marți, 26 decembrie 2023
luni, 25 decembrie 2023
Câmpul păstorilor - o icoană unicat
Este o icoană unicat. Icoana de la biserica ridicată pe locul unde se spune că păstorii au primit vestea Nașterii Domnului. Biserica se află lângă Betleem (o distanță de câțiva km ). Locul pe care este construită această biserică a primit numele de „Câmpul păstorilor”. „Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut” (Luca 2, 8-15). Iată, Dumnezeu alege să anunțe venirea Fiului Său în lume unor oameni simpli, unor păstori.
miercuri, 20 decembrie 2023
marți, 19 decembrie 2023
3 Filme pentru această perioadă (2023)
3 Filme pentru această
perioadă (2023)
„The
Nativity Story” este un film biblic dramatic care a fost lansat în 2006.
Regizat de Catherine Hardwicke; filmul spune povestea nașterii lui Iisus Hristos,
conform relatărilor biblice din Evangheliile lui Matei și Luca. Este o
dramatizare atentă a evenimentelor care au condus la nașterea lui Mântuitorului
și a fost realizat cu scopul de a oferi o viziune cinematografică asupra
acestei relatări biblice.
„The Nativity Story” explorează
dificultățile pe care le-au întâmpinat Fecioara Maria și Dreptul Iosif înainte
și în timpul nașterii, precum și contextul social și politic tensionat din acea
perioadă. Filmul se poate viziona aici:
https://hrabalexandru.blogspot.com/2021/12/the-nativity-story-2006-un-film-despre.html
„A Christmas Carol” din 1984 este o
adaptare a celebrului roman scris de Charles Dickens. Filmul a fost regizat de
Clive Donner și are în rolurile principale pe George C. Scott în rolul lui
Ebenezer Scrooge, David Warner în rolul Bob Cratchit și Susannah York în rolul
Belle.
Povestea lui „A Christmas Carol” este
cunoscută pentru mesajul său despre generozitate, compasiune și transformare
personală. Ebenezer Scrooge, un bătrân zgârcit și nemilos, este vizitat de trei
spirite ale Crăciunului - Spiritele Trecutului, Prezentului și Viitorului -
care îl confruntă cu alegerile sale și îl îndeamnă să-și schimbe modul de
viață.
Adaptarea din 1984 este apreciată
pentru interpretarea puternică a lui George C. Scott în rolul lui Scrooge. El
aduce o profunzime și o autenticitate remarcabilă caracterizării personajului.
Filmul păstrează atmosfera victoriană a povestirii originale și redă cu
fidelitate secvențele cheie din romanul lui Dickens. Filmul se poate viziona
aici:
https://hrabalexandru.blogspot.com/2023/10/film-christmas-carol-1984.html
„The
Bells of St. Mary's” este un film clasic american din 1945, regizat de Leo
McCarey. Este o continuare a filmului din 1944, „Going My Way”. Ambele filme îl
au în rolul principal pe Bing Crosby, care îl interpretează pe Părintele Chuck
O'Malley.
În
„The Bells of St. Mary's”, Părintele O'Malley este transferat la o școală
catolică, St. Mary's, pentru a ajuta la salvarea acesteia de la închidere.
Acolo, el intră în conflict cu Maica Superioră Mary Benedict, interpretată de
Ingrid Bergman. Cu toate că au abordări diferite în ceea ce privește
gestionarea școlii, cei doi ajung să colaboreze și să dezvolte o relație
specială.
Filmul se poate viziona aici:
https://hrabalexandru.blogspot.com/2023/12/the-bells-of-st-marys-1945.html
marți, 28 noiembrie 2023
duminică, 26 noiembrie 2023
joi, 22 decembrie 2022
luni, 19 decembrie 2022
duminică, 20 noiembrie 2022
marți, 28 decembrie 2021
luni, 27 decembrie 2021
Spicuiri din slujba rânduită pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului Arhimandritul Teofil Părăian
Spicuiri
din slujba rânduită pentru
Sărbătoarea
Nașterii Domnului
Arhimandritul
Teofil Părăian
Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos
este precedată de un post de patruzeci de zile (15 noiembrie – 24 decembrie) și
de o înainte-prăznuire (20 – 24 decembrie). Vreme de douăsprezece zile, cât
ține pomenirea evenimentului Nașterii Domnului, de la 20 decembrie până la 31
decembrie, slujbele dumnezeiești ale Bisericii noastre se referă la însuși
evenimentul sărbătorit, precum și la cele ce au însoțit Nașterea Domnului:
cântarea îngerilor, închinarea păstorilor și a magilor, fuga în Egipt, uciderea
pruncilor, întoarcerea în Egipt și stabilirea în Nazaret. Acestea sunt
istorisite în Sfânta Evanghelie de la Matei (capitolele 1 și 2) și în Sfânta
Evanghelie de la Luca (capitolul 2). Ele sunt preluate în sfintele slujbe și
sunt prezentate, interpretate și oferite spre a fi trăite și în vremea noastră
tot așa cum au fost trăite odinioară și mai cu seamă în vremea când au avut
loc. în cele ce urmează, vom aduce în atenție unele texte din Sfintele slujbe,
spre folosul celor ce caută folos.
