Sfântul Maslu: ce fel de vindecare să aștept? - Preot Nicolae Dima (video și transcrierea videoului)

 

DESPRE SFÂNTUL MASLU ȘI VINDECAREA SUFLETEASCĂ

Mărturie și reflecție teologică despre experiența Tainei Sfântului Maslu

Atunci când Ecaterina, fiica mea, era la ATI, Părintele Isaia a insistat să vină la Ecaterina să-i facă Sfântul Maslu. Părintele Isaia de la Mănăstirea Sfântul Gherasim Kefalonitul, din județul Constanța. Noi doream să facem Sfântul Maslu, deja participasem la câteva sfinte Masluri la capela spitalului, așa că l-am invitat bucuroși pe Părintele Isaia la spital. Doar că el a vrut să facă slujba în interiorul salonului și nu la capelă.

Nu știu dacă îl știți pe Părintele Isaia... nici noi nu-l știam până atunci. Este un om care vine din Pateric. Nu pare cineva care vrea să negocieze.

Ne-am convins după aceea că asta este doar prima impresie și sub impresia aceasta de la început se ascunde un om foarte binevoitor. Însă cu asta Părintele n-a vrut să fie de acord: să facem slujba la capelă, așa cum i-am propus, că era din toate punctele de vedere mult mai convenabil. N-a fost de acord cu asta. A zis: „Nu, nu mergem la capelă, ci mergem în salon. Trebuie să insistăm să ne lase să facem slujba în salon, lângă Ecaterina. Ea este beneficiarul principal al slujbei, trebuie să ne rugăm la capul ei.”

Nu știu de ce a insistat cu asta, nici astăzi nu știu de ce a insistat cu asta, însă probabil că știe Părintele mai bine. Așa ne-am zis și atunci, așa ne zicem și acum, am avut încredere în el, l-am văzut ca pe un mesager apărut pe neașteptate în viața noastră. A fost ca în povestirile cu sfinți, în care vine un personaj de stil de neobișnuit și te ia prin surprindere din toate punctele de vedere, cu felul lui de a vedea exact situația ta în care te găsești.

Și au fost două slujbe de Sfântul Maslu, nu una singură. Părintele Isaia a mai venit o dată, de fiecare dată împreună cu un ieromonah de la mănăstirea lui, după vreo trei săptămâni cred, și tot la capul Ecaterinei s-a făcut slujba.

Ei bine, în timpul slujbei, cu cele șapte ungeri cu ulei sfințit, așa cum trebuie să fie, cu toate cele ale rânduielii slujbei, nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, nimic vizibil chiar atunci. Adică ne-am fi dorit, cu siguranță ne-am fi dorit să vedem ceva spectaculos, dar n-am văzut.

Și totuși a fost ceva despre care trebuie să vă spun, și anume că la toate sfintele Masluri din săptămânile acelea – pentru că v-am spus că au fost mai multe, dintre care unul foarte special, făcut cu mai mulți părinți prieteni apropiați ai noștri, care s-au adunat în mod intenționat împreună –, la toate aceste sfinte Masluri am simțit că Maslul este slujba prin care îi spunem lui Dumnezeu cam în felul următor: nu-i spunem „Doamne, dă-mi o vindecare acum, pe loc!” (n-ar trebui să spunem așa), ci mai degrabă cred că ar trebui să-i spunem așa: „Noi, Doamne, suntem așa cum știi că suntem: slabi. Și ne punem acum în fața Ta cu toate neputințele noastre, cu toate bolile noastre, la care se adaugă și neputința de a înțelege rostul lor. Așa că vindecă-le Tu, așa cum știi că trebuie să fie ele vindecate.”

Sper că mă credeți, sper că ceea ce vă spun nu pare o frază inventată după ce toate lucrurile s-au terminat așa cum știți că s-au terminat. Așa am simțit, așa vă spun. Am fost în situația pe care am văzut-o de atunci de foarte multe ori, și anume părinți disperați care se agață de orice frânghie care le este aruncată pentru ca să poată să meargă înainte.

Bineînțeles că în vremea aceea nimeni nu putea să ne dea vreo asigurare, să ne promită ceva sau să vină cu vreo prevestire a vreunui miracol. Ba dimpotrivă, aș zice, toți meficii cu care am vorbit atunci au fost mai degrabă pesimiști. Și noi nu ne așteptam la un miracol. Noi eram în situația de a aștepta să vedem care este voia lui Dumnezeu. Și felul nostru de a-I spune lui Dumnezeu că avem o durere, care are nevoie de prezența și de răspunsul Lui, era Sfântul Maslu.

Acum, cele șapte citiri din Apostol, cele șapte citiri din Evanghelie, cele șapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt, cele șapte sfințiri ale uleiului te pun în fața unui ritual de împrospătare. Și acest cuvânt, „împrospătare”, ne trimite cu gândul la echivalentul lui din engleză: „refresh”. Ca la calculatoare. Apeși butonul refresh ca să actualizezi. Repetare, repetare, repetare, repetare, repetare... mereu aceleași formule!

Chiar dacă se schimbă textul, pentru că și Apostolul, și Evanghelia, și rugăciunile sunt diferite, mereu sunt aceleași gesturi, mereu sunt introduse lecturile prin aceleași formule, mereu binecuvântarea uleiului, mereu ungere, binecuvântările celor prezenți, lecturile, tămâierile... toate formează un ritm în care simți că se întâmplă ceva special. Se întâmplă o concentrare a harului din ce în ce mai puternică.

Și noi știm din Evanghelie că Mântuitorul l-a lăudat pe omul insistent. Te găsești în slujba Sfântului Maslu exact în situația omului care insistă. Vă aduceți aminte? Îmi vin din Sfânta Evanghelie două cazuri cel puțin în care Mântuitorul se face că nu aude.

O dată cu femeia canaaneancă, care este... știți cum este ea de insistentă, ca un om care nu are altă soluție. Fiica ei era grav bolnavă și femeia aceasta depășește cu mult limitele bunului simț. Și mai trece și peste regulile religioase, de separare religioasă – ea avea altă religie decât Iisus și păgânii cu evreii nu se amestecau –, dar ea strigă din ce în ce mai tare către Mântuitorul, până când Mântuitorul se oprește și vorbește cu ea. După care ne dăm seama că totul a fost un test! Păi Mântuitorul a auzit-o de la început, însă nu s-a oprit decât după ce i-a văzut insistența! Ce vă spuneam? Rugăciunea insistentă! Ca și când insistența în sine ar fi o valoare prin ea însăși.

Și a doua oară, al doilea episod din Evanghelie, este atunci când Mântuitorul trece pe lângă orbul Bartimeu. Bartimeu din Ierihon. Iisus trece pe lângă el, orbul aude că trece Iisus, se face zarvă și Bartimeu știe că are o singură șansă. El este acum ca un naufragiat care stă pe o scândură în mijlocul oceanului și care vede avionul de salvare care îl caută. Nu are prea mult timp la dispoziție, trebuie să se facă văzut și auzit. Este singura lui șansă! Iar Bartimeu, orbul acesta din Ierihon, s-a făcut auzit. Și pentru că s-a făcut auzit, a primit vindecare.

