„Suflă și scuipă de trei ori!” De ce nu trebuie să scuipăm copilul la Botez?

„Suflă și scuipă de trei ori!”

De ce nu trebuie să scuipăm copilul la Botez?

Sensul lepădărilor, al rugăciunilor de exorcizare și al responsabilității nașilor

1. Un gest pe care îl vedem, dar pe care nu îl înțelegem întotdeauna

Am participat la numeroase botezuri, uneori și în calitate de cameraman, și am observat un lucru care m-a pus pe gânduri. Când preotul rostește îndemnul de a sufla și de a scuipa de trei ori, unii nași se întorc spre copil și fac acest gest asupra lui.

Nu o fac din răutate, desigur, ci din necunoașterea semnificației liturgice a momentului. Tocmai această neînțelegere arată cât de necesară este cateheza înaintea Sfântului Botez: nu asistăm la o formalitate sau la un obicei popular, ci la lepădarea de Satana și la mărturisirea unirii cu Hristos.

Nașul nu scuipă copilul. Gestul său, săvârșit simbolic către apus, exprimă respingerea diavolului și a lucrărilor lui. Copilul nu este obiectul lepădării, ci persoana pentru care nașul mărturisește credința și își asumă răspunderea creșterii duhovnicești.

2. Ce spune rânduiala Bisericii?

Înaintea săvârșirii propriu-zise a Botezului, Biserica a rânduit pregătirea catehumenului. Preotul rostește rugăciunile de exorcizare, după care urmează lepădarea de Satana și unirea cu Hristos. Cel care urmează să fie botezat este orientat cu fața spre apus; în cazul unui prunc, nașul răspunde în numele lui.

Preotul întreabă de trei ori dacă se leapădă de Satana, de lucrările, slujitorii, slujirea și trufia lui. Nașul răspunde: „Mă lepăd!”. Apoi confirmă că s-a lepădat și împlinește îndemnul de a sufla și de a scuipa simbolic către apus, nu asupra pruncului.

„Mă lepăd!” — „Te unești cu Hristos?” — „Mă unesc!”

Aceste răspunsuri nu sunt replici rostite mecanic. Ele exprimă despărțirea de rău și alegerea unei vieți în comuniune cu Hristos.

3. De ce apusul și apoi răsăritul?

În simbolismul liturgic creștin, apusul sugerează întunericul, pentru că acolo soarele dispare de pe cer. Răsăritul trimite la lumină și la Hristos, Cel care luminează lumea. Nu înseamnă că diavolul ar locui într-o direcție geografică: gesturile exprimă, în limbaj simbolic, trecerea de la întuneric la lumină.

Omul se întoarce mai întâi către apus pentru a se lepăda de Satana, apoi către răsărit pentru a mărturisi unirea cu Hristos. Nu este suficient să respingi răul; ești chemat să alegi binele. Lepădarea și unirea sunt cele două fețe ale aceleiași mărturisiri creștine.

4. Rugăciunile de exorcizare înseamnă că pruncul ar fi demonizat?

Nu. Faptul că Biserica rostește rugăciuni de exorcizare înaintea Botezului nu echivalează cu o afirmație că pruncul ar fi posedat de diavol. Această confuzie trebuie înlăturată cu grijă, fără a minimaliza însă sensul real al rugăciunilor.

Pruncul nu are păcate personale săvârșite în mod conștient și liber. Dar, asemenea tuturor oamenilor, se naște într-o lume marcată de urmările căderii: stricăciune, suferință și moarte. Rugăciunile pregătitoare vestesc biruința lui Hristos asupra puterii răului și cer ocrotirea celui care se pregătește să primească Botezul.

Botezul nu este o declarație că pruncul ar fi rău. Este Taina nașterii sale spirituale, a unirii cu Hristos și a primirii în Trupul Său, Biserica. Sfântul Apostol Pavel vorbește despre izbăvirea de sub stăpânirea întunericului și despre intrarea în Împărăția Fiului lui Dumnezeu (Coloseni 1, 13).

Exorcismele nu fac din cel botezat o persoană care nu va mai fi niciodată ispitită. După Botez, rugăciunea, viața liturgică, împărtășirea și lupta împotriva păcatului rămân esențiale. Taina este începutul unei vieți noi, nu sfârșitul tuturor încercărilor.

5. Lepădarea de Satana și începutul luptei duhovnicești

Părintele Alexander Schmemann, în studiul său despre Botez, arată că exorcismele și lepădările nu pot fi reduse la gesturi decorative: viața creștină presupune confruntarea cu răul și mărturisirea biruinței lui Hristos. A te lepăda de Satana înseamnă a refuza minciuna, mândria și orice lucrare care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu.

Nu este o luptă împotriva altor oameni. Sfântul Apostol Pavel spune că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva puterilor spirituale ale răutății (Efeseni 6, 12). De aceea, creștinul este chemat să se împotrivească răului, nu să urască omul.

În numele pruncului, nașul rostește această lepădare și mărturisește unirea cu Hristos. Ulterior, pe măsură ce copilul crește, credința este chemată să devină și răspunsul său personal, asumat prin viață.

6. Nașul nu este un simplu martor al ceremoniei

Nașul nu este ales numai pentru a ține lumânarea, a cumpăra cele necesare slujbei ori a apărea în fotografiile de familie. El este părinte spiritual: rostește Crezul, mărturisește credința în numele pruncului și își asumă, alături de părinții trupești, datoria de a-l îndruma către Hristos.

