vineri, 19 aprilie 2024
joi, 7 martie 2024
sâmbătă, 2 martie 2024
vineri, 1 martie 2024
marți, 27 februarie 2024
sâmbătă, 24 februarie 2024
miercuri, 21 februarie 2024
sâmbătă, 17 februarie 2024
miercuri, 14 februarie 2024
Soția perfectă
Soția perfectă[1]
Mulla Nasrudin ședea în prăvălia sa
de ceai când sosi un vecin care voia să-i vorbească. „Mulla, mă căsătoresc și
sunt tare emoționat”, îi spuse vecinul. „Tu nu te-ai gândit niciodată să te
căsătorești?”
Nasrudin îi răspunse: „Ba da, m-am
gândit. Și când eram tânăr mi-o doream foarte mult. Voiam să găsesc soția
perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi și am mers la Damasc. Acolo am
întâlnit o femeie frumoasă, plină de grație, distinsă și foarte spirituală, dar
care nu cunoștea lumea. Am pornit atunci din nou la drum îndreptându-mă spre
Ispahahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală pe atât de mondenă,
frumoasă din multe puncte de vedere, dar nu reușeam să comunicăm. La urmă am
mers la Cairo și, după multe căutări, am găsit-o. Era profundă, plină de
grație, frumoasă din toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume cât și
în imperiile care o transcend. Simțea că am găsit femeie perfectă”.
„Atunci de ce n-ai luat-o de soție
Mulla?”, îl întrebă prietenul.
„Bietul de mine!”, spuse Nasrudin
clătinând din cap, „și ea căuta soțul ideal”.
Un celibatar îi ceru calculatorului
să-i găsească tovarășa de viață perfectă. „Vreau o fată micuță și grațioasă,
căreia să-i placă sporturile nautice și activitățile de grup”.
„Căsătorește-te cu un pinguin”, îi
răspunse calculatorul.
A iubi înseamnă a primi pe un „altul”
cu felul său de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, și nu copia
vreunui vis prostesc de-al nostru. Soțul perfect este cel care nu vrea o soție
perfectă”.
(Bruno Ferrero)
[1] Bruno
Ferero, Secretul peștilor roșii (Istorioare pentru suflet), Traducere
din limba italiană de: Domnica Goția, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007,
pp. 49-50.
marți, 13 februarie 2024
luni, 12 februarie 2024
duminică, 11 februarie 2024
Viața Sf. Haralambie
.jpg)
A murit la 115 ani: Sfântul Haralambie,
cel mai bătrân
mucenic din Sinaxarul Bisericii
Prăznuit în Biserica noastră pe în
cea de-a zecea zi a lunii februarie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este
cunoscut, mai ales în mediul rural, ca fiind ocrotitor al grădinilor, viilor și
livezilor și ajutător al celor care lucrează pământul, dar și ocrotitor al
celor bolnavi. În satele românești mai cu seamă, există obiceiul de a sfinți
apa în ziua de 10 februarie, numită și „aghiasma Sfântului Haralambie”. După
săvârșirea slujbei, în unele zone din țara noastră, pomicultorii și grădinarii
cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile, spre a feri
culturile de calamități și spre a da bun-rod în anul care tocmai a început.
Un aspect aparte pe care am dori să
vi-l prezentăm cu prilejul prăznuirii Sfântului Haralambie din acest an este,
însă, modul în care a trecut la Domnul având o vârstă destul de înaintată și
devenind, astfel, cel mai vârstnic mucenic din Sinaxarul Bisericii. Detalii în
rândurile de mai jos!
„O pildă de viață
cumpătată”
Sfântul Haralambie s-a născut în
oraşul Magnesia, cel mai probabil în Tessalia (Grecia), la sfârşitul primului
secol creştin. S-a născut într-o familie creștină, lucru pe care îl putem
considera o mare binecuvântare pentru el, deoarece spre deosebire de alți
sfinți, încă din copilărie a cunoscut Evanghelia lui Hristos.
În viața sa citim că, încă din
tinerețe a fost o pildă luminoasă de viață cumpătată. Mai târziu, credința sa
în Hristos a devenit tot mai înflăcărată, iar dorința sa de a-i ajuta pe
creștini și pe păgâni să se mântuiască a devenit și mai mare. Nu avea pace
sufletească când se gândea că există oameni departe de Hristos, care nu-și
cunosc menirea și scopul vieții lor pe acest pământ.
La vârsta de 40 de ani devine preot,
iar din această slujire intensifică misiunea sa de convertire a păgânilor la
creștinism. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din Asia Mică, în
perioada domniei împăratului roman Septimiu Sever, Sfântul Haralambie nu și-a
ascuns credința, ci a continuat să slujească Biserica și să propovăduiască
Evanghelia în mod deschis. Deși mulți încercau să-l oprească, să-i spună că se
expune și își pune în pericol viața, Sfântul Haralambie s-a dovedit a fi un
exemplu de curaj și statornicie în credință, refuzând să se lepede de Hristos.
Bătrânețea și
mărturisirea
Conform învățăturii Bisericii
noastre, bătrânețea e o etapă a vieții umane caracterizată de respect și
admirație. Bătrânii sunt considerați purtători de înțelepciune și experiență,
fiind adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața duhovnicească.
De-a lungul istoriei creștinismului, bătrânii au deținut un rol central în
comunitatea religioasă, fiind considerați lideri spirituali și surse de
învățătură pentru credincioși, în general. De asemenea, bătrânii sunt adesea
văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața creștină. Ei au trecut
prin diverse încercări și ispite și, cu toate acestea, au rămas fideli
credinței lor. Într-o lume în care valorile și convingerile pot fi supuse unor
schimbări rapide, bătrânii reprezintă adesea o ancoră a stabilității
duhovnicești.
Și tot o ancoră – de mărturisire, de
această dată – a fost și Sfântul Haralambie, considerat drept cel mai bătrân
mucenic din Sinaxarul Bisericii noastre. Potrivit tradiției, în momentul
martirizării sale, Sfântul Haralambie avea o vârstă foarte înaintată: 115 ani
(sau, 113 ani după alte surse) însă, cu toate că era slab și neputincios, și-a
asumat pe deplin credința, mărturisindu-L pe Hristos și plătind pentru aceasta
cu prețul vieții.
Pârât că propovăduia credința cea
dreaptă, a fost prins și supus judecății. Înaintea guvernatorului Lucian şi a
celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai
avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos” şi „Vă
mulţumesc, fraţilor, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviaţi în
mine sufletul şi-l pregătiţi pentru viaţa veşnică. […] Eu care am îmbătrânit și
mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele
nevăzute care sunt aproape”. Apoi, Lucian recurge la o tehnică de
manipulare emoțională subliniind că din cauza bătrâneții lui nu-l supune la
chinuri. Plin de curaj, Sfântul Haralambie mărturisește că „în luptele
noastre, ale creștinilor, cel mai important este sufletul. Acesta nu
îmbătrânește cu vârsta”.
În urma refuzului categoric al
Sfântului de a jertfi idolilor păgâni, guvernatorul a poruncit să fie supus la
mai multe chinuri, însă mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat
la Domnul, la 10 februarie în anul 202. Se spune că, înainte de a-și da
sufletul, sfântul a început să se roage puternic și atunci cerurile s-au
deschis, iar sfântul L-a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii Săi. După cum citim
în Sinaxar, în acea clipă, Sfântul Haralambie I-a cerut lui Dumnezeu să aibă
grijă de locul în care vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere
niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade,
iar sufletele oamenilor să fie mântuite. Domnul i-a promis că îi va îndeplini
dorințele și S-a ridicat la cer, luând cu El sufletul smeritului martir.
Lungimea zilelor Sfântului Haralambie
este dovedită și de registrul iconografic. Ieromonahul Dionisie din Furna,
autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui
pictor, arată că Sfântul Haralambie se zugrăvește de obicei „sub chipul
unui bătrân cu barba albă, lungă și ascuțită, despicată în două”. În
iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat deseori ca
preot, pe când sursele rusești îl prezintă mai ales în înfățișarea sa
episcopală, având însemne arhierești.
Astăzi, un fragment din capul
Sfântului Haralambie se află în altarul bisericii „Sfântul Gheorghe” din
Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din
Iraklitsa Nouă. De asemenea, un alt fragment se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul
Ştefan” din Meteora, săvârșind nenumărate minuni. În țara noastră, fragmente
din moaștele Episcopului cetății Magnesiei se găsesc la Mănăstirea Miclăușeni
din Iași și la Mănăstirea Râșca, iar în Bucureşti, la bisericile „Sfântul
Dumitru” „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari), unde se află un deget al sfântului, şi
la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).
În loc de concluzie, un singur gând:
să îl rugăm pe Sfântul Haralambie să mijlocească așa cum a făcut-o în multe
rânduri către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de
toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea
dreaptă.
Sursa: https://www.bizanticons.ro/ro/
De la ei puteți cumpăra diferite
produse dedicate spre cinstirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie (icoana
Sfântului Haralambie, alături de câteva volume dedicate lui, precum și cele mai
frumoase cărți de rugăciuni. Comandați pentru biblioteca și colțul
dumneavoastră de rugăciune sau dăruiți celor apropiați un dar fără dată de
expirare:
Icoana metal – Sfantul Sfintit
Mucenic Haralambie 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17665-icoana-metal-sfantul-sfintit-mucenic-haralambie-19×24-cm-k104-155.html
Sfântul Mucenic Haralambie,
ocrotitorul împotriva bolilor / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/16521-sfantul-haralambie.html
Vietile Sfintilor de peste tot anul /
Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/841-vietile-sfintilor-de-peste-tot-anul.html
Acatistului Sfantului Sfintit Mucenic
Haralambie / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/2070-acatistului-sfantului-sfintit-mucenic-haralambie.html
Așteptarea lui Dumnezeu – Despre
boală, suferință și moarte – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul / Click aici
pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/biserica-si-societatea-pedagogie-crestina/16525-asteptarea-lui-dumnezeu-despre-boala-suferinta-si-moarte-arhimandrit-emilianos-simonopetritul.html
sâmbătă, 10 februarie 2024
joi, 8 februarie 2024
miercuri, 7 februarie 2024
marți, 6 februarie 2024
PESTE 100 de ANI - Florin Boldea
PESTE
100 de ANI
Adică în 2123, vom fi cu toții
îngropați împreună cu familia și prietenii noștri.
Străinii vor locui în casele noastre
și vor deține tot ce avem astăzi. Toată proprietatea noastră va aparține unor
străini, care azi, nu s-au născut încă.
Descendenții noștri nici nu își vor
aminti de noi. Câți dintre noi îl cunoșteau pe tatăl bunicului nostru?
După ce vom muri, vom fi amintiți
câțiva ani, apoi vom fi doar un portret pe raftul cuiva, iar câțiva ani mai
târziu nu vom mai fi nici asta.
În acest moment ai realizat cât de
ignorant și de deficitar este visul oamenilor de a dori să cucerim totul.
Dacă ne-am putea gândi la asta
înainte de a pleca, cu siguranță prioritățile noastre s-ar schimba, fără
îndoială ar fi altele și cea mai importantă întrebare este:
Cât de mult merită să ai din ce în ce
mai mult, fără să ai timp pentru ceea ce merită cu adevărat ?
Cu siguranță aș schimba totul ca să
trăiesc și să mă bucur de acele plimbări pe care nu le-am făcut niciodată...
Cu siguranță aș schimba totul pentru
acele îmbrățișări pierdute...
Cu siguranță aș schimba totul pentru
acele sărutări pentru copiii noștri și iubirile noastre...
Aceste momente ne umplu viața de
bucurie pe care le pierdem zi de zi...
ÎNCĂ MAI E TIMP PENTRU NOI!
Trăiește și bucură-te de viață!
Florin Boldea
Sursa: https://www.facebook.com/intaicaracterul?locale=ro_RO
luni, 5 februarie 2024
Stefanos Anagnostopoulos - Explicarea Dumnezeiestii Liturghii
Cartea se poate descărca de aici: https://mega.nz/file/IoIVlCaI#Ppd5L7Wp3_12mXnGoZrLRN-kFO7t7RYOhzq7t_CEmOk sau cumpăra de aici: https://www.librariabizantina.ro/explicarea-dumnezeiestii-liturghii-pr-stefanos-anagnostopoulos-2017. Chiar vă recomand, cei care puteți, să o cumpărați.
vineri, 5 ianuarie 2024
De ce S-a botezat Iisus Hristos? - Ieromonah Calnic Berger
De ce S-a botezat Iisus Hristos?
Ieromonah
Calnic Berger
De ce a fost botezat Iisus? Ioan
boteza la Iordan „spre iertarea păcatelor” (Mc
1, 4). Evangheliștii spune foarte limpede că Iisus a ieșit „îndată” din apă (Mt 3, 16; Mc 1, 10), aceasta însemnând că Iisus n-a mărturisit nici un păcat,
pentru că El singur e fără de păcat. Când a fost întrebat de Ioan, Iisus Însuși
spune: să împlinim toată dreptatea”. De ce a fost atunci necesar acest lucru?
Ce dreptate împlinită?
Sensurile spirituale ale apei nu erau
pierdute la evreii din zilele lui Iisus. Apa implica ceva primordial, pur,
dătător de viață, curățitor – dar totodată și putere, judecată și moarte.
Existența însăși a apei și rolul său
fundamental în lume e o taină. Într-un anume sens, apa „datează dinaintea”
ordonării lumii. Creând lumea, Dumnezeu nu spune: „Să fie apă!” apele erau deja
acolo când începe relatarea detaliată a creației: „Și Duhul lui dumnezeu se
purta pe deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: să fie lumină” (Fc 1, 2-3). La începutul lumii, glasul
Tatălui și odihna sau plutirea Duhului lui Dumnezeu deasupra apelor dau
prilejul venirii Luminii. Tatăl și Duhul sunt condițiile prealabile pentru
Lumină. În chip asemănător, la începutul lucrării Domnului: glasul Tatălui și
Duhul coborând ca un porumbel peste apele Iordanului și rămânând deasupra lui
Hristos dau prilejul venirii Luminii – revelării Fiului lui Dumnezeu – văzută
de poporul ce ședea în întuneric (Mt
4, 16).
Cu alte cuvinte, începutul
activității Domnului e începutul unei noi creații, o nouă geneză, o altă șansă
pentru omenire. Sfântul Chiril al Ierusalimului exprimă într-un mod succint
acest lucru: „La începutul lumii – apă; la începutul Evangheliei – Iordanul”.
Evanghelia lui Iisus Hristos e Noua Facere.
Ca element primordial, tanic, apa e
implicată și în alte „începuturi” menționate în Biblie. Al doilea apare atunci
când Dumnezeu a văzut că „răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate
cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele” și
„pământul se umpluse de silnicii” (Fc 6,
5. 11). Dumnezeu nu poate locui într-o inimă mânioasă sau violentă – comuniunea
omului cu Dumnezeu a încetat. Văzând cum trăiau oamenii, Scriptura spune că
Dumnezeu „s-a întristat” (Fc 6, 6). După ce le-a dat oamenilor o sută de ani să
se pocăiască la predica lui Noe (potrivit tradiției rabinice), judecata
omenirii vine sub forma potopului, apele potopului înlăturând toată răutatea
omului.
După această mare judecată, un
porumbele a fost trimis de Noe deasupra apelor, iar acesta întorcându-se cu o
ramură de măslin a devenit semnul noii lumi. Ulterior porumbelul a devenit un
simbol universal al Duhului și păcii, și ca totdeauna izvorul oricărui nou
început. Tocmai aceasta a fost slujirea lui Ioan Botezătorul: predicarea
pocăinței, mărturisirea păcatelor, prin care apele baptismale ale iordanului
spălau toată nedreptatea. Rezultatul a fost că Duhul a venit ca un porumbele la
arătarea lui Iisus Hristos ca inaugurator al unui nou început, al unei lumi noi,
Împărăția lui Dumnezeu.
Al treilea început fundamental în
Scriptură e relatat în cartea Ieșirii, unde
este narată scoaterea de către Moise a copiilor lui Israel din întunericul
Egiptului păgân la închinarea lui Dumnezeu pe Sinai. Aici Moise desparte apele
Mării Roșii cu ajutorul „toiagului lui Dumnezeu” și al unui „vânt puternic de
la răsărit” (Iș 14, 16. 21). Așa cum
cântăm în canonul sfintei Cruci, Moise a despărțit și adunat la un loc marea
făcând deasupra apelor cu toiagul său semnul crucii, prin mișcarea lui
verticală despărțind marea, iar prin cea orizontală adunând-o iarăși la un loc.
în aceste ape răutatea omenească (armata egipteană urmăritoare) a fost din nou
spălată. Rezultatul a fost un nou început pentru poporul al cărui scop era
adevărata închinare a lui Dumnezeu. Tot așa și la Iordan: botezul lui Hristos e
începutul unui nou „neam creștin” și al adevăratei închinări a lui Dumnezeu de
către el.
În toate aceste cazuri, apa e
mijlocul deopotrivă al vieții și al judecății, al înnoirii și eliberării. Duhul
face o nouă creație, un nou început, o nouă lume, care merge mână în mână cu
revelarea lui Dumnezeu. Mai poate fi vreo mirare că Fiul lui Dumnezeu și-a
început lucrarea de mântuire și recrearea a lumii în apă, cu Duhul odihnindu-se
deasupra Lui? Prin urmare, Hristos S-a botezat ca să „împlinească toată
dreptatea”, toate marile fapte creatoare și mântuitoare ale lui Dumnezeu.
Hristos nu S-a lăsat botezat însă pur
și simplu pentru a împlini trecutul, ci pentru a făuri o cale pentru viitorul
nostru, ca și noi să fim botezați, înnoiți, recreați și să avem Duhul lui
Dumnezeu odihnindu-Se peste ca fii adoptivi ai lui (cf. Rm 8, 15; Ga 4, 5).
Acesta e provocarea Arătării Lui: să ne înnoim, să ne luăm botezul în serios,
să trăim în Duhul și să umblă în Duhul (Ga
5, 25) și prin aceasta să facem lucrurile lui Hristos, ba chiar și „lucruri mai
mari” (In 14, 12). E un prilej să
luăm apele binecuvântate de acest praznic ca mijloc de înnoire (sfințire,
binecuvântare, sănătate a sufletului și a trupului) și eliberare (înecare a
patimilor, a relelor obiceiuri, a atașamentelor lumești, spaimelor și oricărei
animozități). Iisus Hristos S-a botezat și pentru a dărui această înnoire și
eliberare fiecăruia din noi[1].
[1]Ieromonah
Calinic (Berger), Provocări ale gândirii
și vieții ortodoxe astăzi. Reflecții despre temeiurile creștine, trad.
Maria-Cornelia și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2012, pp. 58-61.
luni, 1 ianuarie 2024
LA MULȚI ANI, 2024!
LA MULȚI ANI, 2024!
Acum
la final de an, cred că cele mai potrivite cuvinte ar fi următoarele:
Oprește-te un pic, lasă această agitație și
această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simți că nu
se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în
mod accelerat, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei,
timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității…
timpul lui Dumnezeu.
Oprește-te un pic în fața necesității de a
apărea și de a fi văzut de toți, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face
să uiți valoarea intimității și reculegerii.
Oprește-te un pic în fața privirii orgolioase,
a comentariului fugar și disprețuitor care se naște din faptul de a fi uitat
duioșia, pietatea și respectul față de întâlnirea cu ceilalți, în special cei
vulnerabili, răniși și chiar cufundați în păcat și în greșeală.
Oprește-te un pic în fața impulsului de voi să
se controleze totul, să se știe totul, să se devasteze totul, care se naște din
faptul de a fi uitat recunoștința față de darul vieții și față de atât de mult
bine primit.
Oprește-te un pic în fața zgomotului asurzitor
care atrofiază și asurzește urechile noastre și ne face să uităm puterea
rodnică și creatoare a tăcerii.
Oprește-te un pic în fața atitudinii de a
instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere și din
autocompătimire și duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora
pentru a împărtăși poverile și suferințele.
Oprește-te în fața golului a ceea ce este
instantaneu, momentan și efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de
valoarea parcursurilor și de a ne ști mereu pe drum.
Oprește-te. Oprește-te pentru a privi și a
contempla!
Privește. Privește semnele care împiedică să se
stingă caritatea, care mențin vie flacăra credinței și a speranței. Fețe vii
ale duioșiei și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.
Privește fața familiilor noastre care continuă
să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viață și, printre
atâtea lipsuri și strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din
casa lor o școală de iubire.
Privește fețele, care ne interpelează, fețele
copiilor și tinerilor noștri încărcate de viitor și de speranță, încărcate de
mâine și de potențialități care cer dăruire și protecție. Vlăstare vii ale
iubirii și ale vieții care mereu își fac spațiu în mijlocul calculelor noastre
meschine și egoiste.
Privește fețele bătrânilor noștri brăzdate de
trecerea timpului: fețe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noștri. Fețe
ale înțelepciunii active a lui Dumnezeu.
Privește fețele bolnavilor noștri și ale
atâtora care se ocupă de ei; fețe care în vulnerabilitatea lor și în slujirea
lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o
problemă de calcul sau de utilitate.
Privește fețele căite ale atâtora care încearcă
să remedieze propriile erori și greșeli și, pornind de la mizeriile lor și de
la durerile lor, luptă pentru a transforma situațiile și a merge înainte.
Privește și contemplă fața Iubirii Răstignite,
care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranță; mâna întinsă
pentru aceia care se simt răstigniți, care experimentează în propria viață
povara eșecurilor, a înșelărilor și a dezamăgirilor.
Privește și contemplă fața concretă a lui
Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți fără excludere. Față de
toți? Da, față de toți. A privi fața sa este invitația plină de speranță din
acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și
resemnării. Față care ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este
posibilă!
Oprește-te, privește și întoarce-te.
Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la brațele doritoare și
întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă (cf. Ef 2,4)!
Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul
potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu și a Tatălui vostru”
(cf. In20,17). Aceste este timpul pentru a ne lăsa atinși la inimă… A rămâne pe
calea răului este numai izvor de iluzie și de tristețe. Adevărata viață este
ceva foarte diferit și inima noastră știe bine asta. Dumnezeu nu încetează și
nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).
Întoarce-te fără frică pentru a experimenta
duioșia vindecătoare și reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să
vindece rănile păcatului și să împlinească profeția făcută părinților noștri:
„Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de
piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).
Oprește-te, privește, întoarce-te![1]
Cartea se poate cumpăra de aici: https://www.all.ro/papa-francisc-mesaje-pline-de-compasiune-si-gingasie-editie-necartonata.html#
LinkWithin
