Cinstirea Sfintei Fecioare Maria
Ceea
ce am prezentat până acum nu este singurul conținut al anului liturgic. El
include și un al doilea ciclu, închinat cinstirii Sfintei Fecioare Maria, Maica
Domnului. Acesta constă în următoarele sărbători mai importante: Nașterea ei –
8 septembrie; Intrarea Maicii Domnului în Biserică – 21 noiembrie; sărbătoarea
Bunei Vestiri – 25 martie; sărbătoarea Întâmpinării Domnului – 2 februarie[1];
și, în final, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – 15 august. Ele ne amintesc
despre diferite momente din viața Fecioarei Maria, însă nu sunt doar amintiri.
Ele ne revelează cu adevărat ceea ce este viața umană în perfecțiunea ei,
pentru că Fecioara Maria este Maica Domnului și, astfel, rodul cel mai bun,
ultim, desăvârșit al umanității. Ea este sigura în care vedem ceea ce Dumnezeu
a dorit când a creat ființa umană. Când privim la curăția ei, la iubirea ei
față de Dumnezeu, la perfecțiunea ei, știm că toate gândurile noastre – „eu
sunt bun”, „eu sunt rău”, „eu sunt mai bun”, „eu sunt mai rău” – sunt fără
înțeles. Când ne gândim la iubirea ie cerească, la întreaga ei viață, știm că aceasta este viață umană reală și, de
asemenea, realizăm cât de departe suntem noi de ea.
Astfel,
sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului nu este numai comemorarea nașterii ei, ci
descoperirea adevăratului înțeles al intrării fiecărui om în lume. Din momentul
în care suntem născuți, deja începem să împlinim destinul nostru uman. Aceasta
înseamnă a realiza în condițiile și situația noastră personală nivelul de
trăire pe care Fecioara Maria l-a realizat. Ce a făcut ea? Întâi de toate, ea a
fost prezentată la Templu, și aceasta s-a întâmplat și cu noi: noi de asemenea
am fost prezentați la Templu, în
cadrul Botezului și Mirungerii. Aceasta înseamnă într-un sens că am fost scoși
afară din această lume și intrăm în adevărata viață care este în Dumnezeu.
Înseamnă că viața noastră este închinată și încredințată lui Dumnezeu.
Prezentarea la Templu (adică Intrarea în Biserică – n. trad.) este sărbătoarea
în care noi învățăm ce înseamnă dăruirea noastră lui Dumnezeu.
Apoi
urmează sărbătoarea Bunei Vestiri: comemorarea vestirii unice făcută Mariei,
dar și comemorarea vestirii făcute fiecăruia dintre noi despre ceea ce trebuie
să facem în această lume. Pentru că toți avem o vocației care nu este pur și
simplu „a reuși” în viață, ci mai degrabă a împlini dorința lui Dumnezeu,
„planul” Său unic pentru fiecare dintre noi. Acestei vestiri Fecioara Maria i-a
răspuns da. Acest da al ei este acela care face posibil un da al nostru în fața lui Dumnezeu, pentru că răspunsul ei a făcut
posibilă venirea lui Hristos la noi. În ea bucuria și supunerea față de dorința
lui Dumnezeu, „facă-se voia Ta”, este revelată, dar și dată nouă.
Următoarea
este sărbătoarea întâmpinării Domnului, când ea oferă pruncul ei lui Dumnezeu. Această sărbătoare are sens nu numai
pentru mame, ci pentru toată ființa umană, pentru că adevăratul înțeles al
vieții noastre și a tot ceea ce există în ea stă în oferirea lor lui Dumnezeu.
Uneori, vorbind despre ceva sau cineva pe care noi îl iubim sau de care purtăm
grijă, zicem, „acesta este copilul meu”! Dar indiferent ce „copil” avem, trebui
să-l oferim lui Dumnezeu. Viața umană adevărată înseamnă să realizăm că totul
aparține lui Dumnezeu, și nu există bucurie mai mare decât aceea de a oferi lui
Dumnezeu pe acelea pe care-I aparțin. La Sf. Liturghie zicem: „Ale Tale dintru
ale tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”. Totul capătă înțelesul
adevărat și ne aparține cu adevărat când noi îl oferim lui Dumnezeu cu bucurie,
mulțumire și cu iubire.
Ultima
sărbătoare a acestui ciclu este Adormirea Maicii Domnului. Acum vara este
aproape de sfârșit; fructele și florile sunt frumoase; frunzele devin aurii și
roșii, dar ele sunt încă vii. Natura s-a împlinit pe ea însăși și totul se pare
că a atins perfecțiunea. În mijlocul acestei lumi minunate, noi sărbătorim,
într-un sens voios, moartea Fecioarei Maria, și afirmăm în imnele noastră că ea
nu a fost părăsită în moarte. Pentru că așa de mare a fost iubirea ei, așa de
mare a fost puterea luminii, pe care ea a avut-o în ea însăși și a vieții ei cu
Dumnezeu, că a fost ridicată din moarte către Hristos; și în aceasta, în
înălțarea ei, a început învierea noastră, a tuturor. Sărbătoarea o descoperă pe
care ca primul rod al Învierii lui Hristos. Dar ceea ce s-a întâmplat cu ea se
întâmplă și cu noi; calea ei este calea noastră. Contemplarea vieții noastre
prin ea, ființa umană desăvârșită[2].
[1] În
Biserica Ortodoxă, sărbătoarea Întâmpinării este închinată Mântuitorului
Hristos, accentul punându-se pe persoana Dumnezeiescului Prunc, ceea ce a și
dat numele sărbătorii „Întâmpinarea Domnului”. În Biserica Romano-Catolică
accentul se pune pe persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pentru a
se curăța, așa cum prevedea Legea. Aceasta a și dat numele sărbătorii: „Festum
Purificationis Beatae Mariae Virginis”. Vezi Pr. Ene Braniște, Liturgică generală, București, 1985,
p. 204. De concepția catolică despre această sărbătoare au fost influențați și
unii teologi ortodocși, așa cum se poate vedea și în cazul autorului de față.
Vezi și Dr. Dragomir Demterescu, „Cinstirea și venerațiunea Sfintei Fecioare”,
în: Biserica Ortodoxă Română, XXXVIII (1914), 8, pp. 796-797.
[2] Pr.
Alexander Schmemann, Liturghie și viață.
Desăvârșirea creștină prin intermediul experienței liturgice, Traducere Pr.
Viorel Sava, Basilica, București, 2014, pp.130-132.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu