5 rezoluții pentru un 2019 mai bun/ Pentru 2022

 

5 rezoluții pentru un 2019 mai bun/ Pentru 2022

 

 

1. Roagă-te cât poţi mai frecvent şi mai fervent

Vrei să îl întâlneşti pe Hristos, caută-l în rugăciune! Rugăciunea este temelia unei vieţi duhovniceşti optime şi calea cea mai sigură spre Rai.

În anul 2019 fă tot posibilul să asculţi sfaturile Sfinţilor Părinţi şi să petreci mai mult timp în rugăciune, în dialog cu Dumnezeu şi sfinţii săi.

Pe cine iubeşti, în mod cert ţii aproape prin dialog. Fă acelaşi lucru şi în viaţa duhovnicească: vorbeşte cât mai des cu Dumnezeu.

Reaminteşte-ţi pe tot parcursul anul viitor cuvântul Sfântului Nectarie: „Rugăciunea este soarele ochilor nematerialnici ai sufletului. După cum soarele este lumină pentru trup, rugăciunea este lumină pentru suflet”.

2. Fă-ţi mai mult timp pentru lecturi duhovniceşti

Alocă mai mult timp lecturilor duhovniceşti, pentru că „eşti ceea ce citeşti”. Mintea, sufletul, omul întreg se formează şi prin prisma a ceea ce lecturăm.

Dacă vrei linişte, pace şi o minte limpede sporeşte timpul de lectură şi caută să te îmbogăţeşti selectând lecturi duhovniceşti.

Uite ce spune Sfântul Isaac Sirul despre lectură şi despre alegerea cu înţelepciune a cărţilor

„Fără citire mintea nu se poate apropia de Dumnezeu; ea atrage inteligența și o îndreaptă în fiecare clipă spre El; prin înțelegerile ei o botează depărtând o de lumea trupească și făcând o să fie neîncetat mai presus de trup. Nici o osteneală nu l face pe om să înainteze atât de mult cum o face citirea. Dacă o practică cineva de dragul adevărului, va găsi în ea toate acestea și altele asemănătoare”.

3. Fii mai ordonat!

Trăirea unei vieți dezorganizate este contrară voii divine întrucât „Dumnezeu nu este al neorânduielii ci al păcii”(I Corinteni 14:33).

Fă-ți planurile împreună cu Dumnezeu! În fiecare zi avem de luat decizii mai mult sau mai puțin importante. Prin implicarea lui Dumnezeu în planurile tale vei primi binecuvântare și ajutor.

4. Nu te sfii să îţi mărturiseşti credinţa în Hristos

Fii mereu mărturisitor. Chiar și pe social media! Adu-ți aminte de Sfinții Apostoli care foloseau toate mijloacele de comunicare existente pentru a propovădui Evanghelia.

Dacă te temi de reacțiile prietenilor tăi mai puțin angrenați în viața Bisericii, atunci când vrei să fii mărturisitor, nu uita ce a spus Mântuitorul „Cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9:26).

5. Practică milostenia

Fii alături de cei care suferă, îndrumă-i pe cei ce au pierdut calea. Nu ignora pe cei ignoranți, ajută-i să înțeleagă, încurajează-i, empatizează!

Să ne dea Dumnezeu un an nou binecuvântat cu bucurii duhovnicești!

Sursa: http://basilica.ro/5-rezolutii-pentru-un-2019-mai-bun/

Idei pentru predica din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil - †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului,

Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

 

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Taina Botezului este o tăiere-împrejur spirituală care înseamnă a tăia din preocupările noastre toate gândurile rele și toate simțămintele păcătoase.

-        Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu.

-        Creștinii păstrează din tradiția veche iudaică punerea numelui noului născut la vârsta de opt zile, „în general nume de sfinți, ca să fie ocrotiți prin rugăciunile lor copilul, dar și pentru a-i avea ca model”.

-        Sfântul Vasile cel Mare este „un păstor înțelept, un teolog profund, dar în același timp un om care ajută foarte mult pe cei săraci”.

-        De la Sf. Vasile cel Mare avem tradiția operei filantropice, a lucrării de caritate a Bisericii, această tradiție de a lega rugăciunea cu fapta cea bună, rugăciunea cu munca.

-        Sf. Vasile a realizat:

·         case pentru primirea străinilor;

·         case pentru bolnavi;

·         case pentru bătrâni;

·         cantine pentru săraci;

·         case pentru tratarea bolnavilor;

·         o leprozerie.

-        Anul nou civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

-        Începutul lui ianuarie, „e timpul să ne gândim ce am făcut în trecut și să îndreptăm ceea ce n-a fost bine și să privim spre viitor cu speranță și cu gânduri bune de a săvârși mai multe fapte bune și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri”.

Sursa: http://basilica.ro/live-parintele-patriarh-oficiaza-sf-liturghie-in-prima-zi-a-anului/

Predică la Anul Nou - Preot Profesor Ene Braniște

 

Predică la Anul Nou[i]

 

            Prăznuim astăzi zi de întreită sărbătoare!

I.                    În primul rând, sărbătorim astăzi marele praznic împărătesc al Tăierii-împrejur

a Domnului nostru Iisus Hristos, al zilei în care dumnezeiescul Prunc, potrivit rânduielilor Legii Vechi, a fost adus de sfânta Sa Maică la templu, unde a fost tăiat împrejur și a primit numele de Iisus, care înseamnă Mântuitor (cf. Luca 2, 22 și urm).

II.                 În al doilea rând, în ziua de 1 Ianuarie Biserica creștină ortodoxă sărbătorește

amintirea Sfântului Vasile, marele arhiepiscop al Cezareei Capadociei, trecut la Domnul, la 1 ianuarie în anul 379. A fost unul din cei mai mari sfinți ierarhi pe care i-a avut creștinătatea: un adevărat episcop, un iscusit organizator al vieții bisericești și călugărești, un neînfricat mărturisitor și apărător al credinței celei adevărate, un nobil prieten șu ajutător al săracilor din vremea lui, un venerabil ascet și sfânt, un vestit cărturar și cuvântător bisericesc și unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii din toate timpurile, care a fixat în scrierile lui nepieritoare, cele mai de frunte și mai adânci adevăruri de credință ale Ortodoxiei.

III.              O a treia semnificație a acestei zile este aceea că potrivit unei vechi tradiții,

Biserica Ortodoxă a fixat începutul anului bisericesc la 1 Septembrie, adică odată ci începutul toamnei. Dar după tradiții și mai vechi, care vin dinainte de nașterea și de creștinarea neamului nostru, atât la noi cât și la alte popoare, se serbează tot astăzi și începutul Anului Civil. Măsurătoarea acesta a anilor, întrebuințată din cele mai vechi timpuri în viața de stat se întemeiază pe mersul soarelui, care reglementează anotimpurile și îndeletnicirile oamenilor, mai ales pe cele în legătură cu lucrarea pământului. Încă de acum o săptămână, când am avut solstițiul de iarnă, adică noaptea cea mai lungă și ziua cea mai scurtă din tot timpul anului, zilele au început să crească iar nopțile să se micșoreze. Ieșit biruitor din lupta cu frigul și întunericul iernii, soarele începe de acum un nou an și sub lumina și căldura lui, pământul și tot ce trăiește pe el renaște la o viață nouă. Cu toate că Biserica ortodoxă nu împărtășește oficial această datină străveche și atât de mult înrădăcinată de a o socoti începutul anului la 1 Ianuarie, a tolerat-o și a căutat să încreștineze cel puțin unele străvechi obiceiuri păgâne legate de această dată, binecuvântând cu harul ei sfințitor începutul fiecărui an nou din viața noastră.

            Trebuie să recunoaștem, cu oarecare părere de rău, că pentru cei mai mulți dintre noi, accentul nu se pune în sărbătoarea de astăzi pe mare praznic împărătesc al Tăierii-împrejur, sau pe pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, ci mai mult pe Anul nou, adică pe o sărbătoare de origine necreștină și încă neconsfințită de către Biserică. La Anul Nou ne gândim cel mai mult, pe el îl așteptăm și pentru întâmpinarea lui ne-am pregătit mai cu înfrigurare, de le ne legăm toți atâtea nădejdi, visuri și planuri de viitor! De aceea, și cuvântul nostru de astăzi va stărui mai mult asupra acestui punct. Să vedem deci cu ce gânduri trebuie să întâmpină noi creștinii începutul unui nou an din viața noastră.

            Viața noastră se scurge, ca apele unui râu, între două țărmuri, termene sau hotare, din care nu poate ieși: nașterea și moartea, leagănul și mormântul. Iar anii nu sunt decât simplu verigi sau inele din lanțul care leagă aceste hotare și care la unii e mai lung, la alții mai scurt. Cu fiecare an, noi înaintăm de fapt tot mai mult către sfârșitul inevitabil, de care nimeni nu poate scăpa. Cu fiecare an ne depărtăm tot mai mult de leagăn și ne apropiem tot mai mult de mormânt. Și toți dorim să trăim cât mai mult, să adăugăm cât mai muți ani la vârsta noastră. De aceea și urarea cea mai obișnuită pe care ne-o facem astăzi unii altora este să trăim mult: „La mulți ani”.

            Bun și firesc lucru este această dorință și această urare de viață lungă, căci doar de aceea ne-a dăruit Dumnezeu viața: ca să o trăim. Dar să nu uităm că vrednicia omului nu stă în numărul anilor pe care i-a trăit, iar valoarea vieții noastre nu se măsoară după lungimea ei, ci după felul în care am trăit-o. „Bătrânețile cinstite nu sunt cele aduse de o viață lungă [...]; Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață neîntinată” (Înțelepciunea lui Solomon 4, 8-9). La înfricoșătoarea judecată nu ne va întreba Domnul câți ani am trăit aici pe pământ, ci câte fapte bune am făcut. Nu ne va cere socoteală cât am trăit, ci cum am trăit în lume.

            Au fost oameni care au trăit ani mulți și au atins vârsta matusalemice, dar au trăit degeaba, au făcut zadarnic umbră pământului; n-au lăsat nimic de seamă pe urma lor, nici o faptă mare, nici un nume bun, nici un regret, nici o amintire! Și dimpotrivă, au fost oameni care au trăit puțin, dar viața lor scurtă a strălucit în lume ca fulgerul în beznă, uimind pe contemporani și pe urmași cu înțelepciune lor adâncă, cu pilda muncii lor neistovite, cu virtuțile lor fără de seamăn, cu isprăvile lor pomenite cu admirație de cei de după ei.

            Să ne gândim, de pildă, la Sfântul Vasile cel Mare, pe care îl sărbătorim astăzi. El a murit înainte de a împlini 50 de ani. Dar ce viață sfântă și bogată în înfăptuiri mărețe! Ce viață pilduitoare prin curăția și sfințenia ei feciorească, prin grija pe care Sfântul a purtat-o săracilor, orfanilor, bătrânilor și bolnavilor din vremea lui, prin jertfa sa în slujba aproapelui și a Bisericii creștine, prin curajul și bărbăția cu care a apărat dreapta credință în fața puternicilor veacului! Ce operă măreață a lăsat în urma lui și ce amintire trainică și venerabilă! Iată, pomenirea lui se face astăzi cu cinste în toate bisericile ortodoxe și numele lui este pururi slăvit și binecuvântat în întreaga lume creștină. E cea mai minunată pildă și cea mai fericită întruchipare a unei vieți cu adevărat creștine, pe care Biserica putea să ne-o așeze astăzi, în pragul unui an nou, care model și dreptar de urmat pentru viața noastră de aici înainte, ca și când ar fi vrut să ne spune: așa se intră în veșnicie!

            Căci cu prețul unei vieți scurte, dar plină de osteneli rodnice și de înfăptuiri mărețe, Sfântul Vasile cel Mare și-a agonisit pe pământ amintire și cinstire nepieritoare din partea oamenilor, iar de la Dumnezeu viața cea fericită și veșnică. Moartea sa după trup a însemnat nu sfârșitul vieții, ci începutul vieți celei adevărate și veșnice. Odată cu începutul unui nou an, sufletul său sfânt, eliberat din cătușele timpului, a intrat pe porțile veșniciei, iar numele său a intrat în istorie, pentru a nu fi uitat niciodată, adeverind cuvântul Sfintei Scripturi, care spune: „Drepții în veci vor fi vii [...]” (Înțelepciunea lui Solomon 5, 15).

            Așadar, să năzuim nu numai să trăim mult, ci să trăim și frumos, să viețuim creștinește. Nu numai să adăugăm la vârsta noastră cât mai mulți ani trăiți zadarnic, ci să și folosim cât mai bine și cât mai înțelepțește fiecare an, fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o dă de trăit. „Deci luați seama cu grijă cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt”, ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 5, 15-16). Zilele noastre sunt adică bune sau rele, după cum le facem sau le trăim noi. Zilele petrecute în line și în trândăvie, în ticăloșii și răutăți, sunt „zile rele”, zile goale, zile pierdute, zile trăite zadarnic. Și dimpotrivă, zilele trăite în împlinirea datoriei, în muncă neprecupețită, în fapte bune și în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, sunt „zile bune”, adică zile pline, îmbelșugate și rodnice, zile câștigate pentru veșnicie, pietre de temelie la zidirea unei lumi mai bune aici pe pământ și a fericirii noastre în ceruri. Și cum sunt zilele noastre, așa ne vor fi și anii. Un an poate fi o clipă și o veșnicie în același timp: o clipă trecătoare când îl trăiești zadarnic, o veșnicie cânt îl trăiești cum se cuvine.

            Să nu lăsăm deci zilele să se scurgă zadarnic, căci timpul nu se mai întoarce și odată va trebui să dăm seama de felul cum l-am întrebuințat. Fiecare an din viața noastră să fie un pas în plus pe calea desăvârșirii noastre, pe calea sporirii în virtute și în înțelepciune. Fiecare an din viața noastră să fie o treaptă mai sus pe scara nevăzută care ne înalță spre cer. Anul nou trebuie să ne prindă deci cu hotărârea nestrămutată de a întrebuința și mai cu folos, și mai înțelepțește, anii și zilele pe care le mai avem de trăit. Să ne găsească însuflețiți de dorința de a munci cât mai mult și mai bine, de a trăit cât mai creștinește, de a fi din ce în ce mai buni, mai drepți și mai înțelepți, mai plini de iubire, de omenie și de bunătate, sârguindu-ne să ne asemănăm cât mai mult cu putință marelui Sfânt pe care îl sărbătorim astăzi.

             Acum la încheierea anului care s-a dus și la porțile anului care începe, să o rupem cu păcatele și cu greșelile trecutului și să începem o viață nouă, virtuoasă și sfântă. „Să vă dezbrăcați de viețuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, și să vă înnoiți în duhul minții voastre, și să vă îmbrăcați în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate și în sfințenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24). E obiceiul ca în noaptea anului nou să se stingă o clipă luminile, pentru ca să închipuim întunerecul trecutului în care a intrat anul ce s-a scurs și să întâmpinăm întru lumină anul care începe. Să lepădăm deci și noi lucrurile întunericului și să îmbrăcăm armele luminii, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (cf. Romani 13, 12-14).

            În scurgerea nesfârșită a timpului, omenirea a încrestat pe răbojul amintirii ei ani nenumărați, dar nu toți de aceeași însemnătate în fața istoriei și a veșniciei. Au fost ani și epoci întregi care s-au scurs în negura trecutului fără să lase în amintirea omenirii nici un fapt de seamă pentru viitorul și progresul ei; oamenii acelor vremuri au pierit și ei fără nici o urmă în bezna uitării. Au fost, dimpotrivă, ani și vremuri de răscruce, care au lăsat urme neșterse în amintirea omenirii, prin faptele de neuitat pe care oamenii acelor vremuri le-au scris în cartea istoriei. Dintre aceste din urmă face parte și vremea noastră. Ne-a fost dar să trăim în anii din urmă evenimente epocale pentru destinul omenirii. Trăim vremuri de adânci și universale prefaceri și înnoiri. O lume veche, bătrână și putredă, plină de nedreptăți, de păcate și de suferințe, se prăbușește sub ochii noștri și pe ruinele ei se ridică o alta mai bună, mai dreaptă și mai fericită, zidită de oamenii muncii din această parte a lumii.