De-a lungul postului pregătitor
pentru Crăciun, credincioșii dreptmăritori spun cu rostire sau cu cântare, în
zilele de duminică și sărbătoare, următoarele cuvinte: „Hristos se naște măriți-L.
Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați
Domnului tot pământul. Și cu veselie lăudați-L, popoarelor, căci S-a
preamărit!”.
La fel, tot în acea vreme de
pregătire, precum și în zilele praznicului, se spune: „Taină străină văd și
preamărită: cer fiind peștera, scaun de heruvimi, fecioara; ieslea, sălășluire
întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl
mărim”.
Evenimentul Nașterii Domnului nostru
Iisus Hristos, precum și realitățile legate de El, așa cum ne sunt istorisite
de Sfinții Evangheliști, ne sunt prezentate de Sfânta noastră Biserică în chip
de taină, e vreme ce ni se spune: „Astăzi se naște din fecioară Cel ce are în
mână toată făptura. Cu scutece Se înfașă, ca un prunc, Dumnezeu, Cel ce din
fire este nepipăit. În iesle Se culcă Cel ce a întărit cerurile de demult,
întru început. Din piept, cu lapte Se hrănește Cel ce odinioară a ploua în
pustie mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le
primește Fiul Fecioarei”. Și după toate acestea, ne angajăm cu închinare și cu
rugăciune, zicând: „Închinu-mă Nașterii Tale, Hristoase, arată-ne nouă și
dumnezeiasca arătare a dumnezeirii Tale!”. În lumina unor astfel de alcătuiri
înțelegem mai bine ceea ce se spune în însăși ziua praznicului, într-un imn
adresat Maicii Domnului, care are următorul cuprins: „De Dumnezeu Născătoare
Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, pierduta-i blestemul cel dintâi al
Evei; că maică ai fost bunei-voințe a Tatălui, purtând în brațe pe
Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Taina nu suferă ispitire (cercetare), nu cu
credință toți să o slăvim, strigând cu Tine (cu
Maica Domnului) și zicând: Negrăite Doamne, mărire Ție!”. Această taină
a întrupării Fiului lui Dumnezeu și a nașterii Lui din fecioară, mai presus de
fire și mai presus de înțelegerea noastră, dar coborâtă și la măsura noastră de
înțelegere, o are în vedere Biserica noastră când zice: „Nașterea Ta,
Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru
dânsa, cei ce slujeau stelelor (magii de la stea s-au învățat să se închine
Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus.
Doamne, mărire Ție!”.
Cu evlavie și cu dragoste zicem cu
toții, la sărbătoarea de Crăciun: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă
naște și pământul, peștera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii măresc,
iar magii cu steaua călătoresc. Că S-a născut, pentru noi, prunc tânăr,
Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”. Pe unele ca acestea sărbătorindu-le, Sfânta
noastră Biserică ne aduce și spre cercetare de sine, când la sfintele slujbe ne
pune în față și în atenție cuvinte ca acestea: „Ce-ți vom aduce Ție, Hristoase,
că Te-ai arătat pe pământ, ca un om, pentru noi? Că fiecare din făpturile cele
făcut de Tine mulțumită aduce Ție: îngerii, lauda; cerurile, steaua; magii,
daruri; păstorii, minunea; pământul, peștera; pustiul, ieslea; iar noi, pe
Maica Fecioară. Dumnezeule, Cel mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi”.
Astfel de gânduri având în minte, să
zicem și noi împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe
pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem acest îndreptar ca program
pentru cealaltă vreme a vieții noastre, ca Nașterea lui Hristos să ne fie de
folos.
Telegraful Român,
Sibiu, 15 decembrie 2003
Nr. 47-48/2003[1]
[1]
Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de
altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2006, pp. 281-282.
File din Jurnal: Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului,
Primește-L în inimă pe Mântuitorul
Pentru ei nu era loc la han.
(Luca
2, 7)
Să ne
reamintim emoționatul moment al Nașterii lui Hristos și ne vom pătrunde de
înțelesul tainic și adânc al acestui eveniment. Nu s-a găsit loc la han pentru
Cel ce a venit pe lume ca să mântuiască omenirea, Cel ce era Fiul lui Dumnezeu
și Împăratul lumii.
Mulțimea
de popor care se îndrepta către Betleem era mare, toți se grăbeau într-acolo,
către un eveniment care li se părea a fi cel mai important atunci și care făcea
ca însăși apariția Mântuitorului lumii să nu fie luată în seamă.
Apropiindu-ne
de rememorarea acestui eveniment de supremă importanță pentru lumea creștină,
pregătindu-ne să întâmpinăm sărbătoarea Nașterii Domnului, să nu lăsăm grijile
pământești să înăbușe ceea ce este mai important în inima noastră, să-I face
loc acolo în primul rând Mântuitorului nostru, să-L primim în inimă cu iubire,
cu care să ne străduim să-i ajutăm, să-i alinăm și să le ușurăm viața semenilor
noștri.
În
mijlocul deșartei larme a lumii, care însoțește de cele mai multe ori marile
sărbători, să avem mereu înaintea ochilor chipul dumnezeiescului Prunc, ca să
ne se poată spune că nu I s-a găsit loc la noi!
Să
facem binele în numele Lui, dând deoparte toată grija cea lumească[1].
[1]
Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366
cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă,
ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 412.
Nașterea lui Hristos
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
și
pe pământ pace, între oameni
bunăvoire.
(Luca
2, 14)
Pe
între pământul unde se propovăduiește numele lui Hristos se serbează nașterea
lui Hristos. În fiecare an această sărbătoare aduce parcă cu sine un suflu
proaspăt de iubire și lumină. În fiecare casă, în fiecare familie au loc
pregătiri pentru această zi. Copiii o așteaptă cu bucuroasă nerăbdare, părinții
se gândesc la surprizele pe care le vor face copiilor, toți stau cu gândul la
cum va fi împodobit pomul de Crăciun.
Nu
trebuie să uităm însă că Crăciunul este în primul rând o zi sfântă, pe care o
cinstim în amintirea acelei nemărginite Iubiri Care n-a pregetat să-L
jertfească pe Fiul Său pentru mântuirea neamului omenesc. Așadar, pentru
întâmpina și a petrece după cuviință această zi de sărbătoare, să fim pătrunși
de evlavie în fața preacuratei icoane a Pruncului Iisus, fiindcă, altminteri,
sărbătoarea ar fi lipsită de orice noimă. Sărbătorind nașterea Domnului, să ne
rugăm ca duhul iubirii Sale să se trezească și să sporească în inima noastră,
să afle în el iesle gata să-l primească. Să-L primim și să-I pregătim darurile
de preț pe care I le vom pune înainte. Nașterea Domnului înseamnă iubire, pace,
bunăvoire, iar bunăvoirea înseamnă iertare reciprocă, dorințe de bine și o
dragoste care să îmbrățișeze toată omenirea.
De
acest sfânt Praznic să ne străduim să domnească în mijlocul nostru dreptatea și
adevărul. Atunci se va repeta minunea: Hristos se va pogorî din nou pe pământ,
fiindcă Duhul Său va sălășlui în fiecare dintre noi, iar tonurile cântării
îngerești ne vor răsuna mereu în suflet, umplându-ne de nemărginită bucurie[1].
[1]
Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu. 366
cuvinte de folos pentru toate zilele anului, în românește de Boris Buzilă,
ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, București, 2008, p. 413.
