Sfântul Maslu: ce fel de vindecare să aștept? - Preot Nicolae Dima (video și transcrierea videoului)

 

DESPRE SFÂNTUL MASLU ȘI VINDECAREA SUFLETEASCĂ

Mărturie și reflecție teologică despre experiența Tainei Sfântului Maslu

Atunci când Ecaterina, fiica mea, era la ATI, Părintele Isaia a insistat să vină la Ecaterina să-i facă Sfântul Maslu. Părintele Isaia de la Mănăstirea Sfântul Gherasim Kefalonitul, din județul Constanța. Noi doream să facem Sfântul Maslu, deja participasem la câteva sfinte Masluri la capela spitalului, așa că l-am invitat bucuroși pe Părintele Isaia la spital. Doar că el a vrut să facă slujba în interiorul salonului și nu la capelă.

Nu știu dacă îl știți pe Părintele Isaia... nici noi nu-l știam până atunci. Este un om care vine din Pateric. Nu pare cineva care vrea să negocieze.

Ne-am convins după aceea că asta este doar prima impresie și sub impresia aceasta de la început se ascunde un om foarte binevoitor. Însă cu asta Părintele n-a vrut să fie de acord: să facem slujba la capelă, așa cum i-am propus, că era din toate punctele de vedere mult mai convenabil. N-a fost de acord cu asta. A zis: „Nu, nu mergem la capelă, ci mergem în salon. Trebuie să insistăm să ne lase să facem slujba în salon, lângă Ecaterina. Ea este beneficiarul principal al slujbei, trebuie să ne rugăm la capul ei.”

Nu știu de ce a insistat cu asta, nici astăzi nu știu de ce a insistat cu asta, însă probabil că știe Părintele mai bine. Așa ne-am zis și atunci, așa ne zicem și acum, am avut încredere în el, l-am văzut ca pe un mesager apărut pe neașteptate în viața noastră. A fost ca în povestirile cu sfinți, în care vine un personaj de stil de neobișnuit și te ia prin surprindere din toate punctele de vedere, cu felul lui de a vedea exact situația ta în care te găsești.

Și au fost două slujbe de Sfântul Maslu, nu una singură. Părintele Isaia a mai venit o dată, de fiecare dată împreună cu un ieromonah de la mănăstirea lui, după vreo trei săptămâni cred, și tot la capul Ecaterinei s-a făcut slujba.

Ei bine, în timpul slujbei, cu cele șapte ungeri cu ulei sfințit, așa cum trebuie să fie, cu toate cele ale rânduielii slujbei, nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, nimic vizibil chiar atunci. Adică ne-am fi dorit, cu siguranță ne-am fi dorit să vedem ceva spectaculos, dar n-am văzut.

Și totuși a fost ceva despre care trebuie să vă spun, și anume că la toate sfintele Masluri din săptămânile acelea – pentru că v-am spus că au fost mai multe, dintre care unul foarte special, făcut cu mai mulți părinți prieteni apropiați ai noștri, care s-au adunat în mod intenționat împreună –, la toate aceste sfinte Masluri am simțit că Maslul este slujba prin care îi spunem lui Dumnezeu cam în felul următor: nu-i spunem „Doamne, dă-mi o vindecare acum, pe loc!” (n-ar trebui să spunem așa), ci mai degrabă cred că ar trebui să-i spunem așa: „Noi, Doamne, suntem așa cum știi că suntem: slabi. Și ne punem acum în fața Ta cu toate neputințele noastre, cu toate bolile noastre, la care se adaugă și neputința de a înțelege rostul lor. Așa că vindecă-le Tu, așa cum știi că trebuie să fie ele vindecate.”

Sper că mă credeți, sper că ceea ce vă spun nu pare o frază inventată după ce toate lucrurile s-au terminat așa cum știți că s-au terminat. Așa am simțit, așa vă spun. Am fost în situația pe care am văzut-o de atunci de foarte multe ori, și anume părinți disperați care se agață de orice frânghie care le este aruncată pentru ca să poată să meargă înainte.

Bineînțeles că în vremea aceea nimeni nu putea să ne dea vreo asigurare, să ne promită ceva sau să vină cu vreo prevestire a vreunui miracol. Ba dimpotrivă, aș zice, toți meficii cu care am vorbit atunci au fost mai degrabă pesimiști. Și noi nu ne așteptam la un miracol. Noi eram în situația de a aștepta să vedem care este voia lui Dumnezeu. Și felul nostru de a-I spune lui Dumnezeu că avem o durere, care are nevoie de prezența și de răspunsul Lui, era Sfântul Maslu.

Acum, cele șapte citiri din Apostol, cele șapte citiri din Evanghelie, cele șapte rugăciuni de invocare a Duhului Sfânt, cele șapte sfințiri ale uleiului te pun în fața unui ritual de împrospătare. Și acest cuvânt, „împrospătare”, ne trimite cu gândul la echivalentul lui din engleză: „refresh”. Ca la calculatoare. Apeși butonul refresh ca să actualizezi. Repetare, repetare, repetare, repetare, repetare... mereu aceleași formule!

Chiar dacă se schimbă textul, pentru că și Apostolul, și Evanghelia, și rugăciunile sunt diferite, mereu sunt aceleași gesturi, mereu sunt introduse lecturile prin aceleași formule, mereu binecuvântarea uleiului, mereu ungere, binecuvântările celor prezenți, lecturile, tămâierile... toate formează un ritm în care simți că se întâmplă ceva special. Se întâmplă o concentrare a harului din ce în ce mai puternică.

Și noi știm din Evanghelie că Mântuitorul l-a lăudat pe omul insistent. Te găsești în slujba Sfântului Maslu exact în situația omului care insistă. Vă aduceți aminte? Îmi vin din Sfânta Evanghelie două cazuri cel puțin în care Mântuitorul se face că nu aude.

O dată cu femeia canaaneancă, care este... știți cum este ea de insistentă, ca un om care nu are altă soluție. Fiica ei era grav bolnavă și femeia aceasta depășește cu mult limitele bunului simț. Și mai trece și peste regulile religioase, de separare religioasă – ea avea altă religie decât Iisus și păgânii cu evreii nu se amestecau –, dar ea strigă din ce în ce mai tare către Mântuitorul, până când Mântuitorul se oprește și vorbește cu ea. După care ne dăm seama că totul a fost un test! Păi Mântuitorul a auzit-o de la început, însă nu s-a oprit decât după ce i-a văzut insistența! Ce vă spuneam? Rugăciunea insistentă! Ca și când insistența în sine ar fi o valoare prin ea însăși.

Și a doua oară, al doilea episod din Evanghelie, este atunci când Mântuitorul trece pe lângă orbul Bartimeu. Bartimeu din Ierihon. Iisus trece pe lângă el, orbul aude că trece Iisus, se face zarvă și Bartimeu știe că are o singură șansă. El este acum ca un naufragiat care stă pe o scândură în mijlocul oceanului și care vede avionul de salvare care îl caută. Nu are prea mult timp la dispoziție, trebuie să se facă văzut și auzit. Este singura lui șansă! Iar Bartimeu, orbul acesta din Ierihon, s-a făcut auzit. Și pentru că s-a făcut auzit, a primit vindecare.

Deci insistența în sine este bună. Este bună, ea este și un semn bun, adică este un indicator al credinței, este un revelator. De ce este revelator? Pentru că este semnul că știi de la cine să ceri, bați la poarta potrivită, n-ai încurcat porțile. Te ții de Dumnezeu până ce îți dă un semn că te-a auzit.

În afară de aceste exemple din Evanghelie, repetările de la Sfântul Maslu ne mai spun totuși ceva foarte important și ne trimit la un alt episod din Sfânta Scriptură, de data asta din Vechiul Testament. Noi știm că sunt șapte seturi de repetări, da? Sunt cele șapte Apostole, cele șapte Evanghelii, cele șapte rugăciuni, cele șapte sfințiri ale undelemnului, cele șapte ungeri. De ce ne amintesc toate aceste seturi de șapte ori? De șapte ori câte trei? Ne amintesc de o celebră asediere. Vă mai amintiți de Ierihon?

Ierihonul este localitatea din lume așezată la cea mai mică altitudine, mai mult de 200 de metri sub nivelul mării. Dar nu pentru asta este cunoscut în Biblie. Este cunoscut mai ales pentru că această cetate este prima cetate pe care Israel, poporul lui Israel, o cucerește în drumul spre țara în care curge miere și lapte, după traversarea Iordanului, la ieșirea din pustiu. Erau atunci sub conducerea lui Iosua, bineînțeles că vă amintiți.