            Să ne dovedim vrednici de însemnătatea istorică a nilor de răscruce pe care îi trăim! Să nu rămânem simpli martori sau asistenți pasivi la cele ce se întâmplă sub ochii noștri, cu să fim făurari activi ai vremurilor ce vin! Să contribuim și noi cu munca și cu strădania noastră, la făurirea unei lumi mai bune, mai drept întocmite și mai fericite, întemeiată pe dreptate, pe frățietate și bună înțelegere între oameni și popoare.

            Cu astfel de gânduri și de hotărâri se cuvine deci să întâmpinăm Noul An. Înălțându-ne cugetele la Dumnezeu, Stăpânul cel veșnic al lumii și al veacurilor, în mâna Căruia sau vremurile și viața noastră, să-I mulțumim pentru cele ce am putut înfăptui în anul ce a trecut și să-l rugăm să ne ajute a trece cu bine și anul ce începe. Să rânduiască Domnul ca anul ce vine, să vină cu darul cel mai de preț pe care El îl poate face întregii omeniri de astăzi: pacea, acea pace dreaptă, trainică și definitivă, pe care toți o dorim și pentru înfăptuirea căreia toți avem datoria să luptăm. Să punem deci viața noastră sub scutul lui Dumnezeu și al Sfântului Vasile cel Mare, pe care îl pomenim și îl cinstim astăzi; și întrarmându-ne cu semnul Sfintei Cruci, să zicem și noi cu nădejde, așa cum făceau strămoșii noștri, ori de câte ori începeau un lucru nou: „Doamne, ajută”. Amin[ii].

---

[i] Text publicat în Glasul Bisericii, XV (1956), 1-2, pp. 13-16.

[ii] Preot Profesor Ene Braniște, Cuvântări și Predici, Basilica, București, 2014, pp. 159-164.

Oare mai citim Biblia?!

 

– Citește întreaga Biblie în anul care vine! (1)

– Dar nu am timp!

„Citește întreaga Bibilie într-un an!”

„Sunt foarte ocupat! Am de îngrijit o familie, am o slujbă foarte solicitantă, iar pe lângă toate acestea sunt implicat și în proiectele/ activitățile/ programele bisericii locale.”

Mai poți zice ceva? Toate sunt, ca să folosim o expresie foarte îndrăgită de doi ani încoace, activități esențiale. „Nu pot renunța la nimic, dar nici nu mai pot adăuga”, vor spune mulți, temându-se că tocmai această activitate va fi paiul care, odată adăugat, va face spatele cămilei să cedeze.

Deși nu putem nega aglomerarea excesivă și ritmul halucinant în care se desfășoară viețile noastre, la o cercetare mai atentă, argumentul nu este unul valid. Iată motivele:

În primul rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi mereu timp pentru ceea ce socotim că este important. Pastorul Beniamin Fărăgău se întreba la un moment dat, cu amară ironie, dacă există persoane care nu au mâncat de vreo două-trei săptămâni, pentru că au fost ocupate....Răspunsul este evident.

Faptul că citirea Bibliei este primul punct pe care îl tăiem de pe agenda noastră încărcată, uneori fără mari mustrări de conștiință, arată nu atât de mult că suntem ocupați, ci că suntem nepăsători față de cele spirituale. Ne facem timp să ne hrănim trupul, oricât am fi de ocupați, datorită faptului că este viu și, prin intermediul diverselor mecanisme, semnalează nevoia de hrană.

Ne îngrijim de viața noastră biologică, dar ce se întâmplă cu partea spirituală a lucrurilor? Cât de chircită, cât de slăbănogită trebuie să fie aceasta din moment ce o ținem mereu înfometată? Un organism viu, nehrănit multă vreme, slăbește și... moare. Chemarea este să (re)începem să cultivăm viața noastră spirituală. Pe măsură ce aceasta se dezvoltă și crește, va cere tot mai multă hrană. Citirea Bibliei nu va mai fi încă o activitate sufocantă, ci aer proaspăt pe care îl respirăm în fiecare dimineață.

În al doilea rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi timp chiar și pentru ceea ce NU este important, dar care ne place. Adeseori tăiem citirea Bibliei de pe agenda noastră, dar oferim timp generos hoinăririi virtuale. Spunem că nu avem timp pentru citirea Bibliei, dar cutreierăm cu o voioșie zglobie și inconștientă rețelele de socializare, deși știm foarte bine că, adeseori, sacrificăm timpul pentru nimicuri.

Unele telefoane trimit o informare numită raport săptămânal. Această indică timpul folosit pe telefon în ultimele șapte zile și domeniile în care a fost utilizat. Oare de câte ori raportul nu începe cu „timpul dvs. de utilizare a crescut...” Cu riscul unei generalizări forțate, cred că multe persoane ar putea să citească Biblia de două ori pe an în timpul irosit pe rețelele de socializare. Nu vorbesc despre timpul folosit, pentru că, și în acel spațiu, timpul poate fi folosit în mod legitim. Fac referire la cantitatea imensă de timp irosită acolo.

În al treilea rând, tocmai pentru că suntem aglomerați, avem nevoie să citim Biblia în fiecare zi. Adeseori, renunțăm la citit pe considerentul că ceea ce facem deja ne sufocă și nu ne mai putem permite să adăugăm nimic, de teama că vom ceda. Viața sufocantă însă este tocmai unul dintre argumentele cele mai importante PENTRU a citi Biblia.

Biblia ne ajută să selectăm. Pe măsură ce ne adâncim în Scripturi, vom descoperi că unele dintre lucrurile pe care le facem sunt greșite și le vom pune deoparte. Mai mult, vom descoperi că unele nu sunt greșite, dar inutile, și vom căuta să le înlăturăm și pe acelea. Biblia ne ajută să selectăm valorile, iar viața noastră va fi mai spațioasă și mai aerisită.

Mai este însă ceva. Viețile noastre sunt într-adevăr foarte pline, foarte aglomerate, dar fără direcție. Ceea ce le face sufocante este aglomerația, cuplată cu o mișcare haotică, fără țintă. Citirea Bibliei ne poate ajuta, pentru că oferă vieților noastre un sens și o coerență profunde, dincolo de „target-urile” imediate. Ne arată că, folosind afirmația apostolului Pavel, „osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică.” Că, dacă facem ceea ce suntem chemați să facem, vom găsi mereu puterea să mergem mai departe, în ciuda oboselii și a greutăților.

În al doilea rând, s-ar putea să spui că nu vei citi întreaga Biblie într-un an, pentru că nu ești legalist și nici nu vrei să aluneci în atitudine legaliste. În cele din urmă, nu este esența creștinismului relația cu Dumnezeu? „O relație,” spunem noi, „nu poate fi turnată în astfel de tipare, pentru că va fi mutilată.”

Primul lucru pe care l-aș menționa...va urma.

Un text de Valentin Făt, pentru Edictum Dei

Sursa: https://www.facebook.com/edictumdei/photos/a.297955690310931/4284736308299496/

Corala CONTRAST - Colinde 2021

Spicuiri din slujba rânduită pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului Arhimandritul Teofil Părăian

 

Spicuiri din slujba rânduită pentru

Sărbătoarea Nașterii Domnului

 

 

Arhimandritul Teofil Părăian

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos este precedată de un post de patruzeci de zile (15 noiembrie – 24 decembrie) și de o înainte-prăznuire (20 – 24 decembrie). Vreme de douăsprezece zile, cât ține pomenirea evenimentului Nașterii Domnului, de la 20 decembrie până la 31 decembrie, slujbele dumnezeiești ale Bisericii noastre se referă la însuși evenimentul sărbătorit, precum și la cele ce au însoțit Nașterea Domnului: cântarea îngerilor, închinarea păstorilor și a magilor, fuga în Egipt, uciderea pruncilor, întoarcerea în Egipt și stabilirea în Nazaret. Acestea sunt istorisite în Sfânta Evanghelie de la Matei (capitolele 1 și 2) și în Sfânta Evanghelie de la Luca (capitolul 2). Ele sunt preluate în sfintele slujbe și sunt prezentate, interpretate și oferite spre a fi trăite și în vremea noastră tot așa cum au fost trăite odinioară și mai cu seamă în vremea când au avut loc. în cele ce urmează, vom aduce în atenție unele texte din Sfintele slujbe, spre folosul celor ce caută folos.

De-a lungul postului pregătitor pentru Crăciun, credincioșii dreptmăritori spun cu rostire sau cu cântare, în zilele de duminică și sărbătoare, următoarele cuvinte: „Hristos se naște măriți-L. Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul. Și cu veselie lăudați-L, popoarelor, căci S-a preamărit!”.

La fel, tot în acea vreme de pregătire, precum și în zilele praznicului, se spune: „Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera, scaun de heruvimi, fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”.

Evenimentul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, precum și realitățile legate de El, așa cum ne sunt istorisite de Sfinții Evangheliști, ne sunt prezentate de Sfânta noastră Biserică în chip de taină, e vreme ce ni se spune: „Astăzi se naște din fecioară Cel ce are în mână toată făptura. Cu scutece Se înfașă, ca un prunc, Dumnezeu, Cel ce din fire este nepipăit. În iesle Se culcă Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. Din piept, cu lapte Se hrănește Cel ce odinioară a ploua în pustie mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primește Fiul Fecioarei”. Și după toate acestea, ne angajăm cu închinare și cu rugăciune, zicând: „Închinu-mă Nașterii Tale, Hristoase, arată-ne nouă și dumnezeiasca arătare a dumnezeirii Tale!”. În lumina unor astfel de alcătuiri înțelegem mai bine ceea ce se spune în însăși ziua praznicului, într-un imn adresat Maicii Domnului, care are următorul cuprins: „De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, pierduta-i blestemul cel dintâi al Evei; că maică ai fost bunei-voințe a Tatălui, purtând în brațe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Taina nu suferă ispitire (cercetare), nu cu credință toți să o slăvim, strigând cu Tine (cu  Maica Domnului) și zicând: Negrăite Doamne, mărire Ție!”. Această taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu și a nașterii Lui din fecioară, mai presus de fire și mai presus de înțelegerea noastră, dar coborâtă și la măsura noastră de înțelegere, o are în vedere Biserica noastră când zice: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor (magii de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, mărire Ție!”.

Cu evlavie și cu dragoste zicem cu toții, la sărbătoarea de Crăciun: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul, peștera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc. Că S-a născut, pentru noi, prunc tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”. Pe unele ca acestea sărbătorindu-le, Sfânta noastră Biserică ne aduce și spre cercetare de sine, când la sfintele slujbe ne pune în față și în atenție cuvinte ca acestea: „Ce-ți vom aduce Ție, Hristoase, că Te-ai arătat pe pământ, ca un om, pentru noi? Că fiecare din făpturile cele făcut de Tine mulțumită aduce Ție: îngerii, lauda; cerurile, steaua; magii, daruri; păstorii, minunea; pământul, peștera; pustiul, ieslea; iar noi, pe Maica Fecioară. Dumnezeule, Cel mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi”.

Astfel de gânduri având în minte, să zicem și noi împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem acest îndreptar ca program pentru cealaltă vreme a vieții noastre, ca Nașterea lui Hristos să ne fie de folos.

Telegraful Român, Sibiu, 15 decembrie 2003

Nr. 47-48/2003[1]

---

[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 281-282.

File din Jurnal: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului,

 

 

Primește-L în inimă pe Mântuitorul

 

Pentru ei nu era loc la han.

(Luca 2, 7)

 

            Să ne reamintim emoționatul moment al Nașterii lui Hristos și ne vom pătrunde de înțelesul tainic și adânc al acestui eveniment. Nu s-a găsit loc la han pentru Cel ce a venit pe lume ca să mântuiască omenirea, Cel ce era Fiul lui Dumnezeu și Împăratul lumii.

            Mulțimea de popor care se îndrepta către Betleem era mare, toți se grăbeau într-acolo, către un eveniment care li se părea a fi cel mai important atunci și care făcea ca însăși apariția Mântuitorului lumii să nu fie luată în seamă.

            Apropiindu-ne de rememorarea acestui eveniment de supremă importanță pentru lumea creștină, pregătindu-ne să întâmpinăm sărbătoarea Nașterii Domnului, să nu lăsăm grijile pământești să înăbușe ceea ce este mai important în inima noastră, să-I face loc acolo în primul rând Mântuitorului nostru, să-L primim în inimă cu iubire, cu care să ne străduim să-i ajutăm, să-i alinăm și să le ușurăm viața semenilor noștri.

            În mijlocul deșartei larme a lumii, care însoțește de cele mai multe ori marile sărbători, să avem mereu înaintea ochilor chipul dumnezeiescului Prunc, ca să ne se poată spune că nu I s-a găsit loc la noi!

            Să facem binele în numele Lui, dând deoparte toată grija cea lumească[1].

---

[1] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 412.

 

Nașterea lui Hristos

 

Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și

pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

(Luca 2, 14)

 

            Pe între pământul unde se propovăduiește numele lui Hristos se serbează nașterea lui Hristos. În fiecare an această sărbătoare aduce parcă cu sine un suflu proaspăt de iubire și lumină. În fiecare casă, în fiecare familie au loc pregătiri pentru această zi. Copiii o așteaptă cu bucuroasă nerăbdare, părinții se gândesc la surprizele pe care le vor face copiilor, toți stau cu gândul la cum va fi împodobit pomul de Crăciun.

            Nu trebuie să uităm însă că Crăciunul este în primul rând o zi sfântă, pe care o cinstim în amintirea acelei nemărginite Iubiri Care n-a pregetat să-L jertfească pe Fiul Său pentru mântuirea neamului omenesc. Așadar, pentru întâmpina și a petrece după cuviință această zi de sărbătoare, să fim pătrunși de evlavie în fața preacuratei icoane a Pruncului Iisus, fiindcă, altminteri, sărbătoarea ar fi lipsită de orice noimă. Sărbătorind nașterea Domnului, să ne rugăm ca duhul iubirii Sale să se trezească și să sporească în inima noastră, să afle în el iesle gata să-l primească. Să-L primim și să-I pregătim darurile de preț pe care I le vom pune înainte. Nașterea Domnului înseamnă iubire, pace, bunăvoire, iar bunăvoirea înseamnă iertare reciprocă, dorințe de bine și o dragoste care să îmbrățișeze toată omenirea.

            De acest sfânt Praznic să ne străduim să domnească în mijlocul nostru dreptatea și adevărul. Atunci se va repeta minunea: Hristos se va pogorî din nou pe pământ, fiindcă Duhul Său va sălășlui în fiecare dintre noi, iar tonurile cântării îngerești ne vor răsuna mereu în suflet, umplându-ne de nemărginită bucurie[1].

---

[1] Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă, ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 413.

Martorii Nașterii Domnului Hristos Arhimandritul Teofil Părăian

 

Martorii Nașterii Domnului Hristos

 

Arhimandritul Teofil Părăian

 

Cine zice „Hristos s naște, măriți-L...” dă mărturie despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum noi toți, cei credincioși spunem acest cuvânt, precum și altele asemenea, suntem martori ai acestui eveniment, pe care îl sărbătorim. Martori ai Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos suntem și când spunem: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”. Tot martori ai Nașterii Mântuitorului suntem și când afirmăm că „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște” sau când spunem, din partea fiecăruia dintre noi: „Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera; scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”. Toate acestea sunt mărturisiri de credință, sunt mărturii pe care le dăm noi înșine despre evenimentul ce s-a petrecut în Betleem, când Maica Domnului, într-un staul de acolo, „născut pe Fiul ei Cel întâi și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Lc. 2, 7). Mărturie despre aceasta dă Sfântul Evanghelist Luca, dar împreună cu el suntem și noi martori despre faptul că „ni S-a născut nouă un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul” (Lc. 2, 11). Noi n-am fost de față când îngerii, la Nașterea Mântuitorului, i-au cântat: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc. 2, 14), dar cuvintele acestea le spunem și noi, iar aceasta nu numai la sărbătoarea Nașterii Domnului, ci și cu multe alte prilejuri. Credința noastră în cele ce s-au petrecut atunci, când Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne face să spunem împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem aceste cuvinte ca un program de viață, dând și prin aceasta mărturie că „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4).

Știm că cei dintâi care L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca „prunc culcat în iesle”, au fost niște păstori de oi, niște ciobani.

Credința noastră ne face părtași cu ei, căci și noi, asemenea lor, dăm mărturie, în vremea noastră, despre evenimentul de atunci, când preamărim și lăudăm pe Dumnezeu pentru cele ce s-au făcut (Lc. 2, 20).

După mărturia Sfântului Evanghelist Matei, în fața Mântuitorului, ca prunc, au văzut cu fețele la pământ și I s-au închinat magii de la Răsărit, care i-au adus și daruri: aur, tămâie și smirnă. Asemenea lor, li noi, cei credincioși, călăuziți nu de o stea de pe cer, ci de mărturia sfinților evangheliști și de învățătura Sfintei noastre Biserici, suntem martori ai Nașterii Domnului, ca unii care, după pilda magilor, dar la măsurile noastre, ne închinăm Mântuitorului și zicem: „Mărirea întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”; „Lăudămu-Te, bine Te cuvântată, ne închinăm Ție, mărimu-Te, mulțumim Ție, pentru mărirea Ta cea mare”.

Împreună cu Pruncul culcat în iesle, păstorii au văzut pe Maria și pe Iosif, pe care mai apoi i-au văzut și magii de la Răsărit. Maria, Maica Domnului și dreptul Iosif au fost cei dintâi care L-au văzut pe Mântuitorul lumii, cei dintâi care au știut că Cel ce S-a născut „S-a întrupat de la Duhul SFânt” (Lc 1, 35; Mt. 1, 20. Privind și noi, cu ochii credinței, pe dreptul Iosif, alături de Pruncul Iisus, ne gândim cu bucurie la delicatețea lui, căci în vremea nedumeririi sale, nevrând să vădească pe Fecioara Maria, „și-a pus în gând s-o lase pe ascuns” (Mt. 1, 19), dar care primind îndreptare de la înger, a luat-o pe Preasfânta Fecioară și a sprijinit-o în rosturile ei. Iar la Maica Domnului fiindu-ne luarea aminte, noi cei credincioși, ca martori ai Nașterii Domnului, zicem cu cinstirea cea după puterea noastră: „De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta, Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: «Ce laudă vrednică voi aduce ție, ce te voi numi pe tine nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, cea plină de dar; Domnul este cu tine»”.

 

Telegraful Român, Sibiu, 1 și 15 decembrie 1991

Nr. 47-48/1991[1]

---

[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 289-290.

De meditat la zile de sărbătoare

 

De meditat la zile de sărbătoare

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emotională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalti, mai zgomotoasă și stridentă. Perfectiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă. Toti par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar traditionalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcati în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relatie altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteti așa de rău, faceti pozele astea? Pentru copil, au zis, să aibă o amintire frumoasă micutul. Am zîmbit amar. Ce ne mai place să mintim și ne mintim! Cum ajungem să credem că dacă îmbrăcăm copilul în roșu și plătim o sesiune foto profi ștergem din memoria lui certurile noastre, nefericirea, faptul că nu ne suportăm, că el vede și simte asta în fiecare clipă. Cînd el ne va reproșa că i-am distrus copilăria cu scandalurile dintre noi și ura pe care am perpetuat-o ani de-a rîndul, vom scoate ca magicianul din pălărie poza de Crăciun din 2017 și i-o vom băga sub nas, despre ce vorbești, copile, avem dovezi roșu pe hîrtie fotografică de 8×13 că eram o familie frumoasă și fericită! Inventezi.

Ne comparăm mereu cu minciunile sociale ale celorlalti și mereu ieșim pe minus. Și așa ajungem să ne simtim mai greșiti, mai defecti, mai singuri, mai nefericiti, mai deprimati decît toată lumea. Iar asta ne adîncește depresia și sentimentul de inadecvare. Și atunci mintim și noi, să nu cădem de fraieri. Mimăm și noi binele sărbătoresc, doar nu suntem mai proști decît altii.

Știu oameni care au luat bani împrumut de la institutii din alea de credit instant ca să aibă bani de cadouri scumpe, să nu se facă de rîs la neamurile mai bogate cu care nu se văd decît o dată pe an, la masa de Crăciun. Fiindcă vor să simuleze o bunăstare pe care nu o trăiesc și mai degrabă se lasă picati cu ceară decît să admită că nu le merge tocmai strălucit. Asta i-ar face mai putin buni decît ceilalti, le-ar scădea și mai tare stima de sine, i-ar face să admită că ei nu au reușit, e ceva greșit la ei. Le-ar activa rușinea.

E multă, enorm de multă presiune. Toate luminițele de pe străzi, colindele și cîntecele de sezon vesele care rulează pe fundalul oricărui magazin, for fuck’s sake, și la funebre îl auzi pe Hrușcă în perioada asta dacă ai ghinion să trebuiască să alegi un sicriu, goana tuturor după cadoul cel mai frumos, cel mai potrivit. Și în toată veselia stridentă, generalizată, dacă tu ești trist, cum să nu te simti și mai trist și mai nepotrivit în peisaj? Mai greșit, mai singur în drama ta?

