„Iar femeia să se teamă de bărbat”: ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Pavel?

 „Iar femeia să se teamă de bărbat”: ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Pavel?

O lectură filologică și teologică a textului din Efeseni 5, 33

 

Expresia „iar femeia să se teamă de bărbat”, rostită la sfârșitul Apostolului citit în cadrul Sfintei Taine a Cununiei, este unul dintre cele mai cunoscute, dar și dintre cele mai greșit înțelese pasaje din Noul Testament.

Unii o interpretează ca pe o poruncă prin care soția ar trebui să trăiască într-o permanentă teamă față de soțul ei. Alții, încercând să îndepărteze această interpretare, propun înlocuirea cuvântului „teamă” cu „respect”, considerând că astfel ar reda mai bine învățătura creștină despre căsătorie.

Dar ce spune, de fapt, textul original? A folosit Sfântul Apostol Pavel un cuvânt care înseamnă „teamă” sau unul care înseamnă „respect”? Și, mai ales, de ce este această expresie citită la Cununie, într-un pasaj în care iubirea dintre soți este comparată cu iubirea jertfelnică a lui Hristos pentru Biserică?

Pentru a înțelege corect aceste cuvinte, trebuie să păstrăm atât fidelitatea față de textul grecesc, cât și contextul teologic în care au fost rostite. Nu este nevoie nici să modificăm Scriptura pentru a o face mai plăcută auzului contemporan, nici să transformăm un cuvânt într-o justificare a autorității exercitate prin frică.

1. Ce spune textul grecesc original?

În Epistola către Efeseni, capitolul 5, versetul 33, textul grecesc spune:

πλὴν καὶ ὑμεῖς οἱ καθ’ ἕνα ἕκαστος τὴν ἑαυτοῦ γυναῖκα οὕτως ἀγαπάτω ὡς ἑαυτόν, ἡ δὲ γυνὴ ἵνα φοβῆται τὸν ἄνδρα.

„Așadar, și voi, fiecare în parte, să-și iubească propria soție ca pe sine însuși, iar femeia să se teamă de bărbat”.

Expresia care ne interesează este: ἡ δὲ γυνὴ ἵνα φοβῆται τὸν ἄνδρα — hē de gynē hina phobētai ton andra — „iar femeia să se teamă de bărbat”.

Cuvântul esențial este φοβῆται (phobētai), forma de conjunctiv prezent, persoana a III-a singular, a verbului φοβέομαι (phobeomai).

Din punct de vedere lexical, acest verb poate avea mai multe înțelesuri: a se teme, a simți frică, a avea o atitudine de respect profund, a manifesta venerație sau reverență. Sensul concret depinde de contextul în care este întrebuințat.

Așadar, verbul grecesc nu înseamnă exclusiv „a respecta”, dar nici nu exprimă, în orice împrejurare, spaima provocată de o amenințare.

Să luăm două situații diferite. Un om se poate teme de un agresor pentru că acesta i-ar putea face rău. Dar un credincios poate avea și „frică de Dumnezeu”, fără ca această expresie să însemne că Dumnezeu este un agresor sau că relația dintre om și Creator trebuie întemeiată pe teroare.

În al doilea caz, teama are un caracter religios și moral: ea presupune respect, evlavie, conștiința prezenței lui Dumnezeu și grija de a nu ne îndepărta de El.

Tocmai de aceea, atunci când întâlnim verbul φοβέομαι, nu este suficient să deschidem un dicționar și să alegem primul sens. Trebuie să analizăm întregul pasaj.

2. Este corect să traducem „iar femeia să respecte pe bărbat”?

Răspunsul presupune o distincție importantă între traducerea literală și traducerea contextuală.

Din punct de vedere literal, formularea tradițională „iar femeia să se teamă de bărbat” este fidelă textului grecesc. Ea păstrează verbul ales de Apostol și familia de sensuri din care acesta face parte.

Din punct de vedere contextual, însă, redarea „iar femeia să-și respecte soțul” este, de asemenea, o traducere posibilă și justificabilă filologic. Unele traduceri moderne aleg „respect” tocmai pentru a reda valoarea contextuală a verbului φοβέομαι în acest verset.

Prin urmare, nu putem afirma că oricine traduce expresia prin „respect” falsifică automat textul Scripturii. Dar nici nu putem susține că Apostolul ar fi folosit un cuvânt care înseamnă numai „respect” și că traducerea tradițională prin „teamă” ar fi greșită.

Traducerea literală păstrează cuvântul „teamă”, în timp ce traducerea contextuală poate reda sensul său prin „respect” sau „reverență”.

Problema apare atunci când o explicație teologică este prezentată ca și cum ar fi singurul sens posibil al textului grecesc sau când un cuvânt biblic este modificat fără a se preciza că este vorba despre o parafrazare.

În cadrul Sfintei Taine a Cununiei, unde este citit textul liturgic consacrat, este firesc să păstrăm formularea tradițională și să explicăm credincioșilor semnificația ei. Nu schimbarea cuvintelor este cea care ne ajută să înțelegem Scriptura, ci interpretarea lor în lumina întregii învățături creștine.

3. Apostolul nu începe cu teama femeii, ci cu iubirea jertfelnică

Un aspect care trebuie remarcat este că Apostolul Pavel nu construiește întreaga sa învățătură despre căsătorie în jurul obligației femeii de a se teme de bărbat.

Dimpotrivă, o parte considerabilă a pasajului este consacrată îndatoririi bărbatului de a-și iubi soția, avându-L drept model pe Mântuitorul Iisus Hristos.

„Bărbaților, iubiți-vă femeile, precum și Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25).

Cuvintele acestea reprezintă cheia înțelegerii întregului pasaj.

Apostolul nu îi cere bărbatului doar să fie bun, să își întrețină familia sau să manifeste afecțiune față de soția sa. El îi prezintă drept model iubirea lui Hristos, Care S-a dăruit pe Sine pentru Biserică.

Este o iubire care presupune renunțarea la egoism, asumarea responsabilității și disponibilitatea de a te jertfi pentru celălalt.

Hristos nu Și-a iubit Biserica pentru a o domina, ci S-a dăruit pe Sine pentru mântuirea ei. Acesta este modelul pe care Apostolul îl așază înaintea bărbatului creștin.

Mai mult, în versetele 28-29, Pavel îi îndeamnă pe bărbați să își iubească soțiile asemenea propriilor trupuri, să le îngrijească și să le ocrotească, după modelul grijii lui Hristos față de Biserică.

Așadar, atunci când un soț invocă autoritatea pe care consideră că i-o conferă Scriptura, dar uită de iubirea jertfelnică pe care aceeași Scriptură i-o cere, el desprinde un fragment biblic de contextul său.

Nu putem pretinde respectul soției invocându-l pe Apostolul Pavel și, în același timp, să ignorăm porunca prin care același Apostol ne cere să iubim după modelul lui Hristos.

4. Frica de Hristos și respectul reciproc

Mai există un verset esențial pentru înțelegerea acestui pasaj, care precedă îndemnurile adresate soților.

ὑποτασσόμενοι ἀλλήλοις ἐν φόβῳ Χριστοῦ. — „Supunându-vă unii altora în frica lui Hristos.” (Efeseni 5, 21)

Observăm două elemente: reciprocitatea exprimată prin „unii altora” și referirea la frica lui Hristos.

Relațiile dintre creștini trebuie trăite înaintea lui Dumnezeu, în ascultare de El. Nici bărbatul, nici femeia nu se află în afara acestei responsabilități.

Apostolul descrie apoi îndatoriri distincte ale soților, folosind imaginea unirii dintre Hristos și Biserică. De aceea, reciprocitatea nu trebuie confundată cu ștergerea tuturor deosebirilor de exprimare dintre poruncile adresate celor doi.