Ierihon este o cetate locuită, dar în cartea Iosua, unde se povestește asedierea, cetatea aceasta n-are chip. N-are chip, nu-i vedem pe locuitorii ei. Un singur locuitor este vizibil, și anume o prostituată pe nume Rahab. În subtext ni se sugerează că Ierihonul nu este deloc cel mai curat loc de pe pământ. De altfel, și în restul episoadelor din Sfânta Scriptură când Ierihonul este amintit, el este mai degrabă un loc al lipsei de ordine, este un loc al păcatului moral și al lipsei de credință. De exemplu, Zaheu vameșul locuiește în Ierihon.

De altfel, Evanghelia despre Zaheu vameșul și vindecarea lui este una dintre cele șapte Evanghelii citite la Sfântul Maslu. Zaheu cel păcătos, care este vindecat de orbirea sa sufletească. Și intenționat ni se amintește despre vindecarea lui Zaheu, care nu are nicio infirmitate vizibilă, nicio infirmitate trupească, și totuși în el însuși, în interiorul minții și al sufletului lui, el este profund bolnav.

Și mă întorc acum: la porunca lui Dumnezeu, israeliții au asediat Ierihonul. Asediul acesta nu seamănă cu niciun altul din întreaga istorie. Durează doar șapte zile. Și în fiecare zi se face o procesiune imensă în jurul cetății, cu șapte preoți care poartă cu ei trâmbițe și care sună o dată la fiecare înconjurare. În ziua a șaptea, când preoții au sunat din trâmbițe, poporul a strigat și el cu putere multă, iar zidurile cetății s-au prăbușit. Ierihonul a căzut atunci.

Deci șapte înconjurări ale cetății, șapte trâmbițări, iar la a șaptea trâmbițare zidurile cetății au căzut atunci când poporul întreg a strigat. Rugăciunea tuturor celor adunați la Sfântul Maslu seamănă mult cu această strigare a poporului. Eu mereu când particip la Sfântul Maslu am sensação că particip la o asediere. Toți cei care sunt de față se pun în fața lui Dumnezeu, iar ceea ce trebuie cucerit prin harul miraculos al acestei Sfinte Taine este cetatea neputinței.

Cetatea neputinței! Atenție, deci nu este neapărat vorba despre o vindecare miraculoasă. Nu mă aștept ca Sfântul Maslu să mă facă să mearg din nou dacă sunt, de exemplu, paralizat. Nu acest fel spectaculos de vindecare magică este ceea ce caut eu la Sfântul Maslu. Ceea ce cred că trebuie vindecat totuși la Sfântul Maslu este mintea care se blochează în neputință.

Mintea care se blochează în neputință.

Sigur că se poate replica: este o păcăleală, pentru că tu ca preot nu mai ești în stare să faci un miracol așa cum făceau sfinții apostoli, care vindecau numai prin cuvânt sau atunci când umbra lor îi atingea pe cei bolnavi (să ne amintim din episoadele din Faptele Apostolilor care povestesc asta). Pentru că nu mai ești sfânt și nu mai ești capabil să faci astfel de vindecări, ai inventat o explicație care trimite totul în zona simbolicului. Ei bine, nu este așa! Nu este așa! În primul rând că vindecarea pe care o primim la Sfântul Maslu, deși nu este vizibilă, nu este simbolică. Nu este simbolică, este reală!

Dar în același timp avem în viața Sfântului Apostol Pavel un episod în care Apostolului i se refuză miracolul vizibil, ceea ce nu înseamnă că nu s-a întâmplat ceva cu el în interiorul lui. Deci Sfântul Pavel... atâtea miracole a făcut el, a înviat morți, a vindecat paralitici, era un om puternic în duh! Și totuși, Dumnezeu îi refuză cererea de a fi el însuși vindecat de boala de care suferea, despre care noi nu știm prea multe, dar știm că pentru el era foarte chinuitoare. Și Dumnezeu îi spune: „Nu-ți este de folos să te vindeci! Nu cere asta, pentru că ai cerut deja de mai multe ori. Nu-ți este de folos să te vindeci!”

Și nu s-a vindecat! Deci există situații în care boala în sine și suportarea ei este mai importantă decât o eventuală vindecare spectaculoasă. De ce se poate întâmpla lucrul acesta? De foarte multe ori se întâmplă pentru că experiența bolii te modelează sufletește. Te duce acolo unde trebuia să ajungi. Iar vindecarea nu te-ar modela la fel de bine. Asta e tot!

Doar că pentru ca să înțelegi lucrul acesta și pentru ca să-l poți accepta – pentru că nu este un lucru ușor de acceptat –, este nevoie de mult har de la Dumnezeu. Este nevoie de vindecarea suferințelor minții. Cea mai mare suferință a minții fiind faptul că nu prea vede ceea ce este spiritual, nu vede dincolo de fapte. De asta mergem la Sfântul Maslu: ca să primim acest fel de vindecare. Ce este, fraților, dincolo de faptele vizibile? Intenția! Ce este dincolo de ceea ce se vede? Intenția necunoscută și uneori greu de acceptat a lui Dumnezeu, care face operații pe noi, și anume operează de multe ori fără anestezie.

De ce mergem deci la Sfântul Maslu? Pentru că avem suferințe, pentru că avem neputințe și pentru că avem nevoie să ne vindece Dumnezeu gândirea, acceptarea. Experiența în sine a suferinței din care trebuie să învățăm mai mult decât durerea de care vrem să scăpăm.

Maslul este una dintre marile lucrări ale lui Dumnezeu pentru vindecare. Maslul lucrează deci pentru vindecarea trupului, fără doar și poate, dar mai ales, aș zice, pentru vindecarea sufletului. Pentru că știți și dumneavoastră: dacă trupul s-ar vindeca, dar sufletul nu, atunci la ce bun această vindecare? La ce bun toată experiența durerii prin care am trecut deja?

Mai mergem la Sfântul Maslu și pentru încă un lucru, și anume că avem nevoie să restabilim o legătură bună între noi și lumea întreagă. Nu e exagerat. Cum se face această restabilire a bunei legături între noi și lumea întreagă? Noi știm de la Părintele Stăniloae că omul vede lumea întreagă potrivit cu starea lui. Potrivit cu starea lui! Este chiar expresia Sfântului Părinte Stăniloae.

Ești preocupat de plăceri? O să vezi peste tot în jurul tău prilejuri de plăcere. Chipul lumii pentru tine va fi unul strâmb. El nu este strâmb – chipul lumii nu este strâmb –, dar în mintea ta el se strâmbă. Ești un om egoist? Vei crede că toți oamenii sunt egoiști. Ești o fire concurențială? Vei avea impresia că toți sunt adversarii tăi, sau cel puțin competitorii tăi, te întreci cu toții, te pui la întrecere cu toții, chiar dacă ei n-au intenția să se întreacă cu tine. Ești într-o suferință sufletească sau trupească? Ei bine, atunci vei crede că în jurul tău este doar boală și neputință.

Și dacă nu ești în starea asta, ci ești în starea opusă – iar starea opusă stării de boală nu este starea de sănătate, ci mai degrabă starea de... procesul de vindecare –, deci dacă ești în proces de vindecare, ei bine, atunci vei vedea în jurul tău oameni care încearcă să se vindece și ei. Într-un plan mai înalt, suferința ta te face sensibil la suferințele celorlalți. Căpăți o sensibilitate care se manifestă prin aceea că vede suferințele celorlalți. Iar intrarea ta în procesul de vindecare va însemna și că, într-un mod mult mai general, mai amplu, în peisajul general, vei contribui și tu cu începutul tău de vindecare la vindecarea lumii întregi. Vindecarea lumii întregi fiind un mare proiect al lui Dumnezeu.

Și concluzia acum: mergeți la Sfântul Maslu! Mergeți la Sfântul Maslu atunci când se face la biserică. Chemați-l la casă pe preot ca să slujească Sfântul Maslu în cazul în care aveți acasă un bolnav care nu se poate deplasa. Rugăciunea credinței îl va mântui pe cel care suferă, îi va da alinare – să nu vă îndoieți de asta, pentru că harul lui Dumnezeu pe care îl primim din belșug în Sfântul Maslu, harul lui Dumnezeu este mângâietor și vindecător.

Domnul să fie cu noi toți!