Apoi sunt vizitele și mesele de Crăciun, aproape toate fiindcă așa se face, așa e traditia, nu avem de ales, o dată pe an e Crăciunul. Și epuizarea pentru a pregăti totul, pentru a termina salata de biof care numai biof nu contine, și ouăle umplute, și cozonacii, și friptura. Ca apoi să ți se umple (sau să umpli, la rîndul tău) casa și masa de tot felul de oameni pe care i-ai evitat tot anul sau ani de-a rîndul, nu întîmplător. Unul dintre marile motive de anxietate și depresie. Fiindcă acolo ți se apasă pe toate rănile și problemele nerezolvate de cînd erai mic. Te nimerești la masă cu toti oamenii ăia, fiecare bea cîte ceva și te trezești că tranșati vreun conflict rămas suspendat de la masa precedentă sau din copilărie, reproșurile zboară, unchiul se îmbată și tipă la nevastă, femeile tipă la copii, ăia zbiară și mai tare, verișoarele se privesc cu invidie pe sub genele rimelate, uite-o pe fufa aia cu ce blană a venit, oare de unde are atîtia bani, sigur are vreun amant bogat, că bărbat-su, vai steaua lui, apoi se apleacă și îi șoptește la ureche bărbatului, Gicule, vreau și eu blană din asta, ce, noi suntem mai prejos decît ăștia, dragă, m-ai adus ca pe o săracă, să mă înjosesc, apoi cu voce tare, Nicu a zis că îmi ia mașină nouă de Crăciun, a comandat-o, trebuie să-mi sosească, să vezi ce frumoasă e, full-option, spune-le, dragă, cît a costat, o avere! Și cei care nu-și vorbesc, nora care nu a mai lăsat copilul la bunica dinspre tată fiindcă e certată cu scorpia aia, nu mergem nicăieri, du-te singur la mă-ta aia dacă vrei, eu ti-am zis că nu calc acolo, ce dacă e Crăciunul. Și apoi vii acasă sau pleacă toată lumea aia și te pui pe plîns, ce naiba mi-o fi trebuit să îi chem/să mă duc, parcă nu știam de anul trecut că o să mă facă să mă simt? Și ce cadouri oribile am primit…

Între timp, au apărut sfaturile moderniste, care îti spun că nu e nevoie să faci toate astea, e ok si dacă nu faci cozonaci și nu inviti pe nimeni, e ok și dacă nu ai casa lună și bradul perfect, e ok orice, important e să fii tu fericit, numai că lucrurile astea le știm cu totii rational, însă, din nefericire, aproape nimeni nu face lucrurile rational, ci emotional, degeaba știu că e ok să fie casa mizerabilă, dacă eu nu sunt în regulă cu asta, după ce 50 de ani am făcut același lucru, cum mă conving eu de pe o zi pe alta că acum e ok să fie și altfel? Iar faptul că nu reușesc pune și mai multă presiune pe mine. Ce e greșit cu mine, de ce eu nu pot face așa cum scrie X că face, că ea e relaxată și zen și face sărbători minunate, în timp ce eu mă stresez ca o proastă? Toti știm rational că nu avem nici motive să fim depresivi dacă suntem sănătoși și avem un acoperiș deasupra capului, dar asta nu ne face să devenim brusc veseli, doar fiindcă ne repetăm motivele rationale pentru care nu ar trebui să ne simtim așa cum ne simtim.

Presiune, presiune, presiune. Îmbuibare. Iar dacă le alături, aproape că întelegi motivul pentru care presiunea vine la pachet cu îmbuibarea. Sau invers, îmbuibarea la pachet cu presiunea. Fiindcă, aproape întotdeauna, mîncatul excesiv (orice excesiv, for that matter, băutul excesiv) vine ca răspuns emotional la vidul emotional care se creează în interiorul nostru. Mănînc (beau) ca să umplu cu ceva golul ăla, tristetea, inadecvarea, sentimentul că sunt defect, rușinea, frica. Probabil nu întîmplător mîncăm atît de mult de sărbători, cînd presiunea de a fi conformi, fericiti șamd este cea mai mare din tot timpul anului. Mîncăm și bem ca să uităm, fiindcă e cel mai la îndemînă panaceu, fiindcă îndulcește suferinta.

Și nimic din toate astea nu s-ar întîmpla dacă noi am fi bine cu noi. Dacă am fi sinceri cu noi și cu ceilalti. Dacă nu am avea vieti duble, nu în sensul de adulter, ci în sensul de a fi unii cînd suntem singuri cu noi înșine și altii cînd suntem alături de ceilalti. Dacă am avea curajul vulnerabilitătii. Dacă nu am avea o mie de măști. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat și ne-am lăsa cunoscuti.

Asta îmi amintește de un film italian foarte mișto, pe care vi-l recomand de sărbătorile astea, e făcut anul trecut parcă și vorbește despre faptul că ne suntem atît de străini unii altora, chiar dacă trăim în aceleași case cu anii sau suntem prieteni de cînd eram mici. Actiunea are loc la o masă festivă, care ar putea fi masa de Crăciun de care vorbeam mai devreme, unde niște prieteni foarte vechi, cupluri, genul prieten de familie dintotdeauna, se lasă prinși în capcana unui joc de-a adevărul. Cineva aruncă provocarea de a pune toate telefoanele mobile pe masă și de a răspunde la ele pe speaker și de a citi cu voce tare orice mesaje vor primi pentru tot restul serii. Ce urmează e lesne de prevăzut, nu e așa? Nu încercati asta acasă, la masa de Crăciun. Fiindcă chiar suntem perfect necunoscuti, celorlalti, dar și nouă înșine.

Sărbători fără incidente majore vă doresc. Că alea minore sunt inevitabile, nu e așa? Am văzut eu bărbati aproape bătuti în supermarket de neveste vigilente și aprige, în goana după făină și carne tocată.

 

De Petronela Rotar

Sursa: https://www.facebook.com/Desufletpentrusuflet/photos/a.662667133822077/4654563064632444/