Totuși, nici îndemnurile adresate femeii nu pot fi transformate într-o autoritate nelimitată a soțului. În înțelegerea creștină, modelul autorității este Hristos, Care Își arată iubirea prin slujire și jertfă.

În această lumină, frica despre care vorbește Apostolul nu poate fi folosită pentru a justifica umilirea, amenințarea sau violența.

O soție care trăiește permanent cu spaima că ar putea fi lovită, insultată sau pedepsită nu se află, prin aceasta, în împlinirea idealului creștin al căsătoriei. Frica provocată de violență nu este o virtute și nu trebuie confundată cu respectul despre care vorbim în interpretarea acestui pasaj.

5. Cum explică Sfântul Ioan Gură de Aur această expresie?

Unul dintre cei mai importanți interpreți ai acestui pasaj este Sfântul Ioan Gură de Aur, care explică îndatoririle soților în Omilia a XX-a la Epistola către Efeseni.

Sfântul Părinte păstrează sensul propriu al îndemnului apostolic și vorbește despre respectul și ascultarea pe care soția trebuie să le manifeste față de soț. El nu elimină deosebirea dintre îndatoririle celor doi, dar subliniază că iubirea este temelia care face posibilă armonia căsniciei.

Când ajunge la raportul dintre iubire și teamă, Sfântul Ioan le privește în dinamica vieții conjugale: respectul soției nu este despărțit de iubire, iar iubirea soțului nu poate fi redusă la o simplă afirmație de autoritate.

Mai mult, el insistă asupra iubirii ca legătură puternică între soți și arată că bărbatul rămâne dator să-și iubească soția chiar atunci când relația nu este ideală. Comportamentul celuilalt nu îl dezleagă pe creștin de propria responsabilitate.

Această interpretare patristică este importantă: Sfântul Ioan Gură de Aur nu transformă teama într-un instrument de constrângere. El explică relația conjugală în termenii iubirii, respectului, ascultării și responsabilității, păstrând totodată distincțiile dintre îndatoririle soților, așa cum sunt prezentate în textul apostolic.

De aceea, interpretarea patristică nu ne îngăduie să izolăm ultima propoziție a Apostolului și să construim pe baza ei o concepție despre căsătorie în care bărbatul poruncește, iar femeia se supune din spaimă. Dacă iubirea este temelia căsătoriei, respectul nu poate fi obținut prin teroare.

6. Există și o altă posibilitate de înțelegere a construcției grecești?

Din punct de vedere filologic, merită amintit un detaliu suplimentar.

În expresia grecească „ἡ δὲ γυνὴ ἵνα φοβῆται τὸν ἄνδρα”, apare conjuncția ἵνα (hina), urmată de verbul la conjunctiv.

În numeroase contexte, această construcție exprimă un scop sau un rezultat: „pentru ca”, „astfel încât”. În greaca Noului Testament, însă, construcția poate funcționa și ca un îndemn cu valoare imperativă, iar aceasta este interpretarea adoptată de traducerile tradiționale ale versetului.

Există și propuneri exegetice moderne potrivit cărora ultima parte a versetului ar putea accentua mai puternic rezultatul iubirii manifestate de soț față de soție. În această lectură, sensul ar fi apropiat de formularea: „Fiecare să-și iubească soția ca pe sine însuși, astfel încât și soția să-și respecte soțul.”

Această interpretare pune în evidență legătura dintre iubirea soțului și respectul soției, dar trebuie precizat că reprezintă o propunere exegetică, nu singura traducere posibilă și nici interpretarea gramaticală adoptată în mod obișnuit.

Tocmai de aceea, o asemenea redare este folositoare în explicarea pasajului, fără a fi necesar să înlocuiască formularea liturgică tradițională.

7. Ce ar trebui să înțeleagă mirii atunci când aud această expresie la Cununie?

În timpul Sfintei Taine a Cununiei, cuvintele Apostolului nu sunt rostite pentru a-i conferi bărbatului dreptul de a se comporta ca un stăpân, ci pentru a așeza legătura dintre soți sub semnul unirii dintre Hristos și Biserică.

Soțul este chemat să manifeste față de soția sa o iubire jertfelnică, iar soția este chemată să răspundă acestei iubiri prin respect și fidelitate. În același timp, iubirea, respectul și fidelitatea sunt virtuți pe care amândoi trebuie să le cultive.

Acolo unde există o iubire autentică, respectul nu trebuie impus prin amenințări.

Bărbatul care își iubește soția după modelul lui Hristos nu va căuta să o umilească și nici să o facă să tremure în fața lui. El va încerca să devină pentru ea un sprijin, să îi ocrotească demnitatea, să îi asculte suferințele și să își asume responsabilitatea pentru binele familiei.

La rândul ei, femeia care își iubește soțul și îi recunoaște demnitatea nu va vedea în respectul față de el o obligație impusă prin forță, ci o manifestare firească a relației lor.

Din perspectivă duhovnicească, putem vorbi și despre grija de a nu răni prin propriul comportament iubirea celuilalt. Aceasta este o aplicație pastorală a pasajului, nu traducerea literală a verbului grecesc.

Într-o asemenea relație, cei doi nu se privesc ca adversari și nici nu urmăresc să își demonstreze reciproc superioritatea. Ei învață să se sprijine, să se ierte și să înainteze împreună către Dumnezeu.

Concluzie: nu trebuie să schimbăm Scriptura, ci să o înțelegem

Expresia „iar femeia să se teamă de bărbat” nu trebuie eliminată din textul biblic doar pentru că poate produce nedumerire în societatea contemporană.

Verbul grecesc φοβέομαι permite traducerea prin „a se teme”, dar poate exprima, în funcție de context, și respectul profund sau reverența. Prin urmare, redarea „să-și respecte soțul” este justificabilă ca traducere contextuală, fără a fi obligatoriu să înlocuiască formularea tradițională.

Ceea ce trebuie respins este interpretarea potrivit căreia Apostolul ar porunci ca femeia să trăiască înfricoșată de propriul soț. O asemenea lectură ignoră chiar modelul pe care Pavel îl propune căsătoriei creștine: iubirea lui Hristos pentru Biserică.

Nu putem invoca autoritatea bărbatului fără a vorbi despre jertfa lui. Nu putem pretinde respectul femeii fără a aminti iubirea pe care bărbatul este dator să i-o arate.

În căsătoria creștină, bărbatul nu este chemat să devină un om de care soția să fie înspăimântată, ci un om al cărui comportament să reflecte iubirea lui Hristos.

Iar femeia nu este chemată să se supună unei tiranii, ci să trăiască alături de soțul ei într-o comuniune întemeiată pe iubire, respect și responsabilitate înaintea lui Dumnezeu.

Adevărata problemă nu este cuvântul „teamă” din Scriptură, ci felul în care acesta poate fi desprins de învățătura despre iubire și transformat într-un argument pentru exercitarea puterii asupra celuilalt.

Sfântul Apostol Pavel nu încheie o lecție despre dominație, ci o învățătură despre taina unirii dintre Hristos și Biserică, pe care o așază drept model al căsătoriei creștine.

Iar Hristos nu Și-a câștigat Biserica prin teroare, ci prin iubirea care a mers până la Cruce.

Referințe pentru aprofundare

• Efeseni 5, 21-33, textul grecesc al Noului Testament.

• Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a XX-a la Epistola către Efeseni.

• Lexicoane ale limbii grecești a Noului Testament, s.v. φοβέομαι.

• Julie Walsh și Jeffrey D. Miller, Studiu privind traducerea și interpretarea lui Efeseni 5, 33 (2023).