Pilda Fiului Risipitor – chemarea iubirii părintești a lui Dumnezeu

Pr. Daniel Pop - Predică la Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

IPS Bartolomeu Anania - Cuvânt la Nașterea Domnului

 

IPS Bartolomeu Anania - Predică Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

 

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

 

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ți-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Și mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30).

 

o   Cea mai importantă Ființă pentru noi este Iisus Hristos. El trebuie să fie în centrul vieții noastre.

o   Este important să-L mărturisim pe Hristos și credința noastră în El.

o   Cuvintele Mântuitorului nu ne îndeamnă la necinstirea celor apropiați, ci la sădirea în suflete lor a învățăturii creștine – să nu ne atașăm egoist de ceea ce avem în această lume. Un proverb spune: „Nu pune carul înaintea boilor”.

o   „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni” sau „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică” (Marcu 10, 29-30) – încredere deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu – să nu fim cârtitori. Exemplu, dreptul Iov.

o   La slujba înmormântării spunem: „cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai-marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească” – totul este trecător.

o   Toți suntem chemați la sfințenie: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

o   Cuvintele: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 2-32) sunt întâlnite în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38 și Duminica a III-a din Post și în Evanghelia de vineri din Săptămâna a XXIV după Rusalii: „Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8-9), dar și la Evanghelia de marți din săptămâna a XXII după Rusalii.

o   „În același context, Iisus își avertizează ucenicii că nu trebuie să se rușineze înaintea oamenilor de prietenia cu El, care nu doar că are o valoare inestimabilă (w. MacDonald, op. cit., p. 245 – n.n. nu am identificat cartea citată), dar prezintă și garanția unei protecții cu totul ieșite din comun. Este și un cuvânt de îmbărbătare în fața multiplelor împotriviri pe care le vom avea din partea lumii, împotriviri care vor merge, nu de puține ori, până la suprimarea vieții, cum s-a și întâmplat cu mulți dintre ucenici. Iisus ne spune că mai mult decât a ucide un trup, și așa destul de firav și perisabil, oamenii nu pot să facă. Cu toate că nu întotdeauna și nici toți vestitorii Evangheliei și-au sfârșit viața din cauza persecuțiilor declanșate de cei potrivnici, se impune să conștientizăm că lucrul cel mai sigur de pe pământ și imposibil de evitat de cineva este tocmai moartea fizică. Și chiar dacă nu mori din cauza vreunui accident, ori a dușmanilor, sunt destui viruși și microbi care te pot măcina și distruge din interior încât, vrând nevrând, tot acolo ajungi, când ți-a venit vremea. Dar este nobil și lăudabil să îți găsești sfârșitul împlinind o lucrare nobilă adică sacrificându-te, dacă se impune, pentru numele lui Dumnezeu ca să-L faci cunoscut lumii. Toți oameni se tem de moarte și de aceea, indiferent de unde și oricând ar veni, pentru toți moartea sosește mereu prea devreme, iar ca unii care nu cunoaștem deloc realitățile de dincolo de granițele acestei vieți, dacă Hristos ne spune să nu ne temem în viață, decât de ceea ce ne desparte de Dumnezeu, apoi să credem în cuvintele Sale, deoarece El ne-a spus și de unde a coborât și știm și unde s-a înălțat, și-L credem pe deplin. El a fost singurul Mesager al cerurilor și de aceea singurul cel mai au autorizat să ne transmită adevărurile de acolo [...] Ca și Evanghelistul Matei, Luca face trimitere la omnisciența și providența lui Dumnezeu care cuprinde toată creația și nici măcar o vrăbiuță, de doar câteva zeci de grame, nu este uitată de El [...]. Așadar, Dacă Dumnezeu știe și protejează pe fiecare făptură (Psalmul 103, 27), cu atât mai mult se va preocupa de oameni, mai ales de cei care împlinesc lucrarea pe care le-o încredințează Fiul Său cel mult iubit. În concluzia acestui verset reținem că Iisus îi asigură pe ucenici și de fapt pe toți lucrătorii misionari din via Sa, că și dacă vor avea cumva de suferit din pricina numelui Său, lucru de altfel imposibil de evitat, în moarte îi așteaptă Părintele Său cu brațele deschise și îi va așeza cu mare bucurie în împărăția Lui”[1].

o   „Aceste cuvinte (versetul despre mărturisire n.n.) ne îndeamnă la a-L mărturisi pe Dumnezeu în și prin viața noastră. Cum putem face acest lucru? Este important ca viața noastră să fie o mărturie a faptului că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru și Fiul lui Dumnezeu. viața noastră, în consecință, trebuie să fie a unor buni creștini, fără sincope. Dacă ești tânăr, trebuie să-ți păstrezi sufletul curat, să asculți de părinți, să-ți respecți și să-ți iubești familia. Roagă-te și cere înțelepciune și întărire în credință. Să dorești să te realizezi prin muncă cinstită și să respecți pe cei din jurul tău. Dacă ești adult, mintea să-ți fie – cu adevărat – ca a unui om matur, arătându-te înțelept. Să-ți dorești neîncetat să întemeiezi o familie în care să te simți împlinit, să te știi iubit și apreciat; să te înconjori de copii care-ți vor schimba și împlini viața. Să te spovedești sincer și să participi la slujbele Bisericii. Muncește cinstit, iubește-ți soțul sau soția, crește-ți copiii în respect față de Dumnezeu și de cele sfinte. Dacă ești la vârsta înțelepciunii, poartă-te cu înțelepciune. Să te bucuri de ceea ce ai realizat și de fiecare răsărit de soare. Îndeamnă cu o vorbă bună și blândă și, mai ales, ferește-te să nu fii prilej de sminteală. Privește spre Dumnezeu toată viața ta; și în ziua de ieri, în cea de azi și în cea de mâine. Viața noastră să fie o autentică și vie mărturie a Crucii, a Învierii și a Înălțării. Sfântul Ioan de Kronstadt așa ne învață: «Dumnezeu Se bucură atunci când omul descoperă lucrarea sa în inima lui, fiindcă El este lumina și adevărul»”[2].

o   Toți suntem chemați la propovăduire și la misiune: „Vocația misionară nu este numai individuală, ci și colectivă. Comunitatea liturgică și parohială trebuie să devină de aceea o forță mărturisitoare la nivel local prin calitatea vieții creștine și slujirea semenilor. Dacă preoția slujitoare sau sacramentală are un rol și o responsabilitate specială în misiunea Bisericii, aceasta nu înseamnă că misiunea este rezervată numai clericilor, dimpotrivă, misiunea creștină este o datorie ce decurge din însăși starea de creștin. Toți creștinii sunt chemați să vestească în lume, după darurile și locul lor în Biserică și societate, bunătățile Celui Ce ne-a chemat din întuneric la lumină și din moarte la viață ( I Petru 2, 9), ca laudă și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a făcut. Apostolatul mirenilor este astăzi cu atât mai necesar, cu cât domeniile activității umane sunt tot mai diversificate și mai complexe așa încât există situații în care laicii pot desfășura o activate misionară poate chiar mai eficientă. Mărturia prin calitatea și sfințenia vieții este cel mai eficient mijloc de misiune. Pentru că nimic nu este mai atrăgător și mai convingător decât creștinul, comunitatea sau sfântul, care oferă un exemplu concret de împlinire a sensului vieții și iradiază liniște, pace și iubire”[3].

o   Nu toți trebuie să fim preoți, călugări sau profesori de religie, dar toți trebuie să trăim autentic viața de creștin în domeniile în care activăm (medici, profesori, mecanici, tâmplari etc.).

o   Ce pot să fac eu în locul în care sunt pentru a deveni sfânt? Pentru a duce o viață de sfințenie?

o   „După cuvântul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, creștinul are o responsabilitate nu numai pentru propria mântuire, ci și pentru mântuirea altora și a întregii lumi. Această responsabilitate se concretizează în acel mod de viață la care ne îndeamnă ectenia: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toți suntem chemați să ne aducem pe noi înșine și pe alții jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu în Iisus Hristos (Romani 12, 1), pentru ca întreaga creație să devină o liturghie cosmică, spre lauda lui Dumnezeu și fericirea creaturii”[4].

o   Fiecare dintre noi are datoria să-și pună în lucrare talanții (darurile) primiți de la Dumnezeu (Matei 25, 14-30). Să nu ne îngropăm talantul și astfel, să-l lăsăm nefolosit.

o   Să fim autentici.

o   Mântuitorul ne face o chemare la fel cum i-a făcut și lui Matei: „Vino după Mine” (Matei 9, 9).

o   „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39) – sunt cuvintele pe care le-a rostit Mântuitorul către cel ce fusese demonizat (cel din ținutul Gerghesenilor) – mărturisire a lui Hristos.

o   Toți creștinii suntem slujitorii lui Hristos alături de diaconi, preoți, episcopi și călugări.

o   Prin Botez cu toții suntem slujitori, robi și ostași ai lui Hristos.

o   Atenție la  Binecuvântările morților: II și III:

„Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu ați mărturisit și ați fost junghiați ca niște miei, fiind mutați la viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică, sfinților; Aceluia cu deadinsul, Mucenicilor, vă rugați, să ne dăruiască dezlegarea datoriilor”.

„Cei ce ați umblat pe calea ce strâmtă și cu chinuri, toți care în viață crucea ca jugul ați luat, și Mie Mi-ați urmat cu credință, veniți de luați darurile, care am gătit vouă, și cununile cerești”.

---

[1] Petre Semen, Meditații la Evangheliile de peste săptămână, ed. Sf. Mina, Iași, 2018, pp 337-338.

[2] Preot Dumitru Păduraru, Evanghelia zilei. Comentarii la pericopele evanghelice de peste an, ediția a II-a – revizuită, ed. Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2013, p. 301.

[3] Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 16-17.

[4] Ibidem, p. 17.

Pastorala Sfântului Sinod La Duminica Ortodoxiei 2022

 

Pastorala Sfantului Sinod La Duminica Ortodoxiei 2022 by Hrab Alexandru on Scribd

Idei pentru predica din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil - †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului,

Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

 

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Taina Botezului este o tăiere-împrejur spirituală care înseamnă a tăia din preocupările noastre toate gândurile rele și toate simțămintele păcătoase.

-        Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu.

-        Creștinii păstrează din tradiția veche iudaică punerea numelui noului născut la vârsta de opt zile, „în general nume de sfinți, ca să fie ocrotiți prin rugăciunile lor copilul, dar și pentru a-i avea ca model”.

-        Sfântul Vasile cel Mare este „un păstor înțelept, un teolog profund, dar în același timp un om care ajută foarte mult pe cei săraci”.

-        De la Sf. Vasile cel Mare avem tradiția operei filantropice, a lucrării de caritate a Bisericii, această tradiție de a lega rugăciunea cu fapta cea bună, rugăciunea cu munca.

-        Sf. Vasile a realizat:

·         case pentru primirea străinilor;

·         case pentru bolnavi;

·         case pentru bătrâni;

·         cantine pentru săraci;

·         case pentru tratarea bolnavilor;

·         o leprozerie.

-        Anul nou civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

-        Începutul lui ianuarie, „e timpul să ne gândim ce am făcut în trecut și să îndreptăm ceea ce n-a fost bine și să privim spre viitor cu speranță și cu gânduri bune de a săvârși mai multe fapte bune și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri”.

Sursa: http://basilica.ro/live-parintele-patriarh-oficiaza-sf-liturghie-in-prima-zi-a-anului/

Idei pentru predica din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt: †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

o        Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei;

o        Fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții;

o        În familia credincioasă se pregătește mântuirea omului;

o        Întruparea Mântuitorului este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate.

ü  Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea.

ü  Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia și să înmulţească iubirea dintre soţi şi soţii, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii.

ü  Viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință.

ü  Petrecându-se „într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte”, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale și astfel, în mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine.

ü  În Irod se vede acumulată toată răutatea lumii robite de păcat sau patimi egoiste.

ü  Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfășoară dramatic, întrucât bunătatea și generozitatea păstorilor și a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei și a dorinței pătimașe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii.

ü  Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaște cum se manifestă natura umană robită de păcat și amenințată de moarte, există o lucrare sfântă care biruiește răutatea demonilor și a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare.

ü  Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie arătând că „este viețuitor pe pământ, dar nu se leagă de nimic din lumea pământească instabilă și trecătoare”.

ü  El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc.

ü  și noi trebuie să înțelegem că „destinația ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare și definitivă este Împărăția cerurilor”.

ü  Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică.

ü  Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți.

ü  Mântuitorul vede în toți valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă și colectivă.

Sursa: http://basilica.ro/patriarhul-daniel-ce-trebuie-sa-stie-familia-crestina-care-traieste-intr-o-lume-confuza-spiritual/

Episcopul Timotei Prahoveanul despre cum a reacționat Sf. Nectarie la calomnii (2018)

Episcopul Timotei Prahoveanul despre cum a reacționat

Sf. Nectarie la calomnii

(2018)

o   Era răvășit, nu înțelegea cum ispitele îi făcuseră atâta tulburare în viața sa care fusese dintotdeauna închinată Domnului. După ce a încercat să meargă la Muntele Athos, s-a așezat la Atena, unde vreme de șapte luni nici nu a avut ce mânca, nu a fost primit nicăieri la slujbă, dușmănit fiind de cei care-i fuseseră colegi și care se considerau altădată prieteni.

o   Se poate ca uneori slujitorii Bisericii să primească foarte multe cuvinte nedrepte, defăimări, nedreptăți evidente, așa cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Nectarie. Dar Dumnezeu nu uită să răsplătească râvna, răbdarea, umilința, smerenia și tăcerea celor care-l iubesc pe El. Așa se explică numărul mare de minuni, de tămăduiri pe care Sfântul Ierarh Nectarie le săvârșește pretutindeni acolo unde este chemat în ajutor.

 

 

Sursa: http://basilica.ro/episcopul-timotei-prahoveanul-despre-cum-a-reactionat-sf-nectarie-la-calomnii/ 

Predică la Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul - prof. de Religie Hrab Alexandru Sorin

https://soundcloud.com/hrab-alexandru/predica-la-soborul-sf-prooroc-ioan-botezatorul-prof-de-religie-hrab-alexandru-sorin/s-zKxa2

Necrologul – un crâmpei de speranţă

Necrologul – un crâmpei de speranţă[1]

Prof. de Religie Hrab Alexandru Sorin

                    Cuvântul îl însoțește pe om de la Botez până când trece din această viață spre veșnicie^[2]. La fel ca și predica la Sfânta Liturghie, de la Cununie sau de la altă slujbă, necrologul sau predica de la înmormântare pe lângă faptul că este un omagiu adus celui plecat spre Dumnezeu devine și ea un mijloc de transmitere a învățăturilor de credință ajutându-i pe ascultători să se apropie de Dumnezeu^[3].

                    Privind acest gen de predică, în viziunea noastră se impun câteva cerințe pe care cel ce ține cuvântarea trebuie să le urmeze. Prima cerință este atenția preotului în pregătirea predicii. El trebuie să țină cont cine este cel adormit: dacă este femeie sau bărbat, dacă este copil, tânăr, la vârsta de mijloc sau bătrân, dacă a fost căsătorit sau nu, dacă a avut copii, dacă a fost un apropiat al Bisericii sau dacă nu, „preotul să evite să predice aberant de insensibil în cazul înmormântării unor persoane care nu frecventează biserica”^[4]. Chiar și cauza morții are nevoie de o atenție specială, fiind interzis „ expunerea suferinței umane drept răspuns credinței sau necredinței unui membru al comunității”^[5]. Nu poate veni cu același tipar de predică pentru fiecare înmormântare. Într-un fel va rosti cuvântul la moartea unui copil, în alt fel la moartea unui bătrân, într-un fel la moartea unei tinere și în alt fel la moartea unei persoane care nu a fost apropiată de Biserică și așa mai departe.

                    Preocuparea pentru veșmintele pe care preotul le va alege pentru ziua înmormântării este o altă cerință pentru o predică dătătoare de nădejde. Este de preferabil ca acestea să fie veșminte de culoare albă, galbenă sau aurii, nicidecum negre, așa cum se obișnuiește în unele zone ale țării. Sunt purtate veșminte luminate pentru a aduce aminte de Învierea Domnului și a-i încredința pe cei de față că moartea este o Înviere.