Deci insistența în sine este bună. Este bună, ea este și un semn bun, adică este un indicator al credinței, este un revelator. De ce este revelator? Pentru că este semnul că știi de la cine să ceri, bați la poarta potrivită, n-ai încurcat porțile. Te ții de Dumnezeu până ce îți dă un semn că te-a auzit.

În afară de aceste exemple din Evanghelie, repetările de la Sfântul Maslu ne mai spun totuși ceva foarte important și ne trimit la un alt episod din Sfânta Scriptură, de data asta din Vechiul Testament. Noi știm că sunt șapte seturi de repetări, da? Sunt cele șapte Apostole, cele șapte Evanghelii, cele șapte rugăciuni, cele șapte sfințiri ale undelemnului, cele șapte ungeri. De ce ne amintesc toate aceste seturi de șapte ori? De șapte ori câte trei? Ne amintesc de o celebră asediere. Vă mai amintiți de Ierihon?

Ierihonul este localitatea din lume așezată la cea mai mică altitudine, mai mult de 200 de metri sub nivelul mării. Dar nu pentru asta este cunoscut în Biblie. Este cunoscut mai ales pentru că această cetate este prima cetate pe care Israel, poporul lui Israel, o cucerește în drumul spre țara în care curge miere și lapte, după traversarea Iordanului, la ieșirea din pustiu. Erau atunci sub conducerea lui Iosua, bineînțeles că vă amintiți.

Ierihon este o cetate locuită, dar în cartea Iosua, unde se povestește asedierea, cetatea aceasta n-are chip. N-are chip, nu-i vedem pe locuitorii ei. Un singur locuitor este vizibil, și anume o prostituată pe nume Rahab. În subtext ni se sugerează că Ierihonul nu este deloc cel mai curat loc de pe pământ. De altfel, și în restul episoadelor din Sfânta Scriptură când Ierihonul este amintit, el este mai degrabă un loc al lipsei de ordine, este un loc al păcatului moral și al lipsei de credință. De exemplu, Zaheu vameșul locuiește în Ierihon.

De altfel, Evanghelia despre Zaheu vameșul și vindecarea lui este una dintre cele șapte Evanghelii citite la Sfântul Maslu. Zaheu cel păcătos, care este vindecat de orbirea sa sufletească. Și intenționat ni se amintește despre vindecarea lui Zaheu, care nu are nicio infirmitate vizibilă, nicio infirmitate trupească, și totuși în el însuși, în interiorul minții și al sufletului lui, el este profund bolnav.

Și mă întorc acum: la porunca lui Dumnezeu, israeliții au asediat Ierihonul. Asediul acesta nu seamănă cu niciun altul din întreaga istorie. Durează doar șapte zile. Și în fiecare zi se face o procesiune imensă în jurul cetății, cu șapte preoți care poartă cu ei trâmbițe și care sună o dată la fiecare înconjurare. În ziua a șaptea, când preoții au sunat din trâmbițe, poporul a strigat și el cu putere multă, iar zidurile cetății s-au prăbușit. Ierihonul a căzut atunci.

Deci șapte înconjurări ale cetății, șapte trâmbițări, iar la a șaptea trâmbițare zidurile cetății au căzut atunci când poporul întreg a strigat. Rugăciunea tuturor celor adunați la Sfântul Maslu seamănă mult cu această strigare a poporului. Eu mereu când particip la Sfântul Maslu am sensação că particip la o asediere. Toți cei care sunt de față se pun în fața lui Dumnezeu, iar ceea ce trebuie cucerit prin harul miraculos al acestei Sfinte Taine este cetatea neputinței.

Cetatea neputinței! Atenție, deci nu este neapărat vorba despre o vindecare miraculoasă. Nu mă aștept ca Sfântul Maslu să mă facă să mearg din nou dacă sunt, de exemplu, paralizat. Nu acest fel spectaculos de vindecare magică este ceea ce caut eu la Sfântul Maslu. Ceea ce cred că trebuie vindecat totuși la Sfântul Maslu este mintea care se blochează în neputință.

Mintea care se blochează în neputință.

Sigur că se poate replica: este o păcăleală, pentru că tu ca preot nu mai ești în stare să faci un miracol așa cum făceau sfinții apostoli, care vindecau numai prin cuvânt sau atunci când umbra lor îi atingea pe cei bolnavi (să ne amintim din episoadele din Faptele Apostolilor care povestesc asta). Pentru că nu mai ești sfânt și nu mai ești capabil să faci astfel de vindecări, ai inventat o explicație care trimite totul în zona simbolicului. Ei bine, nu este așa! Nu este așa! În primul rând că vindecarea pe care o primim la Sfântul Maslu, deși nu este vizibilă, nu este simbolică. Nu este simbolică, este reală!

Dar în același timp avem în viața Sfântului Apostol Pavel un episod în care Apostolului i se refuză miracolul vizibil, ceea ce nu înseamnă că nu s-a întâmplat ceva cu el în interiorul lui. Deci Sfântul Pavel... atâtea miracole a făcut el, a înviat morți, a vindecat paralitici, era un om puternic în duh! Și totuși, Dumnezeu îi refuză cererea de a fi el însuși vindecat de boala de care suferea, despre care noi nu știm prea multe, dar știm că pentru el era foarte chinuitoare. Și Dumnezeu îi spune: „Nu-ți este de folos să te vindeci! Nu cere asta, pentru că ai cerut deja de mai multe ori. Nu-ți este de folos să te vindeci!”

Și nu s-a vindecat! Deci există situații în care boala în sine și suportarea ei este mai importantă decât o eventuală vindecare spectaculoasă. De ce se poate întâmpla lucrul acesta? De foarte multe ori se întâmplă pentru că experiența bolii te modelează sufletește. Te duce acolo unde trebuia să ajungi. Iar vindecarea nu te-ar modela la fel de bine. Asta e tot!

Doar că pentru ca să înțelegi lucrul acesta și pentru ca să-l poți accepta – pentru că nu este un lucru ușor de acceptat –, este nevoie de mult har de la Dumnezeu. Este nevoie de vindecarea suferințelor minții. Cea mai mare suferință a minții fiind faptul că nu prea vede ceea ce este spiritual, nu vede dincolo de fapte. De asta mergem la Sfântul Maslu: ca să primim acest fel de vindecare. Ce este, fraților, dincolo de faptele vizibile? Intenția! Ce este dincolo de ceea ce se vede? Intenția necunoscută și uneori greu de acceptat a lui Dumnezeu, care face operații pe noi, și anume operează de multe ori fără anestezie.

De ce mergem deci la Sfântul Maslu? Pentru că avem suferințe, pentru că avem neputințe și pentru că avem nevoie să ne vindece Dumnezeu gândirea, acceptarea. Experiența în sine a suferinței din care trebuie să învățăm mai mult decât durerea de care vrem să scăpăm.

Maslul este una dintre marile lucrări ale lui Dumnezeu pentru vindecare. Maslul lucrează deci pentru vindecarea trupului, fără doar și poate, dar mai ales, aș zice, pentru vindecarea sufletului. Pentru că știți și dumneavoastră: dacă trupul s-ar vindeca, dar sufletul nu, atunci la ce bun această vindecare? La ce bun toată experiența durerii prin care am trecut deja?

Mai mergem la Sfântul Maslu și pentru încă un lucru, și anume că avem nevoie să restabilim o legătură bună între noi și lumea întreagă. Nu e exagerat. Cum se face această restabilire a bunei legături între noi și lumea întreagă? Noi știm de la Părintele Stăniloae că omul vede lumea întreagă potrivit cu starea lui. Potrivit cu starea lui! Este chiar expresia Sfântului Părinte Stăniloae.

Ești preocupat de plăceri? O să vezi peste tot în jurul tău prilejuri de plăcere. Chipul lumii pentru tine va fi unul strâmb. El nu este strâmb – chipul lumii nu este strâmb –, dar în mintea ta el se strâmbă. Ești un om egoist? Vei crede că toți oamenii sunt egoiști. Ești o fire concurențială? Vei avea impresia că toți sunt adversarii tăi, sau cel puțin competitorii tăi, te întreci cu toții, te pui la întrecere cu toții, chiar dacă ei n-au intenția să se întreacă cu tine. Ești într-o suferință sufletească sau trupească? Ei bine, atunci vei crede că în jurul tău este doar boală și neputință.

Și dacă nu ești în starea asta, ci ești în starea opusă – iar starea opusă stării de boală nu este starea de sănătate, ci mai degrabă starea de... procesul de vindecare –, deci dacă ești în proces de vindecare, ei bine, atunci vei vedea în jurul tău oameni care încearcă să se vindece și ei. Într-un plan mai înalt, suferința ta te face sensibil la suferințele celorlalți. Căpăți o sensibilitate care se manifestă prin aceea că vede suferințele celorlalți. Iar intrarea ta în procesul de vindecare va însemna și că, într-un mod mult mai general, mai amplu, în peisajul general, vei contribui și tu cu începutul tău de vindecare la vindecarea lumii întregi. Vindecarea lumii întregi fiind un mare proiect al lui Dumnezeu.

Și concluzia acum: mergeți la Sfântul Maslu! Mergeți la Sfântul Maslu atunci când se face la biserică. Chemați-l la casă pe preot ca să slujească Sfântul Maslu în cazul în care aveți acasă un bolnav care nu se poate deplasa. Rugăciunea credinței îl va mântui pe cel care suferă, îi va da alinare – să nu vă îndoieți de asta, pentru că harul lui Dumnezeu pe care îl primim din belșug în Sfântul Maslu, harul lui Dumnezeu este mângâietor și vindecător.

Domnul să fie cu noi toți!

Rugăciune pentru cei bolnavi Adaptare inspirată din rugăciunea a șasea a Tainei Sfântului Maslu

 

Rugăciune pentru cei bolnavi

Adaptare inspirată din rugăciunea a șasea a Tainei Sfântului Maslu

 

Doamne Dumnezeul nostru, Bunule și Iubitorule de oameni, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, Cel ce porți fără durere neputințele noastre și prin a Cărui rană toți ne-am vindecat; Păstorule cel bun, Care ai venit în căutarea oii celei pierdute; Cel ce dai mângâiere celor slabi la suflet și viață celor zdrobiți; Cel ce ai tămăduit pe femeia care era în curgerea sângelui de doisprezece ani; Cel ce pe fiica cananeiencei ai izbăvit-o de demonul cel cumplit; Cel ce ai iertat datoria celor doi datornici și ai dăruit iertare femeii celei păcătoase; Cel ce ai dăruit vindecare slăbănogului împreună cu iertarea păcatelor lui; Cel ce cu cuvântul ai îndreptat pe vameșul și ai primit pe tâlharul prin mărturisirea lui cea de pe urmă; Cel ce ai ridicat păcatele lumii și pe Cruce le-ai pironit;

Ție mă rog și cu smerenie cad înaintea Ta: în bunătatea Ta, Însuți slăbește, lasă și iartă, Dumnezeule, fărădelegile și păcatele robului Tău (roabei Tale) (N): greșelile lui (ei) cele de voie și cele fără de voie, cele cu știință și cele cu neștiință, cele prin călcarea poruncilor și prin neascultare, cele din timpul nopții și cele din timpul zilei.

Și dacă a greșit prin cuvânt, prin faptă, prin gând, cu ochii, cu auzul, cu mirosul, cu pipăitul, cu gustul sau prin orice poftă trupească ori sufletească, ori în orice chip s-a depărtat de voia și de sfințenia Ta, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, Care nu ții minte răul, iartă-l (iart-o).

Nu-l (Nu o) lăsa să cadă în viață întinată și nici să alerge pe căile pierzării, ci întărește-l (întărește-o) în credință, în nădejde și în dragoste.

Treci cu vederea, ca un Dumnezeu milostiv, toate păcatele lui (ei). Izbăvește-l (Izbăvește-o) de chinul cel veșnic și dăruiește-i pocăință, pace și mângâiere.

Umple gura lui (ei) de lauda Ta. Deschide buzele lui (ei) spre slăvirea numelui Tău. Întinde mâinile lui (ei) spre lucrarea poruncilor Tale. Îndreptează pașii lui (ei) pe calea Evangheliei Tale și întărește toate mădularele, sufletul, mintea și inima lui (ei) cu harul Tău cel dumnezeiesc.

Adu-Ți aminte, Doamne, de rugăciunea regelui Iezechia, pe care ai ascultat-o în ceasul întristării și al apropierii morții. Ascultă și acum rugăciunea mea pentru robul Tău (roaba Ta) (N) și fă cu el (ea) ceea ce este de folos pentru mântuire și pentru viață.

Tu, Doamne Iisuse Hristoase, ne-ai poruncit să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte celor ce greșesc și Te bucuri de întoarcerea celor rătăciți. Arată și acum mila Ta peste robul Tău (roaba Ta), ridică-l (ridic-o) din boală dacă aceasta este voia Ta, întărește-l (întărește-o) în încercare și dăruiește-i sănătate sufletească și trupească, spre slava numelui Tău.

Că precum este slava Ta, așa este și mila Ta, iar eu Îți înalț slavă și mulțumire, împreună Tatălui Celui fără de început și Preasfântului, Bunului și de-viață-făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.

 

Abia prin propria suferință înțelegem durerea celuilalt

 

 

Abia prin propria suferință înțelegem durerea celuilalt

 

În fața suferinței, a durerii și a morții, uneori este mai bine să taci. Când trăiești încercarea pe propria piele, înțelegi că una este să vorbești despre durere și cu totul alta este să o porți. Atunci înveți că adevărata compătimire nu se naște din predici, ci din crucea pe care ai dus-o tu însuți.

Sunt de admirat oamenii care, chiar și în suferință, nu se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, ci primesc cu smerenie și încredere voia Lui. Nu pentru că nu îi doare, nu pentru că nu plâng sau nu se întreabă „de ce?”, ci pentru că aleg să-și pună nădejdea în Dumnezeu chiar și atunci când nu înțeleg rostul încercării. O asemenea credință nu este slăbiciune, ci una dintre cele mai mari biruințe ale omului.

„Oricum, altceva este să afli că s-a îmbolnăvit cineva și altceva este să te îmbolnăvești tu. Abia atunci îl înțelegi pe cel bolnav. Auzeam despre „chimioterapii” și credeam că sunt „hymoterapii”, adică credeam că bolnavilor de cancer li se face terapie cu sucuri, cu alimente naturale. De unde să știu? Acum însă am înțeles ce suferință este” (Sf. Paisie Aghioritul).

Arhim. Emilianos Simonopetritul - AȘTEPTAREA LUI DUMNEZEU - Despre boală, suferință și moarte

 

Arhim. Emilianos Simonopetritul-AȘTEPTAREA LUI DUMNEZEU-Despre boală, suferință și moarte by Basileios Theodoros

Viața Sf. Haralambie

 

A murit la 115 ani: Sfântul Haralambie,

 cel mai bătrân mucenic din Sinaxarul Bisericii

 

 

Prăznuit în Biserica noastră pe în cea de-a zecea zi a lunii februarie, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este cunoscut, mai ales în mediul rural, ca fiind ocrotitor al grădinilor, viilor și livezilor și ajutător al celor care lucrează pământul, dar și ocrotitor al celor bolnavi. În satele românești mai cu seamă, există obiceiul de a sfinți apa în ziua de 10 februarie, numită și „aghiasma Sfântului Haralambie”. După săvârșirea slujbei, în unele zone din țara noastră, pomicultorii și grădinarii cheamă preotul pentru a le stropi viile, livezile și grădinile, spre a feri culturile de calamități și spre a da bun-rod în anul care tocmai a început.

Un aspect aparte pe care am dori să vi-l prezentăm cu prilejul prăznuirii Sfântului Haralambie din acest an este, însă, modul în care a trecut la Domnul având o vârstă destul de înaintată și devenind, astfel, cel mai vârstnic mucenic din Sinaxarul Bisericii. Detalii în rândurile de mai jos!

„O pildă de viață cumpătată”

Sfântul Haralambie s-a născut în oraşul Magnesia, cel mai probabil în Tessalia (Grecia), la sfârşitul primului secol creştin. S-a născut într-o familie creștină, lucru pe care îl putem considera o mare binecuvântare pentru el, deoarece spre deosebire de alți sfinți, încă din copilărie a cunoscut Evanghelia lui Hristos.

În viața sa citim că, încă din tinerețe a fost o pildă luminoasă de viață cumpătată. Mai târziu, credința sa în Hristos a devenit tot mai înflăcărată, iar dorința sa de a-i ajuta pe creștini și pe păgâni să se mântuiască a devenit și mai mare. Nu avea pace sufletească când se gândea că există oameni departe de Hristos, care nu-și cunosc menirea și scopul vieții lor pe acest pământ.

La vârsta de 40 de ani devine preot, iar din această slujire intensifică misiunea sa de convertire a păgânilor la creștinism. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor din Asia Mică, în perioada domniei împăratului roman Septimiu Sever, Sfântul Haralambie nu și-a ascuns credința, ci a continuat să slujească Biserica și să propovăduiască Evanghelia în mod deschis. Deși mulți încercau să-l oprească, să-i spună că se expune și își pune în pericol viața, Sfântul Haralambie s-a dovedit a fi un exemplu de curaj și statornicie în credință, refuzând să se lepede de Hristos.

Bătrânețea și mărturisirea

Conform învățăturii Bisericii noastre, bătrânețea e o etapă a vieții umane caracterizată de respect și admirație. Bătrânii sunt considerați purtători de înțelepciune și experiență, fiind adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața duhovnicească. De-a lungul istoriei creștinismului, bătrânii au deținut un rol central în comunitatea religioasă, fiind considerați lideri spirituali și surse de învățătură pentru credincioși, în general. De asemenea, bătrânii sunt adesea văzuți ca exemple de credință și statornicie în viața creștină. Ei au trecut prin diverse încercări și ispite și, cu toate acestea, au rămas fideli credinței lor. Într-o lume în care valorile și convingerile pot fi supuse unor schimbări rapide, bătrânii reprezintă adesea o ancoră a stabilității duhovnicești.

Și tot o ancoră – de mărturisire, de această dată – a fost și Sfântul Haralambie, considerat drept cel mai bătrân mucenic din Sinaxarul Bisericii noastre. Potrivit tradiției, în momentul martirizării sale, Sfântul Haralambie avea o vârstă foarte înaintată: 115 ani (sau, 113 ani după alte surse) însă, cu toate că era slab și neputincios, și-a asumat pe deplin credința, mărturisindu-L pe Hristos și plătind pentru aceasta cu prețul vieții.

Pârât că propovăduia credința cea dreaptă, a fost prins și supus judecății. Înaintea guvernatorului Lucian şi a celor care îl judecau, Sfântul Haralambie a spus: „Nimic nu este mai avantajos sau mai plăcut decât chinurile pentru Hristos” şi „Vă mulţumesc, fraţilor, că, jupuindu-mi trupul bătrân, reînviaţi în mine sufletul şi-l pregătiţi pentru viaţa veşnică. […] Eu care am îmbătrânit și mi-am sfârșit vremelnica viață, nu voi să trec cu vederea bunătățile cele nevăzute care sunt aproape”. Apoi, Lucian recurge la o tehnică de manipulare emoțională subliniind că din cauza bătrâneții lui nu-l supune la chinuri. Plin de curaj, Sfântul Haralambie mărturisește că „în luptele noastre, ale creștinilor, cel mai important este sufletul. Acesta nu îmbătrânește cu vârsta”.

În urma refuzului categoric al Sfântului de a jertfi idolilor păgâni, guvernatorul a poruncit să fie supus la mai multe chinuri, însă mai înainte de a fi dus să i se taie capul, s-a mutat la Domnul, la 10 februarie în anul 202. Se spune că, înainte de a-și da sufletul, sfântul a început să se roage puternic și atunci cerurile s-au deschis, iar sfântul L-a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii Săi. După cum citim în Sinaxar, în acea clipă, Sfântul Haralambie I-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul în care vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade, iar sufletele oamenilor să fie mântuite. Domnul i-a promis că îi va îndeplini dorințele și S-a ridicat la cer, luând cu El sufletul smeritului martir.

Lungimea zilelor Sfântului Haralambie este dovedită și de registrul iconografic. Ieromonahul Dionisie din Furna, autorul volumului „Erminia picturii bizantine” – cartea de căpătâi a oricărui pictor, arată că Sfântul Haralambie se zugrăvește de obicei „sub chipul unui bătrân cu barba albă, lungă și ascuțită, despicată în două”. În iconografia ortodoxă greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat deseori ca preot, pe când sursele rusești îl prezintă mai ales în înfățișarea sa episcopală, având însemne arhierești.

Astăzi, un fragment din capul Sfântului Haralambie se află în altarul bisericii „Sfântul Gheorghe” din Iraklitsa Veche (în Grecia). În anul 1922, au fost mutate la biserica din Iraklitsa Nouă. De asemenea, un alt fragment se păstrează la Mănăstrirea „Sfântul Ştefan” din Meteora, săvârșind nenumărate minuni. În țara noastră, fragmente din moaștele Episcopului cetății Magnesiei se găsesc la Mănăstirea Miclăușeni din Iași și la Mănăstirea Râșca, iar în Bucureşti, la bisericile „Sfântul Dumitru” „Sfinţii Arhangheli” (Oţelari), unde se află un deget al sfântului, şi la Biserica „Sfântul Stelian“ (Lucaci).

În loc de concluzie, un singur gând: să îl rugăm pe Sfântul Haralambie să mijlocească așa cum a făcut-o în multe rânduri către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru vindecarea de toate bolile sufletești și trupești şi pentru întărirea noastră în credinţa cea dreaptă. 

Sursa: https://www.bizanticons.ro/ro/

De la ei puteți cumpăra diferite produse dedicate spre cinstirea Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie (icoana Sfântului Haralambie, alături de câteva volume dedicate lui, precum și cele mai frumoase cărți de rugăciuni. Comandați pentru biblioteca și colțul dumneavoastră de rugăciune sau dăruiți celor apropiați un dar fără dată de expirare:

Icoana metal – Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie 19×24 cm / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-pe-lemn/17665-icoana-metal-sfantul-sfintit-mucenic-haralambie-19×24-cm-k104-155.html

Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul împotriva bolilor / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/16521-sfantul-haralambie.html

Vietile Sfintilor de peste tot anul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/vietile-sfintilor/841-vietile-sfintilor-de-peste-tot-anul.html

Acatistului Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/acatiste/2070-acatistului-sfantului-sfintit-mucenic-haralambie.html

Așteptarea lui Dumnezeu – Despre boală, suferință și moarte – Arhimandrit Emilianos Simonopetritul / Click aici pentru detalii și comenzi: https://www.bizanticons.ro/ro/biserica-si-societatea-pedagogie-crestina/16525-asteptarea-lui-dumnezeu-despre-boala-suferinta-si-moarte-arhimandrit-emilianos-simonopetritul.html

 

Poate omul birui bolile și moartea? - Pr. Prof. Daniel Benga

De la stres la cancer. Noi nu suntem doar corp fizic; avem și minte, și ...

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Hrab Alexandru

Introducere

            Anul 2012 este Anul omagial a Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, de aceea se cuvine ca o atenţie deosebită să fie acordată acestei Taine pentru că Biserica Ortodoxă este vie, este vie prin spiritul Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat prin operele lor, învăţături duhovniceşti actuale şi azi, care au menirea de a întoarce spre Adevăr pe cei care L-au părăsit. Înaltpreasfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, sublinia în anul 1984 necesitatea întoarcerii la operele Sfinţilor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti „deşi aparţin unor vremi trecute, Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune pentru toţi fiii Bisericii. Petrecerea lor pământească şi scrierile pe care le-au lăsat, învăţămintele ce se desprind din ele, constituie bogat roditoare sămânţă aruncată în ogorul creştinătăţii”.^[1] Şi pentru că „Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune”, am considerat că este important să vedem cum era practicată această taină în lucrarea şi opera de caritate a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Despre viaţa, lucrarea şi învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur s-a scris mult^[2] şi se va scrie în continuare pe măsură ce timpul va trece şi Sfântul va lumina mintea tuturor celor ce vor încerca să-i înţeleagă valoarea. Pe aceste considerente nu vom mai trata viaţa sa, plină de realizări, ci doar acele aspecte care ne conduc cu gândul înspre Taina Sfântului Maslu.

            Trebuie să amintim că în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, Taina Sfântului Maslu nu era cunoscută sub acest nume. Se ştie că de la începutul creştinismului, Biserica nu a vorbit despre un număr exact de taine, de altfel nici nu exista o clasificare până prin secolul XV. Primul Părinte al Bisericii care vorbeşte despre un număr exact de taine este Dionisie Pseudo-Aeropagitul în lucrarea Despre Ierarhia Bisericească unde enumeră printre taine: Botezul, Euharistia, Sfinţirea Mirului (această s-ar putea să reprezinte Taina Sfântului Maslu sau Sfinţirea Marelui Mir), Hirotonia, Tunderea în monahism şi Înmormântarea. Abia în secolul al XV-lea, Sfântul Simeon al Tesalonicului vorbeşte, la modul direct despre 7 Taine unind Tunderea în monahism cu Pocăinţa, însă lucrurile nu rămân fixate pe deplin. În secolul al XVII, Biserica Ortodoxă recunoaşte unanim Cele 7 Taine, în mare măsură datorită Mărturisirilor de Credinţă ale patriarhului Dositei al Ierusalimului şi ale mitropolitului Petru Movilă[3]. Această împărţire a rămas până astăzi.

            Mântuitorul a dat puterea vindecării Apostolilor Săi prin rugăciune şi ungerea cu untdelemn: „şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate […]şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 7, 13). Aceştia au transmis-o la rândul lor prin hirotonie episcopilor şi preoţilor, aşa cum reiese cel mai bine din cuvântul Sfântului Apostol Iacob: „este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacob 5, 14-15)

            Lucrarea de tămăduire a fost continuată de Biserică, însă nu s-a vorbit de o Taină separată pentru că toate Tainele aveau loc în timpul Sfintei Liturghii, strâns legate de Jertfa Euharistică. Sfinţirea undelemnului pentru vindecare avea loc imediat după sfinţirea pâinii şi vinului, „dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: ‹‹Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate››”^[4]. Mergând în continuare pe linia Sfintei Tradiţii aflăm că „cea mai veche mărturie păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găseşte în Tradiţia Apostolică a lui Ipolit. În „versiunea egipteană, (n.n. este vorba de Tradiţia Apostolică) lucrare datând din sec. II, se găseşte o scurtă rugăciune de binecuvântare a untdelemnului, care dă celor care vor gusta din el putere şi sănătate celor care-l vor utiliza”^[5].

            Din cele ce am menţionat mai sus, fără să intrăm în adâncime, am încercat să arătăm continuitatea vindecărilor săvârşite în Biserică şi după moartea ultimului Apostol, nefiind numai o harismă specială limitată doar la Perioada Apostolică aşa cum învaţă cultele protestante şi neoprotestante şi implicit o continuare a ei de Biserică până în ziua de azi şi care va continua până la sfârşitul veacurilor.

           

Boala şi tămăduirea ei în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur

           

            Revenind la Taina Sfântului Maslu, unele dintre manualele de dogmatică de la noi din ţară ne fac cunoscut că Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre existenţa acestei Tainei, astfel enumerăm pe părintele Mihail Pomazanski care fără a aduce nici un citat, în manualul său de dogmatică afirmă ca Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre Taina Sfântului Maslu^[6], la fel amintesc şi părintele profesor dr. Isidor Todoran împreună cu părintele Arhidiacon dr. Ioan Zăgrean, în manualul de dogmatică pentru seminariile teologice^[7], însă şi ei fără a cita ceva. Doar în manualul de dogmatică întocmit de profesorul N. Chiţescu, împreună cu părintele profesor Isidor Todoran şi părintele profesor I. Petruţă, pentru Facultăţile de Teologie se aminteşte de comparaţia Sfântului Ioan din Tratatul despre preoţie^[8],cu privire la preoţii Legii Vechi şi a Legii celei Noi.

Pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur din Tratatul despre Preoţie: „preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi ai înfierii după har. Preoţii iudeilor aveau numai puterea să vindece trupul de lepră (Levitic 14, 2-32); dar, mai bine spus, nici nu aveau puterea să vindece, ci numai să vadă dacă cineva a fost sau nu vindecat de lepră (Levitic 14, 2-3). Şi ştii doar cât de dorită era slujba preoţilor Vechiului Testament! Preoţii Noului Testament însă au luat puterea să vindece, nu lepra trupului, ci necurăţia sufletului; n-au luat numai puterea de a vedea dacă cineva a fost vindecat, ci puterea de a vedea dacă cineva a fost sau nu vindecat, ci puterea deplină de a vindeca.[…]Dumnezeu a dat preoţilor o putere mai mare decât părinţilor noştri trupeşti, nu numai când ne pedepsesc ci şi când ne fac bine. Deosebirea între unii şi alţii este tot atât de mare pe cât de mare este deosebirea între viaţa de acum şi viaţa viitoare. Părinţi noştri ne nasc pentru viaţa de acum; preoţii, pentru viaţa viitoare; unii nu ne pot apăra nici de moartea aceasta trupească şi nici nu pot îndepărta bolile ce vin peste noi; ceilalţi, de multe ori, au mântuit chiar suflete bolnave şi pe cale de a pieri, pentru că le-au făcut unora mai uşoară pedeapsa, iar pe altele chiar de la început nu le-au lăsat să cadă în păcate, nu numai cu ajutorul învăţăturilor şi al sfaturilor, ci şi cu ajutorul rugăciunilor. Preoţii au puterea să ne ierte păcatele nu numai când ne nasc din nou prin Sfântul Botez, ci şi după ce ne-au botezat. <<Este cineva bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui>> (Iacov 5, 14-15) ”^[9], unii autori de teologie, printre care profesorul N. Grosu conform cu ideea lui Hr. Andruţos spune: „mergând pe linia Sfintei Tradiţii, ne referim şi la Sfântul Ioan Hrisostom, care în vestitul său Tratat despre preoţie, (VIII, 6) spune că părinţii trupeşti nu pot să împiedice venirea morţii asupra fiilor, însă părinţii sufleteşti, lucrând după modul arătat în Epistola Sfântului Iacob, au scăpat pe mulţi din suferinţă”^[10]. Apoi, Părintele I. Pricop, tot pe baza afirmaţilor lui Hr. Andruţos, precizează: „Sfântul Ioan Gură de Aur în lucrarea Despre preoţie cap. VIII, versetul 6, spune că: <<Părinţilor trupeşti care nu pot să împiedice venirea nici a morţii corporale şi nici a bolii, li se pun în faţă părinţi spirituali, care de multe ori au scăpat de suferinţă viaţa aceasta pe care erau să o piardă, lucrând după modelul arătat de Sfântul Apostol Iacob>>”^[11].

Analizând textul de mai sus putem spune că este un argument solid care să ateste existenţa Tainei vindecării şi săvârşirii ei de preoţii Biserici în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, însă pentru a înţelege cum percepea Sfântul Ioan această Taină este important de reţinut cum vedea el suferinţa. Pentru el suferinţa era văzută ca o mare comoară cu profunde ecouri în viaţa celui suferind, mai ales prin modul de a suporta suferinţa^[12], cu mulţumire şi cu gândul la viaţa veşnică dăruită de Dumnezeu, deoarece suferinţa cauzată de bolile trupului se datorează în primul rând şi în mare parte păcatelor: „păcatele sunt rădăcina tuturor relelor. Din cauza păcatelor îndurăm supărări, tulburări, ispite şi boli”^[13].

Astfel dacă cauza bolilor sunt păcatele, pentru a scăpa de boli trebuie să scăpăm mai întâi de păcate. Nu putem scăpa de păcate decât prin Taina Pocăinţei, iar după Sfântul Părinte: „pocăinţa posedă o mare putere, ea poate să elibereze pe cel botezat care a păcătuit mult, de greutăţile greşelilor sale şi să restabilească în siguranţă (linişte), pe cel care era în pericol, chiar dacă el coborâse până în adâncul răutăţii Iar pe cel care se căieşte, ea îl încurajează: ‹‹De fiecare dată când tu cazi înaintea adunării, ridică-te. Astfel, de fiecare dată când tu păcătuieşti, pocăieşte-te de păcatul tău; nu deznădăjdui de tine însuţi, chiar dacă tu păcătuieşti a doua oară, pocăieşte-te a doua oară.››‹‹Chiar dacă tu eşti la o bătrâneţe înaintată şi păcătuieşti, întră (în Biserică), pocăieşte-te, tămăduirea este acolo dând iertarea păcatelor››”^[14]. Sfântul Ioan a înţeles că Mântuitorul mai înainte să ofere vindecarea trupească a oferit vindecarea sufletească, iertarea păcatelor, de aceea şi el vorbea mai întâi despre căinţa sinceră din partea celui bolnav.

Am văzut după spusele Sfântului Ioan că un prim pas spre vindecare este dat de părerea de rău pentru păcatele săvârşite, dar pentru a aduce rod această căinţă, trebuie însoţită de rugăciune, pentru că: „rugăciunea este armă puternică, comoară nesfârşită, bogăţie care nu se cheltuieşte niciodată, port fără valuri, temelie a liniştii; rugăciunea este rădăcină şi izvor şi mamă a nenumărate bunuri şi este mai tare decât puterea unui rege. Când cel care poartă diadema regală este bolnav de friguri şi zace în pat şi are fierbinţeli, îl asistă de multe ori, desigur, medici, ostaşi, slujitori şi generali: şi nici priceperea medicilor, nici prezenţa prietenilor, nici slujirea robilor, nici abundenţa medicamentelor, nici măreţia curţii sale, nici prisosul bogăţiilor şi nici nimic altceva din cele omeneşti nu poate să potolească boala care se înteţeşte. Dar dacă va veni cineva care are încredere în Dumnezeu şi doar îi va atinge trupul ţi va face pentru el o rugăciune curată, va alunga toată boala. Şi ceea ce n-au putut să facă bogăţia şi mulţimea slujitorilor, nici experienţa şi mulţimea medicilor şi nici fastul împărătesc, de multe ori a putut să facă rugăciunea unui om sărac şi lipsit de orice bogăţie. Însă vorbesc nu de rugăciunea monotonă şi plină de indiferenţă, ci de rugăciunea făcută cu concentrare sufletească, cu suflet încercat de durere şi cu mintea foarte încordată. Căci acesta este rugăciunea care se înalţă la cer”[15]. Este de observat în textul de mai sus că pe lângă proprietăţile rugăciunii pe care le prezintă Sfântul Ioan, acesta vorbeşte şi despre faptul că cel aflat în boală grea chiar dacă este asistat de medici şi de cunoscuţi aceştia nu pot să-i aducă alinarea, însă dacă vine cineva cu încredere în Dumnezeu şi-i va atinge trupul rugându-se cu putere îi va alunga boala. Această atingere de care vorbeşte Sfântul Ioan nu poate să fie altă atingere decât cea cu untdelemn sfinţit ştiindu-se că din Perioada Apostolică cei bolnavi erau unşi cu untdelemn spre tămăduire aşa cu afirmă Sfântul Apostol Iacov[16], apoi în primele trei secole Biserica a continuat ungerea cu untdelemn, iar în timpul nostru în rânduiala Tainei Sfântului Maslu s-a păstrat ungerea cu untdelemn, astfel era cu neputinţă că în timpul Sfântului Ioan să existe doar o simplă atingere.

