Cu adevărat deșertăciune sunt toate
By
Alexandru Hrab
Participând
la numeroase înmormântări și la numeroase parastase nu am observat ori poate nu
am fost întrutotul atent la unele din cuvintele rostite în cântările
bisericești din cadrul slujbelor acestor evenimente. Una dintre ele spune: „Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa
aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a
zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde
împreună sunt împăraţii şi săracii…”. Deci, toate în această viață sunt
deșertăciune, umbră, vis, iar noi ne tulburăm în van și zadarnic, fără nici un
temei adevărat, amăgindu-ne singuri că putem obține multe (un loc de muncă mai
bine plătit, studii superioare, o casă mai mare etc.), că putem face lucruri
mari, invidiindu-ne unii pe alții, urându-ne între noi, uitând, în cele din
urmă, de Dumnezeu pentru ca în final cu acest trup de lut să fim așezați în
pământul din care am fost creați. În
groapă nu ducem nimic cu noi! Știm asta, dar ne tulburăm când cineva ne
zice un cuvânt urât, ne întristăm când dăm de un necaz, suferim când „ni se
scufundă corăbiile” și, totuși, alergăm.