Cum îl voi învăța pe acest copil să se roage, dacă eu nu mă rog? Cum îi voi vorbi despre Hristos, dacă El nu are loc în propria mea viață? Cum îl voi îndruma spre Biserică, dacă legătura mea cu ea se încheie odată cu petrecerea de după Botez? Aceste întrebări nu condamnă, ci ne reamintesc seriozitatea făgăduinței făcute înaintea lui Dumnezeu.

Nașul nu va duce lupta duhovnicească în locul copilului pentru tot restul vieții. El este chemat să-i fie alături, prin cuvânt, exemplu, rugăciune și participare la viața Bisericii.

7. Un detaliu liturgic important: două gesturi diferite

Trebuie deosebită suflarea preotului asupra catehumenului, săvârșită la începutul rânduielii, de suflarea și scuiparea simbolică a nașului din timpul lepădărilor. Sunt momente liturgice distincte, cu semnificații distincte.

Când preotul îi cere nașului să sufle și să scuipe către Satana, nașul nu se întoarce spre copil și nu scuipă asupra lui. Gestul se îndreaptă simbolic către apus; el nu presupune scuiparea efectivă pe o persoană și nici exagerări care ar distrage de la solemnitatea slujbei.

Câteva explicații simple, oferite părinților și nașilor înainte de Botez, pot preveni asemenea neînțelegeri și pot transforma participarea lor dintr-una mecanică într-una conștientă.

8. Botezul: începutul unei vieți în Hristos

Rânduiala formează un întreg: lepădarea de Satana, întoarcerea spre Hristos, mărturisirea credinței și întreita afundare în apa Botezului. Sfântul Apostol Pavel învață că prin Botez suntem îngropați împreună cu Hristos în moarte, pentru a umbla într-o viață nouă (Romani 6, 3-4).

Nu este doar o ceremonie prin care familia sărbătorește venirea pe lume a copilului. Este primirea lui în Biserică, începutul comuniunii sale cu Hristos și o responsabilitate duhovnicească pentru părinți și nași.

La Botez nu ne lepădăm de copil, ci de Satana. Nu respingem omul, ci răul. Nu împlinim un simplu obicei, ci mărturisim biruința lui Hristos și chemarea la o viață nouă.

Poate că, înainte să ne preocupe pregătirile exterioare, ar trebui să ne întrebăm ce înseamnă cu adevărat cuvintele pe care le rostim: „Mă lepăd de Satana!” și „Mă unesc cu Hristos!”. Ele nu trebuie să rămână doar răspunsurile unei zile, ci să devină făgăduința unei vieți întregi.

În altă ordine de idei, dacă aș fi preot, aș organiza înaintea fiecărui Botez trei sau patru întâlniri catehetice cu părinții și nașii copilului. Nu m-aș limita doar la stabilirea datei Botezului și la explicarea lucrurilor pe care trebuie să le aducă la biserică. Aș considera esențial ca aceștia să înțeleagă semnificația duhovnicească a Tainei și responsabilitatea pe care și-o asumă.

În cadrul acestor întâlniri, aș urmări câteva aspecte fundamentale:

1.      Înțelegerea Tainei Sfântului Botez. Le-aș explica ce este Botezul, de ce îl săvârșim, ce înseamnă nașterea din apă și din Duh și cum, prin această Taină, copilul devine mădular al Bisericii lui Hristos.

2.      Explicarea rânduielii liturgice. Aș parcurge împreună cu ei principalele momente ale slujbei, explicând semnificația rugăciunilor, a exorcismelor, a lepădării de Satana, a unirii cu Hristos și a întreitei afundări în apa Botezului. Aș sublinia că rugăciunile de exorcizare nu înseamnă că pruncul ar fi demonizat.

3.      Responsabilitatea duhovnicească a nașilor. Le-aș explica faptul că nașul nu este un simplu martor al ceremoniei, ci un părinte spiritual care mărturisește credința în numele copilului și își asumă responsabilitatea de a-l îndruma spre Hristos.

4.      Rolul părinților în educația creștină a copilului. Le-aș vorbi despre importanța rugăciunii în familie, a participării la Sfânta Liturghie, a împărtășirii copilului și a exemplului personal. Educația religioasă nu începe atunci când copilul ajunge la școală, ci încă din primii ani de viață, în familie.

5.      Botezul ca început al vieții creștine, nu ca simplu eveniment social. Aș încerca să îi ajut să înțeleagă că Botezul nu se încheie odată cu plecarea din biserică sau cu petrecerea de după slujbă. El reprezintă începutul unei vieți de comuniune cu Dumnezeu, care trebuie cultivată permanent.

6.      Pregătirea conștientă pentru participarea la slujbă. În ultima întâlnire, aș discuta concret despre răspunsurile nașilor, despre rostirea Crezului și despre gesturile liturgice, astfel încât aceștia să participe înțelegând ceea ce mărturisesc și ceea ce săvârșesc.

În fond, mi-aș dori ca părinții și nașii să nu vină la Botez doar cu lumânarea, cruciulița și cele necesare slujbei, ci și cu o înțelegere a credinței pe care o mărturisesc în numele copilului.

Pentru că un Botez pregătit catehetic poate deveni nu doar începutul vieții creștine a copilului, ci și un prilej de apropiere de Dumnezeu pentru întreaga familie.

 

Repere pentru aprofundare

Molitfelnic: Rânduiala facerii catehumenului și Rânduiala Sfântului Botez; Romani 6, 3-4; Coloseni 1, 13; Efeseni 6, 12; Alexander Schmemann, Of Water and the Spirit: A Liturgical Study of Baptism (1974).