Pr. Daniel Pop - Predică la Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

IPS Bartolomeu Anania - Cuvânt la Nașterea Domnului

 

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

 

Idei pentru Duminica tuturor Sfinților (Prima Duminică după Rusalii)

 

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ți-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Și mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30).

 

o   Cea mai importantă Ființă pentru noi este Iisus Hristos. El trebuie să fie în centrul vieții noastre.

o   Este important să-L mărturisim pe Hristos și credința noastră în El.

o   Cuvintele Mântuitorului nu ne îndeamnă la necinstirea celor apropiați, ci la sădirea în suflete lor a învățăturii creștine – să nu ne atașăm egoist de ceea ce avem în această lume. Un proverb spune: „Nu pune carul înaintea boilor”.

o   „Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni” sau „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, Şi să nu ia însutit - acum, în vremea aceasta, de prigoniri - case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică” (Marcu 10, 29-30) – încredere deplină în purtarea de grijă a lui Dumnezeu – să nu fim cârtitori. Exemplu, dreptul Iov.

o   La slujba înmormântării spunem: „cu adevărat, toate dulceţile şi măririle vieţii sunt deşertăciune şi stricăciune, pentru că toţi vom pieri, toţi vom muri; împăraţii şi mai-marii, judecătorii şi căpeteniile, bogaţii şi săracii şi toată firea omenească” – totul este trecător.

o   Toți suntem chemați la sfințenie: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

o   Cuvintele: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 2-32) sunt întâlnite în Duminica după înălțarea Sfintei Cruci: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38 și Duminica a III-a din Post și în Evanghelia de vineri din Săptămâna a XXIV după Rusalii: „Dar vă spun: Pe tot cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului îl va mărturisi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu” (Luca 12, 8-9), dar și la Evanghelia de marți din săptămâna a XXII după Rusalii.

o   „În același context, Iisus își avertizează ucenicii că nu trebuie să se rușineze înaintea oamenilor de prietenia cu El, care nu doar că are o valoare inestimabilă (w. MacDonald, op. cit., p. 245 – n.n. nu am identificat cartea citată), dar prezintă și garanția unei protecții cu totul ieșite din comun. Este și un cuvânt de îmbărbătare în fața multiplelor împotriviri pe care le vom avea din partea lumii, împotriviri care vor merge, nu de puține ori, până la suprimarea vieții, cum s-a și întâmplat cu mulți dintre ucenici. Iisus ne spune că mai mult decât a ucide un trup, și așa destul de firav și perisabil, oamenii nu pot să facă. Cu toate că nu întotdeauna și nici toți vestitorii Evangheliei și-au sfârșit viața din cauza persecuțiilor declanșate de cei potrivnici, se impune să conștientizăm că lucrul cel mai sigur de pe pământ și imposibil de evitat de cineva este tocmai moartea fizică. Și chiar dacă nu mori din cauza vreunui accident, ori a dușmanilor, sunt destui viruși și microbi care te pot măcina și distruge din interior încât, vrând nevrând, tot acolo ajungi, când ți-a venit vremea. Dar este nobil și lăudabil să îți găsești sfârșitul împlinind o lucrare nobilă adică sacrificându-te, dacă se impune, pentru numele lui Dumnezeu ca să-L faci cunoscut lumii. Toți oameni se tem de moarte și de aceea, indiferent de unde și oricând ar veni, pentru toți moartea sosește mereu prea devreme, iar ca unii care nu cunoaștem deloc realitățile de dincolo de granițele acestei vieți, dacă Hristos ne spune să nu ne temem în viață, decât de ceea ce ne desparte de Dumnezeu, apoi să credem în cuvintele Sale, deoarece El ne-a spus și de unde a coborât și știm și unde s-a înălțat, și-L credem pe deplin. El a fost singurul Mesager al cerurilor și de aceea singurul cel mai au autorizat să ne transmită adevărurile de acolo [...] Ca și Evanghelistul Matei, Luca face trimitere la omnisciența și providența lui Dumnezeu care cuprinde toată creația și nici măcar o vrăbiuță, de doar câteva zeci de grame, nu este uitată de El [...]. Așadar, Dacă Dumnezeu știe și protejează pe fiecare făptură (Psalmul 103, 27), cu atât mai mult se va preocupa de oameni, mai ales de cei care împlinesc lucrarea pe care le-o încredințează Fiul Său cel mult iubit. În concluzia acestui verset reținem că Iisus îi asigură pe ucenici și de fapt pe toți lucrătorii misionari din via Sa, că și dacă vor avea cumva de suferit din pricina numelui Său, lucru de altfel imposibil de evitat, în moarte îi așteaptă Părintele Său cu brațele deschise și îi va așeza cu mare bucurie în împărăția Lui”[1].

o   „Aceste cuvinte (versetul despre mărturisire n.n.) ne îndeamnă la a-L mărturisi pe Dumnezeu în și prin viața noastră. Cum putem face acest lucru? Este important ca viața noastră să fie o mărturie a faptului că Iisus Hristos este Mântuitorul nostru și Fiul lui Dumnezeu. viața noastră, în consecință, trebuie să fie a unor buni creștini, fără sincope. Dacă ești tânăr, trebuie să-ți păstrezi sufletul curat, să asculți de părinți, să-ți respecți și să-ți iubești familia. Roagă-te și cere înțelepciune și întărire în credință. Să dorești să te realizezi prin muncă cinstită și să respecți pe cei din jurul tău. Dacă ești adult, mintea să-ți fie – cu adevărat – ca a unui om matur, arătându-te înțelept. Să-ți dorești neîncetat să întemeiezi o familie în care să te simți împlinit, să te știi iubit și apreciat; să te înconjori de copii care-ți vor schimba și împlini viața. Să te spovedești sincer și să participi la slujbele Bisericii. Muncește cinstit, iubește-ți soțul sau soția, crește-ți copiii în respect față de Dumnezeu și de cele sfinte. Dacă ești la vârsta înțelepciunii, poartă-te cu înțelepciune. Să te bucuri de ceea ce ai realizat și de fiecare răsărit de soare. Îndeamnă cu o vorbă bună și blândă și, mai ales, ferește-te să nu fii prilej de sminteală. Privește spre Dumnezeu toată viața ta; și în ziua de ieri, în cea de azi și în cea de mâine. Viața noastră să fie o autentică și vie mărturie a Crucii, a Învierii și a Înălțării. Sfântul Ioan de Kronstadt așa ne învață: «Dumnezeu Se bucură atunci când omul descoperă lucrarea sa în inima lui, fiindcă El este lumina și adevărul»”[2].

o   Toți suntem chemați la propovăduire și la misiune: „Vocația misionară nu este numai individuală, ci și colectivă. Comunitatea liturgică și parohială trebuie să devină de aceea o forță mărturisitoare la nivel local prin calitatea vieții creștine și slujirea semenilor. Dacă preoția slujitoare sau sacramentală are un rol și o responsabilitate specială în misiunea Bisericii, aceasta nu înseamnă că misiunea este rezervată numai clericilor, dimpotrivă, misiunea creștină este o datorie ce decurge din însăși starea de creștin. Toți creștinii sunt chemați să vestească în lume, după darurile și locul lor în Biserică și societate, bunătățile Celui Ce ne-a chemat din întuneric la lumină și din moarte la viață ( I Petru 2, 9), ca laudă și mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a făcut. Apostolatul mirenilor este astăzi cu atât mai necesar, cu cât domeniile activității umane sunt tot mai diversificate și mai complexe așa încât există situații în care laicii pot desfășura o activate misionară poate chiar mai eficientă. Mărturia prin calitatea și sfințenia vieții este cel mai eficient mijloc de misiune. Pentru că nimic nu este mai atrăgător și mai convingător decât creștinul, comunitatea sau sfântul, care oferă un exemplu concret de împlinire a sensului vieții și iradiază liniște, pace și iubire”[3].

o   Nu toți trebuie să fim preoți, călugări sau profesori de religie, dar toți trebuie să trăim autentic viața de creștin în domeniile în care activăm (medici, profesori, mecanici, tâmplari etc.).

o   Ce pot să fac eu în locul în care sunt pentru a deveni sfânt? Pentru a duce o viață de sfințenie?

