Din frumusețile naturii

 

Să ne mai amuzăm (IV)

 

Să ne mai amuzăm (III) - că tot vine Postul

 

Dragostea între animale

 

Imagini impresionante cu cei doi pinguini care privesc în zare spre luminile orașului Melbourne. Cei doi pinguini nu sunt pereche, pinguinul din dreapta ,din zona luminată a fotografiei este femelă matură care și-a pierdut partenerul cu un an în urmă, iar cel din stănga, în umbră este pinguin tânăr rămas fără perechea sa de puțin timp. Biologii au supravegheat pinguinii și i- au însoțit, observând că aceștia se întâlneau în fiecare seară și se consolau , privind ore întregi luminile orașului Melbourne din Australia. Fotografia capturată de fotograful Tobias Baumgaertner a câștigat Premiul Ocean Photography Awards- Revista Oceanografic 2020. photo: Tobias Baumgaertner.

Sursa: Facebook

Să ne mai amuzăm (II)

 

Să ne mai amuzăm (I)

 

Oare mai citim Biblia?!

 

– Citește întreaga Biblie în anul care vine! (1)

– Dar nu am timp!

„Citește întreaga Bibilie într-un an!”

„Sunt foarte ocupat! Am de îngrijit o familie, am o slujbă foarte solicitantă, iar pe lângă toate acestea sunt implicat și în proiectele/ activitățile/ programele bisericii locale.”

Mai poți zice ceva? Toate sunt, ca să folosim o expresie foarte îndrăgită de doi ani încoace, activități esențiale. „Nu pot renunța la nimic, dar nici nu mai pot adăuga”, vor spune mulți, temându-se că tocmai această activitate va fi paiul care, odată adăugat, va face spatele cămilei să cedeze.

Deși nu putem nega aglomerarea excesivă și ritmul halucinant în care se desfășoară viețile noastre, la o cercetare mai atentă, argumentul nu este unul valid. Iată motivele:

În primul rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi mereu timp pentru ceea ce socotim că este important. Pastorul Beniamin Fărăgău se întreba la un moment dat, cu amară ironie, dacă există persoane care nu au mâncat de vreo două-trei săptămâni, pentru că au fost ocupate....Răspunsul este evident.

Faptul că citirea Bibliei este primul punct pe care îl tăiem de pe agenda noastră încărcată, uneori fără mari mustrări de conștiință, arată nu atât de mult că suntem ocupați, ci că suntem nepăsători față de cele spirituale. Ne facem timp să ne hrănim trupul, oricât am fi de ocupați, datorită faptului că este viu și, prin intermediul diverselor mecanisme, semnalează nevoia de hrană.

Ne îngrijim de viața noastră biologică, dar ce se întâmplă cu partea spirituală a lucrurilor? Cât de chircită, cât de slăbănogită trebuie să fie aceasta din moment ce o ținem mereu înfometată? Un organism viu, nehrănit multă vreme, slăbește și... moare. Chemarea este să (re)începem să cultivăm viața noastră spirituală. Pe măsură ce aceasta se dezvoltă și crește, va cere tot mai multă hrană. Citirea Bibliei nu va mai fi încă o activitate sufocantă, ci aer proaspăt pe care îl respirăm în fiecare dimineață.

În al doilea rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi timp chiar și pentru ceea ce NU este important, dar care ne place. Adeseori tăiem citirea Bibliei de pe agenda noastră, dar oferim timp generos hoinăririi virtuale. Spunem că nu avem timp pentru citirea Bibliei, dar cutreierăm cu o voioșie zglobie și inconștientă rețelele de socializare, deși știm foarte bine că, adeseori, sacrificăm timpul pentru nimicuri.

Unele telefoane trimit o informare numită raport săptămânal. Această indică timpul folosit pe telefon în ultimele șapte zile și domeniile în care a fost utilizat. Oare de câte ori raportul nu începe cu „timpul dvs. de utilizare a crescut...” Cu riscul unei generalizări forțate, cred că multe persoane ar putea să citească Biblia de două ori pe an în timpul irosit pe rețelele de socializare. Nu vorbesc despre timpul folosit, pentru că, și în acel spațiu, timpul poate fi folosit în mod legitim. Fac referire la cantitatea imensă de timp irosită acolo.

