Abia prin propria suferință înțelegem durerea celuilalt

 

 

Abia prin propria suferință înțelegem durerea celuilalt

 

În fața suferinței, a durerii și a morții, uneori este mai bine să taci. Când trăiești încercarea pe propria piele, înțelegi că una este să vorbești despre durere și cu totul alta este să o porți. Atunci înveți că adevărata compătimire nu se naște din predici, ci din crucea pe care ai dus-o tu însuți.

Sunt de admirat oamenii care, chiar și în suferință, nu se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, ci primesc cu smerenie și încredere voia Lui. Nu pentru că nu îi doare, nu pentru că nu plâng sau nu se întreabă „de ce?”, ci pentru că aleg să-și pună nădejdea în Dumnezeu chiar și atunci când nu înțeleg rostul încercării. O asemenea credință nu este slăbiciune, ci una dintre cele mai mari biruințe ale omului.

„Oricum, altceva este să afli că s-a îmbolnăvit cineva și altceva este să te îmbolnăvești tu. Abia atunci îl înțelegi pe cel bolnav. Auzeam despre „chimioterapii” și credeam că sunt „hymoterapii”, adică credeam că bolnavilor de cancer li se face terapie cu sucuri, cu alimente naturale. De unde să știu? Acum însă am înțeles ce suferință este” (Sf. Paisie Aghioritul).

Hristos nu umilește, ci ridică: lecția slujirii și a smereniei în viața de zi cu zi

 

Hristos nu umilește, ci ridică: lecția slujirii și a smereniei în viața de zi cu zi

 

Ascultând azi evanghelia și predică rostită, cu vădită emoție, în care preotul a adus un gând legat de apostoli. Puteau spune, aceștia, Doamne, dă să stăm pe 12 cruci, dar nu... Când Mântuitorul avea nevoie de a-I fi alături, ei au căutat rangul și lauda în fața oamenilor. Slava deșartă, duhul mândriei. Dar Hristos a rămas gentleman şi cavaler. Hristos nu i-a lepădat. Nu i-a mustrat cu asprime, nu i-a rușinat, nu i-a alungat. A rămas Același: blând, răbdător, nobil. Un Domn adevărat. Așa cum spune Nicolae Steinhardt, Hristos este singurul Domn care nu umilește, ci ridică. Nu cucerește prin forță, ci prin iubire. Nu impune, ci cheamă.

Și poate că aici este și lecția pentru noi: nu suntem departe de apostoli. Și noi căutăm uneori locul întâi, lauda, recunoașterea. Dar Hristos nu încetează să fie lângă noi, chemându-ne nu la slavă, ci la cruce. Nu la mărire deșartă, ci la iubire smerită. Pentru că, în cele din urmă, adevărata slavă nu este aceea de a fi văzuți de oameni, ci de a rămâne lângă Hristos, chiar și atunci când drumul duce spre Golgota.

Un alt aspect, al predici era punerea în evidență a faptul de a fi slujitori: în familie, în primul rând, apoi cu oamenii din jurul nostru. Parafrazez câteva cuvinte: cuvântul lui Hristos – „cine vrea să fie mai mare să fie slujitorul tuturor” – pare, la prima vedere, împotriva logicii noastre. Noi asociem „a fi mare” cu a fi deasupra celorlalți. Hristos răstoarnă această perspectivă: adevărata măreție nu stă în a domina, ci în a sluji. În viața de zi cu zi, asta nu înseamnă gesturi spectaculoase, ci lucruri foarte concrete și, uneori, foarte tăcute. În familie, înseamnă să nu vrei mereu să ai dreptate, ci să alegi pacea. Să ajuți fără să ți se ceară, să asculți fără să întrerupi, să porți povara celuilalt chiar dacă nu e „treaba ta”. La școală sau la serviciu, înseamnă să nu cauți doar aprecierea sau poziția, ci să fii omul pe care ceilalți se pot sprijini. Să nu-i calci pe alții ca să urci, ci să-i ridici când cad. Uneori, înseamnă să faci lucruri mici, pe care nimeni nu le vede, dar care țin totul în picioare. În relațiile cu oamenii, înseamnă să nu te pui în centru. Să nu răspunzi răului cu rău. Să ai răbdare cu cel dificil, să nu judeci imediat, să dai o șansă în plus. Și poate cel mai greu: să slujești chiar și atunci când nu ești apreciat. Acolo se vede dacă e slujire adevărată sau doar dorință de recunoaștere. Hristos nu a spus doar acest cuvânt, ci l-a trăit până la capăt. El, Care era Domnul, a spălat picioarele ucenicilor și a primit crucea. De aceea, „a fi mare” în sens creștin înseamnă, de fapt, a iubi mai mult decât ceilalți.

Nicolae Steinhardt: „Din relatările Evangheliilor – fără excepţie – Hristos ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.

Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care – până la dirimanta probă contrarie – are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie – putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

Mai departe. Hristos iartă uşor şi pe deplin. Şmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă (fără ca să ierte), o face greu, în silă, cu ţârâita. Pe când Domnul: «Nici eu nu te osândesc. Mergi şi nu mai păcătui». Nici eu nu te osândesc…

E oricând gata să vină în ajutor, atâta aşteaptă. Îi e milă. Pe văduva din Nain, pe orbi, pe femeia gârbovă, îi milostiveşte fără ca ei să fi cerut ceva. Ştie să gradeze aprecierea, dă fiecăruia ce-i al său. Hananeancei, care a dat dovadă de stăruinţă şi curaj, îi spune mai mult decât altora pe care-i izbăveşte, întrebuinţează o formulă complementară: O, femeie! mare îţi este credinţa. (Numai ei; numai ei şi exclamativul O! şi calificativul mare!)” - https://ortodoxiatinerilor.ro/hristos-gentleman-cavaler/.

