Sf. Grigorie de Naziaz (Teologul)
Viața.
Se naște la Arianz, aproape de Nazianz pe la 329-330, ca fiu al episcopului
Grigorie numit „cel bătrân” – fost mai înainte adept al sectei
hypsistarienilor. Mama sa, Nona, o creștină pioasa și de o rară energie contribuie
la convertirea soțului (325) și-l capătă pe fiul Grigorie în urma unor calde
rugăciuni către Dumnezeu. Ea are mare influență asupra formării sufletești a
fiului ei, acum au Emilia și Macrina cea Tânără, asupra lui Vasile. Grigorie
are un frate, Cezar, medic învățat și o soră Gorgonia. Sf. Grigorie primește
pregătirea elementară în casa părinților săi. Face apoi studii la Cezareea
Capadociei, unde-l cunoaște pe viitorul său prieten Sf. Vasile, apoi la
Cezareea Palestinei, bogată prin biblioteca și amintirile lui Origen. La
Alexandria și în fine la Atena „cea de aur”. La Atena are ca profesori pe Himeriu
și Proheresius. Viața sa de student, prietenia trainică ce încheagă aici pentru
totdeauna cu Sf. Vasile, succesele la studii, renumele lui și al prietenului
sunt povestite amănunțit în operele sale autobiografice: Despre viața sa și Necrolog
la moartea Sf. Vasile. Stă la Atena aproximativ 8-9 ano (până în 358-359?). Se
întoarce în patrie unde s-a botezat. După Botez, probabil, e chemat de Sf.
Vasile la mănăstirea înființată de acesta pe malul Irisului în Pont. Aici
lucrează cu prietenul său la alcătuirea primei Filocalii. Grigorie e plin de dorul a se face monah. Dar tatăl său
și credincioșii din Nazianz îl cheamă pentru a colabora cu bătrânul episcop. E
hirotoni preot, împotriva voinței sale, probabil la Crăciunul anului 362. În
urma acestui „act tragic” Sfântul Grigorie fuge în Pont la Sf. Vasile, de unde
revine după stăruințele tatălui său, la Paștele anului următor cu care prilej
rostește o celebră cuvântare, intitulată Despre
fuga sa, în care justifică plecarea sa prin nepregătirea pentru o Taină așa
mare ca Preoția. Acum primește să-l ajute pe tatăl său în pastorație. În 371,
este făcut de Sf. Vasile episcop de Sasima, pentru a rezista lui Antim de Taina.
Sf. Grigorie nu-a dus la Sasima, probabil niciodată atât pentru că o asemenea
minune l-ar fi stingherit în dorurile sale după viața contemplativă, cât și
pentru că localitatea Sasima i se părea insuportabilă. El vorbește de a doua
violență ce i s-a făcut de Sf. Vasile și de tatăl său, bătrânul Grigorie. În
anul 374, după moartea tatălui său și a mamei sale, Sf. Grigorie se retrage în
mănăstirea Sf. Tecla din Selucia, în Isauria. La stăruința unei delegații de
ortodocși venite de la Constantinopol, în 378, după moartea împăratului Valens
și la îndemnul Sf. Vasile, Sf. Grigorie pleacă în 379 la Constantinopol spre a
regrupa și reface Biserica Ortodoxă de acolo. El a deschis o capelă în casa
unei rude, unde oficia și rostea predicile sale așa de gustate. Viața sa
exemplară și talentul său oratoric deosebit grupară în jurul lui elita
intelectuală a Capitalei. În capela aceasta numită în mod simbolic Învierea,
Sf. Grigorie a rostit cele cinci Cuvântări
teologice care i-au adus mai târziu numele de Teologul. Izbânda sa misionară contra arienilor-anomei creștea. Dar
bunătatea sa i-a adus neplăceri, ca aceea provocată de încercarea nereușită a
lui Maxim Cinicul de a uzurpa, prin viclenie și complot scaunul episcopal al
Capitalei. Munca lui, virtuțile lui de monah cu viață severă, succesele lui
misionare contra ereticilor au dus la instalarea lui oficială ca episcop al
cetății de către însuși împăratul Teodosie, la 27 noiembrie 380. Sinodul II Ecumenic,
care se deschide în anul 381 la Constantinopol, confirmă alegerea Sf. Grigorie
ca episcop de Constantinopol și el fu instalat de Meletie al Antiohiei. După
moartea acestuia, care surveni între timp, Sf. Grigorie fu chemat la
președinție sinodului probabil grație prestigiului sau crescând sau grație
Canonului 3 al acestui sinod, care prevedea primatul de onoare al episcopului
de Constantinopol. Sosirea episcopilor egipteni și macedoneni întârziați a pus
problema canonicității alegerii Sf. Grigorie. I s-a reproșat că el era deja
episcop de Sasima. Sf. Grigorie și-a dat demisia și, după o cuvântare de rămas
bun către Biserica din Constantinopol, a plecat, în iunie 381, în Capadocia. A
venit la Nazianz, unde a condus câtva timp treburile episcopiei, încă vacantă.
După ce, în 383 a hirotonit aici ca episcop pe o rudă a sa, Eulalius, Sf.
Grigorie se retrase la locul său natal, Arianz, unde și-a petrecut ultimii ani
ai vieții în rugăciune, studiu și crearea de poezii. A murit probabil la 389
sau 390, în vârstă de aproximativ 60 de ani... citește mai departe aici: https://hrabalexandru.blogspot.com/2015/01/sf-grigorie-de-naziaz-teologul-pr-prof.html