Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 august 2023

Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului – 30 august

 



Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului – 30 august

 

Când sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului, s-a apropiat de sfârșitul său cel pământesc, și a venit la el să-l cerceteze însuși marele împărat Constantin, întrebându-l pe cine va binecuvânta să primească scaunul patriarhiei după plecarea sa, sfântul Mitrofan a răspuns:

-          Domnul mi-a descoperit că după mine va lau scaunul patriarhiei Alexandru, cel

împreună cu mine slujitor, vrednic de alegere și de darul sfântului Duh…

            Alexandru era protopop și în vremea soborului de la Niceea a fost trimis de sfântul Mitrofan să-i țină locul, el fiind pe pat de suferință. Și acolo, sfântul Alexandru a apărat cu mare putere dreapta credință împotriva rău-credinciosului Arie.

            Ducându-se sfântul Mitrofan la Domnul, Alexandru a fost pus ca patriarh în locul lui.

            Luând cârja, a început grea luptă împotriva tuturor ereticilor, nu numai a celor arieni, ci și a altora, mulți fiind pe vremea aceea. Ci și cu filosofii păgâni ducea luptă.

            Unul din aceștia a mers la împăratul ținându-l de rău că a lăsat vechea credință idolească, i-a cerut să aducă în fața sa pe patriarhul Alexandru și să-i facă întrebare despre credință.

            Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, cu toate că, neînvățând filosofia elinească, însă fiind plin de Duhul Sfânt, nu ns-a lepădat de întrebare.

Venind în fața împăratului mulți filosofi și voind toți să facă întrebări episcopului creștinesc, sfântul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înțelept și bun cuvântător să întrebe și ceilalți să asculte.

Și atunci s-a petrecut o minune a lui Dumnezeu, căci voind să înceapă a pune întrebări acel filosof, sfântul Alexandru, având în duh o descoperire minunată, a zis asupra acelui filosof: „În numele Domnului Iisus Hristos, poruncă îți dau să  taci!...”.

Și glasul filosofului a amuțit. Voind din nou a vorbi, el n-a mai putut.

Toți cei de față s-au spăimântat, iar unii din ei au crezut Domnului Hristos, trecând de partea patriarhului Alexandru.

Alții au fugit, cuprinși de grea rușinare.

Filosoful cel amuțit, văzând aceasta, și credința creștinească arătându-i-se dreaptă și tare, a căzut la picioarele arhiereului și dat prin semne dorința de a i se întoarce glasul, primind învățătura creștinească.

Atunci, sfântul Alexandru i-a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, vorbește!...”.

Și filosoful a dat glas mare zicând: „Slăvit să fie Dumnezeul creștinilor, Domnul Iisus Hristos, căruia și eu mă închin de aici înainte!...”.

Și, pe urmă, s-a botezat cu ceilalți prieteni ai săi, care crezuseră și ei.

S-a făcut atunci mare bucurie împăratului și tuturor credincioșilor, iar Dumnezeu era preamărit de toți.

Trecând câțiva ani de la soborul cel dintâi a-toată lumea, iată că venind Arie de la Constantinopole, izbutit a amăgi cu vicleșug pe drept-credinciosul împărat Constantin.

Iată cum s-a petrecut aceasta…

Înfățișându-se înaintea împăratului, arie a fost întrebat de el:

-          Crezi precum s-a statornicit în soborul cel de la Niceea?

Ereticul, având la sân hârtia ereticeștii lui credințe, a răspuns, lovindu-se cu mâna în

piept:

-          Așa cred… - ca și cum, pe față, s-ar fi învoit cu credința întărită la Niceea, iar în

ascuns cu gândul zicea: „Așa cred, precum am scris cu mâna mea și cum am în sânul meu…”.

            Jurându-se astfel înaintea împăratului și împăratul neștiind un vicleșug ca acesta, a crezut înșelătoarelor lui vorbe și l-a trimis la preasfințitul Alexandru ca să-l primească întru împărtășirea bisericească, ca pe un drept-credincios.

            Dar sfântul Alexandru nu vroia să-l primească și fiind atunci sâmbătă spre duminică, în care arie cerea să fie primit la împărtășire, sfântul Alexandru a căzut în rugăciune înaintea prestolului și a început a se ruga cu lacrimi, cerând lui Dumnezeu ca să-i ia sufletul din trup ca să nu mai vadă ziua când arie avea să se apropie și să ia sfânta împărtășanie, sau să se milostivească spre Biserica sa, pierzând pe Arie de pe pământul celor vii,

Stând necurmat în rugăciune, iată că s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie venind din palatul împărătesc la biserică, cu multă mândrie, înconjurat de mulți curteni și de numeroși ostași împărătești.

Dar iată că Arie, apropiindu-se a intra, o frică mare a căzut asupra lui, cugetând la ticăloasa înșelare ce făcuse împăratului. Și dintr-o dată, mare rău i s-a făcut în trup, simțind nevoia a merge să se deșarte. Căută pentru aceasta un loc ascuns. Intrând într-un loc ce slujea la aceasta, o cumplită durere îi izbi măruntaiele, iar mațele au început a ieși din el. și așa a murit acolo, primind pedeapsa pentru toată înșelăciunea lui.

Îndată s-a făcut mare înștiințare peste tot despre această cumplită moarte a ereticului arie. Ereticii s-au rușinat. Preasfințitul patriarh aflând despre aceasta a dat mulțumire lui Dumnezeu, cel ce s-a milostivit spre Biserica lui scăpând-o de acest lup cumplit. Iar marele împărat Constantin s-a întărit mai desăvârșit în dreapta credință ținând până la sfârșitul zilelor sale învățăturile statornicite la Niceea.

Și așa, rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, ca o armă ascuțită, a ucis pe vrăjmașul Domnului.

Despre aceasta aflând și sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, mult a lăudat-o zicând: „Adevărat zic vouă care sunteți ucenici ai prea-alesului Alexandru, marele ajutător și propovăduitor al Treimii, care cu cuvântul și cu lucrul a gonit rătăcirea cea arienească, aduceți-vă aminte de rugăciunile lui, cele la fel cu ale apostolilor prin care a pierdut pe încăpătorul și povățuitorul necurățeniei, care a pierdut multe suflete.

Și așa, păstorind mulți ani Biserica lui Hristos, sfântul Alexandru a ajuns la adânci bătrânețe, iar când a fost aproape de sfârșit, oile cele cuvântătoare înconjurat-au patul păstorului lor și-l întrebau: ”Părinte, cui ne lași pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care mergând pe urmele tale să îndrumeze bine Biserica?” Iar el, arătând spre doi bărbați ce stăteau de față acolo, spre preotul Pavel și spre diaconul Machedonie, a zis:

„ – De vreți să aveți păstor bun-învățător și strălucit prin fapte bune, alegeți-l pe Pavel, iar de voiți să-l aveți numai frumos la chip și cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeți-vă pe Machedonie…”

După care și-a încredințat duhul în mâinile Domnului având de la nașterea sa nouăzeci și opt de ani.

Și în locu-i ales a fost patriarh Pavel, cel de dânsul vorbit, care a dus cu cinste mai departe buna lucrare a lui Alexandru, apărând cu tăria Biserica lui Hristos împotriva rău-credincioșilor[1].



[1] Viețile Sfinților, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, vol. V, ed. Artemis, București, f.a., pp. 212-215.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină