Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 19 decembrie 2012

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Suferinţa fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur

Hrab Alexandru

Introducere

            Anul 2012 este Anul omagial a Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, de aceea se cuvine ca o atenţie deosebită să fie acordată acestei Taine pentru că Biserica Ortodoxă este vie, este vie prin spiritul Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat prin operele lor, învăţături duhovniceşti actuale şi azi, care au menirea de a întoarce spre Adevăr pe cei care L-au părăsit. Înaltpreasfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, sublinia în anul 1984 necesitatea întoarcerii la operele Sfinţilor Părinţi şi Scriitori Bisericeşti „deşi aparţin unor vremi trecute, Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune pentru toţi fiii Bisericii. Petrecerea lor pământească şi scrierile pe care le-au lăsat, învăţămintele ce se desprind din ele, constituie bogat roditoare sămânţă aruncată în ogorul creştinătăţii”.[1] Şi pentru că „Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată înţelepciune”, am considerat că este important să vedem cum era practicată această taină în lucrarea şi opera de caritate a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Despre viaţa, lucrarea şi învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur s-a scris mult[2] şi se va scrie în continuare pe măsură ce timpul va trece şi Sfântul va lumina mintea tuturor celor ce vor încerca să-i înţeleagă valoarea. Pe aceste considerente nu vom mai trata viaţa sa, plină de realizări, ci doar acele aspecte care ne conduc cu gândul înspre Taina Sfântului Maslu.
            Trebuie să amintim că în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, Taina Sfântului Maslu nu era cunoscută sub acest nume. Se ştie că de la începutul creştinismului, Biserica nu a vorbit despre un număr exact de taine, de altfel nici nu exista o clasificare până prin secolul XV. Primul Părinte al Bisericii care vorbeşte despre un număr exact de taine este Dionisie Pseudo-Aeropagitul în lucrarea Despre Ierarhia Bisericească unde enumeră printre taine: Botezul, Euharistia, Sfinţirea Mirului (această s-ar putea să reprezinte Taina Sfântului Maslu sau Sfinţirea Marelui Mir), Hirotonia, Tunderea în monahism şi Înmormântarea. Abia în secolul al XV-lea, Sfântul Simeon al Tesalonicului vorbeşte, la modul direct despre 7 Taine unind Tunderea în monahism cu Pocăinţa, însă lucrurile nu rămân fixate pe deplin. În secolul al XVII, Biserica Ortodoxă recunoaşte unanim Cele 7 Taine, în mare măsură datorită Mărturisirilor de Credinţă ale patriarhului Dositei al Ierusalimului şi ale mitropolitului Petru Movilă[3]. Această împărţire a rămas până astăzi.
            Mântuitorul a dat puterea vindecării Apostolilor Săi prin rugăciune şi ungerea cu untdelemn: „şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate […]şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 7, 13). Aceştia au transmis-o la rândul lor prin hirotonie episcopilor şi preoţilor, aşa cum reiese cel mai bine din cuvântul Sfântului Apostol Iacob: „este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacob 5, 14-15)
            Lucrarea de tămăduire a fost continuată de Biserică, însă nu s-a vorbit de o Taină separată pentru că toate Tainele aveau loc în timpul Sfintei Liturghii, strâns legate de Jertfa Euharistică. Sfinţirea undelemnului pentru vindecare avea loc imediat după sfinţirea pâinii şi vinului, „dacă aduce cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în acelaşi sens astfel: ‹‹Ca sfinţind acest ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate››[4]. Mergând în continuare pe linia Sfintei Tradiţii aflăm că „cea mai veche mărturie păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găseşte în Tradiţia Apostolică a lui Ipolit. În „versiunea egipteană, (n.n. este vorba de Tradiţia Apostolică) lucrare datând din sec. II, se găseşte o scurtă rugăciune de binecuvântare a untdelemnului, care dă celor care vor gusta din el putere şi sănătate celor care-l vor utiliza”[5].
            Din cele ce am menţionat mai sus, fără să intrăm în adâncime, am încercat să arătăm continuitatea vindecărilor săvârşite în Biserică şi după moartea ultimului Apostol, nefiind numai o harismă specială limitată doar la Perioada Apostolică aşa cum învaţă cultele protestante şi neoprotestante şi implicit o continuare a ei de Biserică până în ziua de azi şi care va continua până la sfârşitul veacurilor.
           
Boala şi tămăduirea ei în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur
           
            Revenind la Taina Sfântului Maslu, unele dintre manualele de dogmatică de la noi din ţară ne fac cunoscut că Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre existenţa acestei Tainei, astfel enumerăm pe părintele Mihail Pomazanski care fără a aduce nici un citat, în manualul său de dogmatică afirmă ca Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre Taina Sfântului Maslu[6], la fel amintesc şi părintele profesor dr. Isidor Todoran împreună cu părintele Arhidiacon dr. Ioan Zăgrean, în manualul de dogmatică pentru seminariile teologice[7], însă şi ei fără a cita ceva. Doar în manualul de dogmatică întocmit de profesorul N. Chiţescu, împreună cu părintele profesor Isidor Todoran şi părintele profesor I. Petruţă, pentru Facultăţile de Teologie se aminteşte de comparaţia Sfântului Ioan din Tratatul despre preoţie[8],cu privire la preoţii Legii Vechi şi a Legii celei Noi.
Pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur din Tratatul despre Preoţie: „preoţii însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi ai înfierii după har. Preoţii iudeilor aveau numai puterea să vindece trupul de lepră (Levitic 14, 2-32); dar, mai bine spus, nici nu aveau puterea să vindece, ci numai să vadă dacă cineva a fost sau nu vindecat de lepră (Levitic 14, 2-3). Şi ştii doar cât de dorită era slujba preoţilor Vechiului Testament! Preoţii Noului Testament însă au luat puterea să vindece, nu lepra trupului, ci necurăţia sufletului; n-au luat numai puterea de a vedea dacă cineva a fost vindecat, ci puterea de a vedea dacă cineva a fost sau nu vindecat, ci puterea deplină de a vindeca.[…]Dumnezeu a dat preoţilor o putere mai mare decât părinţilor noştri trupeşti, nu numai când ne pedepsesc ci şi când ne fac bine. Deosebirea între unii şi alţii este tot atât de mare pe cât de mare este deosebirea între viaţa de acum şi viaţa viitoare. Părinţi noştri ne nasc pentru viaţa de acum; preoţii, pentru viaţa viitoare; unii nu ne pot apăra nici de moartea aceasta trupească şi nici nu pot îndepărta bolile ce vin peste noi; ceilalţi, de multe ori, au mântuit chiar suflete bolnave şi pe cale de a pieri, pentru că le-au făcut unora mai uşoară pedeapsa, iar pe altele chiar de la început nu le-au lăsat să cadă în păcate, nu numai cu ajutorul învăţăturilor şi al sfaturilor, ci şi cu ajutorul rugăciunilor. Preoţii au puterea să ne ierte păcatele nu numai când ne nasc din nou prin Sfântul Botez, ci şi după ce ne-au botezat. <<Este cineva bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui>> (Iacov 5, 14-15) ”[9], unii autori de teologie, printre care profesorul N. Grosu conform cu ideea lui Hr. Andruţos spune: „mergând pe linia Sfintei Tradiţii, ne referim şi la Sfântul Ioan Hrisostom, care în vestitul său Tratat despre preoţie, (VIII, 6) spune că părinţii trupeşti nu pot să împiedice venirea morţii asupra fiilor, însă părinţii sufleteşti, lucrând după modul arătat în Epistola Sfântului Iacob, au scăpat pe mulţi din suferinţă[10]. Apoi, Părintele I. Pricop, tot pe baza afirmaţilor lui Hr. Andruţos, precizează: „Sfântul Ioan Gură de Aur în lucrarea Despre preoţie cap. VIII, versetul 6, spune că: <<Părinţilor trupeşti care nu pot să împiedice venirea nici a morţii corporale şi nici a bolii, li se pun în faţă părinţi spirituali, care de multe ori au scăpat de suferinţă viaţa aceasta pe care erau să o piardă, lucrând după modelul arătat de Sfântul Apostol Iacob>>[11].
Analizând textul de mai sus putem spune că este un argument solid care să ateste existenţa Tainei vindecării şi săvârşirii ei de preoţii Biserici în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, însă pentru a înţelege cum percepea Sfântul Ioan această Taină este important de reţinut cum vedea el suferinţa. Pentru el suferinţa era văzută ca o mare comoară cu profunde ecouri în viaţa celui suferind, mai ales prin modul de a suporta suferinţa[12], cu mulţumire şi cu gândul la viaţa veşnică dăruită de Dumnezeu, deoarece suferinţa cauzată de bolile trupului se datorează în primul rând şi în mare parte păcatelor: „păcatele sunt rădăcina tuturor relelor. Din cauza păcatelor îndurăm supărări, tulburări, ispite şi boli”[13].
Astfel dacă cauza bolilor sunt păcatele, pentru a scăpa de boli trebuie să scăpăm mai întâi de păcate. Nu putem scăpa de păcate decât prin Taina Pocăinţei, iar după Sfântul Părinte: pocăinţa posedă o mare putere, ea poate să elibereze pe cel botezat care a păcătuit mult, de greutăţile greşelilor sale şi să restabilească în siguranţă (linişte), pe cel care era în pericol, chiar dacă el coborâse până în adâncul răutăţii Iar pe cel care se căieşte, ea îl încurajează: ‹‹De fiecare dată când tu cazi înaintea adunării, ridică-te. Astfel, de fiecare dată când tu păcătuieşti, pocăieşte-te de păcatul tău; nu deznădăjdui de tine însuţi, chiar dacă tu păcătuieşti a doua oară, pocăieşte-te a doua oară.››‹‹Chiar dacă tu eşti la o bătrâneţe înaintată şi păcătuieşti, întră (în Biserică), pocăieşte-te, tămăduirea este acolo dând iertarea păcatelor››”[14]. Sfântul Ioan a înţeles că Mântuitorul mai înainte să ofere vindecarea trupească a oferit vindecarea sufletească, iertarea păcatelor, de aceea şi el vorbea mai întâi despre căinţa sinceră din partea celui bolnav.
Am văzut după spusele Sfântului Ioan că un prim pas spre vindecare este dat de părerea de rău pentru păcatele săvârşite, dar pentru a aduce rod această căinţă, trebuie însoţită de rugăciune, pentru că: „rugăciunea este armă puternică, comoară nesfârşită, bogăţie care nu se cheltuieşte niciodată, port fără valuri, temelie a liniştii; rugăciunea este rădăcină şi izvor şi mamă a nenumărate bunuri şi este mai tare decât puterea unui rege. Când cel care poartă diadema regală este bolnav de friguri şi zace în pat şi are fierbinţeli, îl asistă de multe ori, desigur, medici, ostaşi, slujitori şi generali: şi nici priceperea medicilor, nici prezenţa prietenilor, nici slujirea robilor, nici abundenţa medicamentelor, nici măreţia curţii sale, nici prisosul bogăţiilor şi nici nimic altceva din cele omeneşti nu poate să potolească boala care se înteţeşte. Dar dacă va veni cineva care are încredere în Dumnezeu şi doar îi va atinge trupul ţi va face pentru el o rugăciune curată, va alunga toată boala. Şi ceea ce n-au putut să facă bogăţia şi mulţimea slujitorilor, nici experienţa şi mulţimea medicilor şi nici fastul împărătesc, de multe ori a putut să facă rugăciunea unui om sărac şi lipsit de orice bogăţie. Însă vorbesc nu de rugăciunea monotonă şi plină de indiferenţă, ci de rugăciunea făcută cu concentrare sufletească, cu suflet încercat de durere şi cu mintea foarte încordată. Căci acesta este rugăciunea care se înalţă la cer”[15]. Este de observat în textul de mai sus că pe lângă proprietăţile rugăciunii pe care le prezintă Sfântul Ioan, acesta vorbeşte şi despre faptul că cel aflat în boală grea chiar dacă este asistat de medici şi de cunoscuţi aceştia nu pot să-i aducă alinarea, însă dacă vine cineva cu încredere în Dumnezeu şi-i va atinge trupul rugându-se cu putere îi va alunga boala. Această atingere de care vorbeşte Sfântul Ioan nu poate să fie altă atingere decât cea cu untdelemn sfinţit ştiindu-se că din Perioada Apostolică cei bolnavi erau unşi cu untdelemn spre tămăduire aşa cu afirmă Sfântul Apostol Iacov[16], apoi în primele trei secole Biserica a continuat ungerea cu untdelemn, iar în timpul nostru în rânduiala Tainei Sfântului Maslu s-a păstrat ungerea cu untdelemn, astfel era cu neputinţă că în timpul Sfântului Ioan să existe doar o simplă atingere.
