Pilda Fiului Risipitor – chemarea iubirii părintești a lui Dumnezeu

Despre cinstirea Maicii Domnului

 

Despre cinstirea Maicii Domnului

 

Spunea cineva într-o predică că informațiile despre Maica Domnului ar proveni din evanghelii apocrife „aruncate” de Biserică și că, în aceste condiții, nu ar avea sens să o cinstim.

Verificând lucrurile, am înțeles că această afirmație nu este corectă din punct de vedere istoric. Biserica nu a considerat niciodată scrierile apocrife ca Scriptură și nu și-a întemeiat credința pe ele, dar nu le-a „aruncat”. Este adevărat că unii Sfinți Părinți le-au menționat ocazional, însă doar ca surse istorice sau tradiționale, nu ca autoritate biblică.

Cinstirea Maicii Domnului se bazează pe Sfânta Scriptură și pe Tradiția vie a Bisericii, care a existat înainte de canonizarea Noului Testament.

Mai mult, credința Bisericii a fost dintotdeauna că Maica Domnului a rămas pururea Fecioară, lucru care ține de misiunea ei unică în planul mântuirii. Și atunci întreb, retoric: cum s-ar mai fi gândit ea să aibă alți copii, știind că a născut pe Fiul lui Dumnezeu și că întreaga ei viață a fost legată de această chemare unică? Însuși Dumnezeu a ales-o pentru acest plan. Iar Dumnezeu nu a ales-o pe Maica Domnului întâmplător, ci pentru credința, curăția și smerenia ei, dar mai ales pentru răspunsul ei liber: „Fie mie după cuvântul Tău”. O alegere care ne arată că Dumnezeu lucrează cu libertatea omului și că întruparea Fiului Său nu a fost un eveniment oarecare, ci o lucrare pregătită cu grijă.

Un argument biblic foarte clar este scena de la Cruce, unde Hristos o încredințează pe mama Sa ucenicului Ioan. În contextul iudaic al vremii, acest gest nu ar fi avut sens dacă Maica Domnului ar fi avut alți fii care să aibă grijă de ea.

Un exemplu al felului în care Biserica o cinstește corect este Soborul Maicii Domnului (26 decembrie), sărbătoare așezată imediat după Nașterea Domnului. Prin aceasta, Biserica arată limpede că Hristos este în centru, iar Maica Domnului este cinstită pentru rolul ei unic în întruparea Lui, nu separat și nu mai presus de El. În cele din urmă, rămâne și o întrebare simplă: cum poți spune că Îl cinstești pe Fiul, dacă ignori sau disprețuiești pe mama pe care El Însuși a ales-o și a cinstit-o? Cinstirea Maicii Domnului nu Îl umbrește pe Hristos, ci dimpotrivă, arată cât de reală și profundă a fost întruparea Lui. De aceea, Sfântul Ioan Damaschin spune că Maica Domnului a cunoscut prima bucuria Învierii, nu ca o informație spectaculoasă, ci ca o concluzie firească: cea care nu s-a despărțit de Fiul ei nici la Cruce, nici la mormânt, nu putea fi lipsită de mângâierea Învierii.

Și revenind, îmi vine în minte episodul în care Mântuitorul îl readuce la viață pe fiul văduvei din Nain. Văzând durerea mamei din Nain, Hristos nu vede doar o tragedie a clipei. În lacrimile acelei văduve se adună toată fragilitatea femeii într-o lume în care ea trăia prin fiul ei. Înviindu-i fiul, Mântuitorul nu face doar o minune, ci oprește prăbușirea unei mame care urma să rămână singură, fără apărare, fără sprijin. Aceasta era condiția femeii din acea perioadă.

Dar această milă este și o anticipare. Hristos vede deja durerea Maicii Sale, care nu va primi înapoi un fiu înviat la poarta cetății, ci va sta sub cruce, în tăcere, lăsându-L să moară pentru lume. De aceea, o și încredințează ucenicului Ioan. Și din nou aduc această întrebare: „Dacă ar fi existat alți fii ai Maicii Domnului, de ce, pe cruce, Hristos nu i-ar fi încredințat Maica lor, ci o dăruiește ucenicului iubit?”. Să nu uităm, la doisprezece ani, Evanghelia vorbește despre un singur Copil „pierdut” și regăsit în Templu — Fiul Maicii Domnului; Evanghelia nu pomenește niciun alt copil al Maicii Domnului care să fi fost căutat împreună cu El/ei.

Astfel, dacă Fiul lui Dumnezeu Se pleacă cu atâta milă asupra durerii unei mame străine, cinstirea Maicii Domnului nu este un adaos omenesc, ci răspunsul firesc la inima Evangheliei.

 

Cuvântul care zidește, cu Adrian Covan (episodul 41). Invitați: Prof. Daniel Lemeni și Al. Boia

Femeile Mironosițe: Arhetipuri ale dragostei și jertfei creștine - 2025

În Duminica Femeilor Mironosițe, Biserica Ortodoxă aduce un omagiu acelora care, într-un moment de maximă nesiguranță și pericol, au rămas fidele dragostei lor față de Hristos. Femeile Mironosițe sunt prototipuri ale credinței lucrătoare, ale curajului născut din iubire și ale mărturisirii tainice, dar puternice, a Învierii.

Dragostea care biruie frica

Dragostea Femeilor Mironosițe nu a fost una teoretică sau sentimentală, ci una vie, tradusă în fapte. Ele s-au îndreptat spre mormântul Mântuitorului cu inima plină de dorința de a-I aduce ultimul omagiu, înfruntând astfel primejdii reale: paza armată, piatra grea, întunericul și ostilitatea vremii. Această dragoste a fost atât de puternică încât a biruit frica și îndoiala, devenind astfel o mărturie tăcută, dar covârșitoare, a fidelității umane față de Dumnezeu.

Curajul credinței

În contrast cu apostolii care, de teama persecuțiilor, s-au ascuns, Femeile Mironosițe au îndrăznit să își urmeze chemarea lăuntrică. Curajul lor nu a fost rezultatul unei încrederi în sine, ci rodul credinței și al dragostei necondiționate față de Hristos. Prin prezența lor la mormânt, ele devin primele mărturisitoare ale Învierii, primind de la Înger vestea cea mai importantă a istoriei: „A înviat, nu este aici” (Marcu 16, 6).

Rolul femeii în viața Bisericii

Deși femeia nu este chemată la preoția sacramentală, misiunea ei în viața Bisericii este esențială. Prin maternitatea biologică și spirituală, femeia devine un instrument al lucrării lui Dumnezeu în lume, formând caractere și sădind credință în inimile generațiilor următoare.

Exemplul literar al „Inimii de mamă”, prezentat de George Coșbuc, ilustrează această capacitate extraordinară a femeii de a iubi jertfelnic, așa cum au făcut-o și Femeile Mironosițe.

Lecția pietrei prăvălite

Întrebarea Femeilor Mironosițe: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” (Marcu 16, 3) transcende contextul istoric și devine o întrebare existențială pentru fiecare credincios. Piatra grea poate simboliza păcatele, suferințele sau obstacolele din viața spirituală.

Prin Învierea Sa, Hristos prăvălește aceste pietre, deschizând omului calea spre lumină, iertare și viață veșnică.

Actualitatea modelului Mironosițelor

Astăzi, femeia creștină este chemată să urmeze exemplul Mironosițelor printr-o credință vie, prin curaj în mărturisire și prin iubire jertfelnică. Participarea activă la viața liturgică, pregătirea interioară pentru întâlnirea cu Hristos în Sfânta Euharistie și răspândirea iubirii și a iertării în familie și în comunitate sunt forme concrete de actualizare a chemării Mironosițelor în contemporaneitate.

Așadar, Femeile Mironosițe sunt un simbol al dragostei puternice, al credinței lucrătoare și al curajului în fața încercării. Ele ne învață că adevărata fidelitate față de Hristos presupune jertfă, înfruntarea fricii și mărturisirea credinței chiar și atunci când lumea pare ostilă.

În această Duminică specială, să cinstim nu doar memoria lor, ci și toate femeile credincioase care, în tăcere sau în rugăciune, în familie sau în comunitate, aduc lumina Învierii în viața celor din jur.

 

Duminica Femeilor Mironosițe - 2024

 

Duminica va fi închinată Femeilor Mironosițe.

Cine sunt aceste femei curajoase? Sunt femeile care în dimineața zilei întâi a săptămânii: Duminica, până a nu se lumina au alergat din dragostea lor pentru Mântuitorul la mormântul Său ca să-I ungă trupul cu miresme. Îmi place să mi  le închipui cum alergau în noapte, făpturi firave, având pe buze și în gând doar o singură întrebare „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”. Ele nu se întrebau: „cum vom trece de soldați?”, nu aceasta era grija lor, ci grija lor era piatra de la ușa mormântului. Așadar, spunem despre ele că pe lângă dragoste aveau curaj. Ajunse la mormânt ele nu găsesc soldați, nu găsesc piatră, ci văd mormântul deschis, intrând în mormânt sunt întâmpinate de îngerul Domnului care le spune că Domnul a înviat, iar apoi la cere să meargă să spună ucenicilor că va merge înaintea lor în Galileea. Deci, putem spunem despre ele că aveau credință pentru că au crezut ce le-a spus îngerul, devenind primele mărturisitoare ale Învierii Domnului.

Aș puncta câteva lucruri legate de ele. În primul rând, Femeile Mironosițe cu cele patru virtuți ale lor: dragostea, curajul, credința și mărturisirea ne arată că de multe ori o femeie poate face un lucru bun, acolo unde s-ar dori să facă acel lucru un bărbat. În timp ce toți bărbați din jurul Mântuitorului, în afară de Sfântul Evanghelist Ioan, au fugit speriați atunci când Acesta pătimea, iar după moartea Sa stăteau ascunși, niște simple femei au rămas alături de Mirele iubit chiar și după moartea Lui. De aceea, niciodată nu mai putem spune despre femeie că este necurată sau că în anumite perioade nu are voie să intre în biserică.

Mântuitorul nu a dat femei darul preoției, pentru că femeia a primit darul jertfei nașterii copiilor. Darul nașterii arată că femeia este chemată să-și arate dragostea și credința prin calitatea ei de mamă. Mama este cel dintâi pedagog, cea dintâi educatoare. Inima mamei bate pentru copilul ei și dincolo de ușa mormântului. Se spune că „o mama avea un copil, pe care îl iubea foarte mult. Când fiul ei ajunse mare însă, se îndrăgosti de o fata și-și pierdu cu totul capul. «-Vrei să fii soția mea?» o întrebă, într-o zi.«-Voi fi soția ta numai dacă îmi aduci inima mamei tale, ca o dovadă a dragostei ce-mi porți!» A răspuns fata. Auzind aceasta, băiatul se duse repede și-și omorî mama. Îi scoase inima cu un cuțit și apoi o rupse la fugă înapoi, să i-o ofere iubitei lui”. Și tare frumos este continuată această poveste de poetul George Coșbuc: „și-atunci, d-atâtea gânduri abătut,/Împiedicându-se, el a căzut/În drum, ținându-și talismanul strâns/La piept. Și-un glas amestecat cu plâns/A răsărit atunci înduioșat,/Și plin de-o milă dulce l-a-ntrebat:/- «Tu te-ai lovit, iubitul meu? Să-mi spui!»/Era inima moartă-a mamei lui”.

De aceea, femeile mironosițe ne dau și altă lecție. A doua învățătură pe care o desprindem urmând exemplul lor este cel al pregătirii cu atenție pentru Sfânta Liturghie. Ele s-au pregătit cu daruri de miresme ca să-I ungă Trupul Domnului. Noi ne pregătim în primul rând prin rugăciune, cerându-ne iertare și arătând iertare, să părăsim gândurile rele, gânduri de răzbunare, de invidie, de zavistie, încercând să ne îndreptăm gândul la Dumnezeu aducându-I ca dar sufletul nostru. Le văd pe toate femeile, când merg către biserică ca pe Femeile Mironosițe ale acestor timpuri. Azi nu mai îi aduceți Mântuitorului daruri de aloe, smirnă, mir și ale mirodenii, ci darul rugăciunii curate și mirul dragostei, darurile de pâine și vin care se vor preface în Trupul și Sângele Domnului.

Un alt aspect la care aș vrea să ne gândim este întrebarea care era pe buzele Femeilor mironosițe: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?”. Oare câte mame nu plâng spunând cine va prăvăli piatra de pe sufletul copiilor mei ajunși în situații grele sau câte soții nu spun cine va prăvăli piatra de pe inima soțului meu căzut în patimi grele? Oare câți dintre noi nu am întâlnit măcar o dată în viață un moment de singurătate, un moment de neajutorare sau un moment când nu mai puteam conta pe nimeni dintre oameni, când cei care ar fi trebui sau ar fi putut să ne ajute nu au făcut-o? Oare câte mame, câte soții, câți soți, câți copii nu spun: „Doamne, dă piatra, dă pământul la o parte să-mi văd copilul, să-mi văd soțul sau soția, să-mi văd părintele?” Oare câți dintre noi nu am spus: „Doamne, când vei prăvăli piatra necazurilor mele? Doamne, când voi vedea și eu Lumina Învierii în viața mea?” Și tocmai în astfel de momente dacă ne deschidem cu adevărat ochii vedem intervenția lui Dumnezeu. Vedem Îngerul Domnului care ne spune: „Nu vă înspăimântaţi!”. Priviți cu atenție și veți vedea Învierea și în viața voastră. Hristos este Cel care va preface lacrimile în bucurie veșnică. De aceea, atunci când ne salutăm cu Hristos a înviat! mărturisim ca va veni o vreme când mormântul suferinței noastre va fi luminat de razele învierii.

Așadar, să le mulțumim tuturor femeilor din Biserica noastră, din viața noastră, tuturor mamelor și soțiilor noastre, să înălțăm rugăciuni în fața lui Dumnezeu pentru dânsele și vă urăm un sincer și călduros La Mulți și Fericiți Ani!

 

LA MULȚI ANI, 2024!

 LA MULȚI ANI, 2024!

Acum la final de an, cred că cele mai potrivite cuvinte ar fi următoarele:

Oprește-te un pic, lasă această agitație și această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simți că nu se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în mod accelerat, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei, timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității… timpul lui Dumnezeu.

Oprește-te un pic în fața necesității de a apărea și de a fi văzut de toți, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face să uiți valoarea intimității și reculegerii.

Oprește-te un pic în fața privirii orgolioase, a comentariului fugar și disprețuitor care se naște din faptul de a fi uitat duioșia, pietatea și respectul față de întâlnirea cu ceilalți, în special cei vulnerabili, răniși și chiar cufundați în păcat și în greșeală.

Oprește-te un pic în fața impulsului de voi să se controleze totul, să se știe totul, să se devasteze totul, care se naște din faptul de a fi uitat recunoștința față de darul vieții și față de atât de mult bine primit.

Oprește-te un pic în fața zgomotului asurzitor care atrofiază și asurzește urechile noastre și ne face să uităm puterea rodnică și creatoare a tăcerii.

Oprește-te un pic în fața atitudinii de a instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere și din autocompătimire și duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora pentru a împărtăși poverile și suferințele.

Oprește-te în fața golului a ceea ce este instantaneu, momentan și efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de valoarea parcursurilor și de a ne ști mereu pe drum.

Oprește-te. Oprește-te pentru a privi și a contempla!

Privește. Privește semnele care împiedică să se stingă caritatea, care mențin vie flacăra credinței și a speranței. Fețe vii ale duioșiei și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.

Privește fața familiilor noastre care continuă să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viață și, printre atâtea lipsuri și strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din casa lor o școală de iubire.

Privește fețele, care ne interpelează, fețele copiilor și tinerilor noștri încărcate de viitor și de speranță, încărcate de mâine și de potențialități care cer dăruire și protecție. Vlăstare vii ale iubirii și ale vieții care mereu își fac spațiu în mijlocul calculelor noastre meschine și egoiste.

Privește fețele bătrânilor noștri brăzdate de trecerea timpului: fețe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noștri. Fețe ale înțelepciunii active a lui Dumnezeu.

Privește fețele bolnavilor noștri și ale atâtora care se ocupă de ei; fețe care în vulnerabilitatea lor și în slujirea lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o problemă de calcul sau de utilitate.

Privește fețele căite ale atâtora care încearcă să remedieze propriile erori și greșeli și, pornind de la mizeriile lor și de la durerile lor, luptă pentru a transforma situațiile și a merge înainte.

Privește și contemplă fața Iubirii Răstignite, care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranță; mâna întinsă pentru aceia care se simt răstigniți, care experimentează în propria viață povara eșecurilor, a înșelărilor și a dezamăgirilor.

Privește și contemplă fața concretă a lui Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți fără excludere. Față de toți? Da, față de toți. A privi fața sa este invitația plină de speranță din acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și resemnării. Față care ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este posibilă!

Oprește-te, privește și întoarce-te. Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la brațele doritoare și întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă (cf. Ef 2,4)!

Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu și a Tatălui vostru” (cf. In20,17). Aceste este timpul pentru a ne lăsa atinși la inimă… A rămâne pe calea răului este numai izvor de iluzie și de tristețe. Adevărata viață este ceva foarte diferit și inima noastră știe bine asta. Dumnezeu nu încetează și nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).

Întoarce-te fără frică pentru a experimenta duioșia vindecătoare și reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să vindece rănile păcatului și să împlinească profeția făcută părinților noștri: „Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).

Oprește-te, privește, întoarce-te![1]

Cartea se poate cumpăra de aici: https://www.all.ro/papa-francisc-mesaje-pline-de-compasiune-si-gingasie-editie-necartonata.html#

---

[1] Papa Francisc, Mesaje pline de compasiune și gingășie, Ed. All, București, 2023, p.25-26.

 

IPS Bartolomeu Anania - Predică Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

 

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

 

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ți-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Și mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30).

 

o   Cea mai importantă Ființă pentru noi este Iisus Hristos. El trebuie să fie în centrul vieții noastre.

o   Este important să-L mărturisim pe Hristos și credința noastră în El.

o   Cuvintele Mântuitorului nu ne îndeamnă la necinstirea celor apropiați, ci la sădirea în suflete lor a învățăturii creștine – să nu ne atașăm egoist de ceea ce avem în această lume. Un proverb spune: „Nu pune carul înaintea boilor”.

o   „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni” sau „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică” (Marcu 10, 29-30) – încredere deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu – să nu fim cârtitori. Exemplu, dreptul Iov.

o   La slujba înmormântării spunem: „cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai-marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească” – totul este trecător.

o   Toți suntem chemați la sfințenie: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

o   Cuvintele: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 2-32) sunt întâlnite în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38 și Duminica a III-a din Post și în Evanghelia de vineri din Săptămâna a XXIV după Rusalii: „Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8-9), dar și la Evanghelia de marți din săptămâna a XXII după Rusalii.

o   „În același context, Iisus își avertizează ucenicii că nu trebuie să se rușineze înaintea oamenilor de prietenia cu El, care nu doar că are o valoare inestimabilă (w. MacDonald, op. cit., p. 245 – n.n. nu am identificat cartea citată), dar prezintă și garanția unei protecții cu totul ieșite din comun. Este și un cuvânt de îmbărbătare în fața multiplelor împotriviri pe care le vom avea din partea lumii, împotriviri care vor merge, nu de puține ori, până la suprimarea vieții, cum s-a și întâmplat cu mulți dintre ucenici. Iisus ne spune că mai mult decât a ucide un trup, și așa destul de firav și perisabil, oamenii nu pot să facă. Cu toate că nu întotdeauna și nici toți vestitorii Evangheliei și-au sfârșit viața din cauza persecuțiilor declanșate de cei potrivnici, se impune să conștientizăm că lucrul cel mai sigur de pe pământ și imposibil de evitat de cineva este tocmai moartea fizică. Și chiar dacă nu mori din cauza vreunui accident, ori a dușmanilor, sunt destui viruși și microbi care te pot măcina și distruge din interior încât, vrând nevrând, tot acolo ajungi, când ți-a venit vremea. Dar este nobil și lăudabil să îți găsești sfârșitul împlinind o lucrare nobilă adică sacrificându-te, dacă se impune, pentru numele lui Dumnezeu ca să-L faci cunoscut lumii. Toți oameni se tem de moarte și de aceea, indiferent de unde și oricând ar veni, pentru toți moartea sosește mereu prea devreme, iar ca unii care nu cunoaștem deloc realitățile de dincolo de granițele acestei vieți, dacă Hristos ne spune să nu ne temem în viață, decât de ceea ce ne desparte de Dumnezeu, apoi să credem în cuvintele Sale, deoarece El ne-a spus și de unde a coborât și știm și unde s-a înălțat, și-L credem pe deplin. El a fost singurul Mesager al cerurilor și de aceea singurul cel mai au autorizat să ne transmită adevărurile de acolo [...] Ca și Evanghelistul Matei, Luca face trimitere la omnisciența și providența lui Dumnezeu care cuprinde toată creația și nici măcar o vrăbiuță, de doar câteva zeci de grame, nu este uitată de El [...]. Așadar, Dacă Dumnezeu știe și protejează pe fiecare făptură (Psalmul 103, 27), cu atât mai mult se va preocupa de oameni, mai ales de cei care împlinesc lucrarea pe care le-o încredințează Fiul Său cel mult iubit. În concluzia acestui verset reținem că Iisus îi asigură pe ucenici și de fapt pe toți lucrătorii misionari din via Sa, că și dacă vor avea cumva de suferit din pricina numelui Său, lucru de altfel imposibil de evitat, în moarte îi așteaptă Părintele Său cu brațele deschise și îi va așeza cu mare bucurie în împărăția Lui”[1].

o   „Aceste cuvinte (versetul despre mărturisire n.n.) ne îndeamnă la a-L mărturisi pe Dumnezeu în și prin viața noastră. Cum putem face acest lucru? Este important ca viața noastră să fie o mărturie a faptului că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru și Fiul lui Dumnezeu. viața noastră, în consecință, trebuie să fie a unor buni creștini, fără sincope. Dacă ești tânăr, trebuie să-ți păstrezi sufletul curat, să asculți de părinți, să-ți respecți și să-ți iubești familia. Roagă-te și cere înțelepciune și întărire în credință. Să dorești să te realizezi prin muncă cinstită și să respecți pe cei din jurul tău. Dacă ești adult, mintea să-ți fie – cu adevărat – ca a unui om matur, arătându-te înțelept. Să-ți dorești neîncetat să întemeiezi o familie în care să te simți împlinit, să te știi iubit și apreciat; să te înconjori de copii care-ți vor schimba și împlini viața. Să te spovedești sincer și să participi la slujbele Bisericii. Muncește cinstit, iubește-ți soțul sau soția, crește-ți copiii în respect față de Dumnezeu și de cele sfinte. Dacă ești la vârsta înțelepciunii, poartă-te cu înțelepciune. Să te bucuri de ceea ce ai realizat și de fiecare răsărit de soare. Îndeamnă cu o vorbă bună și blândă și, mai ales, ferește-te să nu fii prilej de sminteală. Privește spre Dumnezeu toată viața ta; și în ziua de ieri, în cea de azi și în cea de mâine. Viața noastră să fie o autentică și vie mărturie a Crucii, a Învierii și a Înălțării. Sfântul Ioan de Kronstadt așa ne învață: «Dumnezeu Se bucură atunci când omul descoperă lucrarea sa în inima lui, fiindcă El este lumina și adevărul»”[2].

