Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta religie. Afișați toate postările

joi, 29 decembrie 2016

Cărți care nu ar trebui să lipsească nici unui creștin ortodox




Cărți care nu ar trebui să lipsească nici unui creștin ortodox

         
   M-am gândit în ultima vreme ce-i face pe anumiți creștini ortodocși să treacă la alte culte creștine, părăsindu-și credința lor. Răspunsul a fost simplu.: neștiința. Pe deoparte avem preoți care nu se ocupă de catehizarea poporului, iar pe de altă parte neimplicarea sau neinteresul credincioșilor față de învățătura Bisericii. Dar oare ne vom putea ascunde la nesfârșit în spatele acestui motiv al necunoașterii? Nicidecum. Mai ales azi când avem acces la o mulțime de informații difuzate prin internet și când găsim o mulțime de cărți online nu ne mai putem scuza. Iar dacă soluția internetului nu ne convine putem, de asemenea, să cumpără cărți duhovnicești de la pangarele bisericilor și mănăstirilor, dar și din librăriile orașelor. De aceea, mi-am permis să vă prezint câteva cărți necesare oricărui creștin ortodox. Dacă am avea fiecare în casă aceste cărți și dacă le-am citi cu atenție, cu siguranță că nu ne vom abate de la Ortodoxie, indiferent de ce ne-ar spune unii și alții. Apoi dacă le-am studia am fi mai „deștepți” decât mulți studenți la teologie, profesori de religie și preoți.
1.      Biblia sau Sfânta Scriptură, ed. IBMBOR, București.
2.      Noul Testament, ed. IBMO, București.
3.      Mica Biblie, Ed. IBMBOR, București.
4.      Catehism ortodox – apărut la diferite edituri.
5.      Patericul sau Apoftegmele părinților din pustiu – apărut la diferite edituri.
6.      Viu este Dumnezeu. Catehism Ortodox, Traducere în limba română și postfață de Părintele Ioan Nicolae, Reîntregirea, Alba Iulia, 2009.
7.      Cleopa, Arhimandrit Ilie, Călăuză în Credința Ortodoxă, ed. Mănăstirea Sihăstria, 2007.
8.      Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Cateheze pastorale pe înțelesul tuturor, vol. I, ed. Sophia, București, 2012.
9.      Ibidem, vol. II, București, 2015.
10.  Stăniloae, preot Dumitru, Costa de Beauregard, preot Marc-Antoine, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, traducere Maria-Cornelia Ică jr, Deisis, Sibiu, 2007.
            La acestea aș adăuga 3 site-uri:
o         http://www.ortodoxiatinerilor.ro/ - cu toate „ramurile” sale.
o         http://www.doxologia.ro/
Pentru cei mai silitori aș recomanda și Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt și acest apărut la diferite edituri.
Ca o concluzie mai precizez aceasta. Catehezele părintelui Gordon ne bucură, fiecare în parte, și cu o bibliografie deosebit de importantă, atât resurse web, cât și cărți.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină