Suferinţa
fizică în gândirea Sfântului Ioan Gură de Aur
Hrab Alexandru
Introducere
Anul 2012 este Anul
omagial a Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, de aceea se cuvine ca o
atenţie deosebită să fie acordată acestei Taine pentru că Biserica Ortodoxă
este vie, este vie prin spiritul Sfinţilor Părinţi care ne-au lăsat prin
operele lor, învăţături duhovniceşti actuale şi azi, care au menirea de a întoarce
spre Adevăr pe cei care L-au părăsit. Înaltpreasfinţia Sa dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul
Banatului, sublinia în anul 1984 necesitatea întoarcerii la operele Sfinţilor
Părinţi şi Scriitori Bisericeşti „deşi
aparţin unor vremi trecute, Sfinţii Părinţi rămân mereu un izvor de nesecată
înţelepciune pentru toţi fiii Bisericii. Petrecerea lor pământească şi
scrierile pe care le-au lăsat, învăţămintele ce se desprind din ele, constituie
bogat roditoare sămânţă aruncată în ogorul creştinătăţii”.[1]
Şi pentru că „Sfinţii Părinţi rămân mereu
un izvor de nesecată înţelepciune”, am considerat că este important să
vedem cum era practicată această taină în lucrarea şi opera de caritate a Sfântului
Ioan Gură de Aur.
Despre
viaţa, lucrarea şi învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur s-a scris mult[2]
şi se va scrie în continuare pe măsură ce timpul va trece şi Sfântul va lumina
mintea tuturor celor ce vor încerca să-i înţeleagă valoarea. Pe aceste
considerente nu vom mai trata viaţa sa, plină de realizări, ci doar acele
aspecte care ne conduc cu gândul înspre Taina Sfântului Maslu.
Trebuie să amintim că în timpul Sfântului Ioan Gură de
Aur, Taina Sfântului Maslu nu era cunoscută sub acest nume. Se ştie că de la
începutul creştinismului, Biserica nu a vorbit despre un număr exact de taine, de
altfel nici nu exista o clasificare până prin secolul XV. Primul Părinte al
Bisericii care vorbeşte despre un număr exact de taine este Dionisie
Pseudo-Aeropagitul în lucrarea Despre
Ierarhia Bisericească unde enumeră printre taine: Botezul, Euharistia,
Sfinţirea Mirului (această s-ar putea să reprezinte Taina Sfântului Maslu sau
Sfinţirea Marelui Mir), Hirotonia, Tunderea în monahism şi Înmormântarea. Abia
în secolul al XV-lea, Sfântul Simeon al Tesalonicului vorbeşte, la modul direct
despre 7 Taine unind Tunderea în monahism cu Pocăinţa, însă lucrurile nu rămân
fixate pe deplin. În secolul al XVII, Biserica Ortodoxă recunoaşte unanim Cele
7 Taine, în mare măsură datorită Mărturisirilor
de Credinţă ale patriarhului Dositei al Ierusalimului şi ale
mitropolitului Petru Movilă[3]. Această
împărţire a rămas până astăzi.
Mântuitorul
a dat puterea vindecării Apostolilor Săi prin rugăciune şi ungerea cu untdelemn: „şi a
chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi
le-a dat putere asupra duhurilor necurate […]şi scoteau mulţi demoni şi ungeau
cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau” (Marcu 6, 7, 13). Aceştia au transmis-o la rândul lor prin hirotonie episcopilor
şi preoţilor, aşa cum reiese cel mai bine din cuvântul Sfântului Apostol Iacob:
„este cineva bolnav între voi? Să cheme
preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele
Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi
Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă
deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi,
că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacob 5, 14-15)
Lucrarea de tămăduire a fost continuată de Biserică, însă
nu s-a vorbit de o Taină separată pentru că toate Tainele aveau loc în timpul
Sfintei Liturghii, strâns legate de Jertfa Euharistică. Sfinţirea undelemnului
pentru vindecare avea loc imediat după sfinţirea pâinii şi vinului, „dacă aduce
cineva drept ofrandă untdelemn, [episcopul] să mulţumească în aceeaşi ordine ca
şi la pâine şi vin. Să mulţumească însă nu spunând aceleaşi cuvinte, ci în
acelaşi sens astfel: ‹‹Ca sfinţind acest
ulei, să dai, Dumnezeule, sănătate celor ce se ung cu el şi gustă din el. Aşa
cum ai uns împăraţi, preoţi şi profeţi, tot aşa să dea tuturor celor ce gustă
din el şi se folosesc de el întărire şi sănătate››”[4].