Însă Sfântul nu se opreşte, doar la aceste cuvinte cu privire la rugăciune ci precizează mai departe, fără a tăgădui importanţa medicilor: „doctorii, chiar dacă vindecă de bolii, totuşi nu pot să-l facă dintr-o dată sănătos pe bolnav; au nevoie de timp îndelungat, de timp de refacere, ca să scoată şi să alunge din trup încetul cu încetul rămăşiţele bolii. Hristos însă n-a vindecat aşa, ci într-o clipită de vreme a izbăvit de boală, şi a readus sănătatea”^[17]. Încercând astfel să-i facă pe păstoriţii săi ca mai întâi să se încreadă în Hristos, iar apoi după ce sunt întăriţi cu Hristos să caute puterea medicilor.

Sfântul Ioan a înţeles că locul în care sunt împlinite rugăciunile nu poate să fie decât Sfânta Biserica, pentru că „bisericile se aseamănă, după Sfântul Ioan, cu limane, în larg în care Dumnezeu a rânduit cetăţile. Ele sunt limane duhovniceşti în care găsim pacea sufletească negrăită”^[18], deci implicit şi împlinirea rugăciunilor în unitate şi dragoste, „când te rogi singur lui Dumnezeu nu vei fi ascultat aşa cum eşti ascultat când te rogi cu fraţii tăi. Căci (la biserică) este ceva mai mult: înţelegerea, armonia, legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor”^[19].

Pornind de la puterea dată preoţilor, urmând pocăinţa ca început al vindecării şi continuând cu rugăciunea stăruitoare făcută în comuniune de membrii Bisericii, Sfântul Ioan a reuşit să exprime legătura sobornicească dintre membrii Bisericii care „se susţin unii pe alţii, având în frunte pe preoţii şi ierarhii Bisericii, toţi împreună înaintând spre lumina împărăţiei veşnice, având încă de pe pământ o oarecare arvună între ei”^[20]. De aceea revenind la citatul despre rugăciune nu putem spune decât că acel om simplu şi sărac care poate să facă o rugăciune puternică nu este altul decât preotul, deoarece: „preotul este ambasadorul către Dumnezeu, nu numai al întregii cetăţi, ci al întregi lumi. El se roagă lui Dumnezeu pentru greşelile tuturor, vii şi morţi”^[21]. Se cunoaşte din Tratatul despre Preoţie că Sfântul Ioan Gură de Aur a dorit ca preoţii să ducă o viaţă curată, să-şi dedice viaţa în primul rând lui Hristos şi mai apoi în folosul oamenilor. Pentru că ducând o viaţă curată, dedicată pentru Hristos preotul va putea face acea rugăciune, în urma căreia apare vindecarea.

Cu toate că Sfântul Părinte a susţinut că în principal cauza bolilor sunt păcatele, el nu a uitat să-i îmbărbăteze şi pe cei care nu sufereau din pricina păcatelor având grijă să le dea pilde din rândul sfinţilor^[22], pentru că să se arate răbdarea sfinţilor că „ei slujesc lui Dumnezeu nu în vederea răsplăţii, şi că îşi arată faţă de El atât de mare recunoştinţă, încât îl iubesc în mod deplin, chiar după atâtea necazuri şi suferinţă”^[23]. Pe acest temei a căutat tot timpul să-i îmbărbăteze şi pe acei care cârteau din cauză că vindecarea nu mai apărea. Pentru Sfântul Ioan vindecarea nu era un scop în sine, ci vindecarea ţine mai mult pentru întoarcerea omului către Dumnezeu, astfel îşi îndemna supuşi să devină detaşaţi de boala trupească: „să nu ne intereseze nici lucrurile care pierd, nici slava care apune, nici trupul care îmbătrâneşte, nici frumuseţea care se ofileşte, nici desfătarea care trece. Să ne adunăm toate forţele ca să slujim sufletul. Este greu să vindecăm trupul bolnav, dar să vindecăm sufletul este un lucru uşor. Ajunge să vrem lucrul acesta”^[24], ci să caute vindecarea sufletului.

Concluzii

            Cu toate că nu avem informaţii despre rânduiala Tainei Sfântului Maslu în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur credem că cele câteva spicuiri din vasta operă a Sfântului Ioan Gură de Aur reprezintă începutul unor căutări mai adânci despre dovezile existenţei Tainei vindecării în acel timp.

            Am încercat să prezentăm în câteva cuvinte că Taina Vindecării nu era străină de Tradiţia Bisericii din vremurile Sfântului Ioan, ci că exista o continuitate din momentul întemeierii ei de către Mântuitorul Iisus Hristos şi practicată apoi de Sfinţii Apostoli cât şi de Biserica Primelor trei veacuri. Am văzut că Sfântul Ioan a vorbit mai întâi de puterea preoţilor, urmată de căinţa sinceră a celui bolnav unită cu rugăciunea puternică, urmată de atingere celui bolnav( cu siguranţă ungerea cu untdelemn sfinţit) de către o persoană simplă( această persoană fiind preotul) şi toate aceste împlinite în Biserică.

            Am văzut că Sfântul Ioan a pus mare preţ pe pocăinţă de aceea fără a ne abate de la subiect, specificăm faptul că în Molitfelnicele tipărite la noi, Taina Sfântului Maslu se găseşte ordonată între Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Euharistiei[25], pentru a arăta legătura dintre cele trei Taine, pentru că „Taina Spovedaniei se adresează realităţii faptului că toţi păcătuim după botez şi ne oferă un mijloc de împăcare cu [Biserica]. Taina Maslului, în vreme ce abordează şi iertarea păcatelor, se concentrează mai ales asupra realităţii suferinţei fizice sau psihice”^[26], iar Taina Euharistiei reprezintă unirea omului cu Hristos, fiind scopul ultim al celor două Taine spre viaţa veşnică.

            În final putem spune că Sfântul Ioan Gură de Aur nu a fost străin de Taina Sfântului Maslu, că aceasta se săvârşea de preoţi prin atingerea celui bolnav şi prin rugăciune. El a înţeles că vindecarea nu este un scop în sine, că nu Dumnezeu este cel care trimite boala ci cel care o îngăduie pentru a-i aduce pe oameni spre El, ca aceştia prin pocăinţă să ajungă la viaţa veşnică: „Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă Ne dăruieşte perioade de linişte şi pace, pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când în când, uneori mai de şi alteori mai rar, ne trimite şi ispite şi necazuri. În anumite cazuri, desigur, întârzie mult să ne scap de nenorociri. Din ce motiv? Ca să ne gândim la el şi să ne apropiem de El, ca să alergăm lângă El şi să-I cerem ajutor. De aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, foametea şi alte rele. Astfel, rămânând aproape de Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea”^[27].

Bibliografie

Izvoare

• ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
• Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.
• Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Sfântul, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile despre pocăinţă, Sofronie al Ierusalimului, Sfântul, Viaţa sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Traducere din limba greacă veche de Preotul profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul,, Sfântul, din Nazianz, Grigorie, Sfântul, Sirul, Efrem, Sfântul, Despre Preoţie, Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004.

·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Predici la Duminici şi Sărbători,  Tradus şi orânduite după Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Editura Bunavestire, Bacău, 2005.

Cărţi, manuale şi studii

• Badea, Gheorghe, Flori Ales din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2008.
• Chiţescu, Prof. N., Todoran, Pr. Prof. Isidor, Petruţa, Pr. Prof. I., Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.

·         Corneanu, Mitropolit Nicolae, Studii Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984.

·         Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, Galaţi, 2008.

• Meyendorff, Paul, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011.

·         Necula, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, Sibiu, 2008.

·         Pomazanski, Pr. Mihail, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Traducere din limba engleză de Florin Caragiu,  Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009.

·         Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie,  Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.

Articole

·         Belea, Prot. Nicodim, Problema suferinţei omeneşti în lumea creştinismului, în Mitropolia Banatului, an XXXVI, nr. 3, 1986.

·         Grosu, Prof. N., Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, , an XXXI, nr. 3-4, 1979.

·         Radu, Gh., Pr. Lector Dumitru,  Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978.

·         Răducă, Diac. Asist. Vasile, Probleme Pastorale  în Biserica Ortodoxă Română, an CVII, nr.7-10, 1989.

·         Pricop, Prot. I., Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului,  în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, , an LIII, nr. 1-3, 1977.

Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologic

---

[1] Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 9;

[2] Printre studiile în amănunţit despre Sfântul Ioan Gură de Aur şi traduceri în limba română : enumerăm Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 133-139; Introducere Părintelui Prof. D. Fecioru, la volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, Partea I, P.S.B., vol. 21, Traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, ediţie electronică, p. 5-28; Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti Paladie, Teodor la Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului, Traducere din limba grească, introducere şi note de Preotul prof. dr. Constantin Corniţescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001; Virgil Gheorghiu, Gură de Aur, atletul lui Hristos, Traducere Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008; în Schiţa biografică a lui David C. Ford, din volumul cu acelaşi autor, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Ed. Sophia, Bucureşti, p. 16-33; Conf. Univ. dr. Claudiu T. Arieşan  Sfântul Ioan Chrysostomul. Studiu biografic, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viaţa de familie, Traducere Preot Marcel Hancheş, Ed. Învierea, Timişoara, 2008, p.7-18; Arhiepiscopul şi diaconiţa, semnat de diac. Ioan I. Ică jr. şi O viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, semnat de Anne-Marie Malingrey, în volumul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p.5-96; Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru Luda Sfinţilor Mucenici, Traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, Editura Ars Longa, Iaşi 2007, p. 7-16; în prefaţa volumului: Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Baptismale, Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 7-20, semnată de †P.S. Lucian Lugojanu Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în prezent Episcop al Episcopiei Caransebeşului; A.L.-M., Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia,  2002, p. 5-11; Cuvânt înainte al volumului Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2008, p. 3-11.

[3] Sfântul Ierarh Petru Movilă după unele cercetări s-ar fi  inspirat din enumerarea Apuseană (catolică) a celor 7 Taine.

[4] Tradiţia Apostolică V (Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575), apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.

[5] Diac. Asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului, în Biserica Ortodoxă Română, CVII, nr. 7-10, 1989, p. 178.

[6] Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Traducere din limba engleză de Florin Caragiu, Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 250.

[7] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie,  Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 326.

[8] Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petruţă, Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 265.

[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoţie, Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 78-79.

[10] Prof. N. Grosu, Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, nr. 3-4, an XXXI, 1979, p. 559.

[11] Prot. I. Pricop, Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1-3, an LIII, 1977, p. 137.

[12] Anne-Marie Malingrey, O viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, în vol. Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p. 77.

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Ed. Egumeniţa, Galaţi, p. 360.

[14] Sfântul Ioan Hrisostom, În Hebr. Hom. IX, 4; P.G., LXIII, 80 şi De poenit. III, 4, P.G. XLIX, 297 apud Pr. Lector Dumitru Gh. Radu, Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978, p. 303.

[15] Contra anomenilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 5,6 în P.G. 48, col. 744, apud Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. „Sf. Mina”, Iaşi, 2008, p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles. Împotriva anomenilor, Cuvântul V,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 85-86.

[16] Este cineva bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-15)

[17] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul XII, Împotriva anomeilor, La slăbănogul care era bolnav de treizeci şi opt de ani; şi la cuvintele: Tată Meu până acum lucrează: şi Eu lucrez, XII, 3, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor, Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 187;

[18] Sfântul Ioan Gură de Aur, Mersul la biserică, în volumul Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, 2008, p.416.

[19] Idem, Contra anomeilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 3,6 în P.G. 48, 725 apud Gheorghe Badea, op. Cit., p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles: şi că pogorământul lui Dumnezeu nu-l pot privi nici chiar Serafimii, Cuvântul III,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 52.

[20] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologice, Nr. 1-2, 1970, p. 30.

[21] Despre preoţie în texte alese, Editura Ştefan, Bucureşti, 2009, p. 108.

[22] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie rostită în Antiohia, pe când era preot, în biserica veche, la cuvântul Apostolului: „Foloseşte-te de puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni”( 1 Tim. 5,23) în volumul Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p.18-19; Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Întâmpinarea Domnului în volumul Predici la Duminici şi Sărbători, Traduse şi orânduite după Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Ed. Bunavestire, Bacău, 2005, p. 346-347.

[23] Idem, Omilie rostită în Antiohia…., op. cit., p.18.

[24] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 357.

[25] Idee preluată din cartea Părintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea Maidanului, apărută la Ed. Agnos, Sibiu, în 2008, unde între paginile p.220-246 găsim o adevărată teologie a Sfântului Maslu.

[26] Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 88.

[27] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii….op. cit. p. 31.

Sursa:  http://altarul-banatului.ro/?page_id=448