o   „După cuvântul Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, creștinul are o responsabilitate nu numai pentru propria mântuire, ci și pentru mântuirea altora și a întregii lumi. Această responsabilitate se concretizează în acel mod de viață la care ne îndeamnă ectenia: „pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toți suntem chemați să ne aducem pe noi înșine și pe alții jertfe duhovnicești, bineplăcute lui Dumnezeu în Iisus Hristos (Romani 12, 1), pentru ca întreaga creație să devină o liturghie cosmică, spre lauda lui Dumnezeu și fericirea creaturii”[4].

o   Fiecare dintre noi are datoria să-și pună în lucrare talanții (darurile) primiți de la Dumnezeu (Matei 25, 14-30). Să nu ne îngropăm talantul și astfel, să-l lăsăm nefolosit.

o   Să fim autentici.

o   Mântuitorul ne face o chemare la fel cum i-a făcut și lui Matei: „Vino după Mine” (Matei 9, 9).

o   „Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39) – sunt cuvintele pe care le-a rostit Mântuitorul către cel ce fusese demonizat (cel din ținutul Gerghesenilor) – mărturisire a lui Hristos.

o   Toți creștinii suntem slujitorii lui Hristos alături de diaconi, preoți, episcopi și călugări.

o   Prin Botez cu toții suntem slujitori, robi și ostași ai lui Hristos.

o   Atenție la  Binecuvântările morților: II și III:

„Cei ce pe Mielul lui Dumnezeu ați mărturisit și ați fost junghiați ca niște miei, fiind mutați la viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică, sfinților; Aceluia cu deadinsul, Mucenicilor, vă rugați, să ne dăruiască dezlegarea datoriilor”.

„Cei ce ați umblat pe calea ce strâmtă și cu chinuri, toți care în viață crucea ca jugul ați luat, și Mie Mi-ați urmat cu credință, veniți de luați darurile, care am gătit vouă, și cununile cerești”.

---

[1] Petre Semen, Meditații la Evangheliile de peste săptămână, ed. Sf. Mina, Iași, 2018, pp 337-338.

[2] Preot Dumitru Păduraru, Evanghelia zilei. Comentarii la pericopele evanghelice de peste an, ediția a II-a – revizuită, ed. Trinitas a Patriarhiei Române, București, 2013, p. 301.

[3] Valer Bel, Misiunea Bisericii în lumea contemporană, ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, pp. 16-17.

[4] Ibidem, p. 17.

Idei pentru predica din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil - †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului,

Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

 

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

-        Taina Botezului este o tăiere-împrejur spirituală care înseamnă a tăia din preocupările noastre toate gândurile rele și toate simțămintele păcătoase.

-        Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu.

-        Creștinii păstrează din tradiția veche iudaică punerea numelui noului născut la vârsta de opt zile, „în general nume de sfinți, ca să fie ocrotiți prin rugăciunile lor copilul, dar și pentru a-i avea ca model”.

-        Sfântul Vasile cel Mare este „un păstor înțelept, un teolog profund, dar în același timp un om care ajută foarte mult pe cei săraci”.

-        De la Sf. Vasile cel Mare avem tradiția operei filantropice, a lucrării de caritate a Bisericii, această tradiție de a lega rugăciunea cu fapta cea bună, rugăciunea cu munca.

-        Sf. Vasile a realizat:

·         case pentru primirea străinilor;

·         case pentru bolnavi;

·         case pentru bătrâni;

·         cantine pentru săraci;

·         case pentru tratarea bolnavilor;

·         o leprozerie.

-        Anul nou civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

-        Începutul lui ianuarie, „e timpul să ne gândim ce am făcut în trecut și să îndreptăm ceea ce n-a fost bine și să privim spre viitor cu speranță și cu gânduri bune de a săvârși mai multe fapte bune și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri”.

Sursa: http://basilica.ro/live-parintele-patriarh-oficiaza-sf-liturghie-in-prima-zi-a-anului/

Idei pentru predica din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt: †Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

 

Idei pentru predica

din Duminica după Nașterea Domnului – Fuga în Egipt

†Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

o        Binecuvântarea lui Dumnezeu se manifestă acolo unde familia este unită şi luptă împreună împotriva relelor şi primejdiilor din viaţa ei;

o        Fiecare copil trebuie păzit, ocrotit; el nu trebuie lăsat pradă frigului și foamei, neștiinței și nesiguranței, violenței și morții;

o        În familia credincioasă se pregătește mântuirea omului;

o        Întruparea Mântuitorului este binecuvântarea lui Dumnezeu pentru familie și pentru întreaga umanitate.

ü  Familia creştină tradiţională este din ce în ce mai ameninţată, deoarece trăieşte într-o lume secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi este confruntată adesea cu sărăcia, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, migraţia, instabilitatea şi dezorientarea.

ü  Așadar, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului și tuturor sfinților să ocrotească familia și să înmulţească iubirea dintre soţi şi soţii, iubirea copiilor faţă de părinţi şi a părinţilor faţă de copii.

ü  Viața lui Hristos este de la început îndreptată spre suferință.

ü  Petrecându-se „într-o lume a violenței, robită de păcat și de moarte”, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale și astfel, în mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine.

ü  În Irod se vede acumulată toată răutatea lumii robite de păcat sau patimi egoiste.

ü  Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfășoară dramatic, întrucât bunătatea și generozitatea păstorilor și a magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei și a dorinței pătimașe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii.

ü  Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaște cum se manifestă natura umană robită de păcat și amenințată de moarte, există o lucrare sfântă care biruiește răutatea demonilor și a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare.

ü  Pruncul Iisus Se naște într-o călătorie arătând că „este viețuitor pe pământ, dar nu se leagă de nimic din lumea pământească instabilă și trecătoare”.

ü  El nu Se naște în casa mamei Sale din Nazaretul Galileii, ci în Betleemul Iudeii, și nici măcar într-o casă, ci într-o peșteră, pentru că în casa de oaspeți din oraș nu mai era loc.

ü  și noi trebuie să înțelegem că „destinația ultimă a oamenilor sau cetatea lor stătătoare și definitivă este Împărăția cerurilor”.

ü  Binecuvântarea dăruită Egiptului care L-a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a-şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică.

ü  Iisus este prieten cu cei săraci, solidar cu străinii exilați sau refugiați, apropiat de cei marginalizați și disprețuiți.

ü  Mântuitorul vede în toți valoarea infinită a fiecărui om, dincolo de rangul lui în societate, poziție centrală sau supraviețuire marginală, dincolo de bogăție sau sărăcie, dincolo de orice clasificare sau judecată omenească subiectivă și colectivă.

Sursa: http://basilica.ro/patriarhul-daniel-ce-trebuie-sa-stie-familia-crestina-care-traieste-intr-o-lume-confuza-spiritual/

Episcopul Timotei Prahoveanul despre cum a reacționat Sf. Nectarie la calomnii (2018)

Episcopul Timotei Prahoveanul despre cum a reacționat

Sf. Nectarie la calomnii

(2018)

o   Era răvășit, nu înțelegea cum ispitele îi făcuseră atâta tulburare în viața sa care fusese dintotdeauna închinată Domnului. După ce a încercat să meargă la Muntele Athos, s-a așezat la Atena, unde vreme de șapte luni nici nu a avut ce mânca, nu a fost primit nicăieri la slujbă, dușmănit fiind de cei care-i fuseseră colegi și care se considerau altădată prieteni.

o   Se poate ca uneori slujitorii Bisericii să primească foarte multe cuvinte nedrepte, defăimări, nedreptăți evidente, așa cum s-a întâmplat în cazul Sfântului Nectarie. Dar Dumnezeu nu uită să răsplătească râvna, răbdarea, umilința, smerenia și tăcerea celor care-l iubesc pe El. Așa se explică numărul mare de minuni, de tămăduiri pe care Sfântul Ierarh Nectarie le săvârșește pretutindeni acolo unde este chemat în ajutor.

 

 

Sursa: http://basilica.ro/episcopul-timotei-prahoveanul-despre-cum-a-reactionat-sf-nectarie-la-calomnii/ 

Vremea lui Irod și vremea noastră (2002) - IPS Nicolae Corneanu

 

Vremea lui Irod și vremea noastră (2002)

IPS Nicolae Corneanu

 

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este evenimentul care a schimbat cursul istoriei și care, prin importanța lui, ne obligă să cugetăm spre a-i înțeleg cât mai bine sensurile. Sigur că aspectele pe care ni le îmbie sunt numeroase și fiecare de natură să ne ofere învățăminte de mare preț. Din multele care merită să fie luate în considerare însă, e bine să gândim la faptul că venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu a fost marcată de magii care, conduși de o stea, au descoperit staulul în care Sfânta Fecioară Maria a dat viață Pruncului Iisus, magii care n-au putut ocoli întâlnirea cu regele Irod, îngrijorat de apariția unui concurent la tronul pe care îl deținea, care a voit să-i folosească spre a-l identifica pe posibilul său adversar și care, de asemenea, neascultat de magii însărcinați a-i comunica informații despre așteptatul nou Împărat, a declanșat acel asasinat a mii de copii printre care trebuia să se numere și Cel căutata. Avem așadar două aspecte asupra cărora se cade să insistăm: pe de-o parte, imensa crimă a lui Irod care a ucis mii de prunci convins că printre ei se va afla și Iisus, pe cealaltă parte, refuzul magilor de a-L denunța pe Iisus spre a-i prilejui astfel crudului împărat lichidarea noului născut.

Avem deci în vedere pe Irod care nesocotit de cei trei magi, se răzbună printr-un act de sălbăticie și de exterminare în masă, dispunând uciderea tuturor pruncilor din Betleem și din toate hotarele lui până la vârsta de doi ani. Tradiția spune că au fost măcelăriți până la paisprezece mii de nevinovați. Actul acesta de genocid (cu certe rezonanțe în istoria noastră de astăzi) reprezintă pilda pe care omenirea trebui să nu o urmeze, ci să-i opună o aversiune suprasaturată de criminalitatea îndârjită și neroadă. Purtarea magilor, în schimb, care-i un act de omenie, propune pilda cea bună. Ei nu se duc să-l încunoștințeze pe Irod, așa cu fuseseră solicitați să facă (pasămite pentru ca regele să poată merge să se închine și el noului născut), refuză să joace rolul denunțătorilor, și-și caută de drum în vreme ce, cu buzele umflate, păcălitul Irod turbează de mânie și îngălbenește de ciudă.

Actualitatea celor arătate în Sfintele Evanghelii este așadar dublă. Într-adevăr, din ziar, emisiuni radiofonice și imagini ale televizorului, noi cei de astăzi, ce anume citim, auzim și vedem? Din Asia, din Africa, din America, din Occidentul Europei, Orientul Apropiat sau Îndepărtat ce aflăm? Mai ales acte vrednice de lumea lui Irod. Asasinate, violuri, răpiri de avioane și oameni, luări de ostatici, omorâri de ostatici, atentate cu bombe în gări, aeroporturi, cafenele, restaurante, parcuri, locașuri de rugăciune și alte locuri publice, jafuri, răpiri de vase, exterminări de populații, prigoniri, incendieri, înfometări, torturi. S-ar zice că lumea lui Irod – a omorurilor, cruzimii, neînduplecării și setei de sânge – a renăscut și s-a extins peste tot locul. Nimic nu pare să-i mai facă plăcere omului contemporan decât să-și omoare semenul, de preferință în chinuri, să privească îndelung și cu netăinuită satisfacție cum se perpelește, să-i verse sângele și, cine știe, să-l bea.

Vechile plăceri ale omului dintotdeauna au ajuns nevolnice în a procura îndestularea noilor pofte. Nu băutura, nu mâncarea, nu avuția, nu dragostea trupească, nu ambiția mai pot pretinde a fi obișnuitele desfătări. Și-au pierdut legitimitatea, prestigiul și hazul. Egoiste, grosolane, trupești, lipsite de valoare duhovnicească, brutale, erau totuși străine de înfiorătoarele abisuri ale sadismului colectiv, iar sângele nu le păta. Și implicau numai răspunderea, persoana și nivelul sufletesc ale celui în cauză. Se încadrau în perseverenta animalitate a ființei gânditoare, nu-și arogaseră încă drepturi de intervenție și suzeranitate asupra semenului făptașului. Erau putem spune, modeste, cunoșteau rușinea, nu-și organizau publicitatea. Stârnesc, de aceea, în felul lor nostalgia, pentru că azi sălbăticia celor care recurg la uciderea semenilor cu mijloacele cele mai inumane nu cunoaște margini.