Mergând în continuare pe linia Sfintei Tradiţii aflăm că „cea mai veche
mărturie păstrată cu privire la untdelemnul vindecării se găseşte în Tradiţia Apostolică a lui Ipolit. În
„versiunea egipteană, (n.n. este vorba de Tradiţia
Apostolică) lucrare datând din sec. II, se găseşte o scurtă rugăciune de
binecuvântare a untdelemnului, care dă celor care vor gusta din el putere şi
sănătate celor care-l vor utiliza”[5].
Din cele ce am menţionat mai sus, fără să intrăm în
adâncime, am încercat să arătăm continuitatea vindecărilor săvârşite în
Biserică şi după moartea ultimului Apostol, nefiind numai o harismă specială
limitată doar la Perioada Apostolică aşa cum învaţă cultele protestante şi neoprotestante
şi implicit o continuare a ei de Biserică până în ziua de azi şi care va
continua până la sfârşitul veacurilor.
Boala şi
tămăduirea ei în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur
Revenind la Taina
Sfântului Maslu, unele dintre manualele de dogmatică de la noi din ţară ne fac
cunoscut că Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre existenţa acestei Tainei,
astfel enumerăm pe părintele
Mihail Pomazanski care fără a aduce nici un citat, în manualul său de dogmatică
afirmă ca Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit despre Taina Sfântului Maslu[6],
la fel amintesc şi părintele profesor dr. Isidor Todoran împreună cu părintele
Arhidiacon dr. Ioan Zăgrean, în manualul de dogmatică pentru seminariile
teologice[7],
însă şi ei fără a cita ceva. Doar în manualul de dogmatică întocmit de profesorul
N. Chiţescu, împreună cu părintele profesor Isidor Todoran şi părintele
profesor I. Petruţă, pentru Facultăţile de Teologie se aminteşte de comparaţia
Sfântului Ioan din Tratatul despre
preoţie[8],cu privire la preoţii Legii Vechi şi a
Legii celei Noi.
Pornind de la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur
din Tratatul despre Preoţie: „preoţii
însă ne sunt pricinuitorii naşterii noastre din Dumnezeu, ai acelei fericite
naşteri din nou, ai libertăţii celei adevărate şi ai înfierii după har. Preoţii
iudeilor aveau numai puterea să vindece trupul de lepră (Levitic 14, 2-32);
dar, mai bine spus, nici nu aveau puterea să vindece, ci numai să vadă dacă
cineva a fost sau nu vindecat de lepră (Levitic 14, 2-3). Şi ştii doar cât de
dorită era slujba preoţilor Vechiului Testament! Preoţii Noului Testament însă
au luat puterea să vindece, nu lepra trupului, ci necurăţia sufletului; n-au
luat numai puterea de a vedea dacă cineva a fost vindecat, ci puterea de a
vedea dacă cineva a fost sau nu vindecat, ci puterea deplină de a
vindeca.[…]Dumnezeu a dat preoţilor o putere mai mare decât părinţilor noştri
trupeşti, nu numai când ne pedepsesc ci şi când ne fac bine. Deosebirea între
unii şi alţii este tot atât de mare pe cât de mare este deosebirea între viaţa
de acum şi viaţa viitoare. Părinţi noştri ne nasc pentru viaţa de acum;
preoţii, pentru viaţa viitoare; unii nu ne pot apăra nici de moartea aceasta trupească
şi nici nu pot îndepărta bolile ce vin peste noi; ceilalţi, de multe ori, au
mântuit chiar suflete bolnave şi pe cale de a pieri, pentru că le-au făcut
unora mai uşoară pedeapsa, iar pe altele chiar de la început nu le-au lăsat să
cadă în păcate, nu numai cu ajutorul învăţăturilor şi al sfaturilor, ci şi cu
ajutorul rugăciunilor. Preoţii au puterea să ne ierte păcatele nu numai când ne
nasc din nou prin Sfântul Botez, ci şi după ce ne-au botezat. <<Este cineva bolnav dintre voi, spune
Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu
untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel
bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut păcate i se vor ierta lui>> (Iacov 5, 14-15) ”[9], unii autori de teologie, printre care
profesorul N. Grosu conform cu ideea lui Hr. Andruţos spune: „mergând pe linia Sfintei Tradiţii, ne
referim şi la Sfântul Ioan Hrisostom, care în vestitul său Tratat despre preoţie, (VIII, 6) spune că părinţii trupeşti nu pot
să împiedice venirea morţii asupra fiilor, însă părinţii sufleteşti, lucrând
după modul arătat în Epistola Sfântului Iacob, au scăpat pe mulţi din suferinţă”[10].
Apoi, Părintele I. Pricop, tot pe baza afirmaţilor lui Hr. Andruţos, precizează:
„Sfântul Ioan Gură de Aur în lucrarea
Despre preoţie cap. VIII, versetul 6, spune că: <<Părinţilor trupeşti
care nu pot să împiedice venirea nici a morţii corporale şi nici a bolii, li se
pun în faţă părinţi spirituali, care de multe ori au scăpat de suferinţă viaţa
aceasta pe care erau să o piardă, lucrând după modelul arătat de Sfântul
Apostol Iacob>>”[11].
Analizând textul de mai sus putem spune că este
un argument solid care să ateste existenţa Tainei vindecării şi săvârşirii ei
de preoţii Biserici în timpul Sfântului Ioan Gură de Aur, însă pentru a
înţelege cum percepea Sfântul Ioan această Taină este important de reţinut cum
vedea el suferinţa. Pentru el suferinţa era văzută ca o mare
comoară cu profunde ecouri în viaţa celui suferind, mai ales prin modul de a
suporta suferinţa[12],
cu mulţumire şi cu gândul la viaţa veşnică dăruită de Dumnezeu, deoarece
suferinţa cauzată de bolile trupului se datorează în primul rând şi în mare
parte păcatelor: „păcatele sunt rădăcina
tuturor relelor. Din cauza păcatelor îndurăm supărări, tulburări, ispite şi
boli”[13].
Astfel dacă cauza bolilor sunt păcatele, pentru
a scăpa de boli trebuie să scăpăm mai întâi de păcate. Nu putem scăpa de păcate
decât prin Taina Pocăinţei, iar după Sfântul Părinte: „pocăinţa posedă o mare putere, ea poate să
elibereze pe cel botezat care a păcătuit mult, de greutăţile greşelilor sale şi
să restabilească în siguranţă (linişte), pe cel care era în pericol, chiar dacă
el coborâse până în adâncul răutăţii Iar
pe cel care se căieşte, ea îl încurajează: ‹‹De fiecare dată când tu cazi
înaintea adunării, ridică-te. Astfel, de fiecare dată când tu păcătuieşti, pocăieşte-te
de păcatul tău; nu deznădăjdui de tine însuţi, chiar dacă tu păcătuieşti a doua
oară, pocăieşte-te a doua oară.››‹‹Chiar
dacă tu eşti la o bătrâneţe înaintată şi păcătuieşti, întră (în Biserică),
pocăieşte-te, tămăduirea este acolo dând iertarea păcatelor››”[14].
Sfântul Ioan a înţeles că Mântuitorul mai înainte să ofere vindecarea trupească
a oferit vindecarea sufletească, iertarea păcatelor, de aceea şi el vorbea mai
întâi despre căinţa sinceră din partea celui bolnav.
Am văzut
după spusele Sfântului Ioan că un prim pas spre vindecare este dat de părerea
de rău pentru păcatele săvârşite, dar pentru a aduce rod această căinţă,
trebuie însoţită de rugăciune, pentru că: „rugăciunea
este armă puternică, comoară nesfârşită, bogăţie care nu se cheltuieşte
niciodată, port fără valuri, temelie a liniştii; rugăciunea este rădăcină şi
izvor şi mamă a nenumărate bunuri şi este mai tare decât puterea unui rege.
Când cel care poartă diadema regală este bolnav de friguri şi zace în pat şi
are fierbinţeli, îl asistă de multe ori, desigur, medici, ostaşi, slujitori şi
generali: şi nici priceperea medicilor, nici prezenţa prietenilor, nici
slujirea robilor, nici abundenţa medicamentelor, nici măreţia curţii sale, nici
prisosul bogăţiilor şi nici nimic altceva din cele omeneşti nu poate să
potolească boala care se înteţeşte. Dar dacă va veni cineva care are încredere
în Dumnezeu şi doar îi va atinge trupul ţi va face pentru el o rugăciune curată,
va alunga toată boala. Şi ceea ce n-au putut să facă bogăţia şi mulţimea
slujitorilor, nici experienţa şi mulţimea medicilor şi nici fastul împărătesc,
de multe ori a putut să facă rugăciunea unui om sărac şi lipsit de orice
bogăţie. Însă vorbesc nu de rugăciunea monotonă şi plină de indiferenţă, ci de
rugăciunea făcută cu concentrare sufletească, cu suflet încercat de durere şi
cu mintea foarte încordată. Căci acesta este rugăciunea care se înalţă la cer”[15].
Este de observat în textul de mai sus că pe lângă proprietăţile rugăciunii
pe care le prezintă Sfântul Ioan, acesta vorbeşte şi despre faptul că cel aflat
în boală grea chiar dacă este asistat de medici şi de cunoscuţi aceştia nu pot
să-i aducă alinarea, însă dacă vine cineva cu încredere în Dumnezeu şi-i va
atinge trupul rugându-se cu putere îi va alunga boala. Această atingere de care
vorbeşte Sfântul Ioan nu poate să fie altă atingere decât cea cu untdelemn
sfinţit ştiindu-se că din Perioada Apostolică cei bolnavi erau unşi cu
untdelemn spre tămăduire aşa cu afirmă Sfântul Apostol Iacov[16], apoi
în primele trei secole Biserica a continuat ungerea cu untdelemn, iar în timpul
nostru în rânduiala Tainei Sfântului Maslu s-a păstrat ungerea cu untdelemn,
astfel era cu neputinţă că în timpul Sfântului Ioan să existe doar o simplă
atingere.
Însă
Sfântul nu se opreşte, doar la aceste cuvinte cu privire la rugăciune ci
precizează mai departe, fără a tăgădui importanţa medicilor: „doctorii,
chiar dacă vindecă de bolii, totuşi nu pot să-l facă dintr-o dată sănătos pe
bolnav; au nevoie de timp îndelungat, de timp de refacere, ca să scoată şi să
alunge din trup încetul cu încetul rămăşiţele bolii. Hristos însă n-a vindecat
aşa, ci într-o clipită de vreme a izbăvit de boală, şi a readus sănătatea”[17].
Încercând astfel să-i facă pe păstoriţii săi ca mai întâi să se încreadă în
Hristos, iar apoi după ce sunt întăriţi cu Hristos să caute puterea medicilor.
Sfântul Ioan a înţeles că locul în care sunt
împlinite rugăciunile nu poate să fie decât Sfânta Biserica, pentru că „bisericile se aseamănă, după Sfântul
Ioan, cu limane, în larg în care Dumnezeu
a rânduit cetăţile. Ele sunt limane duhovniceşti în care găsim pacea sufletească
negrăită”[18], deci implicit şi împlinirea
rugăciunilor în unitate şi dragoste, „când
te rogi singur lui Dumnezeu nu vei fi ascultat aşa cum eşti ascultat când te
rogi cu fraţii tăi. Căci (la biserică) este ceva mai mult: înţelegerea,
armonia, legătura dragostei şi rugăciunile preoţilor”[19].