                    O altă grijă care va trebui să o aibă în vedere predicatorul la înmormântare este formula de început a predicii. Din nefericire, multe dintre predici încep cu formula: „Îndurerată familie, jalnică adunare” sau „jalnici ascultători”. Ascultătorii nu sunt jalnici. Este adevărat că înmormântarea aduce jale, dar jalnic nu înseamnă îndurerat de pierderea unei persoane dragi. De preferabil, ar fi ca predica să înceapă indiferent de perioadă cu salutul creștinilor din perioada pascală: „Hristos a înviat!”, pentru a trezi în inima celor îndurerați nădejdea Învierii, iar formula de adresare să fie: „Îndoliată familie, întristată adunare”, „Îndurerată familie, iubiți credincioși”, „Iubită familie, iubiți credincioși”.

                    A patra problemă pe care o ridicăm este faptul că preotul trebuie să-și întipărească în minte faptul că trebuie să înceapă întotdeauna cu un motto al încurajării fie scripturistic: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” (Matei 25, 23), „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (I Tesaloniceni 4, 13-14), fie cel de la pericopa Apostolică rostită în cadrul slujbei: „Fericită este calea întru care mergi astăzi, suflete, că s‑a gătit ţie loc de odihnă”. Bineînțeles că se poate folosi un motto și din scrierile patristice și din zicătorile populare, dar el să fie în tema înmormântării.

                    A cincea cerință în viziunea noastră este atenția pe care predicatorul trebuie să o acorde discursului. Familia este destul de îndurerată. Cu toată frumusețea slujbei înmormântării și cu toate rugăciunile care au un caracter de iertare a păcatelor și de sălășluire a sufletului despărțit de trup în Împărăția lui Dumnezeu, ea păstrează o melodie de jale, de durere. Nu mai este cazul ca și preotul să accentueze durerea prin cuvinte lacrimogene. Un discurs limpede, centrat pe Evanghelie este mai mult decât necesar. Indiferent de faptele pe care le-a avut în viață adormitul, preotul este chemat să încurajeze, să redea speranța, să condamne păcatul, dar să iubească pe păcătos, de exemplu, dacă adormitul nu prea a ajuns pe la biserică: „Ce ne mai rămâne nouă? Ne rămâne să ne întrebăm ce putem face pentru un om care, poate, nu s-a străduit cât ar fi trebuit  pentru cele veșnice, ci s-a străduit mai mult pentru cele vremelnice, ce putem face? Știți ce putem face? Ce am făcut de când a început slujba: să ne rugăm pentru el, să ne rugăm lui Dumnezeu să-l primească și să-l învrednicească de darurile și de odihna veșnică”^[6] sau „Iată, ne-am adunat aici ca să fim rugători și cinstitori pentru cel ce s-a mutat din această viață, robul lui Dumnezeu, (…), îl însoțim cu rugăciunea pe drumul care duce din această viață, nădăjduim noi că drumul lui este un drum spre cer și, de aceea, am și zis ceea ce s-a spus la sfânta slujbă «Fericită este calea pe care mergi astăzi, suflete, că ți s-a gătit loc de odihnă!». Sigur că, familia lui, care îl reprezintă după ce el nu mai este cu noi, îl iubește. Și așa cum îl iubește familia lui trebuie să îl iubim și noi, ca pe un frate al nostru și să-l însoțim cu rugăciunea și să ne rugăm pentru fericirea lui cea veșnică, să ne rugăm ca Dumnezeu să-l primească cu drepții și cu sfinții. Ne-am rugat și ne vom mai ruga și nădăjduim ca Dumnezeu, Care iubește pe cel mai mare păcătos mai mult decât poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, să-l primească cu drepții și cu sfinții, iar pe noi să ne miluiască și să ne mântuiască ca un bun și de oameni iubitor”^[7], sau „Să rămânem în gândul acesta, de a-i fi de folos robului lui Dumnezeu, (…), de a-i fi de folos cu rugăciunea, de a-i fi de folos cu gânduri bune, de a-i fi de folos cu cinstirea noastră pe mai departe. Așa cum cei apropiați ai lui l-au iubit în starea în care a ajuns, să-l cuprindem și noi în iubirea noastră și să-l ducem în fața lui Dumnezeu, și să zicem: Doamne, odihnește cu drepții sufletul adormitului robului Tău, (…) și iartă-i lui toată greșeala cea de voie și cea fără de voie, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin”^[8]. Și exemplele pot continua. Deși nu fac obiectul predicii considerăm necesar să amintim aici eliminarea, pe cât posibil, a acelor poezii puse pe melodii cunoscute sub numele de „Hora mortului”^[9]. Dacă predica este de îmbărbătare a familiei, aceste poezii lacrimogene anulează tot efortul depus de predicator.

                    Putem prezenta câteva idei pe care se poate dezvolta o predică dătătoare de nădejde:

·         este momentul aducerii la frumusețea cea dintâi, stării paradisiace;

·         cel adormit trăiește veșnic in inima celor care l-au cunoscut;

·         care este semnificația morții trupești;

·         valoarea trupului;

·         cel adormit a câștigat rugăciunea care să-l așeze în împărăția lui Dumnezeu;

·         valoarea rugăciunilor pentru cel adormit

·         plecarea din această lume nu este o plecare definitivă;

·         există o revedere în împărăția lui Dumnezeu;

·         adormitul este de față când îl pomenim la Sfânta Liturghie și în rugăciunea particulară;

·         puterea Sfintei Liturghii și importanța participării la aceasta;

·         puterea rugăciunii;

·         nu numai preotul se roagă, ci toți cei care sunt prezenți sunt împreună-rugători cu preotul;

·         suntem trecători pe acest pământ.

                    Ca o ultimă parte a ceea ce reprezintă predica de la înmormântare exprimă cuvintele părintelui profesor Dumitru Belu: „Lăsând la o parte scopul final al necrologului, care se încadrează în acela al propovăduirii în general, prin cuvântarea funebră se urmăresc ca scopuri apropiate:

-        manifestarea părerii de rău pentru pierderea unuia din membrii organismului parohial, potrivit cuvântului Sf. Pavel care zice: «Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună…» (I Cor. 12, 26);

-        mângâierea celor îndoliați;

-        avertizarea credincioșilor participanți la înmormântare de a se lepăda de păcat, de a se hotărî pentru o viață nouă și de a merge cu hotărâre pe calea aceasta;

-        instruirea atât a celor îndoliați cât și a tuturor celorlalți participanți”^[10].

                    Nu trebuie uitat că necrologul trebuie să exprime cuvinte de îmbărbătare a familiei, de alinare pentru pierderea suferită, să fie plin de cuvinte de mângâiere și încurajare, dar cel mai important să arate că preotul este vestitorul lui Hristos cel Înviat și că moartea este o cale spre Înviere, un drum spre Împărăția lui Dumnezeu.

---

[1] Art. apărut în Învierea, revista Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timișoarei, serie nouă, anul XXVII, nr. 45 (579), Martie 2016 pp. 4-5.

[2] De real folos și inspirației în alcătuirea unor predici pentru înmormântare este lucrarea: Arhimandritul Teofil Părăian, În nădejdea învierii. Predici la înmormântări, ed. Basilica, f.l., 2010.

[3] Pr. lect. Vasile Gordon, „Pareneza în slujirea pastoral-misionară a Bisericii. Teză de doctorat în teologie” în Ortodoxia. Revista Patriarhiei Române, anul L, 1999, nr. 3-4, iulie-decembrie, București, p. 113.

[4] Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Formare pentru propovăduire. Studii și articole de catehetică, pedagogie și omiletică activă, Techno Media, Sibiu, 2013, p. 228.

[5] Ibidem, p. 228.

[6] Arhimandritul Teofil Părăian, În nădejdea învierii. Predici la înmormântări, ed. Basilica, f.l., 2010, p. 148.

[7] Ibidem, p. 254.

[8] Ibidem, p. 249.

[9] În părțile Mehedințiului există niște poezii compuse special pentru astfel de evenimente la care se adaptează viața adormitului și felul cum a murit acesta.

[10] „Cu privire la necrolog”, în MA, an X, 1965, nr. 4-6, în vol. Culegere de predici… Timișoara…, p. 221 apud Pr. lect. Vasile Gordon, op. cit., p. 113.

Necrologul - Hrab Alexandru