Viața Sf. Haralambie

 

A murit la 115 ani: Sfântul Haralambie,

 cel mai bătrân mucenic din Sinaxarul Bisericii

 

 

Prăznuit în Biserica noastră pe în cea de-a zecea zi a lunii februarie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este cunoscut, mai ales în mediul rural, ca fiind ocrotitor al grădinilor, viilor și livezilor și ajutător al celor care lucrează pământul, dar și ocrotitor al celor bolnavi. În satele românești mai cu seamă, există obiceiul de a sfinți apa în ziua de 10 februarie, numită și „aghiasma Sfântului Haralambie”. După săvârșirea slujbei, în unele zone din țara noastră, pomicultorii și grădinarii cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile, spre a feri culturile de calamități și spre a da bun-rod în anul care tocmai a început.

Un aspect aparte pe care am dori să vi-l prezentăm cu prilejul prăznuirii Sfântului Haralambie din acest an este, însă, modul în care a trecut la Domnul având o vârstă destul de înaintată și devenind, astfel, cel mai vârstnic mucenic din Sinaxarul Bisericii. Detalii în rândurile de mai jos!

„O pildă de viață cumpătată”

Sfântul Haralambie s-a născut în oraşul Magnesia, cel mai probabil în Tessalia (Grecia), la sfârşitul primului secol creştin. S-a născut într-o familie creștină, lucru pe care îl putem considera o mare binecuvântare pentru el, deoarece spre deosebire de alți sfinți, încă din copilărie a cunoscut Evanghelia lui Hristos.

În viața sa citim că, încă din tinerețe a fost o pildă luminoasă de viață cumpătată. Mai târziu, credința sa în Hristos a devenit tot mai înflăcărată, iar dorința sa de a-i ajuta pe creștini și pe păgâni să se mântuiască a devenit și mai mare. Nu avea pace sufletească când se gândea că există oameni departe de Hristos, care nu-și cunosc menirea și scopul vieții lor pe acest pământ.

La vârsta de 40 de ani devine preot, iar din această slujire intensifică misiunea sa de convertire a păgânilor la creștinism. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din Asia Mică, în perioada domniei împăratului roman Septimiu Sever, Sfântul Haralambie nu și-a ascuns credința, ci a continuat să slujească Biserica și să propovăduiască Evanghelia în mod deschis. Deși mulți încercau să-l oprească, să-i spună că se expune și își pune în pericol viața, Sfântul Haralambie s-a dovedit a fi un exemplu de curaj și statornicie în credință, refuzând să se lepede de Hristos.

Bătrânețea și mărturisirea

Conform învățăturii Bisericii noastre, bătrânețea e o etapă a vieții umane caracterizată de respect și admirație. Bătrânii sunt considerați purtători de înțelepciune și experiență, fiind adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața duhovnicească. De-a lungul istoriei creștinismului, bătrânii au deținut un rol central în comunitatea religioasă, fiind considerați lideri spirituali și surse de învățătură pentru credincioși, în general. De asemenea, bătrânii sunt adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața creștină. Ei au trecut prin diverse încercări și ispite și, cu toate acestea, au rămas fideli credinței lor. Într-o lume în care valorile și convingerile pot fi supuse unor schimbări rapide, bătrânii reprezintă adesea o ancoră a stabilității duhovnicești.

Și tot o ancoră – de mărturisire, de această dată – a fost și Sfântul Haralambie, considerat drept cel mai bătrân mucenic din Sinaxarul Bisericii noastre. Potrivit tradiției, în momentul martirizării sale, Sfântul Haralambie avea o vârstă foarte înaintată: 115 ani (sau, 113 ani după alte surse) însă, cu toate că era slab și neputincios, și-a asumat pe deplin credința, mărturisindu-L pe Hristos și plătind pentru aceasta cu prețul vieții.

Pârât că propovăduia credința cea dreaptă, a fost prins și supus judecății. Înaintea guvernatorului Lucian şi a celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos” şi „Vă mulţumesc, fraţilor, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviaţi în mine sufletul şi-l pregătiţi pentru viaţa veşnică. […] Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sunt aproape”. Apoi, Lucian recurge la o tehnică de manipulare emoțională subliniind că din cauza bătrâneții lui nu-l supune la chinuri. Plin de curaj, Sfântul Haralambie mărturisește că „în luptele noastre, ale creștinilor, cel mai important este sufletul. Acesta nu îmbătrânește cu vârsta”.

În urma refuzului categoric al Sfântului de a jertfi idolilor păgâni, guvernatorul a poruncit să fie supus la mai multe chinuri, însă mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat la Domnul, la 10 februarie în anul 202. Se spune că, înainte de a-și da sufletul, sfântul a început să se roage puternic și atunci cerurile s-au deschis, iar sfântul L-a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii Săi. După cum citim în Sinaxar, în acea clipă, Sfântul Haralambie I-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul în care vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade, iar sufletele oamenilor să fie mântuite. Domnul i-a promis că îi va îndeplini dorințele și S-a ridicat la cer, luând cu El sufletul smeritului martir.