Pornind
de la puterea dată preoţilor, urmând pocăinţa ca început al vindecării şi
continuând cu rugăciunea stăruitoare făcută în comuniune de membrii Bisericii,
Sfântul Ioan a reuşit să exprime legătura sobornicească dintre membrii Bisericii care „se susţin unii pe alţii, având în frunte pe preoţii şi ierarhii
Bisericii, toţi împreună înaintând spre lumina împărăţiei veşnice, având încă
de pe pământ o oarecare arvună între ei”[20]. De aceea revenind la citatul despre rugăciune
nu putem spune decât că acel om simplu şi sărac care poate să facă o rugăciune
puternică nu este altul decât preotul, deoarece: „preotul este ambasadorul către Dumnezeu, nu numai al întregii cetăţi,
ci al întregi lumi. El se roagă lui Dumnezeu pentru greşelile tuturor, vii şi
morţi”[21].
Se cunoaşte din Tratatul despre
Preoţie că Sfântul Ioan Gură de Aur a dorit ca preoţii să ducă o viaţă
curată, să-şi dedice viaţa în primul rând lui Hristos şi mai apoi în folosul
oamenilor. Pentru că ducând o viaţă curată, dedicată pentru Hristos preotul va
putea face acea rugăciune, în urma căreia apare vindecarea.
Cu toate
că Sfântul Părinte a susţinut că în principal cauza bolilor sunt păcatele, el
nu a uitat să-i îmbărbăteze şi pe cei care nu sufereau din pricina păcatelor
având grijă să le dea pilde din rândul sfinţilor[22], pentru
că să se arate răbdarea sfinţilor că „ei
slujesc lui Dumnezeu nu în vederea răsplăţii, şi că îşi arată faţă de El atât
de mare recunoştinţă, încât îl iubesc în mod deplin, chiar după atâtea necazuri
şi suferinţă”[23]. Pe
acest temei a căutat tot timpul să-i îmbărbăteze şi pe acei care cârteau din
cauză că vindecarea nu mai apărea. Pentru Sfântul Ioan vindecarea nu era un
scop în sine, ci vindecarea ţine mai mult pentru întoarcerea omului către
Dumnezeu, astfel îşi îndemna supuşi să devină detaşaţi de boala trupească: „să nu ne intereseze nici lucrurile care
pierd, nici slava care apune, nici trupul care îmbătrâneşte, nici frumuseţea
care se ofileşte, nici desfătarea care trece. Să ne adunăm toate forţele ca să
slujim sufletul. Este greu să vindecăm trupul bolnav, dar să vindecăm sufletul
este un lucru uşor. Ajunge să vrem lucrul acesta”[24], ci să caute vindecarea sufletului.
Concluzii
Cu
toate că nu avem informaţii despre rânduiala Tainei Sfântului Maslu în timpul
Sfântului Ioan Gură de Aur credem că cele câteva spicuiri din vasta operă a
Sfântului Ioan Gură de Aur reprezintă începutul unor căutări mai adânci despre
dovezile existenţei Tainei vindecării în acel timp.
Am
încercat să prezentăm în câteva cuvinte că Taina Vindecării nu era străină de
Tradiţia Bisericii din vremurile Sfântului Ioan, ci că exista o continuitate
din momentul întemeierii ei de către Mântuitorul Iisus Hristos şi practicată
apoi de Sfinţii Apostoli cât şi de Biserica Primelor trei veacuri. Am văzut că
Sfântul Ioan a vorbit mai întâi de puterea preoţilor, urmată de căinţa sinceră
a celui bolnav unită cu rugăciunea puternică, urmată de atingere celui bolnav(
cu siguranţă ungerea cu untdelemn sfinţit) de către o persoană simplă( această
persoană fiind preotul) şi toate aceste împlinite în Biserică.
Am văzut că Sfântul Ioan
a pus mare preţ pe pocăinţă de aceea fără a ne abate de la subiect, specificăm
faptul că în Molitfelnicele tipărite la noi, Taina Sfântului Maslu se găseşte
ordonată între Taina Sfintei Spovedanii şi Taina Euharistiei[25],
pentru a arăta legătura dintre cele trei Taine, pentru că „Taina Spovedaniei se
adresează realităţii faptului că toţi păcătuim după botez şi ne oferă un mijloc
de împăcare cu [Biserica]. Taina Maslului, în vreme ce abordează şi iertarea
păcatelor, se concentrează mai ales asupra realităţii suferinţei fizice sau
psihice”[26], iar Taina
Euharistiei reprezintă unirea omului cu Hristos, fiind scopul ultim al celor
două Taine spre viaţa veşnică.
În final putem spune că Sfântul Ioan Gură de
Aur nu a fost străin de Taina Sfântului Maslu, că aceasta se săvârşea de preoţi
prin atingerea celui bolnav şi prin rugăciune. El a înţeles că vindecarea nu este un scop în sine, că nu Dumnezeu este
cel care trimite boala ci cel care o îngăduie pentru a-i aduce pe oameni spre
El, ca aceştia prin pocăinţă să ajungă la viaţa veşnică: „Dumnezeu nu ne lasă într-o stare de fericire
continuă, însă nici într-o stare de suferinţă continuă Ne dăruieşte perioade de
linişte şi pace, pentru a ne mângâia şi odihni, dar din când în când, uneori
mai de şi alteori mai rar, ne trimite şi ispite şi necazuri. În anumite cazuri,
desigur, întârzie mult să ne scap de nenorociri. Din ce motiv? Ca să ne gândim
la el şi să ne apropiem de El, ca să alergăm lângă El şi să-I cerem ajutor. De
aceea îngăduie durerile, bolile, nenorocirile, foametea şi alte rele. Astfel,
rămânând aproape de Dumnezeu, ne câştigăm mântuirea”[27].
Bibliografie
Izvoare
- ***Biblia sau Sfânta Scriptură, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2006.
- Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile la statui, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.
- Gură de Aur, Ioan, Sfântul, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007.
·
Gură
de Aur, Ioan, Sfântul, Sfântul, Problemele vieţii, Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela
Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi.
·
Gură
de Aur, Ioan, Sfântul, Scrisori
din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, despre deprimare,
suferinţă şi Providenţă, volum realizat de diac. Ioan I. Ică jr, Editura
Deisis, Sibiu.
·
Gură
de Aur, Ioan, Sfântul, Omiliile despre pocăinţă, Sofronie al Ierusalimului, Sfântul, Viaţa sfintei Cuvioase Maria
Egipteanca, Traducere din limba greacă veche de Preotul profesor
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006.
·
Gură
de Aur, Ioan, Sfântul,, Sfântul, din
Nazianz, Grigorie, Sfântul, Sirul, Efrem, Sfântul,
Despre Preoţie, Traducere,
introducere şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004.
·
Gură
de Aur, Ioan, Sfântul,
Predici la Duminici şi Sărbători, Tradus şi orânduite după Duminicile şi
Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, Editura
Bunavestire, Bacău, 2005.
Cărţi, manuale şi studii
- Badea, Gheorghe, Flori Ales din învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, Editura Sfântul Mina, Iaşi, 2008.
- Chiţescu, Prof. N., Todoran, Pr. Prof. Isidor, Petruţa, Pr. Prof. I., Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice, vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005.
·
Corneanu, Mitropolit Nicolae, Studii
Patristice - Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984.
·
Glasul
Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache,
Ed. Cartea Ortodoxă/Egumeniţa, Galaţi, 2008.
- Meyendorff, Paul, Taina Sfântului Maslu, Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011.
·
Necula, Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin, Îndumnezeirea
maidanului, Editura Agnos, Sibiu, 2008.
·
Pomazanski, Pr. Mihail, Teologia
Dogmatică Ortodoxă, Traducere
din limba engleză de Florin Caragiu, Ed.
Sophia/Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2009.
·
Todoran,
Pr. Prof. Dr. Isidor, Zăgrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan,
Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru
seminariile teologie, Ed. Renaşterea,
Cluj-Napoca, 2006.
Articole
·
Belea,
Prot. Nicodim, Problema suferinţei omeneşti în lumea
creştinismului, în Mitropolia Banatului,
an XXXVI, nr. 3, 1986.
·
Grosu, Prof. N., Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, , an XXXI, nr. 3-4, 1979.
·
Radu, Gh., Pr. Lector Dumitru, Caracterul Ecleziologic al Sfintelor Taine
şi problema comuniunii, Teză de Doctorat, în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978.
·
Răducă, Diac. Asist. Vasile, Probleme
Pastorale în Biserica
Ortodoxă Română, an CVII, nr.7-10, 1989.
·
Pricop, Prot. I., Sfintele Taine a Mirului, a Cununiei şi a Maslului, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, , an
LIII, nr. 1-3, 1977.
Stăniloae,
Pr. Prof. Dumitru, Rugăciunile pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologic
[1] Mitropolit
Nicolae Corneanu, Studii Patristice -
Aspecte din vechea literatură creştină, Timişoara, 1984, p. 9;
[2] Printre
studiile în amănunţit despre Sfântul Ioan Gură de Aur şi traduceri în limba
română : enumerăm Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Sfânta
Mănăstire Dervent, 1999, p. 133-139; Introducere Părintelui Prof. D. Fecioru,
la volumul Sfântul Ioan Gură de Aur,
Scrieri, Partea I, P.S.B., vol.
21, Traducere, introducere, indici şi note de Pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 1987, ediţie electronică, p. 5-28; Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur în relatările istoricilor bisericeşti
Paladie, Teodor la Trimitundei, Socrates, Sozomen şi Fer. Teodoret al Cirului,
Traducere din limba grească, introducere şi note de Preotul prof. dr.
Constantin Corniţescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2001; Virgil Gheorghiu, Gură de Aur, atletul lui Hristos,
Traducere Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2008; în Schiţa biografică a lui David C. Ford,
din volumul cu acelaşi autor, Bărbatul şi
femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere din limba engleză
de Luminiţa Irina Niculescu, Ed. Sophia, Bucureşti, p. 16-33; Conf. Univ. dr.
Claudiu T. Arieşan Sfântul Ioan Chrysostomul. Studiu biografic, în volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre
viaţa de familie, Traducere Preot Marcel Hancheş, Ed. Învierea, Timişoara,
2008, p.7-18; Arhiepiscopul şi diaconiţa,
semnat de diac. Ioan I. Ică jr. şi O
viaţă, o prietenie, o corespondenţă şi două mesaje din exil, semnat de
Anne-Marie Malingrey, în volumul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei rămaşi
credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum realizat de
diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p.5-96; Sfântul Ioan Gură de Aur, Întru Luda Sfinţilor Mucenici, Traducere
din limba greacă, studiu introductiv şi note de Petka Grigoriu, Editura Ars
Longa, Iaşi 2007, p. 7-16; în prefaţa volumului: Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze Baptismale, Traducere din limba
greacă veche de Pr. Marcel Hancheş, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 7-20,
semnată de †P.S. Lucian Lugojanu Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, în
prezent Episcop al Episcopiei Caransebeşului; A.L.-M., Viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur, în volumul Sfântul Ioan Gură de
Aur, Cuvinte alese, Ed. Reîntregirea,
Alba-Iulia, 2002, p. 5-11; Cuvânt înainte al volumului Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan
Gură de Aur, Traducere de Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. Sf. Mina,
Iaşi, 2008, p. 3-11.
[3] Sfântul
Ierarh Petru Movilă după unele cercetări s-ar fi inspirat din enumerarea Apuseană (catolică) a
celor 7 Taine.
[4] Tradiţia Apostolică V (Canonul Ortodoxiei, Editura
Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008 p. 575), apud Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, Traducere,
prefaţă şi note de Cezar Login, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 36.
[5] Diac.
Asist. Vasile Răducă, Taina Sfântului
Maslu în viaţa creştinului, în Biserica
Ortodoxă Română, CVII, nr. 7-10, 1989, p. 178.
[6] Pr. Mihail
Pomazanski, Teologia Dogmatică Ortodoxă,
Traducere din limba engleză de Florin Caragiu, Ed. Sophia/Cartea Ortodoxă,
Bucureşti, 2009, p. 250.
[7] Pr. Prof. Dr.
Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatică Ortodoxă, Manual pentru seminariile teologie, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, p. 326.
[8] Prof. N.
Chiţescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petruţă, Teologie Dogmatică şi Simbolică, Manual pentru Facultăţile Teologice,
vol. 2, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 265.
[9] Sfântul Ioan
Gură de Aur, Sfântul Grigorie din Nazianz, Sfântul Efrem Sirul, Despre Preoţie, Traducere, introducere
şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, p. 78-79.
[10] Prof. N. Grosu,
Taina Sfântului Maslu, în Ortodoxia, nr. 3-4, an XXXI, 1979, p.
559.
[11] Prot. I.
Pricop, Sfintele Taine a Mirului, a
Cununiei şi a Maslului, în Mitropolia
Moldovei şi Sucevei, nr. 1-3, an LIII, 1977, p. 137.
[12] Anne-Marie
Malingrey, O viaţă, o prietenie, o
corespondenţă şi două mesaje din exil, în vol. Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisori din exil, către Olimpiada şi cei
rămaşi credincioşi, Despre deprimare, suferinţă şi Providenţă, volum
realizat de diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Deisis, Sibiu, p. 77.
[13] Sfântul Ioan
Gură de Aur, Problemele vieţii,
Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Ed. Egumeniţa, Galaţi,
p. 360.
[14] Sfântul Ioan
Hrisostom, În Hebr. Hom. IX, 4; P.G.,
LXIII, 80 şi De poenit. III, 4, P.G.
XLIX, 297 apud Pr. Lector Dumitru Gh. Radu, Caracterul
Ecleziologic al Sfintelor Taine şi problema comuniunii, Teză de Doctorat,
în Ortodoxia, an XXX, nr. 1-2, 1978,
p. 303.
[15] Contra anomenilor
despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu,
Omilia 5,6 în P.G. 48, col. 744, apud Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Traducere de
Gh. Badea şi Constantin-Bogdan Badea, Ed. „Sf. Mina”, Iaşi, 2008, p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de
neînţeles. Împotriva anomenilor, Cuvântul V,6, în volumul Sfântul Ioan Gură de
Aur, Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă
veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007,
p. 85-86.
[16] Este cineva
bolnav dintre voi, spune Scriptura, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage
pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului; şi rugăciunea
credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul şi de va fi făcut
păcate i se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-15)
[17] Sfântul Ioan
Gură de Aur, Cuvântul XII, Împotriva
anomeilor, La slăbănogul care era bolnav de treizeci şi opt de ani; şi la
cuvintele: Tată Meu până acum lucrează: şi Eu lucrez, XII, 3, în vol. Cuvântări împotriva anomeilor, Către iudei,
Traducere din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru,
Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 187;
[18] Sfântul Ioan
Gură de Aur, Mersul la biserică, în volumul Glasul
Sfinţilor Părinţi, Traducere de Preot Victor Manolache, Ed. Cartea
Ortodoxă/Egumeniţa, 2008, p.416.
[19] Idem, Contra
anomeilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Omilia 3,6 în P.G. 48, 725 apud Gheorghe Badea, op. Cit., p. 22; Despre fiinţa lui Dumnezeu, că este de neînţeles: şi că pogorământul
lui Dumnezeu nu-l pot privi nici chiar Serafimii, Cuvântul III,6, în
volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări
împotriva anomeilor. Către iudei, Traducere din limba greacă veche şi note
de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2007, p. 52.
[20] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunile
pentru alţii şi si sobornicitatea Bisericii, în Studii Teologice, Nr. 1-2, 1970, p. 30.
[22] Sfântul Ioan
Gură de Aur, Omilie rostită în Antiohia,
pe când era preot, în biserica veche, la cuvântul Apostolului: „Foloseşte-te de
puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni”( 1 Tim. 5,23)
în volumul Omiliile la statui, Traducere
din limba greacă veche şi note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
Bucureşti, 2007, p.18-19; Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Întâmpinarea Domnului în volumul Predici la Duminici şi Sărbători, Traduse şi orânduite după
Duminicile şi Sărbătorile anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul
de Roman, Ed. Bunavestire, Bacău, 2005, p. 346-347.
[24] Sfântul
Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii,
Traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa,
Galaţi, p. 357.
[25] Idee preluată din cartea Părintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Îndumnezeirea Maidanului, apărută la Ed.
Agnos, Sibiu, în 2008, unde între paginile p.220-246 găsim o adevărată teologie
a Sfântului Maslu.
[26] Paul
Meyendorff, Taina Sfântului Maslu,
Traducere, prefaţă şi note Cezar Login, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011, p.
88.
[27] Sfântul Ioan
Gură de Aur, Problemele vieţii….op. cit. p. 31.
