Soția perfectă[1]
Mulla Nasrudin ședea în prăvălia sa
de ceai când sosi un vecin care voia să-i vorbească. „Mulla, mă căsătoresc și
sunt tare emoționat”, îi spuse vecinul. „Tu nu te-ai gândit niciodată să te
căsătorești?”
Nasrudin îi răspunse: „Ba da, m-am
gândit. Și când eram tânăr mi-o doream foarte mult. Voiam să găsesc soția
perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi și am mers la Damasc. Acolo am
întâlnit o femeie frumoasă, plină de grație, distinsă și foarte spirituală, dar
care nu cunoștea lumea. Am pornit atunci din nou la drum îndreptându-mă spre
Ispahahan. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală pe atât de mondenă,
frumoasă din multe puncte de vedere, dar nu reușeam să comunicăm. La urmă am
mers la Cairo și, după multe căutări, am găsit-o. Era profundă, plină de
grație, frumoasă din toate punctele de vedere, în largul ei atât în lume cât și
în imperiile care o transcend. Simțea că am găsit femeie perfectă”.
„Atunci de ce n-ai luat-o de soție
Mulla?”, îl întrebă prietenul.
„Bietul de mine!”, spuse Nasrudin
clătinând din cap, „și ea căuta soțul ideal”.
Un celibatar îi ceru calculatorului
să-i găsească tovarășa de viață perfectă. „Vreau o fată micuță și grațioasă,
căreia să-i placă sporturile nautice și activitățile de grup”.
„Căsătorește-te cu un pinguin”, îi
răspunse calculatorul.
A iubi înseamnă a primi pe un „altul”
cu felul său de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, și nu copia
vreunui vis prostesc de-al nostru. Soțul perfect este cel care nu vrea o soție
perfectă”.
(Bruno Ferrero)
[1] Bruno
Ferero, Secretul peștilor roșii (Istorioare pentru suflet), Traducere
din limba italiană de: Domnica Goția, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2007,
pp. 49-50.