Lungimea zilelor Sfântului Haralambie este dovedită și de registrul iconografic. Ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor, arată că Sfântul Haralambie se zugrăvește de obicei „sub chipul unui bătrân cu barba albă, lungă și ascuțită, despicată în două”. În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat deseori ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă mai ales în înfățișarea sa episcopală, având însemne arhierești.

Astăzi, un fragment din capul Sfântului Haralambie se află în altarul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă. De asemenea, un alt fragment se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul Ştefan” din Meteora, săvârșind nenumărate minuni. În țara noastră, fragmente din moaștele Episcopului cetății Magnesiei se găsesc la Mănăstirea Miclăușeni din Iași și la Mănăstirea Râșca, iar în Bucureşti, la bisericile „Sfântul Dumitru” „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari), unde se află un deget al sfântului, şi la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).

În loc de concluzie, un singur gând: să îl rugăm pe Sfântul Haralambie să mijlocească așa cum a făcut-o în multe rânduri către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. 

Sursa: https://www.bizanticons.ro/ro/

De la ei puteți cumpăra diferite produse dedicate spre cinstirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie (icoana Sfântului Haralambie, alături de câteva volume dedicate lui, precum și cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Comandați pentru biblioteca și colțul dumneavoastră de rugăciune sau dăruiți celor apropiați un dar fără dată de expirare:

Icoana metal – Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17665-icoana-metal-sfantul-sfintit-mucenic-haralambie-19×24-cm-k104-155.html

Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul împotriva bolilor / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/16521-sfantul-haralambie.html

Vietile Sfintilor de peste tot anul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/841-vietile-sfintilor-de-peste-tot-anul.html

Acatistului Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/2070-acatistului-sfantului-sfintit-mucenic-haralambie.html

Așteptarea lui Dumnezeu – Despre boală, suferință și moarte – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/biserica-si-societatea-pedagogie-crestina/16525-asteptarea-lui-dumnezeu-despre-boala-suferinta-si-moarte-arhimandrit-emilianos-simonopetritul.html

 

Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului – 30 august

 

Sfântul Alexandru, Patriarhul Constantinopolului – 30 august

 

Când sfântul Mitrofan, întâiul patriarh al Constantinopolului, s-a apropiat de sfârșitul său cel pământesc, și a venit la el să-l cerceteze însuși marele împărat Constantin, întrebându-l pe cine va binecuvânta să primească scaunul patriarhiei după plecarea sa, sfântul Mitrofan a răspuns:

-          Domnul mi-a descoperit că după mine va lau scaunul patriarhiei Alexandru, cel

împreună cu mine slujitor, vrednic de alegere și de darul sfântului Duh…

            Alexandru era protopop și în vremea soborului de la Niceea a fost trimis de sfântul Mitrofan să-i țină locul, el fiind pe pat de suferință. Și acolo, sfântul Alexandru a apărat cu mare putere dreapta credință împotriva rău-credinciosului Arie.

            Ducându-se sfântul Mitrofan la Domnul, Alexandru a fost pus ca patriarh în locul lui.

            Luând cârja, a început grea luptă împotriva tuturor ereticilor, nu numai a celor arieni, ci și a altora, mulți fiind pe vremea aceea. Ci și cu filosofii păgâni ducea luptă.

            Unul din aceștia a mers la împăratul ținându-l de rău că a lăsat vechea credință idolească, i-a cerut să aducă în fața sa pe patriarhul Alexandru și să-i facă întrebare despre credință.

            Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, cu toate că, neînvățând filosofia elinească, însă fiind plin de Duhul Sfânt, nu ns-a lepădat de întrebare.

Venind în fața împăratului mulți filosofi și voind toți să facă întrebări episcopului creștinesc, sfântul i-a rugat să aleagă pe unul din ei mai înțelept și bun cuvântător să întrebe și ceilalți să asculte.

Și atunci s-a petrecut o minune a lui Dumnezeu, căci voind să înceapă a pune întrebări acel filosof, sfântul Alexandru, având în duh o descoperire minunată, a zis asupra acelui filosof: „În numele Domnului Iisus Hristos, poruncă îți dau să  taci!...”.

Și glasul filosofului a amuțit. Voind din nou a vorbi, el n-a mai putut.

Toți cei de față s-au spăimântat, iar unii din ei au crezut Domnului Hristos, trecând de partea patriarhului Alexandru.

Alții au fugit, cuprinși de grea rușinare.

Filosoful cel amuțit, văzând aceasta, și credința creștinească arătându-i-se dreaptă și tare, a căzut la picioarele arhiereului și dat prin semne dorința de a i se întoarce glasul, primind învățătura creștinească.

Atunci, sfântul Alexandru i-a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, vorbește!...”.