În al treilea rând, tocmai pentru că suntem aglomerați, avem nevoie să citim Biblia în fiecare zi. Adeseori, renunțăm la citit pe considerentul că ceea ce facem deja ne sufocă și nu ne mai putem permite să adăugăm nimic, de teama că vom ceda. Viața sufocantă însă este tocmai unul dintre argumentele cele mai importante PENTRU a citi Biblia.

Biblia ne ajută să selectăm. Pe măsură ce ne adâncim în Scripturi, vom descoperi că unele dintre lucrurile pe care le facem sunt greșite și le vom pune deoparte. Mai mult, vom descoperi că unele nu sunt greșite, dar inutile, și vom căuta să le înlăturăm și pe acelea. Biblia ne ajută să selectăm valorile, iar viața noastră va fi mai spațioasă și mai aerisită.

Mai este însă ceva. Viețile noastre sunt într-adevăr foarte pline, foarte aglomerate, dar fără direcție. Ceea ce le face sufocante este aglomerația, cuplată cu o mișcare haotică, fără țintă. Citirea Bibliei ne poate ajuta, pentru că oferă vieților noastre un sens și o coerență profunde, dincolo de „target-urile” imediate. Ne arată că, folosind afirmația apostolului Pavel, „osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică.” Că, dacă facem ceea ce suntem chemați să facem, vom găsi mereu puterea să mergem mai departe, în ciuda oboselii și a greutăților.

În al doilea rând, s-ar putea să spui că nu vei citi întreaga Biblie într-un an, pentru că nu ești legalist și nici nu vrei să aluneci în atitudine legaliste. În cele din urmă, nu este esența creștinismului relația cu Dumnezeu? „O relație,” spunem noi, „nu poate fi turnată în astfel de tipare, pentru că va fi mutilată.”

Primul lucru pe care l-aș menționa...va urma.

Un text de Valentin Făt, pentru Edictum Dei

Sursa: https://www.facebook.com/edictumdei/photos/a.297955690310931/4284736308299496/

De meditat la zile de sărbătoare

 

De meditat la zile de sărbătoare

Crăciunul este, poate, cea mai grea dintre perioadele anului. Bate și Valentine’s day. Fiindcă nicicînd presiunea socială, familială, emotională nu este atît de mare ca de Crăciun. Fericirea celorlalti, mai zgomotoasă și stridentă. Perfectiunea lor, mai vie. Bunăstarea lor – mai evidentă. Toti par să se descurce cu toate cele trebuincioase mai bine decît tine. Au bradul mai mare și mai strălucitor, cadouri mai frumoase și mai scumpe, treaba mai degrabă făcută, cozonacii mai pufoși și mai dulci, sarmalele mai bine învelite. Coafura, țoalele, bijuteriile potrivite. Pozele mai reușite. Pe Facebook apar traditionalele fotografii de familie de Crăciun, cu ei trei sau patru îmbrăcati în haine roșii, pupîndu-se și pozînd în familia perfectă și obstinant fericită. Numai zilele astea am numărat eu vreo patru, despre care știam adevărul din spatele pozei: amantlîcuri descoperite recent, abuz, alcoolism, nefericire și control, în ordinea de pe tricouri. Nu am putut da un amărît de like minciunii frumos ambalate. Pot crede unei poze făcute instant, într-un moment în care și o relatie altminteri nefericită are un moment de bine, însă nu pot valida o minciună cu premeditare. Am și întrebat pe cineva: de ce, dacă voi sunteti așa de rău, faceti pozele astea? Pentru copil, au zis, să aibă o amintire frumoasă micutul. Am zîmbit amar. Ce ne mai place să mintim și ne mintim! Cum ajungem să credem că dacă îmbrăcăm copilul în roșu și plătim o sesiune foto profi ștergem din memoria lui certurile noastre, nefericirea, faptul că nu ne suportăm, că el vede și simte asta în fiecare clipă. Cînd el ne va reproșa că i-am distrus copilăria cu scandalurile dintre noi și ura pe care am perpetuat-o ani de-a rîndul, vom scoate ca magicianul din pălărie poza de Crăciun din 2017 și i-o vom băga sub nas, despre ce vorbești, copile, avem dovezi roșu pe hîrtie fotografică de 8×13 că eram o familie frumoasă și fericită! Inventezi.

Ne comparăm mereu cu minciunile sociale ale celorlalti și mereu ieșim pe minus. Și așa ajungem să ne simtim mai greșiti, mai defecti, mai singuri, mai nefericiti, mai deprimati decît toată lumea. Iar asta ne adîncește depresia și sentimentul de inadecvare. Și atunci mintim și noi, să nu cădem de fraieri. Mimăm și noi binele sărbătoresc, doar nu suntem mai proști decît altii.

Știu oameni care au luat bani împrumut de la institutii din alea de credit instant ca să aibă bani de cadouri scumpe, să nu se facă de rîs la neamurile mai bogate cu care nu se văd decît o dată pe an, la masa de Crăciun. Fiindcă vor să simuleze o bunăstare pe care nu o trăiesc și mai degrabă se lasă picati cu ceară decît să admită că nu le merge tocmai strălucit. Asta i-ar face mai putin buni decît ceilalti, le-ar scădea și mai tare stima de sine, i-ar face să admită că ei nu au reușit, e ceva greșit la ei. Le-ar activa rușinea.

E multă, enorm de multă presiune. Toate luminițele de pe străzi, colindele și cîntecele de sezon vesele care rulează pe fundalul oricărui magazin, for fuck’s sake, și la funebre îl auzi pe Hrușcă în perioada asta dacă ai ghinion să trebuiască să alegi un sicriu, goana tuturor după cadoul cel mai frumos, cel mai potrivit. Și în toată veselia stridentă, generalizată, dacă tu ești trist, cum să nu te simti și mai trist și mai nepotrivit în peisaj? Mai greșit, mai singur în drama ta?

Apoi sunt vizitele și mesele de Crăciun, aproape toate fiindcă așa se face, așa e traditia, nu avem de ales, o dată pe an e Crăciunul. Și epuizarea pentru a pregăti totul, pentru a termina salata de biof care numai biof nu contine, și ouăle umplute, și cozonacii, și friptura. Ca apoi să ți se umple (sau să umpli, la rîndul tău) casa și masa de tot felul de oameni pe care i-ai evitat tot anul sau ani de-a rîndul, nu întîmplător. Unul dintre marile motive de anxietate și depresie. Fiindcă acolo ți se apasă pe toate rănile și problemele nerezolvate de cînd erai mic. Te nimerești la masă cu toti oamenii ăia, fiecare bea cîte ceva și te trezești că tranșati vreun conflict rămas suspendat de la masa precedentă sau din copilărie, reproșurile zboară, unchiul se îmbată și tipă la nevastă, femeile tipă la copii, ăia zbiară și mai tare, verișoarele se privesc cu invidie pe sub genele rimelate, uite-o pe fufa aia cu ce blană a venit, oare de unde are atîtia bani, sigur are vreun amant bogat, că bărbat-su, vai steaua lui, apoi se apleacă și îi șoptește la ureche bărbatului, Gicule, vreau și eu blană din asta, ce, noi suntem mai prejos decît ăștia, dragă, m-ai adus ca pe o săracă, să mă înjosesc, apoi cu voce tare, Nicu a zis că îmi ia mașină nouă de Crăciun, a comandat-o, trebuie să-mi sosească, să vezi ce frumoasă e, full-option, spune-le, dragă, cît a costat, o avere! Și cei care nu-și vorbesc, nora care nu a mai lăsat copilul la bunica dinspre tată fiindcă e certată cu scorpia aia, nu mergem nicăieri, du-te singur la mă-ta aia dacă vrei, eu ti-am zis că nu calc acolo, ce dacă e Crăciunul. Și apoi vii acasă sau pleacă toată lumea aia și te pui pe plîns, ce naiba mi-o fi trebuit să îi chem/să mă duc, parcă nu știam de anul trecut că o să mă facă să mă simt? Și ce cadouri oribile am primit…

Între timp, au apărut sfaturile moderniste, care îti spun că nu e nevoie să faci toate astea, e ok si dacă nu faci cozonaci și nu inviti pe nimeni, e ok și dacă nu ai casa lună și bradul perfect, e ok orice, important e să fii tu fericit, numai că lucrurile astea le știm cu totii rational, însă, din nefericire, aproape nimeni nu face lucrurile rational, ci emotional, degeaba știu că e ok să fie casa mizerabilă, dacă eu nu sunt în regulă cu asta, după ce 50 de ani am făcut același lucru, cum mă conving eu de pe o zi pe alta că acum e ok să fie și altfel? Iar faptul că nu reușesc pune și mai multă presiune pe mine. Ce e greșit cu mine, de ce eu nu pot face așa cum scrie X că face, că ea e relaxată și zen și face sărbători minunate, în timp ce eu mă stresez ca o proastă? Toti știm rational că nu avem nici motive să fim depresivi dacă suntem sănătoși și avem un acoperiș deasupra capului, dar asta nu ne face să devenim brusc veseli, doar fiindcă ne repetăm motivele rationale pentru care nu ar trebui să ne simtim așa cum ne simtim.

Presiune, presiune, presiune. Îmbuibare. Iar dacă le alături, aproape că întelegi motivul pentru care presiunea vine la pachet cu îmbuibarea. Sau invers, îmbuibarea la pachet cu presiunea. Fiindcă, aproape întotdeauna, mîncatul excesiv (orice excesiv, for that matter, băutul excesiv) vine ca răspuns emotional la vidul emotional care se creează în interiorul nostru. Mănînc (beau) ca să umplu cu ceva golul ăla, tristetea, inadecvarea, sentimentul că sunt defect, rușinea, frica. Probabil nu întîmplător mîncăm atît de mult de sărbători, cînd presiunea de a fi conformi, fericiti șamd este cea mai mare din tot timpul anului. Mîncăm și bem ca să uităm, fiindcă e cel mai la îndemînă panaceu, fiindcă îndulcește suferinta.

Și nimic din toate astea nu s-ar întîmpla dacă noi am fi bine cu noi. Dacă am fi sinceri cu noi și cu ceilalti. Dacă nu am avea vieti duble, nu în sensul de adulter, ci în sensul de a fi unii cînd suntem singuri cu noi înșine și altii cînd suntem alături de ceilalti. Dacă am avea curajul vulnerabilitătii. Dacă nu am avea o mie de măști. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat și ne-am lăsa cunoscuti.

Asta îmi amintește de un film italian foarte mișto, pe care vi-l recomand de sărbătorile astea, e făcut anul trecut parcă și vorbește despre faptul că ne suntem atît de străini unii altora, chiar dacă trăim în aceleași case cu anii sau suntem prieteni de cînd eram mici. Actiunea are loc la o masă festivă, care ar putea fi masa de Crăciun de care vorbeam mai devreme, unde niște prieteni foarte vechi, cupluri, genul prieten de familie dintotdeauna, se lasă prinși în capcana unui joc de-a adevărul. Cineva aruncă provocarea de a pune toate telefoanele mobile pe masă și de a răspunde la ele pe speaker și de a citi cu voce tare orice mesaje vor primi pentru tot restul serii. Ce urmează e lesne de prevăzut, nu e așa? Nu încercati asta acasă, la masa de Crăciun. Fiindcă chiar suntem perfect necunoscuti, celorlalti, dar și nouă înșine.

Sărbători fără incidente majore vă doresc. Că alea minore sunt inevitabile, nu e așa? Am văzut eu bărbati aproape bătuti în supermarket de neveste vigilente și aprige, în goana după făină și carne tocată.

 

De Petronela Rotar

Sursa: https://www.facebook.com/Desufletpentrusuflet/photos/a.662667133822077/4654563064632444/

Despre post

 

Ține post:

 

Ține post de la a-i judeca pe ceilalți

Ține post de la cuvinte care rănesc

Ține post de la a fi nemulțumit

Ține post de la a te enerva

Ține post de la bârfă

Tine post de la minciună

Ține post de la patimile tale

Ține post de la a-ți acorda atâta importanță

Ține post de la a te îngrijora pentru orice fleac

Ține post de la a te descuraja

Ține post de la tot ce te desparte de Dumnezeu !

 

Însă:

 

Nu ține post de la rugăciune

Nu ține post de la a face fapte bune

Nu ține post de la a face milostenie

Nu ține post de la a participa la Sfintele slujbe

Nu ține post de la iertare

Nu ține post de la răbdare

Nu ține post de la speranță

Nu ține post de la a înțelege pe celălalt

Nu ține post de la tot ce te apropie de Dumnezeu !

 

Sursa: https://www.facebook.com/photo/?fbid=10159636335381678&set=gm.1022764548568419