Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Alexander Schmemann. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alexander Schmemann. Afișați toate postările

sâmbătă, 10 decembrie 2016

Cinstirea Sfintei Fecioare Maria - Pr. Alexander Schmemann

 


Cinstirea Sfintei Fecioare Maria

 Pr. Alexander Schmemann

 

            Ceea ce am prezentat până acum nu este singurul conținut al anului liturgic. El include și un al doilea ciclu, închinat cinstirii Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Acesta constă în următoarele sărbători mai importante: Nașterea ei – 8 septembrie; Intrarea Maicii Domnului în Biserică – 21 noiembrie; sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 martie; sărbătoarea Întâmpinării Domnului – 2 februarie[1]; și, în final, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – 15 august. Ele ne amintesc despre diferite momente din viața Fecioarei Maria, însă nu sunt doar amintiri. Ele ne revelează cu adevărat ceea ce este viața umană în perfecțiunea ei, pentru că Fecioara Maria este Maica Domnului și, astfel, rodul cel mai bun, ultim, desăvârșit al umanității. Ea este sigura în care vedem ceea ce Dumnezeu a dorit când a creat ființa umană. Când privim la curăția ei, la iubirea ei față de Dumnezeu, la perfecțiunea ei, știm că toate gândurile noastre – „eu sunt bun”, „eu sunt rău”, „eu sunt mai bun”, „eu sunt mai rău” – sunt fără înțeles. Când ne gândim la iubirea ie cerească, la întreaga ei viață, știm că aceasta este viață umană reală și, de asemenea, realizăm cât de departe suntem noi de ea.

            Astfel, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului nu este numai comemorarea nașterii ei, ci descoperirea adevăratului înțeles al intrării fiecărui om în lume. Din momentul în care suntem născuți, deja începem să împlinim destinul nostru uman. Aceasta înseamnă a realiza în condițiile și situația noastră personală nivelul de trăire pe care Fecioara Maria l-a realizat. Ce a făcut ea? Întâi de toate, ea a fost prezentată la Templu, și aceasta s-a întâmplat și cu noi: noi de asemenea am fost prezentați la Templu, în cadrul Botezului și Mirungerii. Aceasta înseamnă într-un sens că am fost scoși afară din această lume și intrăm în adevărata viață care este în Dumnezeu. Înseamnă că viața noastră este închinată și încredințată lui Dumnezeu. Prezentarea la Templu (adică Intrarea în Biserică – n. trad.) este sărbătoarea în care noi învățăm ce înseamnă dăruirea noastră lui Dumnezeu.

            Apoi urmează sărbătoarea Bunei Vestiri: comemorarea vestirii unice făcută Mariei, dar și comemorarea vestirii făcute fiecăruia dintre noi despre ceea ce trebuie să facem în această lume. Pentru că toți avem o vocației care nu este pur și simplu „a reuși” în viață, ci mai degrabă a împlini dorința lui Dumnezeu, „planul” Său unic pentru fiecare dintre noi. Acestei vestiri Fecioara Maria i-a răspuns da. Acest da al ei este acela care face posibil un da al nostru în fața lui Dumnezeu, pentru că răspunsul ei a făcut posibilă venirea lui Hristos la noi. În ea bucuria și supunerea față de dorința lui Dumnezeu, „facă-se voia Ta”, este revelată, dar și dată nouă.

            Următoarea este sărbătoarea întâmpinării Domnului, când ea oferă pruncul ei lui Dumnezeu. Această sărbătoare are sens nu numai pentru mame, ci pentru toată ființa umană, pentru că adevăratul înțeles al vieții noastre și a tot ceea ce există în ea stă în oferirea lor lui Dumnezeu. Uneori, vorbind despre ceva sau cineva pe care noi îl iubim sau de care purtăm grijă, zicem, „acesta este copilul meu”! Dar indiferent ce „copil” avem, trebui să-l oferim lui Dumnezeu. Viața umană adevărată înseamnă să realizăm că totul aparține lui Dumnezeu, și nu există bucurie mai mare decât aceea de a oferi lui Dumnezeu pe acelea pe care-I aparțin. La Sf. Liturghie zicem: „Ale Tale dintru ale tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”. Totul capătă înțelesul adevărat și ne aparține cu adevărat când noi îl oferim lui Dumnezeu cu bucurie, mulțumire și cu iubire.

            Ultima sărbătoare a acestui ciclu este Adormirea Maicii Domnului. Acum vara este aproape de sfârșit; fructele și florile sunt frumoase; frunzele devin aurii și roșii, dar ele sunt încă vii. Natura s-a împlinit pe ea însăși și totul se pare că a atins perfecțiunea. În mijlocul acestei lumi minunate, noi sărbătorim, într-un sens voios, moartea Fecioarei Maria, și afirmăm în imnele noastră că ea nu a fost părăsită în moarte. Pentru că așa de mare a fost iubirea ei, așa de mare a fost puterea luminii, pe care ea a avut-o în ea însăși și a vieții ei cu Dumnezeu, că a fost ridicată din moarte către Hristos; și în aceasta, în înălțarea ei, a început învierea noastră, a tuturor. Sărbătoarea o descoperă pe care ca primul rod al Învierii lui Hristos. Dar ceea ce s-a întâmplat cu ea se întâmplă și cu noi; calea ei este calea noastră. Contemplarea vieții noastre prin ea, ființa umană desăvârșită[2].



[1] În Biserica Ortodoxă, sărbătoarea Întâmpinării este închinată Mântuitorului Hristos, accentul punându-se pe persoana Dumnezeiescului Prunc, ceea ce a și dat numele sărbătorii „Întâmpinarea Domnului”. În Biserica Romano-Catolică accentul se pune pe persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pentru a se curăța, așa cum prevedea Legea. Aceasta a și dat numele sărbătorii: „Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis”. Vezi Pr. Ene Braniște, Liturgică generală, București, 1985, p. 204. De concepția catolică despre această sărbătoare au fost influențați și unii teologi ortodocși, așa cum se poate vedea și în cazul autorului de față. Vezi și Dr. Dragomir Demterescu, „Cinstirea și venerațiunea Sfintei Fecioare”, în: Biserica Ortodoxă Română, XXXVIII (1914), 8, pp. 796-797.

[2] Pr. Alexander Schmemann, Liturghie și viață. Desăvârșirea creștină prin intermediul experienței liturgice, Traducere Pr. Viorel Sava, Basilica, București, 2014, pp.130-132.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină