Spicuiri
din slujba rânduită pentru
Sărbătoarea
Nașterii Domnului
Arhimandritul
Teofil Părăian
Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos
este precedată de un post de patruzeci de zile (15 noiembrie – 24 decembrie) și
de o înainte-prăznuire (20 – 24 decembrie). Vreme de douăsprezece zile, cât
ține pomenirea evenimentului Nașterii Domnului, de la 20 decembrie până la 31
decembrie, slujbele dumnezeiești ale Bisericii noastre se referă la însuși
evenimentul sărbătorit, precum și la cele ce au însoțit Nașterea Domnului:
cântarea îngerilor, închinarea păstorilor și a magilor, fuga în Egipt, uciderea
pruncilor, întoarcerea în Egipt și stabilirea în Nazaret. Acestea sunt
istorisite în Sfânta Evanghelie de la Matei (capitolele 1 și 2) și în Sfânta
Evanghelie de la Luca (capitolul 2). Ele sunt preluate în sfintele slujbe și
sunt prezentate, interpretate și oferite spre a fi trăite și în vremea noastră
tot așa cum au fost trăite odinioară și mai cu seamă în vremea când au avut
loc. în cele ce urmează, vom aduce în atenție unele texte din Sfintele slujbe,
spre folosul celor ce caută folos.
De-a lungul postului pregătitor
pentru Crăciun, credincioșii dreptmăritori spun cu rostire sau cu cântare, în
zilele de duminică și sărbătoare, următoarele cuvinte: „Hristos se naște măriți-L.
Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați
Domnului tot pământul. Și cu veselie lăudați-L, popoarelor, căci S-a
preamărit!”.
La fel, tot în acea vreme de
pregătire, precum și în zilele praznicului, se spune: „Taină străină văd și
preamărită: cer fiind peștera, scaun de heruvimi, fecioara; ieslea, sălășluire
întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl
mărim”.
Evenimentul Nașterii Domnului nostru
Iisus Hristos, precum și realitățile legate de El, așa cum ne sunt istorisite
de Sfinții Evangheliști, ne sunt prezentate de Sfânta noastră Biserică în chip
de taină, e vreme ce ni se spune: „Astăzi se naște din fecioară Cel ce are în
mână toată făptura. Cu scutece Se înfașă, ca un prunc, Dumnezeu, Cel ce din
fire este nepipăit. În iesle Se culcă Cel ce a întărit cerurile de demult,
întru început. Din piept, cu lapte Se hrănește Cel ce odinioară a ploua în
pustie mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le
primește Fiul Fecioarei”. Și după toate acestea, ne angajăm cu închinare și cu
rugăciune, zicând: „Închinu-mă Nașterii Tale, Hristoase, arată-ne nouă și
dumnezeiasca arătare a dumnezeirii Tale!”. În lumina unor astfel de alcătuiri
înțelegem mai bine ceea ce se spune în însăși ziua praznicului, într-un imn
adresat Maicii Domnului, care are următorul cuprins: „De Dumnezeu Născătoare
Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, pierduta-i blestemul cel dintâi al
Evei; că maică ai fost bunei-voințe a Tatălui, purtând în brațe pe
Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Taina nu suferă ispitire (cercetare), nu cu
credință toți să o slăvim, strigând cu Tine (cu
Maica Domnului) și zicând: Negrăite Doamne, mărire Ție!”. Această taină
a întrupării Fiului lui Dumnezeu și a nașterii Lui din fecioară, mai presus de
fire și mai presus de înțelegerea noastră, dar coborâtă și la măsura noastră de
înțelegere, o are în vedere Biserica noastră când zice: „Nașterea Ta,
Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru
dânsa, cei ce slujeau stelelor (magii de la stea s-au învățat să se închine
Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus.
Doamne, mărire Ție!”.
Cu evlavie și cu dragoste zicem cu
toții, la sărbătoarea de Crăciun: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă
naște și pământul, peștera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii măresc,
iar magii cu steaua călătoresc. Că S-a născut, pentru noi, prunc tânăr,
Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”. Pe unele ca acestea sărbătorindu-le, Sfânta
noastră Biserică ne aduce și spre cercetare de sine, când la sfintele slujbe ne
pune în față și în atenție cuvinte ca acestea: „Ce-ți vom aduce Ție, Hristoase,
că Te-ai arătat pe pământ, ca un om, pentru noi? Că fiecare din făpturile cele
făcut de Tine mulțumită aduce Ție: îngerii, lauda; cerurile, steaua; magii,
daruri; păstorii, minunea; pământul, peștera; pustiul, ieslea; iar noi, pe
Maica Fecioară. Dumnezeule, Cel mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi”.
Astfel de gânduri având în minte, să
zicem și noi împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe
pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem acest îndreptar ca program
pentru cealaltă vreme a vieții noastre, ca Nașterea lui Hristos să ne fie de
folos.
Telegraful Român,
Sibiu, 15 decembrie 2003
Nr. 47-48/2003[1]
[1]
Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de
altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia
Olteniei, Craiova, 2006, pp. 281-282.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu