Materia
folosită la sfintele slujbe
Pr.
Prof. univ. dr. Sorin Cosma
I.
Pregătirea aperceptivă
Așa
precum păcatul a cuprins întreaga ființă a omului, tot astfel și opera
răscumpărătoare a Domnului aduce deopotrivă sfințenia sufletului și a trupului.
În felul acesta, pe lângă actele de pietate cu caracter duhovnicesc, precum
rugăciunea, postul, pocăința, etc, este folosită în cadrul slujbelor
bisericești și o anumită materie, care prin lucrarea sfințitoare a Duhului
Sfânta asupra ei transmite harul mântuitor asupra întregii noastre ființe, spre
desăvârșirea deopotrivă a trupului și a sufletului.
II.
Anunțarea temei
Vom
vedea astfel care este materia necesară sfintelor slujbe bisericești și ce
importanță are ea pentru dobândirea sfințeniei și mântuirii.
III.
Tratarea
Materiile folosite în cult sunt:
pâinea, vinul, apa, untdelemnul, Sfântul Mir, tămâia și lumânările. Le vom
vedea pe rând.
1. Pâinea
reprezintă alimentul principal, care ne asigură viața biologică, după cum
rezultă și din rugăciunea „Tatăl nostru”. Pâinea este în același timp și darul
lui Dumnezeu, însă și strădania noastră. Din evlavie noi oferim lui Dumnezeu
darul nostru din darul Lui și astfel intrăm în comuniune cu El: „Ale Tale
dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate”... Dumnezeu Însuși
poruncește lui Moise ca în cortul mărturiei, „pe masă să pui pâinile punerii
înainte, care se vor afla pururea înaintea Mea” (Ieșire 25, 30; Levitic 2,
1-4). Pe lângă aceasta, oferirea pâinii și a vinului erau socotite și un mod de
cinstire și de binecuvântare arătat persoanei prețuite (Facere 14, 19-19).
Mântuitorul dă o semnificației proprie pâinii, care se aduce jertfă: „Eu sunt
pâinea vieții. Cel ce vine la mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va
înseta niciodată” (Ioan 6, 35). Datorită acestei asemănări, Domnul preface
pâinea în Trupul Său la Cina cea de Taină, spre a fi o permanentă hrană
spirituală credincioșilor (Matei 26, 25). Pâinea prefăcută în Trupul lui
Hristos definește Biserica. Așa cum pâinea este formată din mai multe boabe de
grâu, tot așa și Biserica este Trupul lui Hristos, format din mai multe membre.
Pâinea euharistică nu trebuie să se confunde cu pâinea binecuvântată, precum
este prescura (anafura) de la sfârșitul Liturghiei, sau pâinea de la litie,
care ne amintește de cele cinci pâini pe care le-a binecuvântată Domnul în
pustie (Matei 14, 19-21).
2. Vinul,
asemenea pâinii, avea în Vechiul Testament simbolul cinstirii cuiva și a
binecuvântării lui. El era considerat ca fiind „sângele boabelor de struguri”
(Deuteronom 32, 14), fiind folosit în alimentație ca întăritor al trupului și
chiar ca lea vindecător (Luca 10, 34; Tim. 5, 23). Ca și pâinii, Mântuitorul dă
vinului o semnificație proprie, prefăcându-l în Sângele Său la Cina cea de Taină,
cu puterea de a ierta păcatele (Matei 26, 27-28). La fel ca pâinea, vinul
rezultă tot din boabe și reprezintă astfel Biserica, adică Trupul tainic al
Domnului, ca unitate a credincioșilor care se împărtășesc din același Pahar. Ca
simbol al unității și bucuriei, vinul este folosit și în cadrul Tainei Sfintei
Cununii. Este binecuvântat împreună cu pâinea în cadrul slujbei Litiei. Se mai
folosește apoi și la stropirea trupului celor adormiți.
3. Apa
este un element indispensabil vieții. Este și un element al curăției trupului,
devenind și un simbol al curăției sufletești, precum era și botezul lui Ioan:
„Eu unul vă botez cu apă spre pocăință...” (Ioan 3, 11). Prin botezul Domnului
însă apele se sfințesc, primind puterea Sfântului Duh. Și astfel prin harul
Sfântului Duh apa se sfințește mereu, constituind materia tainei Sfântului
Botez în numele Sfintei Treimi (Ioan 3, 5). Apa sfințită este folosită de
Biserică și în slujbele ierurgiilor. Aceasta este apa cea vie la care se referă
Iisus în dialogul cu femeia samarineancă (Ioan 4, 14). Sfințirea apei se
numește „aghiasmă”. Cunoaștem „Aghiasma mică”, numită și „sfeștanie”, făcută la
casele credincioșilor, precum și „Aghiasmă mare” săvârșită în special la
Bobotează.
4. Untdelemnul
alături de pâine și tămâie constituie în Vechiul Testament jertfa care se aduce
lui Dumnezeu pe altar (Levitic 2, 4). El este simbolul puterii, de aceea cu el
erau unși marii demnitari religioși și politici, adică arhiereii, profeții și
regii (Regi 10, 1; 19, 16; III Regi, 1, 45). Asemenea ramurii de măslin din al
cărui fruct se extrage, untdelemnul este simbolul bucuriei și al mântuirii
(facere 8, 11). Fiindcă se folosea și la întreținerea luminii în candele, are
și simbolul înțelepciunii (Matei 25, 1-13). Ca și vinului, untdelemnului i se
atribuie puteri vindecătoare (Luca 10, 34). Mântuitorul recomandă Sfinților
Apostoli trimiși în misiune să acorde vindecări prin ungere cu untdelemn (Marcu
6, 13), întemeind astfel Taina Sfântului Maslu, practicată de Biserică (Iacob
5, 15). Untdelemnul simbolizează apoi, bucuria mântuirii atunci când este
folosit la Taina Sfântului Botez.
5. Sfântul
Mir constituie un amestec de untdelemn, vin și 38 de arome preparate după o
anume rânduială și sfințite în Joia Sfintelor Patimi de un sobor de episcopi. Purtând
în sine prin sfințire puterea darurilor Sfântului Duh, Sfântul Mir constituie
materia Tainei Mirungerii, care se aplică imediat după Botez ca o „pecete a
darului Sfântului Duh” (I Corinteni 1, 2). Se mai folosește apoi la sfințirea
lăcașurilor de închinăciune, a antimiselor, precum și a celor căzuți și
reveniți la Biserica Ortodoxă.
6. Tămâia
este rășină frumos mirositoare a unor arbori. Sub formă mai fină, de calitate
superioară este și smirna. Ea servea mai mult ca aromat la îmbălsămarea
morților. Încă din Vechiul Testament tămâia era folosită din porunca lui
Dumnezeu (ieșire 30, 1-8). Tămâia care se ridică în sus oferă imaginea
rugăciunii curate care se înalță spre Dumnezeu (psalmul 140, 25). Ea reprezintă
și simbolul curăției, fiindcă aroma ei alungă mirosul neplăcut. Venirea lui
Mesia va aduce o preamărire a numelui lui Dumnezeu, printr-o jertfă universală
de tămâie (Maleahi 1, 11). De aceea, Domnul a fost întâmpinat la Nașterea Sa cu
aur, smirnă și tămâie... este folosită în cultul creștin din cele mai vechi
timpuri. Obiectul de cult cu care se tămâiază se numește cădelniță. Se folosea
la început la slujbe de înmormântare, apoi s-a generalizat la toate slujbele,
având de fiecare dată o altă interpretare.
7. Lumânările
au intrat în cultul creștin încă dintru început, fiind aduse de iudeii
încreștinați (Faptele Apostolilor 20, 7-8). Lumânarea închipuie lumina lui
Hristos (Ioan 8, 12). Pentru credincioși simbolizează și lumina vieții lor
curate, izvorâte din viața lui Hristos, lumânările sunt folosite la toate
slujbele bisericești, având de fiecare dată simbolul ei specific. Lumânările
sunt făcute din ceară culeasă de albine din cele mai variate și aromate flori.
Și cum albinele sunt toate fecioare, lumânarea făcută din ceara lor închipuie
Trupul Mântuitorului născut din Sfânta Fecioară. Lumânările sunt puse în
sfeșnic. Acestea, după forma în care sunt făcute, au anumite simboluri.
Sfeșnicul cu un braț închipuie unitatea Sfintei Treimi. Cele cu două brațe
simbolizează cele două firi ale Mântuitorului; cele cu trei brațe oferă
imaginea persoanelor Sfintei Treimi. Cele cu 7 brațe indică cele 7 daruri ale
Sfântului Duh, iar cele cu 12 brațe amintesc de cei 12 Apostoli.
IV.
Recapitularea – Aprecierea
Am
văzut că materia folosită la în cultul creștin își are originea în cultul
iudaic. Ea a fost folosită nu la întâmplare, ci din porunca lui Dumnezeu.
Trecând
însă în cultul creștin ea primește specificul și sensul spiritual al noii
religii, încât și semnificația ei va primi amprenta vieții duhovnicești
specifică creștinilor. Astfel, pâinea și vinul, de pildă, reprezintă modul de
cinstire și binecuvântare a unei persoane deosebite. Folosite însă la Sfânta
Liturghie și prefăcute în Trupul și Sângele Mântuitorului, pâinea și vinul se
oferă spre iertarea păcatelor, ele reprezentând în același timp și Unitatea
Bisericii, ca Trup tainic al Domnului. În felul acesta, puterea Sfântului Duh
se transmite prin materia folosită întregii ființe a credincioșilor, atât
trupului, cât și sufletului.
V.
Asocierea
În
acest caz nu trebuie să confundăm materia folosită la unele slujbe, față de
aceeași materie folosită la alte slujbe. De pildă pâinea și vinul folosite la
slujba litiei reprezintă doar un simbol pe când pâinea și vinul folosite ca
daruri în cadrul sfintei Liturghii, reprezintă o prefacere reală în Trupul și
Sângele Domnului, având și efectele unei jertfe reale. Untdelemnul din candele
e simbolul înțelepciunii, iar cel de la Taina Botezului simbolizează bucuria
mântuirii, pe când în cadrul Tainei Sfântului Maslu, untdelemnul sfințit are
efecte de vindecare a bolilor și de iertare a păcatelor. Tămâia și lumânarea sunt
simboluri. Sfântul Mir nu este de asemenea un simbol, ci purtătorul darurilor
Sfântului Duh care pecetluiesc viața duhovnicească a celui botezat. La fel apa
sfințită (care nu se strică) are în ea puterea harului sfințitor, nu este ca
înainte un simplu simbol al curăției.
VI.
Generalizarea
Din
cele până aici tratate vedem că materia necesară slujbelor bisericești
reprezintă darul lui Dumnezeu dat nouă spre întreținerea vieții trupești, dar
pe care îl oferim și noi lui Dumnezeu spre a-l sfinți și a ne fi de folos spre
dobândirea mântuirii.
VII.
Aplicarea
Materia
folosită în cult reprezintă în cea mai mare parte dania credincioșilor. Se
cuvine ca aceste daruri oferite lui Dumnezeu și sfințite spre mântuirea noastră
să corespundă întru totul acestui scop. Astfel, pâinea oferită ca dar trebuie
să fie făcută din faină de grâu dospită, vinul să fie din struguri, curat și
neoțetit, de preferință de culoarea roșie. Untdelemnul să nu fie râncezit, iar
apa să fie curată. Se obișnuiește apoi ca la intrarea în Sfântul Locaș de închinare
credincioșii să aprindă lumânări și să se roage pentru cei vii și pentru cei
adormiți. Aprinderea lumânării atrage după sine luarea aminte ca și conștiința
și faptele să fie pătrunse de lumina lui Hristos: „Așa să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să
preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). La fel când
credinciosul aduce darul spre a fi sfințit să ia aminte la cuvintele
Mântuitorului: „De-ți vei aduce darul tău al altar și acolo îți vei aduce
aminte că fratele tău are ceva asupra ta, mergi mai întâi de te împacă cu
fratele tău, și atunci venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-25)[1].
[1]
Pr. Prof. univ. dr. Sorin Cosma, Cateheze.
Lecții de religie – clasele V-XII, vol. II, ed. Banatica, Caransebeș, 2001,
pp.242-428.