Alături de lumea lui Irod, și în bună vecinătate cu ea, stă lumea denunțătorilor pe care magii au respins-o. oare ce le ceruse regele Irod magilor? Ce însemnau acele informații care urmau să-i fie date, împărtășite, la întoarcerea lor în drum spre patrie? Nimic altceva decât un act de pâră, denunț, delațiune, turnătorie (fiecare termen e de ajuns ca să scoată mai bine la iveală infamia, să iște mai cu tărie scârba). Ca și setea de sânge și delectarea întru fapte de tortură, denunțul e o caracteristică a timpurilor noastre. Și ce păcat groaznic și mârșav semnifică! E de ajuns să ne gândim la ce se întâmpla în perioada dictaturii comuniste spre a înțelege grozăvia acestui păcat practicat de așa-zișii informatori care nu făceau altceva decât să-și denunțe semenii. Din nou observăm diferență între vechile păcate omenești și răspândirea molimei acesteia noi. Căci furul, beția, lăcomia, desfrânarea, violența sau crima din pasiune pălesc în prezența turnătoriei, a unui păcat fără riscuri, necondiționat de curaj și niciodată însoțit de circumstanțe atenuante. Lumea lui Irod și lumea denunțătorilor se completează de minune și alcătuiesc un tablou de o ferocitate și de o abjecțiune pe care nici formele cele mai acute ale vechilor păcate omenești – oricât de murdare, monotone, respingătoare și în fond, de ridicole și deșarte – nu le pot măcar parțial concura. Denunțul se arată astfel a fi un păcat mai grav decât oricare altul.

Există o vorbă potrivit căreia, „istoria se repetă”. Experiența noastră a fiecăruia confirmă această zicere. Numai că repetarea istoriei cunoaște unele diferențe. Există și în vremea noastră Irozi nemiloși, există și astăzi un fel de magi care asemenea celor din trecut, în ciuda bunelor intenții care îi animă, sunt uneori puși în situația de a săvârși un rău la care nici nu s-au gândit, există inși care atentează la viața semenilor lor, după cum există inși care denunță pe alții nu în scopuri bune și cinstite, ci doar pentru a-și satisface unele porniri sau pur și simplu pentru a se pune în slujba unor făcători de rele. Cei dintâi se aseamănă cu Irod, e clar, ceilalți urmează exemplul lui Iuda care s-a pus în slujba vrăjmașilor lui Iisus, trădându-L și pregătindu-I astfel răstignirea. Dacă urmașii lui Irod au existat dintotdeauna și există chiar și astăzi, denunțători asemenea lui Iuda au existat mai ales pe vremea comuniștilor, când atâția au suferit de pe urma denunțătorilor de genul celor care au existat și la noi, care însă nu s-au pocăit, asemenea lui Iuda, ci îi întâlnim și astăzi, senini și fără remușcări, de parcă n-ar fi făcut nimic.

Irozii de astăzi nu mai ucid prunci în căutarea lui Iisus, ci ei sunt soți care-și ucid soțiile, mame care își ucid noii născuți, hoți și tâlhari care ucide spre a fura etc. pe plan mondial apoi sunt cei de un neam care ucide pe cei de alt neam, sun teroriști care ucid în numele unor așa-zise interese sau chiar principii, sunt aparținătorii unor ideologi care ucid pe cei care îi consideră adversarii lor etc.

Rămânând însă la cele dimprejurul nostru, să ne străduim a urma pilda magilor care L-au cinstit și apărat pe noul născut în peștera Betleemului, să ne străduim a respinge fapte ca cele ale lui Irod, în totul să slujim vieții, apărării ei și bunei înțelegeri între oameni[1].

---

[1] Mitropolit Nicolae Corneanu, Scrisori pastorale, ed. Învierea, Timișoara, 2011, pp. 13-17.