vieții liturgice într-un formalism lipsit de
profunzime duhovnicească.
Biserica
a rânduit însă ca pomenirile speciale să fie făcute „după rânduiala și la
vremea arătată”, fără a tulbura desfășurarea Sfintei Liturghii.
Pomelnicul
trebuie susținut prin viață duhovnicească
Un
aspect foarte important este faptul că pomelnicul nu înlocuiește participarea
personală la viața Bisericii. Credinciosul este chemat să-și susțină rugăciunea
prin:
·
participare la Sfânta Liturghie;
·
rugăciune personală;
·
post;
·
spovedanie;
·
împărtășire;
·
fapte bune și schimbarea vieții.
Pomelnicul
nu este „o rugăciune delegată” exclusiv preotului, ci o lucrare comună a
întregii Biserici.
Din
păcate, uneori apar și practici superstițioase, precum ideea că trebuie duse
pomelnice la șapte sau nouă biserici într-o singură zi pentru ca rugăciunea să
fie „mai eficientă”. O astfel de abordare mută accentul de la credință și
pocăință la simplul număr sau la gesturi exterioare.
Rolul
preotului și al catehezei liturgice
Preotul
are datoria de a păstra rânduiala liturgică și de a explica credincioșilor
sensul autentic al pomenirii pomelnicelor. Cateheza liturgică este esențială
pentru ca oamenii să înțeleagă ce se întâmplă la Proscomidie și de ce Biserica
a păstrat această practică de-a lungul secolelor.
În
același timp, preotul este chemat să intensifice rugăciunea pentru credincioși,
mai ales atunci când aceștia trec prin încercări sau perioade dificile.
Concluzie
Pomelnicul
este mai mult decât o simplă hârtie cu nume. El este expresia legăturii dintre
om și Dumnezeu, dintre credincios și Biserică. În spatele fiecărui nume se află
o viață, o suferință, o speranță sau o rugăciune.
Atunci
când este înțeles corect și trăit în duhul Bisericii, pomelnicul devine un act
de comuniune și iubire, integrat firesc în frumusețea și rânduiala cultului
ortodox.
© Editura Doxologia https://edituradoxologia.ro/.
Cartea citată se găsește aici: https://edituradoxologia.ro/biserica-slavei-tale-studii-de-teologie-si-spiritualitate-liturgica-vol-i
și are ca autor pe părintele Profesor Dr. Viorel Sava https://edituradoxologia.ro/autor/pr-prof-dr-viorel-sava.
[1] Pr. Prof. dr. Viorel Sava, „aspecte legate de citirea
pomelnicelor”, în Pr. Prof. dr. Viorel Sava,
„În Biserica Slavei Tale” Studii de teologie și spiritualitate liturgică,
vol. 1, Doxologia, Iași, 2012, pp. 111-117.
Cum trebuie să luăm parte la Sfânta
Liturghie?
[*] (Material
catehetic și omiletic în legătură cu explicarea Sfintei Liturghii)
1.
Cum
trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Liturghie?
Când vrei să iei parte la Sfânta
Liturghie, frate creștine, adu-ți aminte că biserica este „casa lui Dumnezeu”, de care se cuvine „să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinței,
curățindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, și spălându-ne trupul în
apă curată”, cum ne povățuiește Sf. Apostol Pavel (Evrei 10, 22). Încetează
deci, din ajuns, lucrul și obișnuiește-ți sufletul cu rugăciune, cu înfrânarea
de la păcate și cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură și orice
vrăjmășie (cf. Matei 5, 23-24; cf. 1 Timotei 2, 8), mai ales atunci când
vrei să te împărtășești.
Preotul și comunitatea
Pr. Alexander Schmemann
În învățătura ortodoxă despre Biserică (și, despre, deci cult, care este acțiunea sfântă și expresia Bisericii), clerul și laicii nu pot fi nici opuși unul altuia, nici confundați unul cu altul; întreaga Biserică este laos, Poporul lui Dumnezeu și fiecare în ea este, întâi de toate, un laicos, adică un membru al trupului, un participant activ la viața întregului.
Nenorocire sau binecuvântare
Într-un sat mic, trăia un bătrân cu
băiatul lui de 17 ani.
Într-o zi, singurul cal alb cu care
lucra a sărit gardul și a fugit cu niște cai sălbatici. Lumea din sat murmura:
„Ce nenorocire pe dumneata, nea Cipriane!”, iar el, liniștit, răspundea: „Poate
e o nenorocire, poate e o binecuvântare”.
La câteva zile după, calul alb s-a
întors cu un alt frumos cal sălbatic, iar lumea îl saluta pe bătrân, zicându-i:
„Ce noroc!”, la care nea Ciprian răspundea: „Poate e un noroc, poate e o
nenorocire”.
După alte câteva zile, băiatul
adolescent, în timp ce urca pe calul sălbatic pentru a-l îmblânzi, a fost
dărâmat și și-a fracturat un picior și din cauza asta a început să șchiopăteze,
iar oamenii îi spuneau bătrânului: „Ce nenorocire pe capul tău, omul”, la care
el răspundea: „Poate e o nenorocire, poate e un noroc”.
După o vreme, a izbucnit războiul și
toți tinerii din sat au fost luați la luptă în fruntea frontului, dar pe
băiatul lui nu l-au luat pentru că șchiopăta. Și toată lumea din sat când îl
saluta pe bătrân îi spunea: „Ce binecuvântare pe capul tău, nea Ciprian!” Iar
el, cu credința lui de neclintit, a răspuns din nou: „Numai Dumnezeu știe,
poate este o binecuvântare, poate este o nenorocire”.
Într-adevăr, numai Dumnezeu știe și
el niciodată nu se înșală.
Mulțumiri lui Luis Vece[1].
[1]Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 5, trad.: Simona Tănăsescu, ed. Pauline, București, 2006, pp. 8-10.
Materia
folosită la sfintele slujbe
Pr.
Prof. univ. dr. Sorin Cosma
I.
Pregătirea aperceptivă
Așa
precum păcatul a cuprins întreaga ființă a omului, tot astfel și opera
răscumpărătoare a Domnului aduce deopotrivă sfințenia sufletului și a trupului.
În felul acesta, pe lângă actele de pietate cu caracter duhovnicesc, precum
rugăciunea, postul, pocăința, etc, este folosită în cadrul slujbelor
bisericești și o anumită materie, care prin lucrarea sfințitoare a Duhului
Sfânta asupra ei transmite harul mântuitor asupra întregii noastre ființe, spre
desăvârșirea deopotrivă a trupului și a sufletului.