 

 

Trei cuvinte profetice despre creștinism Pentru fiecare dintre noi, sensul istoriei se află în alegerea pe care o facem. Bogdan TĂTARU CAZABAN

 

Trei cuvinte profetice despre creștinism

Pentru fiecare dintre noi, sensul istoriei se află în alegerea pe care o facem.

Bogdan TĂTARU CAZABAN

 

 

Cincizecimea inaugurează timpul Bisericii: în lumea care-și urma grijile și regulile, apare în Ierusalim comunitatea celor care cred în Hristos și-L mărturisesc ca Domn și Mîntuitor. O comunitate încă restrînsă, dar care, potrivit Faptelor apostolilor, va crește de la o zi la alta după primirea Duhului Sfînt. De aici începe istoria creștinismului ca istorie a Bisericii, pornind de la mărturia apostolilor care devine tradiție și hrănește de-a lungul secolelor credința tuturor celor ce vor constitui trupul mistic al lui Hristos. Căci aceasta e condiția esențială a Bisericii: de a forma pînă la sfîrșitul veacurilor umanitatea unită cu Hristos, noua creație, participînd la învierea Sa.

Există, așadar, o istorie de mărturie și de sfințenie, de miracole și de transfigurare prin credință. Dar și o istorie amestecată cu toate tentațiile și căderile oamenilor. Prima dă sensul lăuntric al timpului Bisericii; cea de-a doua e cadrul văzut, dezbătut, privit din afară, dar care, de multe ori ca pildă, are un sens deopotrivă pedagogic și spiritual. Cele trei fragmente alese mai jos din texte scrise în prima parte a secolului al XX-lea deschid o perspectivă pe care am putea-o numi profetică asupra împletirii celor două istorii în timpul pe care-l traversăm.

Nicolai Berdiaev: „În secolul nostru de credință împuținată, de necredință larg răspîndită, creștinismul este judecat după comportamentul creștinilor. În decursul veacurilor precedente, credința creștină era judecată înainte de toate după adevărul veșnic pe care îl propovăduia, după doctrina și poruncile sale. Secolul nostru este însă prea absorbit de om și de tot ce ține de el. Creștinii răi sînt ca o mască pe fața creștinismului. Faptele lor rele, deformările pe care le aduc propriei credințe, excesele atrag mai mult decît creștinismul însuși, sînt mai evidente decît marele adevăr creștin. În zilele noastre, un mare număr de oameni încep să judece credința creștină după adepții săi, aflați mult prea adesea departe de ea sau degenerați. Creștinismul este religia dragostei, dar este judecat după animozitatea și ura dintre creștini. Creștinismul este religia libertății, dar este judecat după violențele comise de creștini de-a lungul istoriei. Creștinii înșiși își compromit credința și reprezintă o piatră de poticnire pentru cei slabi” (Despre vrednicia creștinismului și nevrednicia creștinilor, traducere de Elisabeta Gheorghe, Editura Sophia, 2024).

Jean Daniélou: „Problema de mîine nu este problema ateismului, ci aceea a noului păgînism care este căutat. Acesta este interlocutorul nou pe care Biserica îl caută în prezent atunci cînd ascultă glasul timpului, cînd încearcă să discearnă semnele timpurilor. Căci semnele timpurilor sînt acelea prin care Dumnezeu vorbește naturii umane. Ateismul nu este decît tranziția de la păgînismul de ieri, acela al civilizației rurale, la păgînismul de mîine, al civilizației industriale. Păgînismul de mîine reprezintă problematica religioasă a omului modern. Acestei problematici trebuie să-i răspundă Biserica. Ea trebuie asumată, purificată și transfigurată, dacă este adevărat încă o dată că un creștin nu este decît un păgîn aflat pe drumul convertirii” (Rugăciunea, problemă politică, traducere de Leonard Netedu, Ratio et Revelatio, 2023).

Olivier Clément: „Timpul Bisericii este Duhul înaintînd în taina inimilor, este răbdarea lui Dumnezeu, care încă își drămuiește manifestarea iubirii față de omenire pentru ca focul acestei iubiri, atunci cînd prezența Sa se va dezvălui pe deplin, să nu ardă, ci să restaureze. Într-adevăr, Dumnezeu «nu întîrzie cu făgăduința Sa, (...) ci îndelung rabdă pentru voi, nevrînd să piardă pe cineva, ci toți să vină la pocăință» (2 Petru 3, 9). Părinții Bisericii au precizat deseori că sensul istoriei este constituirea pleromei omenirii îndumnezeite. Aceasta este așteptarea mucenicilor și, trebuie adăugat, și cea a lui Dumnezeu. Pentru fiecare dintre noi, sensul istoriei se află în alegerea pe care o facem, pentru sau împotriva lui Hristos, în adîncul smereniei care ne deschide spre suflarea Duhului, în sinergia harului și a iubirii noastre, sinergie care conferă preoției noastre împărătești forța sa de exorcizare, de mijlocire, de transfigurare” (Transfigurarea timpului în lumina tradiției ortodoxe, traducere de Măriuca și Adrian Alexandrescu, Spandugino, 2021).

Sursa: https://www.dilema.ro/din-polul-plus/trei-cuvinte-profetice-despre-crestinism?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR3JJbr6X-8fog2eWlfxQVyjR-CgjkioGs6k1NbOKt4qqkkKzrDo_p1eUkU_aem_TT9YWR2aVfKxUU4_NwexdQ