o   Toți suntem chemați la propovăduire și la misiune: „Vocația misionară nu este numai individuală, ci și colectivă. Comunitatea liturgică și parohială trebuie să devină de aceea o forță mărturisitoare la nivel local prin calitatea vieții creștine și slujirea semenilor. Dacă preoția slujitoare sau sacramentală are un rol și o responsabilitate specială în misiunea Bisericii, aceasta nu înseamnă că misiunea este rezervată numai clericilor, dimpotrivă, misiunea creștină este o datorie ce decurge din însăși starea de creștin. Toți creștinii sunt chemați să vestească în lume, după darurile și locul lor în Biserică și societate, bunătățile Celui Ce ne-a chemat din întuneric la lumină și din moarte la viață ( I Petru 2, 9), ca laudă și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a făcut. Apostolatul mirenilor este astăzi cu atât mai necesar, cu cât domeniile activității umane sunt tot mai diversificate și mai complexe așa încât există situații în care laicii pot desfășura o activate misionară poate chiar mai eficientă. Mărturia prin calitatea și sfințenia vieții este cel mai eficient mijloc de misiune. Pentru că nimic nu este mai atrăgător și mai convingător decât creștinul, comunitatea sau sfântul, care oferă un exemplu concret de împlinire a sensului vieții și iradiază liniște, pace și iubire”[3].

o   Nu toți trebuie să fim preoți, călugări sau profesori de religie, dar toți trebuie să trăim autentic viața de creștin în domeniile în care activăm (medici, profesori, mecanici, tâmplari etc.).

o   Ce pot să fac eu în locul în care sunt pentru a deveni sfânt? Pentru a duce o viață de sfințenie?

o   „După cuvântul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, creștinul are o responsabilitate nu numai pentru propria mântuire, ci și pentru mântuirea altora și a întregii lumi. Această responsabilitate se concretizează în acel mod de viață la care ne îndeamnă ectenia: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toți suntem chemați să ne aducem pe noi înșine și pe alții jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu în Iisus Hristos (Romani 12, 1), pentru ca întreaga creație să devină o liturghie cosmică, spre lauda lui Dumnezeu și fericirea creaturii”[4].

o   Fiecare dintre noi are datoria să-și pună în lucrare talanții (darurile) primiți de la Dumnezeu (Matei 25, 14-30). Să nu ne îngropăm talantul și astfel, să-l lăsăm nefolosit.

o   Să fim autentici.

o   Mântuitorul ne face o chemare la fel cum i-a făcut și lui Matei: „Vino după Mine” (Matei 9, 9).

o   „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39) – sunt cuvintele pe care le-a rostit Mântuitorul către cel ce fusese demonizat (cel din ținutul Gerghesenilor) – mărturisire a lui Hristos.

o   Toți creștinii suntem slujitorii lui Hristos alături de diaconi, preoți, episcopi și călugări.

o   Prin Botez cu toții suntem slujitori, robi și ostași ai lui Hristos.

o   Atenție la  Binecuvântările morților: II și III:

„Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu ați mărturisit și ați fost junghiați ca niște miei, fiind mutați la viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică, sfinților; Aceluia cu deadinsul, Mucenicilor, vă rugați, să ne dăruiască dezlegarea datoriilor”.

„Cei ce ați umblat pe calea ce strâmtă și cu chinuri, toți care în viață crucea ca jugul ați luat, și Mie Mi-ați urmat cu credință, veniți de luați darurile, care am gătit vouă, și cununile cerești”.

---

[1] Petre Semen, Meditații la Evangheliile de peste săptămână, ed. Sf. Mina, Iași, 2018, pp 337-338.

[2] Preot Dumitru Păduraru, Evanghelia zilei. Comentarii la pericopele evanghelice de peste an, ediția a II-a – revizuită, ed. Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2013, p. 301.

[3] Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 16-17.

[4] Ibidem, p. 17.

Pastorala Sfântului Sinod La Duminica Ortodoxiei 2022

 

Pastorala Sfantului Sinod La Duminica Ortodoxiei 2022 by Hrab Alexandru on Scribd

Idei pentru predica din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil - †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului,

Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

 

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Taina Botezului este o tăiere-împrejur spirituală care înseamnă a tăia din preocupările noastre toate gândurile rele și toate simțămintele păcătoase.

-        Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu.

-        Creștinii păstrează din tradiția veche iudaică punerea numelui noului născut la vârsta de opt zile, „în general nume de sfinți, ca să fie ocrotiți prin rugăciunile lor copilul, dar și pentru a-i avea ca model”.

-        Sfântul Vasile cel Mare este „un păstor înțelept, un teolog profund, dar în același timp un om care ajută foarte mult pe cei săraci”.

-        De la Sf. Vasile cel Mare avem tradiția operei filantropice, a lucrării de caritate a Bisericii, această tradiție de a lega rugăciunea cu fapta cea bună, rugăciunea cu munca.

-        Sf. Vasile a realizat:

·         case pentru primirea străinilor;

·         case pentru bolnavi;

·         case pentru bătrâni;

·         cantine pentru săraci;

·         case pentru tratarea bolnavilor;

·         o leprozerie.

-        Anul nou civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

-        Începutul lui ianuarie, „e timpul să ne gândim ce am făcut în trecut și să îndreptăm ceea ce n-a fost bine și să privim spre viitor cu speranță și cu gânduri bune de a săvârși mai multe fapte bune și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri”.

Sursa: http://basilica.ro/live-parintele-patriarh-oficiaza-sf-liturghie-in-prima-zi-a-anului/

Idei pentru predica din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt: †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

o        Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei;

o        Fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții;

o        În familia credincioasă se pregătește mântuirea omului;

o        Întruparea Mântuitorului este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate.

ü  Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea.

ü  Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia și să înmulţească iubirea dintre soţi şi soţii, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii.

ü  Viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință.

ü  Petrecându-se „într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte”, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale și astfel, în mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine.

ü  În Irod se vede acumulată toată răutatea lumii robite de păcat sau patimi egoiste.

ü  Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfășoară dramatic, întrucât bunătatea și generozitatea păstorilor și a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei și a dorinței pătimașe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii.

ü  Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaște cum se manifestă natura umană robită de păcat și amenințată de moarte, există o lucrare sfântă care biruiește răutatea demonilor și a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare.

ü  Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie arătând că „este viețuitor pe pământ, dar nu se leagă de nimic din lumea pământească instabilă și trecătoare”.

ü  El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc.

ü  și noi trebuie să înțelegem că „destinația ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare și definitivă este Împărăția cerurilor”.

ü  Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică.

ü  Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți.

ü  Mântuitorul vede în toți valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă și colectivă.

Sursa: http://basilica.ro/patriarhul-daniel-ce-trebuie-sa-stie-familia-crestina-care-traieste-intr-o-lume-confuza-spiritual/