Despre purtarea Crucii și slujirea celor în tăcere - Mitropolitul Bartolomeu Anania

 

CUVÂNT DE ÎNVĂȚĂTURĂ Despre purtarea Crucii și slujirea celor în tăcere Mitropolitul Bartolomeu Anania

 

CONTEXT ISTORIC ȘI PASTORAL: Predică rostită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania cu prilejul hirotonirii părintelui misionar Adrian Petrescu pentru comunitatea deficienților de auz și vorbire (surdo-muți) din Cluj-Napoca. Cuvântul evocă amintiri profunde din detenția politică de la închisoarea Aiud, învățătura despre asumarea crucii și importanța Sfintei Liturghii în viața credincioșilor.

 

1. Purtarea de grijă pentru întreaga turmă

Iubiții mei credincioși,

Datoria păstorului este aceea de a avea grijă de toată turma. Dacă o oaie se rătăcește, e obligația lui să o caute și să o aducă înapoi; dacă se îmbolnăvește, e datoria lui să o îngrijească.

În biserică există toate categoriile de credincioși. Una dintre ele, care nu a intrat în atenția conducerii bisericești, a fost și aceea a deficienților de auz și vorbire, sau cum se spune, a surdo-muților, deși noi știm că Mântuitorul Hristos S-a apropiat și de aceștia, i-a mângâiat și i-a vindecat.

Așa se face că mi s-a dus la cunoștință că numai în Cluj-Napoca și împrejurimi există o comunitate de circa 150-200 de persoane de acest fel, de care și noi, Biserica, trebuie să ne îngrijim. Aceste persoane par condamnate la tăcere. Și aceasta înseamnă o adevărată pedeapsă pentru un om care este o ființă sociabilă.

2. Crucea și asumarea suferinței: Amintiri din închisoarea Aiud

Dar aș vrea să vă spun ceva din experiența mea personală. Părintele Petrescu, în scurta și frumoasa sa predică, v-a vorbit despre crucea pe care fiecare om o poartă într-un fel sau altul. Știți ce vă pot spun? Important este nu să ai crucea, ci să ți-o asumi. Pedeapsa, de cele mai multe ori, vine din afară, provocată de cineva. Important este ca, după ce vine, să crezi că tu ți-ai dat-o. Atunci o vei suporta mult mai ușor și nu vei urî pe nimeni.

Nu-mi place să vorbesc de biografia mea neagră, dar sunt obligat să vă spun că în timpul comunismului am fost condamnat politic și am executat mai mulți ani de închisoare. La vremea aceea, închisoarea însemna izolare totală. Nu numai că nu aveai voie să comunici cu exteriorul – în care timp părinții mei amândoi au murit, fără ca eu să știu și fără să-i pot plânge –, dar nu aveam voie să comunicăm nici cu ceilalți deținuți din închisoare.

Cea mai mare pedeapsă, cea mai lungă, mi-am petrecut-o la Aiud. O închisoare uriașă, care însă era prevăzută cu țevi de calorifer, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Acest calorifer exista ca instalație, dar nu-mi amintesc să fi funcționat vreodată. Dar noi, deținuții, am găsit că poate fi bun la ceva: s-a găsit cineva care să convertească alfabetul Morse în percuție.

Am învățat și eu repede acest alfabet și în fiecare duminică și sărbătoare mă așezam cu o periuță de dinți la țeava de calorifer. Se dădea un semnal peste tot, să se deschidă urechile, să se facă tăcere, iar eu țineam o predică de 20 de minute din Sfânta Evanghelie cu ajutorul acestei percuții. Și iată de ce: pentru că simțeam nevoia să comunicăm unii cu alții, dar să comunicăm cu Dumnezeu și prin Dumnezeu.

Aceasta a durat până ce m-am liberat. Las la o parte că am fost prins și pedepsit, dar după ce mi-am ispășit pedeapsa de 7 zile la subsol, mi-am reluat activitatea, pentru că aceasta făcea parte din misiunea mea.

3. Judecata și rațiunea lui Dumnezeu

Așa se face, deci, că vă împărtășesc această experiență de la mine, în sensul că, pe de o parte, crucea aceasta pe care altcineva v-a dat-o – nu ați vrut să vă știți așa, a vrut Dumnezeu –, dar în clipa în care spune «să-ți iei crucea», înseamnă să-ți asumi această cruce, această suferință, ca și cum ar fi a ta. Noi nu putem să-L judecăm pe Dumnezeu cu propria noastră rațiune omenească.

Mi-a spus odată un ziarist că eu am fost norocos că am ieșit din închisoare în timp ce alți colegi ai mei au murit acolo. Iar eu i-am răspuns: Așa a vrut Dumnezeu. În rațiunea dumneavoastră omenească, eu am fost norocos, dar în rațiunea lui Dumnezeu, alții au fost norocoși. În timp ce eu mă aflam în închisoare, se afla în închisoare și un alt călugăr, fost stareț al Mănăstirii Tismana, care a murit în închisoare ca un sfânt, în stare de extaz. Și am zis: Dumnezeu a rânduit așa. A vrut ca din Părintele Gherasim să facă un sfânt, dar nu a avut această intenție și cu mine. Și atunci, cine a mai câștigat? Eu sau el?

Vedeți că rațiunea lui Dumnezeu este deasupra rațiunii noastre. Nu spun aceasta ca să vă consolez, ci vă spun pentru ca să vă purtați crucea cu demnitate, așa cum a purtat-o Iisus Hristos.

4. Sfințenia Sfintei Liturghii și chemarea Părintelui Petrescu

Până în ceasul de față ați comunicat cu Adrian Petrescu în probleme de viață cotidiană, de administrație, de cultură. Dar nu era suficient. Eu la Aiud puteam să țin o predică pentru toți deținuții, dar nu puteam să oficieez și Sfânta Liturghie, pentru că nu aveam ce-mi trebuie. Nu este suficient cuvântul lui Dumnezeu, e necesară sfințenia Lui. Iar sfințenia se găsește numai în Sfânta Liturghie, pentru că numai în Sfânta Liturghie Iisus Hristos Se găsește real, în Trupul mistic și Sângele mistic al Său.

În acest context a luat ființă la Pitești, la Facultatea de Teologie, o secție pentru pregătirea preoților misionari pentru această categorie a deficienților de auz și vorbire. A studiat acolo Părintele Onu, a fost acum 2 ani și a oficiat o Sfântă Liturghie.

Pe Părintele Petrescu de astăzi nu eu l-am ales, ci el s-a ales pe sine. Așa cum a mărturisit-o, sufletul său a simțit această chemare, această vocație de a intra în slujba voastră. Eu i-am dat binecuvântarea și l-am urmărit pe parcursul studiilor. A terminat studiile, a intrat profesor de religie la surdo-muți, la copii, dar a venit la mine o delegație a Asociației Deficienților de Auz și Vorbire, în persoana domnului Bogdan Gelu și cu câțiva colegi de-ai săi, și mi-au cerut în mod oficial să-l hirotonesc preot pe teologul Adrian Petrescu, care să fie parohul lor.

Le-am promis pe loc și nu voi uita niciodată fericirea cu care au plecat de la mine președintele și cei care îl însoțeau. O bucurie imensă că vor avea preot. Și iată că l-am hirotonit și a oficiat astăzi întâia Sfântă Liturghie pentru voi în această sfântă biserică.

5. O zi istorică și o făgăduință pentru Veșnicie

Este nu numai ziua Crucii, dar și momentul în care se împlinesc 50 de ani de la înființarea Asociației Naționale a Deficienților de Auz și Vorbire. Este o zi istorică pentru noi toți, este o premieră în Transilvania cel puțin și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru bucuria pe care ne-a dat-o.

Țin să-i mulțumesc Părintelui Cosmuța, preotul generos care a pus la dispoziție demisolul acestei biserici pentru slujbele pe care le va oficia Părintele Petrescu. Este și spațiul care găzduiește adunările Oastei Domnului. Dar Părintele Cosmuța a venit la mine și a spus: Aș vrea ca prima Liturghie și instalarea preotului să fie sus, în biserica adevărată, deși este neisprăvită, pentru că în afară de surdo-muți vor veni și credincioși, poate din curiozitate, poate din fraternitate, din solidaritate, să asiste la această slujbă.

Și pentru mine este o premieră, e pentru prima dată când asist la o asemenea slujbă și sunt încredințat că Părintele Adrian Petrescu este preotul ideal pentru o asemenea misiune. Cred că Dumnezeu l-a zestrat cu tot ce-i trebuie pentru împlinirea unei asemenea misiuni. I-am înțeles emoțiile, am înțeles și faptul că acest ajutor al său este începător și că ar trebui să fie îndrumat din când în când, el însuși nu aude ce spune părintele și ar trebui să fie îndrumat, și cu toate acestea, Liturghia a fost profund emoționantă pentru noi toți.

Veți participa la fiecare slujbă ținută de Părintele Petrescu, vă veți împărtăși de Sfintele Taine ale Bisericii noastre, vă veți cumineca și voi, așa cum ați văzut că a făcut-o preotul, cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului.

„Și vreau să vă fac o încredințare: nu ne auziți acum pe noi, oamenii, dar în cer pururea veți auzi glasul îngerilor, care cântă și laudă pe Dumnezeu, și veți cânta și veți lăuda împreună cu ei.” Dumnezeu să binecuvânteze acest început de slujire al Părintelui Petrescu! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei care ne-au ajutat și ne-au sprijinit să facem acest început! Și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi, pe toți, cu al Său dar și cu a Sa iubire de oameni! Amin!