Însă Sfântul nu se opreşte, doar la aceste cuvinte cu privire la rugăciune ci precizează mai departe, fără a tăgădui importanţa medicilor: „doctorii, chiar dacă vindecă de bolii, totuşi nu pot să-l facă dintr-o dată sănătos pe bolnav; au nevoie de timp îndelungat, de timp de refacere, ca să scoată şi să alunge din trup încetul cu încetul rămăşiţele bolii. Hristos însă n-a vindecat aşa, ci într-o clipită de vreme a izbăvit de boală, şi a readus sănătatea[17]. Încercând astfel să-i facă pe păstoriţii săi ca mai întâi să se încreadă în Hristos, iar apoi după ce sunt întăriţi cu Hristos să caute puterea medicilor.
Sfântul Ioan a înţeles că locul în care sunt împlinite rugăciunile nu poate să fie decât Sfânta Biserica, pentru că „bisericile se aseamănă, după Sfântul Ioan, cu limane, în larg în care Dumnezeu a rânduit cetăţile. Ele sunt limane duhovniceşti în care găsim pacea sufletească negrăită”[18], deci implicit şi împlinirea rugăciunilor în unitate şi dragoste, „când te rogi singur lui Dumnezeu nu vei fi ascultat aşa cum eşti ascultat când te rogi cu fraţii tăi. Căci (la biserică) este ceva mai mult: înţelegerea, armonia, legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor[19].
Pornind de la puterea dată preoţilor, urmând pocăinţa ca început al vindecării şi continuând cu rugăciunea stăruitoare făcută în comuniune de membrii Bisericii, Sfântul Ioan a reuşit să exprime legătura sobornicească dintre membrii Bisericii care „se susţin unii pe alţii, având în frunte pe preoţii şi ierarhii Bisericii, toţi împreună înaintând spre lumina împărăţiei veşnice, având încă de pe pământ o oarecare arvună între ei”[20]. De aceea revenind la citatul despre rugăciune nu putem spune decât că acel om simplu şi sărac care poate să facă o rugăciune puternică nu este altul decât preotul, deoarece: „preotul este ambasadorul către Dumnezeu, nu numai al întregii cetăţi, ci al întregi lumi. El se roagă lui Dumnezeu pentru greşelile tuturor, vii şi morţi”[21]. Se cunoaşte din Tratatul despre Preoţie că Sfântul Ioan Gură de Aur a dorit ca preoţii să ducă o viaţă curată, să-şi dedice viaţa în primul rând lui Hristos şi mai apoi în folosul oamenilor. Pentru că ducând o viaţă curată, dedicată pentru Hristos preotul va putea face acea rugăciune, în urma căreia apare vindecarea.
Cu toate că Sfântul Părinte a susţinut că în principal cauza bolilor sunt păcatele, el nu a uitat să-i îmbărbăteze şi pe cei care nu sufereau din pricina păcatelor având grijă să le dea pilde din rândul sfinţilor[22], pentru că să se arate răbdarea sfinţilor că „ei slujesc lui Dumnezeu nu în vederea răsplăţii, şi că îşi arată faţă de El atât de mare recunoştinţă, încât îl iubesc în mod deplin, chiar după atâtea necazuri şi suferinţă[23]. Pe acest temei a căutat tot timpul să-i îmbărbăteze şi pe acei care cârteau din cauză că vindecarea nu mai apărea. Pentru Sfântul Ioan vindecarea nu era un scop în sine, ci vindecarea ţine mai mult pentru întoarcerea omului către Dumnezeu, astfel îşi îndemna supuşi să devină detaşaţi de boala trupească: „să nu ne intereseze nici lucrurile care pierd, nici slava care apune, nici trupul care îmbătrâneşte, nici frumuseţea care se ofileşte, nici desfătarea care trece. Să ne adunăm toate forţele ca să slujim sufletul. Este greu să vindecăm trupul bolnav, dar să vindecăm sufletul este un lucru uşor. Ajunge să vrem lucrul acesta”[24], ci să caute vindecarea sufletului.

Concluzii

            Cu toate că nu avem informaţii despre rânduiala Tainei Sfântului Maslu în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur credem că cele câteva spicuiri din vasta operă a Sfântului Ioan Gură de Aur reprezintă începutul unor căutări mai adânci despre dovezile existenţei Tainei vindecării în acel timp.
            Am încercat să prezentăm în câteva cuvinte că Taina Vindecării nu era străină de Tradiţia Bisericii din vremurile Sfântului Ioan, ci că exista o continuitate din momentul întemeierii ei de către Mântuitorul Iisus Hristos şi practicată apoi de Sfinţii Apostoli cât şi de Biserica Primelor trei veacuri. Am văzut că Sfântul Ioan a vorbit mai întâi de puterea preoţilor, urmată de căinţa sinceră a celui bolnav unită cu rugăciunea puternică, urmată de atingere celui bolnav( cu siguranţă ungerea cu untdelemn sfinţit) de către o persoană simplă( această persoană fiind preotul) şi toate aceste împlinite în Biserică.
            Am văzut că Sfântul Ioan a pus mare preţ pe pocăinţă de aceea fără a ne abate de la subiect, specificăm faptul că în Molitfelnicele tipărite la noi, Taina Sfântului Maslu se găseşte ordonată între Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Euharistiei[25], pentru a arăta legătura dintre cele trei Taine, pentru că „Taina Spovedaniei se adresează realităţii faptului că toţi păcătuim după botez şi ne oferă un mijloc de împăcare cu [Biserica]. Taina Maslului, în vreme ce abordează şi iertarea păcatelor, se concentrează mai ales asupra realităţii suferinţei fizice sau psihice”[26], iar Taina Euharistiei reprezintă unirea omului cu Hristos, fiind scopul ultim al celor două Taine spre viaţa veşnică.
            În final putem spune că Sfântul Ioan Gură de Aur nu a fost străin de Taina Sfântului Maslu, că aceasta se săvârşea de preoţi prin atingerea celui bolnav şi prin rugăciune. El a înţeles că vindecarea nu este un scop în sine, că nu Dumnezeu este cel care trimite boala ci cel care o îngăduie pentru a-i aduce pe oameni spre El, ca aceştia prin pocăinţă să ajungă la viaţa veşnică: Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă Ne dăruieşte perioade de linişte şi pace, pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când în când, uneori mai de şi alteori mai rar, ne trimite şi ispite şi necazuri. În anumite cazuri, desigur, întârzie mult să ne scap de nenorociri. Din ce motiv? Ca să ne gândim la el şi să ne apropiem de El, ca să alergăm lângă El şi să-I cerem ajutor. De aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, foametea şi alte rele. Astfel, rămânând aproape de Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea[27].





Bibliografie
Izvoare
  • ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
  • Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.
  • Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.
·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Sfântul, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi.
·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu.
·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile despre pocăinţă, Sofronie al Ierusalimului, Sfântul, Viaţa sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, Traducere din limba greacă veche de Preotul profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006.
·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul,, Sfântul, din Nazianz, Grigorie, Sfântul, Sirul, Efrem, Sfântul, Despre Preoţie, Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004.
·         Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Predici la Duminici şi Sărbători,  Tradus şi orânduite după Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Editura Bunavestire, Bacău, 2005.

Cărţi, manuale şi studii

  • Badea, Gheorghe, Flori Ales din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2008.
  • Chiţescu, Prof. N., Todoran, Pr. Prof. Isidor, Petruţa, Pr. Prof. I., Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
·         Corneanu, Mitropolit Nicolae, Studii Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984.
·         Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, Galaţi, 2008.
  • Meyendorff, Paul, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011.
·         Necula, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin, Îndumnezeirea maidanului, Editura Agnos, Sibiu, 2008.
·         Pomazanski, Pr. Mihail, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Traducere din limba engleză de Florin Caragiu,  Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009.
·         Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie,  Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.

Articole

·         Belea, Prot. Nicodim, Problema suferinţei omeneşti în lumea creştinismului, în Mitropolia Banatului, an XXXVI, nr. 3, 1986.
·         Grosu, Prof. N., Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, , an XXXI, nr. 3-4, 1979.
·         Radu, Gh., Pr. Lector Dumitru,  Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978.
·         Răducă, Diac. Asist. Vasile, Probleme Pastorale  în Biserica Ortodoxă Română, an CVII, nr.7-10, 1989.
·         Pricop, Prot. I., Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului,  în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, , an LIII, nr. 1-3, 1977.
Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologic


[1] Mitropolit Nicolae Corneanu, Studii Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 9;
[2] Printre studiile în amănunţit despre Sfântul Ioan Gură de Aur şi traduceri în limba română : enumerăm Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, 1999, p. 133-139; Introducere Părintelui Prof. D. Fecioru, la volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, Partea I, P.S.B., vol. 21, Traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1987, ediţie electronică, p. 5-28; Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti Paladie, Teodor la Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului, Traducere din limba grească, introducere şi note de Preotul prof. dr. Constantin Corniţescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001; Virgil Gheorghiu, Gură de Aur, atletul lui Hristos, Traducere Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008; în Schiţa biografică a lui David C. Ford, din volumul cu acelaşi autor, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere din limba engleză de Luminiţa Irina Niculescu, Ed. Sophia, Bucureşti, p. 16-33; Conf. Univ. dr. Claudiu T. Arieşan  Sfântul Ioan Chrysostomul. Studiu biografic, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viaţa de familie, Traducere Preot Marcel Hancheş, Ed. Învierea, Timişoara, 2008, p.7-18; Arhiepiscopul şi diaconiţa, semnat de diac. Ioan I. Ică jr. şi O viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, semnat de Anne-Marie Malingrey, în volumul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p.5-96; Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru Luda Sfinţilor Mucenici, Traducere din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, Editura Ars Longa, Iaşi 2007, p. 7-16; în prefaţa volumului: Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Baptismale, Traducere din limba greacă veche de Pr. Marcel Hancheş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 7-20, semnată de †P.S. Lucian Lugojanu Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în prezent Episcop al Episcopiei Caransebeşului; A.L.-M., Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte alese, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia,  2002, p. 5-11; Cuvânt înainte al volumului Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2008, p. 3-11.
[3] Sfântul Ierarh Petru Movilă după unele cercetări s-ar fi  inspirat din enumerarea Apuseană (catolică) a celor 7 Taine.
[4] Tradiţia Apostolică V (Canonul Ortodoxiei, Editura Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575), apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.
[5] Diac. Asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului, în Biserica Ortodoxă Română, CVII, nr. 7-10, 1989, p. 178.
[6] Pr. Mihail Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Traducere din limba engleză de Florin Caragiu, Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p. 250.
[7] Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie,  Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 326.
[8] Prof. N. Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petruţă, Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 265.
[9] Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoţie, Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 78-79.
[10] Prof. N. Grosu, Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, nr. 3-4, an XXXI, 1979, p. 559.
[11] Prot. I. Pricop, Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, nr. 1-3, an LIII, 1977, p. 137.
[12] Anne-Marie Malingrey, O viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, în vol. Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p. 77.
[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Ed. Egumeniţa, Galaţi, p. 360.
[14] Sfântul Ioan Hrisostom, În Hebr. Hom. IX, 4; P.G., LXIII, 80 şi De poenit. III, 4, P.G. XLIX, 297 apud Pr. Lector Dumitru Gh. Radu, Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978, p. 303.
[15] Contra anomenilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 5,6 în P.G. 48, col. 744, apud Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. „Sf. Mina”, Iaşi, 2008, p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles. Împotriva anomenilor, Cuvântul V,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 85-86.
[16] Este cineva bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-15)
[17] Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântul XII, Împotriva anomeilor, La slăbănogul care era bolnav de treizeci şi opt de ani; şi la cuvintele: Tată Meu până acum lucrează: şi Eu lucrez, XII, 3, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor, Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 187;
[18] Sfântul Ioan Gură de Aur, Mersul la biserică, în volumul Glasul Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, 2008, p.416.
[19] Idem, Contra anomeilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 3,6 în P.G. 48, 725 apud Gheorghe Badea, op. Cit., p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles: şi că pogorământul lui Dumnezeu nu-l pot privi nici chiar Serafimii, Cuvântul III,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 52.
[20] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologice, Nr. 1-2, 1970, p. 30.
[21] Despre preoţie în texte alese, Editura Ştefan, Bucureşti, 2009, p. 108.
[22] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilie rostită în Antiohia, pe când era preot, în biserica veche, la cuvântul Apostolului: „Foloseşte-te de puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni”( 1 Tim. 5,23) în volumul Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p.18-19; Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Întâmpinarea Domnului în volumul Predici la Duminici şi Sărbători, Traduse şi orânduite după Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Ed. Bunavestire, Bacău, 2005, p. 346-347.
[23] Idem, Omilie rostită în Antiohia…., op. cit., p.18.
[24] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 357.
[25] Idee preluată din cartea Părintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea Maidanului, apărută la Ed. Agnos, Sibiu, în 2008, unde între paginile p.220-246 găsim o adevărată teologie a Sfântului Maslu.
[26] Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 88.
[27] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii….op. cit. p. 31.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină