De ce S-a botezat Iisus Hristos?
Ieromonah
Calnic Berger
De ce a fost botezat Iisus? Ioan
boteza la Iordan „spre iertarea păcatelor” (Mc
1, 4). Evangheliștii spune foarte limpede că Iisus a ieșit „îndată” din apă (Mt 3, 16; Mc 1, 10), aceasta însemnând că Iisus n-a mărturisit nici un păcat,
pentru că El singur e fără de păcat. Când a fost întrebat de Ioan, Iisus Însuși
spune: să împlinim toată dreptatea”. De ce a fost atunci necesar acest lucru?
Ce dreptate împlinită?
Sensurile spirituale ale apei nu erau
pierdute la evreii din zilele lui Iisus. Apa implica ceva primordial, pur,
dătător de viață, curățitor – dar totodată și putere, judecată și moarte.
Existența însăși a apei și rolul său
fundamental în lume e o taină. Într-un anume sens, apa „datează dinaintea”
ordonării lumii. Creând lumea, Dumnezeu nu spune: „Să fie apă!” apele erau deja
acolo când începe relatarea detaliată a creației: „Și Duhul lui dumnezeu se
purta pe deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: să fie lumină” (Fc 1, 2-3). La începutul lumii, glasul
Tatălui și odihna sau plutirea Duhului lui Dumnezeu deasupra apelor dau
prilejul venirii Luminii. Tatăl și Duhul sunt condițiile prealabile pentru
Lumină. În chip asemănător, la începutul lucrării Domnului: glasul Tatălui și
Duhul coborând ca un porumbel peste apele Iordanului și rămânând deasupra lui
Hristos dau prilejul venirii Luminii – revelării Fiului lui Dumnezeu – văzută
de poporul ce ședea în întuneric (Mt
4, 16).
Cu alte cuvinte, începutul
activității Domnului e începutul unei noi creații, o nouă geneză, o altă șansă
pentru omenire. Sfântul Chiril al Ierusalimului exprimă într-un mod succint
acest lucru: „La începutul lumii – apă; la începutul Evangheliei – Iordanul”.
Evanghelia lui Iisus Hristos e Noua Facere.
Ca element primordial, tanic, apa e
implicată și în alte „începuturi” menționate în Biblie. Al doilea apare atunci
când Dumnezeu a văzut că „răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate
cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele” și
„pământul se umpluse de silnicii” (Fc 6,
5. 11). Dumnezeu nu poate locui într-o inimă mânioasă sau violentă – comuniunea
omului cu Dumnezeu a încetat. Văzând cum trăiau oamenii, Scriptura spune că
Dumnezeu „s-a întristat” (Fc 6, 6). După ce le-a dat oamenilor o sută de ani să
se pocăiască la predica lui Noe (potrivit tradiției rabinice), judecata
omenirii vine sub forma potopului, apele potopului înlăturând toată răutatea
omului.
După această mare judecată, un
porumbele a fost trimis de Noe deasupra apelor, iar acesta întorcându-se cu o
ramură de măslin a devenit semnul noii lumi. Ulterior porumbelul a devenit un
simbol universal al Duhului și păcii, și ca totdeauna izvorul oricărui nou
început. Tocmai aceasta a fost slujirea lui Ioan Botezătorul: predicarea
pocăinței, mărturisirea păcatelor, prin care apele baptismale ale iordanului
spălau toată nedreptatea. Rezultatul a fost că Duhul a venit ca un porumbele la
arătarea lui Iisus Hristos ca inaugurator al unui nou început, al unei lumi noi,
Împărăția lui Dumnezeu.
Al treilea început fundamental în
Scriptură e relatat în cartea Ieșirii, unde
este narată scoaterea de către Moise a copiilor lui Israel din întunericul
Egiptului păgân la închinarea lui Dumnezeu pe Sinai. Aici Moise desparte apele
Mării Roșii cu ajutorul „toiagului lui Dumnezeu” și al unui „vânt puternic de
la răsărit” (Iș 14, 16. 21). Așa cum
cântăm în canonul sfintei Cruci, Moise a despărțit și adunat la un loc marea
făcând deasupra apelor cu toiagul său semnul crucii, prin mișcarea lui
verticală despărțind marea, iar prin cea orizontală adunând-o iarăși la un loc.
în aceste ape răutatea omenească (armata egipteană urmăritoare) a fost din nou
spălată. Rezultatul a fost un nou început pentru poporul al cărui scop era
adevărata închinare a lui Dumnezeu. Tot așa și la Iordan: botezul lui Hristos e
începutul unui nou „neam creștin” și al adevăratei închinări a lui Dumnezeu de
către el.
În toate aceste cazuri, apa e
mijlocul deopotrivă al vieții și al judecății, al înnoirii și eliberării. Duhul
face o nouă creație, un nou început, o nouă lume, care merge mână în mână cu
revelarea lui Dumnezeu. Mai poate fi vreo mirare că Fiul lui Dumnezeu și-a
început lucrarea de mântuire și recrearea a lumii în apă, cu Duhul odihnindu-se
deasupra Lui? Prin urmare, Hristos S-a botezat ca să „împlinească toată
dreptatea”, toate marile fapte creatoare și mântuitoare ale lui Dumnezeu.
Hristos nu S-a lăsat botezat însă pur
și simplu pentru a împlini trecutul, ci pentru a făuri o cale pentru viitorul
nostru, ca și noi să fim botezați, înnoiți, recreați și să avem Duhul lui
Dumnezeu odihnindu-Se peste ca fii adoptivi ai lui (cf. Rm 8, 15; Ga 4, 5).
Acesta e provocarea Arătării Lui: să ne înnoim, să ne luăm botezul în serios,
să trăim în Duhul și să umblă în Duhul (Ga
5, 25) și prin aceasta să facem lucrurile lui Hristos, ba chiar și „lucruri mai
mari” (In 14, 12). E un prilej să
luăm apele binecuvântate de acest praznic ca mijloc de înnoire (sfințire,
binecuvântare, sănătate a sufletului și a trupului) și eliberare (înecare a
patimilor, a relelor obiceiuri, a atașamentelor lumești, spaimelor și oricărei
animozități). Iisus Hristos S-a botezat și pentru a dărui această înnoire și
eliberare fiecăruia din noi[1].
[1]Ieromonah
Calinic (Berger), Provocări ale gândirii
și vieții ortodoxe astăzi. Reflecții despre temeiurile creștine, trad.
Maria-Cornelia și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2012, pp. 58-61.
