Martorii
Nașterii Domnului Hristos
Arhimandritul
Teofil Părăian
Cine zice „Hristos s naște,
măriți-L...” dă mărturie despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum
noi toți, cei credincioși spunem acest cuvânt, precum și altele asemenea,
suntem martori ai acestui eveniment, pe care îl sărbătorim. Martori ai Nașterii
Domnului nostru Iisus Hristos suntem și când spunem: „Nașterea Ta, Hristoase,
Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”. Tot martori ai Nașterii
Mântuitorului suntem și când afirmăm că „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de
ființă naște” sau când spunem, din partea fiecăruia dintre noi: „Taină străină
văd și preamărită: cer fiind peștera; scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea,
sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care
lăudându-L, Îl mărim”. Toate acestea sunt mărturisiri de credință, sunt
mărturii pe care le dăm noi înșine despre evenimentul ce s-a petrecut în
Betleem, când Maica Domnului, într-un staul de acolo, „născut pe Fiul ei Cel
întâi și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Lc. 2, 7). Mărturie despre
aceasta dă Sfântul Evanghelist Luca, dar împreună cu el suntem și noi martori
despre faptul că „ni S-a născut nouă un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul”
(Lc. 2, 11). Noi n-am fost de față când îngerii, la Nașterea Mântuitorului,
i-au cântat: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între
oameni bunăvoire” (Lc. 2, 14), dar cuvintele acestea le spunem și noi, iar
aceasta nu numai la sărbătoarea Nașterii Domnului, ci și cu multe alte
prilejuri. Credința noastră în cele ce s-au petrecut atunci, când Fiul lui
Dumnezeu S-a arătat ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne face să spunem
împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace,
între oameni bunăvoire” și să avem aceste cuvinte ca un program de viață, dând
și prin aceasta mărturie că „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său,
născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca
să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4).
Știm că cei dintâi care L-au văzut pe
Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca „prunc culcat în iesle”, au fost niște păstori
de oi, niște ciobani.
Credința noastră ne face părtași cu
ei, căci și noi, asemenea lor, dăm mărturie, în vremea noastră, despre
evenimentul de atunci, când preamărim și lăudăm pe Dumnezeu pentru cele ce s-au
făcut (Lc. 2, 20).
După mărturia Sfântului Evanghelist
Matei, în fața Mântuitorului, ca prunc, au văzut cu fețele la pământ și I s-au
închinat magii de la Răsărit, care i-au adus și daruri: aur, tămâie și smirnă.
Asemenea lor, li noi, cei credincioși, călăuziți nu de o stea de pe cer, ci de
mărturia sfinților evangheliști și de învățătura Sfintei noastre Biserici,
suntem martori ai Nașterii Domnului, ca unii care, după pilda magilor, dar la
măsurile noastre, ne închinăm Mântuitorului și zicem: „Mărirea întru cei de sus
lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”; „Lăudămu-Te, bine Te
cuvântată, ne închinăm Ție, mărimu-Te, mulțumim Ție, pentru mărirea Ta cea
mare”.
Împreună cu Pruncul culcat în iesle,
păstorii au văzut pe Maria și pe Iosif, pe care mai apoi i-au văzut și magii de
la Răsărit. Maria, Maica Domnului și dreptul Iosif au fost cei dintâi care L-au
văzut pe Mântuitorul lumii, cei dintâi care au știut că Cel ce S-a născut „S-a
întrupat de la Duhul SFânt” (Lc 1, 35; Mt. 1, 20. Privind și noi, cu ochii
credinței, pe dreptul Iosif, alături de Pruncul Iisus, ne gândim cu bucurie la
delicatețea lui, căci în vremea nedumeririi sale, nevrând să vădească pe
Fecioara Maria, „și-a pus în gând s-o lase pe ascuns” (Mt. 1, 19), dar care
primind îndreptare de la înger, a luat-o pe Preasfânta Fecioară și a
sprijinit-o în rosturile ei. Iar la Maica Domnului fiindu-ne luarea aminte, noi
cei credincioși, ca martori ai Nașterii Domnului, zicem cu cinstirea cea după
puterea noastră: „De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta,
Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: «Ce laudă vrednică
voi aduce ție, ce te voi numi pe tine nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru
aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, cea plină de dar; Domnul
este cu tine»”.
Telegraful Român,
Sibiu, 1 și 15 decembrie 1991
Nr. 47-48/1991[1]
[1]
Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de
altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2006, pp. 289-290.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu