marți, 27 februarie 2024
sâmbătă, 24 februarie 2024
sâmbătă, 17 februarie 2024
marți, 13 februarie 2024
luni, 12 februarie 2024
duminică, 11 februarie 2024
sâmbătă, 10 februarie 2024
joi, 8 februarie 2024
miercuri, 7 februarie 2024
miercuri, 1 noiembrie 2023
vineri, 6 ianuarie 2023
joi, 5 ianuarie 2023
Botezul lui Iisus - Ion Bria
Botezul lui Iisus
Toate
Evangheliile pun la începutul misiunii lui Iisus același eveniment: botezul în
Iordan, când Duhul Sfânt coboară asupra Sa în chip de porumbel (Matei 3, 13-17;
Marcu 1, 8-11; Luca 3, 21-23; Ioan 1, 29-34). Duhul a coborât și a rămas peste
Iisus, Care a fost astfel conformat și proclamat Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1,
32-24). Deși n-a avut păcat (Ioan 8, 46), Iisus a acceptat să-Și inaugureze
misiunea Sa cu botezul în Iordan de la Ioan (Matei 3, 13-17), aceasta atât
pentru a împlini o rânduială sacră (Matei 21, 25), cât și ca semn anticipat al
jertfei Sale. De acum înainte Iisus este pregătit să ia asupra Sa păcatul
lumii.
Iisus
vine la Iordan atras de Ioan, profetul care face legătura între Vechiul și Noul
Testament. Poporul vedea în Ioan pe profetul Ilie care anunța venirea lui Mesia
(Matei 11, 14). El era vocea care striga în pustie: „Pregătiți calea Domnului”
(Matei 3, 3). Iisus, vorbind mulțimilor despre Ioan (Matei 11, 7-11), a
recunoscut că acesta a venit în „calea dreptății”, convertind vameșii și
prostituatele (Matei 21, 32).
Ioan
Botezătorul predica în „deșertul Iudeii” (Matei 3, 1), lângă Marea Moartă, nu
departe de Qumran, unde se afla comunitatea esenienilor. Propovăduia
convertirea, dar fără intenția de a întemeia o sectă (Luca 3, 7-14), și practica
un singur botez, cel cu apă, ca pregătire pentru Mesia și ca anticipare a
botezului creștin cu Duh Sfânt (Luca 3, 3, 16). El este cel ce recunoaște în
Iisus pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 34), punându-L în legătură directă cu profețiile
Vechiul Testament: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”
(Ioan 1, 29, 36). totuși, fiind în închisoare, Ioan vrea o confirmare a
credinței sale și trimite doi ucenici să întrebe dacă El este „Cel ce va veni”.
Evanghelistul
Luca dă unele indicații cronologice foarte exacte, numind autoritățile politice
și religioase din vremea misiunii lui Ioan Botezătorul: „În al cincisprezecelea
an (septembrie 27-Octombrie 28), al domniei Împăratului Tiberiu, pe când Pilat din
Pont era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său,
tetrarh la Ituriei și al ținutului Trahoniei, iar Lisanias, tetrarh al
Abileniei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu
către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2). Ținând seama că Tiberiu
i-a urmat lui August ca împărat al Romei, după anul 14 d. Hr., că Irod Tetrarhul
era Irod Antipa, care a domnit peste Galileea și Pereea între anii 4-39 d.Hr.,
și că Filip Tetrarhul a domnit peste regiunile din nord ale Palestinei între
anii 4-34 d.Hr., epoca despre care vorbește Luca se poate fixa în jurul anului
28 d.Hr.
Ioan
propovăduia poporul „Vestea cea bună” (Luca 3, 18), practicând botezul pocăinței
cu apă, spre iertarea păcatelor. Botezul cu apă este un rit simbolic de
purificare a păcătoșilor. Venind din Nazaret la Iordan, Iisus acceptă să fie
botezat de Ioan (Marcu 1, 9-11) ca să arate că asumă pe deplin condiția
umanității păcătoase, cu toate că El va zice: „Cine dintre voi Mă vă acuza de
păcat?” (Ioan 8, 46).
Una dintre
măsurile lui Ioan a fost aceea de a cere mulțimilor care veneau la el,
credincioși evrei, vameși și ostași, să facă fapte vrednice de pocăință. „Bărbat
drept și sfânt” (Marcu 6, 20), mare ascet și practicant al Legii, Ioan nu cerea
altceva decât: „Nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rândui” (Luca 3, 13),
cu toate că, din propria experiență, își dădea seama de severitatea Legii. El a
denunțat deschis ceea ce era contrar Legii, având curajul să-i spună lui Irod:
„Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Faptul acesta,
la instigarea Irodiadei, femeia lui Filip, fratele lui Irod, i-a adus moartea prin
tăierea capului (Marcu 6, 17-29).
Iisus
este în mod constat confundat cu unul dintre proorocii cunoscuți: Ilie, Ioan
sau Ieremia (Matei 16, 14; Luca 9, 8). De unde, părerea greșită că Ioan și
Iisus nu ar fi două persoana deosebite. Irod credea că Acesta este Ioan
Botezătorul care s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni. Dar Ioan
însuși face o distincție clară între rolul său și misiunea lui Iisus; el nu a
făcut decât pregătirea poporului pentru primirea lui Iisus, cu Care se afla
doar într-o intimitate aparte, socotindu-se „prietenul Mirelui”: „Şi s-a iscat
o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au
venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi
despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. Ioan a
răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi
înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis
înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi
ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea
s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de
sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe
pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a
auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce a
primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. Căci cel pe care l-a
trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul
cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui. Cel ce crede în
Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci
mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3, 25-36).
Botezul
este unul din marile momente ale vieții lui Iisus. Cu trupul în apă, cu Duhul
Sfânt pogorât peste El, cu glasul de tunet al Tatălui, Iisus confirma că este
Unul din Treime, așa cum revelează Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. El
lasă să se înțeleagă că „epifania” Treimii, din care El Însuși face parte,
trebuie pusă în legătură cu „teofania” din Vechiul Testament, la care sunt
martori profeții. Într-adevăr, Moise făcuse experiența îngerului Domnului care
i s-a arătat în rugul arzând fără să se mistuie pe Muntele Sinai (Ieșire 3, 2;
Deuteronom 33, 16; Fapte 7, 30, 35). Prin urmare, îngerul Domnului din experiența
teofanică a profeților, înainte de întrupare, este unul și același cu Cuvântul
lui Dumnezeu întrupat. Experiența teofanică și cea ipostatică au în centrul lor
aceeași persoană divină. Noul Testament și Biserica de mai târziu au dat o mare
valoare experiențelor teofanice ale profeților, deoarece aceștia au văzut și au
auzit nemijlocit slava lui Dumnezeu (gr. dóxa tou Theou), manifestarea
Sa personală. Acesta este „ca o făclie ce strălucește în întuneric până când va
străluci ziua și luceafărul va răsări în inimile noastre” (II Petru 1, 19). Din
cauza aceasta, Grigorie de Nyssa nu va ezita să propună creștinilor, ca model
de perfecțiune în sfințenie, Viața lui Moise.
După
Botezul în Iordan, Iisus renunța la meseria de tâmplar și părăsește satul de
origine, mergând în Galileea, unde se pregătește intens pentru apropiata Sa
misiune. Evangheliști sinoptici sunt de acord că Iisus și-a început slujirea
după ce Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare și că cea mai mare parte
din activitatea Sa publică a desfășurat-o în Galileea (Matei 4, 12; Marcu 1,
39; Luca 4, 14). Luca vorbește de călătoria lui Iisus în Samaria (Luca 9,
52-53), provincie din centrul Palestinei, între Iudeea și Galileea, ai căror locuitori
erau într-o aprigă dispută cu iudeii, iar Ioan relatează pe larg convorbirea
lui Iisus cu femeia samarineancă, lângă fântâna lui Iacov (Ioan 4). Evanghelistul
Matei menționează predicile lui Iisus în Iudeea, la est de Iordan (Matei 19, 1)
și în Pereea, precum și numeroasele Sale călătorii la Ierusalim. Faptul acesta
nu este exclus, deoarece Iisus „străbătea toate cetățile și satele” (Matei 9,
35); a călătorit în regiunea lacului Ghenizaret, în Capernaum (Matei 14, 34),
în regiunea Gadara (Matei 8, 28). ajungând în orașele feniciene din nor, Tir și
Sidon 9Matei 15, 21) și până în Cezareea lui Filip (Matei 4, 12-13).
Din
cauza persecutării lui Ioan Botezătorul, Iisus a părăsit Nazaretul și s-a
stabilit în Capernaum (Marcu 2, 1), o localitate lângă lacul Galileii, în
ținuturile Zabulon și Neftali (Matei 4, 12-13).
După
experiența botezului în Iordan, Duhul Sfânt, Același Duh Care a rămas peste El
și L-a confirmat Îl conduce în deșert, ca să fie supus tentațiilor diavolului.
În deșert, Iisus petrece, în post și rugăciune, patruzeci de zile și patruzeci
de nopți, deci același timp pe care Moise l-a petrecut pe munte 9Ieșire 24,
18). Parte din pregătirea Sa pentru misiune, Iisus avea să facă față unei
puternice împotriviri din partea spiritului ostil lui Dumnezeu, diavolul. În
pustie, Iisus este supus la grele ispitiri (Matei 4, 11) pentru a fi întors de
la calea pe care pornise. Dar El refuză tentațiile diavolului într-un mod de
neclintit, cu răspunsuri luate din Vechiul Testament (Deuteronom 8, 3; 6, 16;
13). Desigur, timpul de retragere a fost dedicat postului și, mai ales,
rugăciunii. Postul era o practică religioasă a iudeilor, respectată chiar de
farisei, și însoțea rugăciunea, pe care El a considerat-o drept cea mai importantă
pregătire pentru misiunea Sa. Iisus a dus o viață de continuă rugăciune. De mic
copil, a participat la slujbele de la sinagogă, unde S-a rugat și a cântat
psalmi (Luca 4, 15-16). Nu numai că S-a rugat în toate momentele decisive din
viața Sa și în toate felurile, ci i-a îndemnat și pe ucenicii Săi să se roage,
compunând pentru ei texte de rugăciune (Luca 11, 1-14)[1].
luni, 19 decembrie 2022
luni, 30 mai 2022
vineri, 20 mai 2022
sâmbătă, 6 martie 2021
LinkWithin
