Duminica
va fi închinată Femeilor Mironosițe.
Cine
sunt aceste femei curajoase? Sunt femeile care în dimineața zilei întâi a
săptămânii: Duminica, până a nu se lumina au alergat din dragostea lor pentru
Mântuitorul la mormântul Său ca să-I ungă trupul cu miresme. Îmi place să mi le
le închipuim cu alergau în noapte, făpturi firave, având pe buze și în gând
doar o singură întrebare „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa
mormântului?”. Ele nu se întrebau: „cum vom trece de soldați?”, nu aceasta era
grija lor, ci grija lor era piatra de la ușa mormântului. Așadar, spunem despre
ele că pe lângă dragoste aveau curaj. Ajunse la mormânt ele nu găsesc soldați,
nu găsesc piatră, ci văd mormântul deschis, intrând în mormânt sunt întâmpinate
de îngerul Domnului care le spune că Domnul a înviat, iar apoi la cere să
meargă să spună ucenicilor că va merge înaintea lor în Galileea. Deci, putem
spunem despre ele că aveau credință pentru că au crezut ce le-a spus îngerul,
devenind primele mărturisitoare ale Învierii Domnului.
Aș
puncta câteva lucruri legate de ele. În primul rând, Femeile Mironosițe cu cele
patru virtuți ale lor: dragostea, curajul, credința și mărturisirea ne arată că
de multe ori o femeie poate face un lucru bun, acolo unde s-ar dori să facă
acel lucru un bărbat. În timp ce toți bărbați din jurul Mântuitorului, în afară
de Sfântul Evanghelist Ioan, au fugit speriați atunci când Acesta pătimea, iar
după moartea Sa stăteau ascunși, niște simple femei au rămas alături de Mirele
iubit chiar și după moartea Lui. De aceea, niciodată nu mai putem spune despre
femeie că este necurată sau că în anumite perioade nu are voie să intre în
biserică.
Mântuitorul
nu a dat femei darul preoției, pentru că femeia a primit darul jertfei nașterii
copiilor. Darul nașterii arată că femeia este chemată să-și arate dragostea și
credința prin calitatea ei de mamă. Mama este cel dintâi pedagog, cea dintâi
educatoare. Inima mamei bate pentru copilul ei și dincolo de ușa mormântului.
Se spune că „o mama avea un copil, pe care îl iubea foarte mult. Când fiul ei
ajunse mare însă, se îndrăgosti de o fata și-și pierdu cu totul capul. «-Vrei
să fii soția mea?» o întrebă, într-o zi.«-Voi fi soția ta numai dacă îmi aduci
inima mamei tale, ca o dovadă a dragostei ce-mi porți!» A răspuns fata. Auzind
aceasta, băiatul se duse repede și-și omorî mama. Îi scoase inima cu un cuțit
și apoi o rupse la fugă înapoi, să i-o ofere iubitei lui”. Și tare frumos este
continuată această poveste de poetul George Coșbuc: „și-atunci, d-atâtea
gânduri abătut,/Împiedicându-se, el a căzut/În drum, ținându-și talismanul
strâns/La piept. Și-un glas amestecat cu plâns/A răsărit atunci înduioșat,/Și plin
de-o milă dulce l-a-ntrebat:/- «Tu te-ai lovit, iubitul meu? Să-mi spui!»/Era
inima moartă-a mamei lui”.
De
aceea, femeile mironosițe ne dau și altă lecție. A doua învățătură pe care o
desprindem urmând exemplul lor este cel al pregătirii cu atenție pentru Sfânta
Liturghie. Ele s-au pregătit cu daruri de miresme ca să-I ungă Trupul Domnului.
Noi ne pregătim în primul rând prin rugăciune, cerându-ne iertare și arătând
iertare, să părăsim gândurile rele, gânduri de răzbunare, de invidie, de
zavistie, încercând să ne îndreptăm gândul la Dumnezeu aducându-I ca dar
sufletul nostru. Le văd pe toate femeile, când merg către biserică ca pe
Femeile Mironosițe ale acestor timpuri. Azi nu mai îi aduceți Mântuitorului
daruri de aloe, smirnă, mir și ale mirodenii, ci darul rugăciunii curate și
mirul dragostei, darurile de pâine și vin care se vor preface în Trupul și Sângele
Domnului.
Un
alt aspect la care aș vrea să ne gândim este întrebarea care era pe buzele
Femeilor mironosițe: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”.
Oare câte mame nu plâng spunând cine va prăvăli piatra de pe sufletul copiilor
mei ajunși în situații grele sau câte soții nu spun cine va prăvăli piatra de
pe inima soțului meu căzut în patimi grele? Oare câți dintre noi nu am întâlnit
măcar o dată în viață un moment de singurătate, un moment de neajutorare sau un
moment când nu mai puteam conta pe nimeni dintre oameni, când cei care ar fi
trebui sau ar fi putut să ne ajute nu au făcut-o? Oare câte mame, câte soții,
câți soți, câți copii nu spun: „Doamne, dă piatra, dă pământul la o parte să-mi
văd copilul, să-mi văd soțul sau soția, să-mi văd părintele?” Oare câți dintre
noi nu am spus: „Doamne, când vei prăvăli piatra necazurilor mele? Doamne, când
voi vedea și eu Lumina Învierii în viața mea?” Și tocmai în astfel de momente
dacă ne deschidem cu adevărat ochii vedem intervenția lui Dumnezeu. Vedem Îngerul
Domnului care ne spune: „Nu vă înspăimântaţi!”. Priviți cu atenție și veți
vedea Învierea și în viața voastră. Hristos este Cel care va preface lacrimile
în bucurie veșnică. De aceea, atunci când ne salutăm cu Hristos a înviat!
mărturisim ca va veni o vreme când mormântul suferinței noastre va fi luminat
de razele învierii.
Așadar,
să le mulțumim tuturor femeilor din Biserica noastră, din viața noastră,
tuturor mamelor și soțiilor noastre, să înălțăm rugăciuni în fața lui Dumnezeu
pentru dânsele și vă urăm un sincer și călduros La Mulți și Fericiți Ani!