Și filosoful a dat glas mare zicând: „Slăvit să fie Dumnezeul creștinilor, Domnul Iisus Hristos, căruia și eu mă închin de aici înainte!...”.

Și, pe urmă, s-a botezat cu ceilalți prieteni ai săi, care crezuseră și ei.

S-a făcut atunci mare bucurie împăratului și tuturor credincioșilor, iar Dumnezeu era preamărit de toți.

Trecând câțiva ani de la soborul cel dintâi a-toată lumea, iată că venind Arie de la Constantinopole, izbutit a amăgi cu vicleșug pe drept-credinciosul împărat Constantin.

Iată cum s-a petrecut aceasta…

Înfățișându-se înaintea împăratului, arie a fost întrebat de el:

-          Crezi precum s-a statornicit în soborul cel de la Niceea?

Ereticul, având la sân hârtia ereticeștii lui credințe, a răspuns, lovindu-se cu mâna în

piept:

-          Așa cred… - ca și cum, pe față, s-ar fi învoit cu credința întărită la Niceea, iar în

ascuns cu gândul zicea: „Așa cred, precum am scris cu mâna mea și cum am în sânul meu…”.

            Jurându-se astfel înaintea împăratului și împăratul neștiind un vicleșug ca acesta, a crezut înșelătoarelor lui vorbe și l-a trimis la preasfințitul Alexandru ca să-l primească întru împărtășirea bisericească, ca pe un drept-credincios.

            Dar sfântul Alexandru nu vroia să-l primească și fiind atunci sâmbătă spre duminică, în care arie cerea să fie primit la împărtășire, sfântul Alexandru a căzut în rugăciune înaintea prestolului și a început a se ruga cu lacrimi, cerând lui Dumnezeu ca să-i ia sufletul din trup ca să nu mai vadă ziua când arie avea să se apropie și să ia sfânta împărtășanie, sau să se milostivească spre Biserica sa, pierzând pe Arie de pe pământul celor vii,

Stând necurmat în rugăciune, iată că s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie venind din palatul împărătesc la biserică, cu multă mândrie, înconjurat de mulți curteni și de numeroși ostași împărătești.

Dar iată că Arie, apropiindu-se a intra, o frică mare a căzut asupra lui, cugetând la ticăloasa înșelare ce făcuse împăratului. Și dintr-o dată, mare rău i s-a făcut în trup, simțind nevoia a merge să se deșarte. Căută pentru aceasta un loc ascuns. Intrând într-un loc ce slujea la aceasta, o cumplită durere îi izbi măruntaiele, iar mațele au început a ieși din el. și așa a murit acolo, primind pedeapsa pentru toată înșelăciunea lui.

Îndată s-a făcut mare înștiințare peste tot despre această cumplită moarte a ereticului arie. Ereticii s-au rușinat. Preasfințitul patriarh aflând despre aceasta a dat mulțumire lui Dumnezeu, cel ce s-a milostivit spre Biserica lui scăpând-o de acest lup cumplit. Iar marele împărat Constantin s-a întărit mai desăvârșit în dreapta credință ținând până la sfârșitul zilelor sale învățăturile statornicite la Niceea.

Și așa, rugăciunea cea dreaptă a lui Alexandru, ca o armă ascuțită, a ucis pe vrăjmașul Domnului.

Despre aceasta aflând și sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, mult a lăudat-o zicând: „Adevărat zic vouă care sunteți ucenici ai prea-alesului Alexandru, marele ajutător și propovăduitor al Treimii, care cu cuvântul și cu lucrul a gonit rătăcirea cea arienească, aduceți-vă aminte de rugăciunile lui, cele la fel cu ale apostolilor prin care a pierdut pe încăpătorul și povățuitorul necurățeniei, care a pierdut multe suflete.

Și așa, păstorind mulți ani Biserica lui Hristos, sfântul Alexandru a ajuns la adânci bătrânețe, iar când a fost aproape de sfârșit, oile cele cuvântătoare înconjurat-au patul păstorului lor și-l întrebau: ”Părinte, cui ne lași pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care mergând pe urmele tale să îndrumeze bine Biserica?” Iar el, arătând spre doi bărbați ce stăteau de față acolo, spre preotul Pavel și spre diaconul Machedonie, a zis:

„ – De vreți să aveți păstor bun-învățător și strălucit prin fapte bune, alegeți-l pe Pavel, iar de voiți să-l aveți numai frumos la chip și cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeți-vă pe Machedonie…”

După care și-a încredințat duhul în mâinile Domnului având de la nașterea sa nouăzeci și opt de ani.

Și în locu-i ales a fost patriarh Pavel, cel de dânsul vorbit, care a dus cu cinste mai departe buna lucrare a lui Alexandru, apărând cu tăria Biserica lui Hristos împotriva rău-credincioșilor[1].

---

[1] Viețile Sfinților, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, vol. V, ed. Artemis, București, f.a., pp. 212-215.