Martorii Nașterii Domnului Hristos Arhimandritul Teofil Părăian
Martorii
Nașterii Domnului Hristos
Arhimandritul
Teofil Părăian
Cine zice „Hristos s naște,
măriți-L...” dă mărturie despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum
noi toți, cei credincioși spunem acest cuvânt, precum și altele asemenea,
suntem martori ai acestui eveniment, pe care îl sărbătorim. Martori ai Nașterii
Domnului nostru Iisus Hristos suntem și când spunem: „Nașterea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”. Tot martori ai Nașterii
Mântuitorului suntem și când afirmăm că „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de
ființă naște” sau când spunem, din partea fiecăruia dintre noi: „Taină străină
văd și preamărită: cer fiind peștera; scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea,
sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care
lăudându-L, Îl mărim”. Toate acestea sunt mărturisiri de credință, sunt
mărturii pe care le dăm noi înșine despre evenimentul ce s-a petrecut în
Betleem, când Maica Domnului, într-un staul de acolo, „născut pe Fiul ei Cel
întâi și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Lc. 2, 7). Mărturie despre
aceasta dă Sfântul Evanghelist Luca, dar împreună cu el suntem și noi martori
despre faptul că „ni S-a născut nouă un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul”
(Lc. 2, 11). Noi n-am fost de față când îngerii, la Nașterea Mântuitorului,
i-au cântat: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între
oameni bunăvoire” (Lc. 2, 14), dar cuvintele acestea le spunem și noi, iar
aceasta nu numai la sărbătoarea Nașterii Domnului, ci și cu multe alte
prilejuri. Credința noastră în cele ce s-au petrecut atunci, când Fiul lui
Dumnezeu S-a arătat ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne face să spunem
împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace,
între oameni bunăvoire” și să avem aceste cuvinte ca un program de viață, dând
și prin aceasta mărturie că „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,
născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca
să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4).
Știm că cei dintâi care L-au văzut pe
Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca „prunc culcat în iesle”, au fost niște păstori
de oi, niște ciobani.
Credința noastră ne face părtași cu
ei, căci și noi, asemenea lor, dăm mărturie, în vremea noastră, despre
evenimentul de atunci, când preamărim și lăudăm pe Dumnezeu pentru cele ce s-au
făcut (Lc. 2, 20).
După mărturia Sfântului Evanghelist
Matei, în fața Mântuitorului, ca prunc, au văzut cu fețele la pământ și I s-au
închinat magii de la Răsărit, care i-au adus și daruri: aur, tămâie și smirnă.
Asemenea lor, li noi, cei credincioși, călăuziți nu de o stea de pe cer, ci de
mărturia sfinților evangheliști și de învățătura Sfintei noastre Biserici,
suntem martori ai Nașterii Domnului, ca unii care, după pilda magilor, dar la
măsurile noastre, ne închinăm Mântuitorului și zicem: „Mărirea întru cei de sus
lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”; „Lăudămu-Te, bine Te
cuvântată, ne închinăm Ție, mărimu-Te, mulțumim Ție, pentru mărirea Ta cea
mare”.
Împreună cu Pruncul culcat în iesle,
păstorii au văzut pe Maria și pe Iosif, pe care mai apoi i-au văzut și magii de
la Răsărit. Maria, Maica Domnului și dreptul Iosif au fost cei dintâi care L-au
văzut pe Mântuitorul lumii, cei dintâi care au știut că Cel ce S-a născut „S-a
întrupat de la Duhul SFânt” (Lc 1, 35; Mt. 1, 20. Privind și noi, cu ochii
credinței, pe dreptul Iosif, alături de Pruncul Iisus, ne gândim cu bucurie la
delicatețea lui, căci în vremea nedumeririi sale, nevrând să vădească pe
Fecioara Maria, „și-a pus în gând s-o lase pe ascuns” (Mt. 1, 19), dar care
primind îndreptare de la înger, a luat-o pe Preasfânta Fecioară și a
sprijinit-o în rosturile ei. Iar la Maica Domnului fiindu-ne luarea aminte, noi
cei credincioși, ca martori ai Nașterii Domnului, zicem cu cinstirea cea după
puterea noastră: „De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta,
Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: «Ce laudă vrednică
voi aduce ție, ce te voi numi pe tine nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru
aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, cea plină de dar; Domnul
este cu tine»”.
Telegraful Român,
Sibiu, 1 și 15 decembrie 1991
Nr. 47-48/1991[1]
[1]
Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de
altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2006, pp. 289-290.
duminică, 26 decembrie 2021
De meditat la zile de sărbătoare
De meditat la zile de
sărbătoare
Crăciunul este,
poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă
nicicînd presiunea socială, familială, emotională nu este atît de mare ca de
Crăciun. Fericirea celorlalti, mai zgomotoasă și stridentă. Perfectiunea lor,
mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă. Toti par să se descurce cu toate cele
trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor,
cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai
pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile
potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar traditionalele fotografii de
familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcati în haine roșii, pupîndu-se
și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am
numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei:
amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în
ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos
ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o
relatie altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o
minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteti așa
de rău, faceti pozele astea? Pentru copil, au zis, să aibă o amintire frumoasă
micutul. Am zîmbit amar. Ce ne mai place să mintim și ne mintim! Cum ajungem să
credem că dacă îmbrăcăm copilul în roșu și plătim o sesiune foto profi ștergem
din memoria lui certurile noastre, nefericirea, faptul că nu ne suportăm, că el
vede și simte asta în fiecare clipă. Cînd el ne va reproșa că i-am distrus
copilăria cu scandalurile dintre noi și ura pe care am perpetuat-o ani de-a
rîndul, vom scoate ca magicianul din pălărie poza de Crăciun din 2017 și i-o
vom băga sub nas, despre ce vorbești, copile, avem dovezi roșu pe hîrtie
fotografică de 8×13 că eram o familie frumoasă și fericită! Inventezi.
Ne comparăm mereu
cu minciunile sociale ale celorlalti și mereu ieșim pe minus. Și așa ajungem să
ne simtim mai greșiti, mai defecti, mai singuri, mai nefericiti, mai deprimati
decît toată lumea. Iar asta ne adîncește depresia și sentimentul de inadecvare.
Și atunci mintim și noi, să nu cădem de fraieri. Mimăm și noi binele
sărbătoresc, doar nu suntem mai proști decît altii.
Știu oameni care
au luat bani împrumut de la institutii din alea de credit instant ca să aibă
bani de cadouri scumpe, să nu se facă de rîs la neamurile mai bogate cu care nu
se văd decît o dată pe an, la masa de Crăciun. Fiindcă vor să simuleze o
bunăstare pe care nu o trăiesc și mai degrabă se lasă picati cu ceară decît să
admită că nu le merge tocmai strălucit. Asta i-ar face mai putin buni decît
ceilalti, le-ar scădea și mai tare stima de sine, i-ar face să admită că ei nu
au reușit, e ceva greșit la ei. Le-ar activa rușinea.
E multă, enorm de
multă presiune. Toate luminițele de pe străzi, colindele și cîntecele de sezon
vesele care rulează pe fundalul oricărui magazin, for fuck’s sake, și la
funebre îl auzi pe Hrușcă în perioada asta dacă ai ghinion să trebuiască să
alegi un sicriu, goana tuturor după cadoul cel mai frumos, cel mai potrivit. Și
în toată veselia stridentă, generalizată, dacă tu ești trist, cum să nu te
simti și mai trist și mai nepotrivit în peisaj? Mai greșit, mai singur în drama
ta?
Apoi sunt vizitele
și mesele de Crăciun, aproape toate fiindcă așa se face, așa e traditia, nu
avem de ales, o dată pe an e Crăciunul. Și epuizarea pentru a pregăti totul,
pentru a termina salata de biof care numai biof nu contine, și ouăle umplute,
și cozonacii, și friptura. Ca apoi să ți se umple (sau să umpli, la rîndul tău)
casa și masa de tot felul de oameni pe care i-ai evitat tot anul sau ani de-a
rîndul, nu întîmplător. Unul dintre marile motive de anxietate și depresie.
Fiindcă acolo ți se apasă pe toate rănile și problemele nerezolvate de cînd
erai mic. Te nimerești la masă cu toti oamenii ăia, fiecare bea cîte ceva și te
trezești că tranșati vreun conflict rămas suspendat de la masa precedentă sau
din copilărie, reproșurile zboară, unchiul se îmbată și tipă la nevastă,
femeile tipă la copii, ăia zbiară și mai tare, verișoarele se privesc cu
invidie pe sub genele rimelate, uite-o pe fufa aia cu ce blană a venit, oare de
unde are atîtia bani, sigur are vreun amant bogat, că bărbat-su, vai steaua
lui, apoi se apleacă și îi șoptește la ureche bărbatului, Gicule, vreau și eu
blană din asta, ce, noi suntem mai prejos decît ăștia, dragă, m-ai adus ca pe o
săracă, să mă înjosesc, apoi cu voce tare, Nicu a zis că îmi ia mașină nouă de
Crăciun, a comandat-o, trebuie să-mi sosească, să vezi ce frumoasă e,
full-option, spune-le, dragă, cît a costat, o avere! Și cei care nu-și vorbesc,
nora care nu a mai lăsat copilul la bunica dinspre tată fiindcă e certată cu
scorpia aia, nu mergem nicăieri, du-te singur la mă-ta aia dacă vrei, eu ti-am
zis că nu calc acolo, ce dacă e Crăciunul. Și apoi vii acasă sau pleacă toată
lumea aia și te pui pe plîns, ce naiba mi-o fi trebuit să îi chem/să mă duc,
parcă nu știam de anul trecut că o să mă facă să mă simt? Și ce cadouri oribile
am primit…
Între timp, au
apărut sfaturile moderniste, care îti spun că nu e nevoie să faci toate astea,
e ok si dacă nu faci cozonaci și nu inviti pe nimeni, e ok și dacă nu ai casa
lună și bradul perfect, e ok orice, important e să fii tu fericit, numai că
lucrurile astea le știm cu totii rational, însă, din nefericire, aproape nimeni
nu face lucrurile rational, ci emotional, degeaba știu că e ok să fie casa
mizerabilă, dacă eu nu sunt în regulă cu asta, după ce 50 de ani am făcut
același lucru, cum mă conving eu de pe o zi pe alta că acum e ok să fie și
altfel? Iar faptul că nu reușesc pune și mai multă presiune pe mine. Ce e
greșit cu mine, de ce eu nu pot face așa cum scrie X că face, că ea e relaxată
și zen și face sărbători minunate, în timp ce eu mă stresez ca o proastă? Toti
știm rational că nu avem nici motive să fim depresivi dacă suntem sănătoși și
avem un acoperiș deasupra capului, dar asta nu ne face să devenim brusc veseli,
doar fiindcă ne repetăm motivele rationale pentru care nu ar trebui să ne
simtim așa cum ne simtim.
Presiune,
presiune, presiune. Îmbuibare. Iar dacă le alături, aproape că întelegi motivul
pentru care presiunea vine la pachet cu îmbuibarea. Sau invers, îmbuibarea la
pachet cu presiunea. Fiindcă, aproape întotdeauna, mîncatul excesiv (orice
excesiv, for that matter, băutul excesiv) vine ca răspuns emotional la vidul
emotional care se creează în interiorul nostru. Mănînc (beau) ca să umplu cu
ceva golul ăla, tristetea, inadecvarea, sentimentul că sunt defect, rușinea,
frica. Probabil nu întîmplător mîncăm atît de mult de sărbători, cînd presiunea
de a fi conformi, fericiti șamd este cea mai mare din tot timpul anului. Mîncăm
și bem ca să uităm, fiindcă e cel mai la îndemînă panaceu, fiindcă îndulcește
suferinta.
Și nimic din toate
astea nu s-ar întîmpla dacă noi am fi bine cu noi. Dacă am fi sinceri cu noi și
cu ceilalti. Dacă nu am avea vieti duble, nu în sensul de adulter, ci în sensul
de a fi unii cînd suntem singuri cu noi înșine și altii cînd suntem alături de
ceilalti. Dacă am avea curajul vulnerabilitătii. Dacă nu am avea o mie de
măști. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat și ne-am lăsa cunoscuti.
Asta îmi amintește
de un film italian foarte mișto, pe care vi-l recomand de sărbătorile astea, e
făcut anul trecut parcă și vorbește despre faptul că ne suntem atît de străini
unii altora, chiar dacă trăim în aceleași case cu anii sau suntem prieteni de
cînd eram mici. Actiunea are loc la o masă festivă, care ar putea fi masa de
Crăciun de care vorbeam mai devreme, unde niște prieteni foarte vechi, cupluri,
genul prieten de familie dintotdeauna, se lasă prinși în capcana unui joc de-a
adevărul. Cineva aruncă provocarea de a pune toate telefoanele mobile pe masă
și de a răspunde la ele pe speaker și de a citi cu voce tare orice mesaje vor
primi pentru tot restul serii. Ce urmează e lesne de prevăzut, nu e așa? Nu
încercati asta acasă, la masa de Crăciun. Fiindcă chiar suntem perfect necunoscuti,
celorlalti, dar și nouă înșine.
Sărbători fără
incidente majore vă doresc. Că alea minore sunt inevitabile, nu e așa? Am văzut
eu bărbati aproape bătuti în supermarket de neveste vigilente și aprige, în
goana după făină și carne tocată.
De Petronela Rotar
Sursa: https://www.facebook.com/Desufletpentrusuflet/photos/a.662667133822077/4654563064632444/
vineri, 24 decembrie 2021
PE ALTĂ CALE - IPS Andrei Andreicuț
PE
ALTĂ CALE[1]
De şase săptămâni
încercăm, prin post şi rugăciune, prin înfrânare şi spovedaniei, să ne primenim
ieslea sufletului, pentru a-L primi pe Pruncul Mântuitor, care Se coboară
printre noi, se face om ca noi, pentru a ne da nouă posibilitatea îndumnezeirii.
De şase săptămâni am ponit la drum
spre Betleem, dimpreună cu cei trei crai, şi dacă ne amintim bine, din
pastorala de anul trecut, urcuşul înspre Betleem are şapte trepte: credinţa în
Dumnezeu, frica de Dumnezeu, pocăinţa sinceră, concretizată printr-o bună
spovedanie, înfrânarea, răbdarea, nădejdea şi unirea sau întâlnirea cu Hristos.
Iată-ne într-acest moment sublim:
Hristos S-a coborât printre noi, S-a aşezat în ieslea sufletului nostru, ne-am
întâlnit cu El şi putem spune că Dumnezeu este cu noi. Ne prosternăm înaintea
Lui şi-I aducem daruri: aurul credinţei, smirna nădejdii şi tămâie dragostei.
Îi auzim pe îngeri spunându-ne răspicat: „Vă
binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut
azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul”, şi cântăm împreună cu ei: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe
pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Întrebarea pe care ne-o punem este
următoarea: ce trebuie să facem după ce L-am găsit pe Hristos, după ce ne-am
întâlnit cu Hristos? Trebuie să facem ceea ce au făcut craii: să ne întoarcem
acasă pe altă cale, să nu mai dăm pe la Irod, pentru că prea mult l-am slujit.
Mântuitorul ne vorbeşte în Evanghelie
de două căi, de două porţi, atunci când ne îndeamnă zicându-ne: „Întraţi pe poarta cea strâmtă, că largă este
poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi
strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei
care o află” (Matei 7, 13-14).
Craii au venit înspre Hristos pe
calea cea largă şi s-au rătăcit pe la Irod, adică pe la potrivnicul, dar s-au
întors acasă pe calea cea strâmtă, s-au întors acasă alţi oameni, oameni nou.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că: „dacă
este cineva în Hristos, este făptură nouă, cele vechi au trecut; iată toate
s-au făcut noi” (2 Corinteni 5, 17).
Avem şi criterii de a ne verifica
dacă ne-am schimbat calea vieţii, după întâlnirea cu Hristos. Pe cea largă omul
îşi permite orice, nu-şi face probleme de conştiinţă. Pe calea cea largă omul
îi dă trupului tot ceea ce pofteşte, „iar
faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie,
destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii,
mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele
asemenea acestora…, iar cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia
lui Dumnezeu” (Galateni 5, 19-21). Pe calea cea strâmtă, care duce la
mântuire, omul nu îşi poate permite orice. Această cale este calea bunătăţii,
calea înţelepciunii şi îndurării. Pe această cale, pe care s-au întors şi
craii, îi întâlneşti pe cei împăcaţi cu sufletul, pe cei mângâiaţi, pe cei
plini de nădejde, pe cei vindecaţi de patimi, pe cei credincioşi, pe cei
fericiţi. În sufletul lor Duhul Sfânt rodeşte „dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine,
credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie” (Galateni 5, 22-23).
Domnul Hristos, în predica de pe
munte, ne spune limpede că după fapte îl poţi cunoaşte pe om pe ce cale merge:
„după roadele lor îi veţi cunoaşte. Au
doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice
pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pomul bun să
facă roade rele, nici pomul rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face
roade bune se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7, 16-19).
Crăciunul ne învăluie cu dalbele lui
datini şi ne face să tresăltăm de bucurie cum saltă copilaşi în jurul pomului
încărcat cu bunătăţi. În faţa marii taine a întrupării Domnului cuvintele sunt
neputincioase şi exclamăm dimpreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Minunea ne înspăimântă. Cel bătrân în zile
S-a făcut copil; Cel care stă pe scaun înalt şi preaslăvit este aşezat în
iesle; Cel nepipăit şi netrupesc este cuprins de mâini omeneşti; Cel care rupe
legăturile păcatului se înfaşă în scutece, pentru că vrea aceasta. Căci vrea să
prefacă necinstea în, cinste, să îmbrace ceea ce este neslăvit în slavă”[2].
Cei trei crai s-au cutremurat în faţa
acestei taine şi şi-au schimbat drumul vieţii, s-au întors acasă pe altă cale.
Întâlnirea cu Hristos le-a marcat întreaga existenţă şi au devenit „făpturi
noi”. Cu smerenie trebuie să recunoaştem că de multe ori pentru noi realităţile
pe care ni le propovăduieşte Biserica la Crăciun sunt nişte moşteniri frumoase
pe care le-am primit din vremuri de demult, dar nu sunt adevăruri de crezut şi
de trăit. Crăciunul rămâne o frumoasă sărbătoare folclorică, iar creştinismul nostru
este lipsit de puterea mărturisirii; inima omului este plină de tot felul de
gândiri şi porniri vrăjmaşe lui Hristos şi Evangheliei. N-am putea spune că
lumea de astăzi este cu mult mai bună decât evreii de pe vremea Mântuitorului.
Ce ziceau evreii despre ei înşişi? Ei se lăudau că sunt credincioşi, că sunt
popor ales, că au Legea lui Dumnezeu, că sunt urmaşii lui Avraam. Nu odată s-a
ivit în mijlocul acestui popor un proroc sau altul, trimis de Dumnezeu, şi le
spunea: Mi-e scârbă de jertfele şi sărbătorile voastre. Toată închinăciunea
voastră este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să Se uite la
voi atâta vreme cât inima vă rămâne rece şi nu vă schimbaţi calea vieţii!
Dacă ne-am lua după mulţimea celor ce
colindă şi petrec cu prilejul sfintelor sărbători, am putea spune la prima
vedere că oamenii sunt foarte credincioşi. Dacă stai însă să judeci după
învăţătura Mântuitorului şi după Evanghelie viaţa lor de toate zilele, nu prea
ai motive de bucurie. Ne-am obişnuit cu un creştinism aşa de şubred, aşa de
lipsit de vlagă.
Totuşi, şi aceasta ne mângâie
sufletul, printre credincioşii noştri există oameni iubitori de Dumnezeu şi de
Biserică, oameni evlavioşi care-L primesc pe Hristos în ieslea sufletului lor,
care-şi pregătesc sufletul prin post şi spovedaniei, care încearcă să se
întoarcă acasă pe calea cea strâmtă. Pentru ei se împlineşte cuvântul
Evangheliei: „şi celor câţi L-au primit,
care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii lui Dumnezeu” (Ioan
1, 12). Ei poartă în această zi sfântă de Crăciun un dialog interior cu
Mântuitorul zicându-I: Doamne, ce ne-am fi făcut noi fără Tine? Ce ar fi fost
de capul nostru dacă Tu nu Te-ai fi pogorât pe pământ întrupându-Te? Ce s-ar fi
întâmplat cu noi dacă Tu nu Te răstigneai pe Cruce pentru păcatele noastre?
Unde ne-am găsi mântuirea dacă Tu n-ai fi întemeiat Biserica?
Trăim într-o lume dezorientată,
încercată de multe lipsuri şi necazuri. Din nefericire aceste neajunsuri sunt
prezente şi pe plan spiritual. Concepţia despre lume şi viaţă a multora dintre
semenii noştri este descreştinată. De aici vin toate prăbuşirile morale,
sociale şi economice. Criza mai întâi de toate este spirituală şi ea determină
multe manifestări morbide. Această criză nu se rezolvă prin intrarea în
Comunitatea Europeană, presupunând că pe tărâm economic s-ar îmbunătăţi anumite
lucruri, ci se amplifică prin libertinajul care vine dintr-acolo. Noi ştim că
trăinicia neamului se întemeiază pe familia creştină sănătoasă şi morală. De
aceea suntem împotriva tuturor păcatelor nefireşti care-l degradează pe om. Şi
mai ştim că însoţirea creştină nu-i un mijloc lesnicios de a dobândi plăceri,
nici numai o asigurare împotriva neputinţelor de la bătrâneţe, ci este
comuniune şi dăruire. Menirea căsătoriei este desăvârşirea personală a soţilor
şi naşterea de prunci. Sigur că există şi făpturi denaturate, egoiste până la
limită, care nu vor să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, aducând copii pe
lume. Or, aceste tendinţe anormale sunt încurajate de spiritul apusean, pentru
care nici sodomia şi nici avortul nu mai sunt socotite păcate grave.
Ce-i de făcut? Să găsim drumul pe
care s-au întors craii acasă, să ne întoarcem de la Betleem pe „calea cea
strâmtă”, să ne integrăm noi creştinii în fiinţa lui Hristos, să nu ne dezbinăm
din punct de vedere religios, ci să rămânem în credinţa strămoşilor noştri.
Lucru acesta trebuie să-l facem cu toţii: de la vlădica până la opincă; de la
cei ce stau în fruntea ţării şi până la truditorii care binecuvintează cu
sudoarea frunţii lor brazdele pământului.
În preajma clipelor de cânte şi
lumină când cerul şi pământul cântă împreună preamărindu-L pe Domnul pogorât
printre noi, vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi vă urăm să petreceţi cu
pace şi cu bucurie sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei.
Amin[3].
LinkWithin
