Evanghelia zilei: Evanghelia Duminicii a IV-a după Paști

Film: Risen (2016)

Versetul zilei 05 05 2025

The Bible 2013 S01, E10 Courage

Credibilitatea Evangheliilor – o scurtă analiză istorică și teologică

 

📜 Credibilitatea Evangheliilor – o scurtă analiză istorică și teologică

Într-o epocă a scepticismului și relativismului cultural, creștinismul este adesea supus unor critici ce vizează autenticitatea și credibilitatea surselor sale fundamentale – Evangheliile. Însă o analiză atentă, atât istorică, cât și teologică, relevă faptul că aceste texte merită luate în serios, nu doar din perspectiva credinței, ci și a rațiunii.

Spre deosebire de alte religii și mitologii antice, creștinismul se fundamentează pe o afirmație radicală și unică: Iisus Hristos nu doar că a fost un învățător sau un profet, ci S-a proclamat pe Sine Dumnezeu. Mai mult, și-a asumat în mod voluntar moartea pe cruce, susținând că o face „pentru mulți”, și a înviat – conform mărturiei celor care L-au urmat. Această proclamare a învierii, transmisă inițial oral, a fost consemnată în scris relativ devreme, între anii 60 și 100 d.Hr., când mulți martori oculari erau încă în viață.

Un argument esențial în favoarea autenticității Evangheliilor este realismul portretizării. Apostolii – fondatorii Bisericii – nu sunt prezentați ca eroi perfecți, ci ca oameni fricoși, confuzi, adesea lipsiți de înțelegere. În noaptea arestării lui Iisus, toți L-au părăsit. Dacă aceste texte ar fi fost fabricate pentru a susține o ideologie sau o mișcare religioasă nouă, ar fi fost de așteptat ca liderii să apară sub o lumină favorabilă. Dar nu este cazul – ceea ce adaugă greutate ideii că avem de-a face cu relatări sincere, nu propagandistice.

Martiriul apostolilor constituie un alt element semnificativ. Este greu de imaginat că un număr atât de mare de oameni ar fi fost dispuși să sufere tortură, persecuții și moarte pentru o idee pe care ei înșiși ar fi știut că este falsă. Aceasta susține ideea că apostolii au crezut cu adevărat în veridicitatea celor trăite și văzute.

Un caz deosebit este cel al Sfântului Apostol Pavel. Având dublă cetățenie și o poziție religioasă și socială influentă, Pavel a devenit un apărător fervent al Evangheliei doar după o experiență profundă – întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului. Este puțin probabil ca o asemenea schimbare radicală să fi avut loc în absența unui eveniment real și covârșitor.

În plan istoric, arheologia confirmă tot mai multe detalii din Evanghelii. De pildă, existența lui Pilat din Pont a fost dovedită în 1961, printr-o inscripție descoperită în Cezareea Maritima. Numeroase alte elemente culturale și geografice din Noul Testament corespund realităților din secolul I, ceea ce întărește caracterul istoric al textelor.

Desigur, credința nu se bazează exclusiv pe fapte demonstrabile. Dar rațiunea poate susține credința, nu o exclude. Chiar și miracolul – adesea invocat de critici ca necredibil – are un rol coerent în logica teologică a creștinismului: nu este scopul, ci confirmarea unei realități mai profunde.

În final, o observație de ordin spiritual: în practica liturgică ortodoxă, preotul consumă Sfintele Taine după ce a împărtășit o comunitate întreagă – uneori sute de persoane, inclusiv bolnavi. Totuși, acești preoți nu se îmbolnăvesc, iar acest fapt concret este trăit cu certitudinea că în Sfântul Potir nu se află doar pâine și vin, ci Trupul și Sângele lui Hristos. Adevărul trăit devine astfel un argument în sine.

The Bible 2013, S01, E09: Passion

Film - Patimile lui Hristos

Sursa 1:

 

Sursa 2:

Versetul zilei: 16 02 2024 - Versetul de aur

Versetul zilei 15.02.2024: Despre iertare

Versetul zilei -14.02.2024 - Despre dragostea bărbatului față de femeie

Versetul zilei: 13 02 2024 - Secretele și binecuvântările făcătorilor de...

Versetul zilei - 12 02 2024 - Despre importanța blândeții

Versetul zilei - 11 02 2024 - Despre măreția creației

Versetul zilei 10 02 2024 - Să ne respectăm unul pe altul prin smerenie ...

Descoperă cum te poate ajuta Dumnezeu în fiecare zi. Versetul zile - 09 ...

Versetul zilei - 08 02 2024

Părintele Teofil Părăian - Despre viața duhovnicească în lumina Sfintei Scripturi

Cum putem aplica porunca iubirii în viața noastră - Sfaturi de la Părint...

Botezul lui Iisus - Ion Bria

 

Botezul lui Iisus

 

 

            Toate Evangheliile pun la începutul misiunii lui Iisus același eveniment: botezul în Iordan, când Duhul Sfânt coboară asupra Sa în chip de porumbel (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 8-11; Luca 3, 21-23; Ioan 1, 29-34). Duhul a coborât și a rămas peste Iisus, Care a fost astfel conformat și proclamat Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 32-24). Deși n-a avut păcat (Ioan 8, 46), Iisus a acceptat să-Și inaugureze misiunea Sa cu botezul în Iordan de la Ioan (Matei 3, 13-17), aceasta atât pentru a împlini o rânduială sacră (Matei 21, 25), cât și ca semn anticipat al jertfei Sale. De acum înainte Iisus este pregătit să ia asupra Sa păcatul lumii.

            Iisus vine la Iordan atras de Ioan, profetul care face legătura între Vechiul și Noul Testament. Poporul vedea în Ioan pe profetul Ilie care anunța venirea lui Mesia (Matei 11, 14). El era vocea care striga în pustie: „Pregătiți calea Domnului” (Matei 3, 3). Iisus, vorbind mulțimilor despre Ioan (Matei 11, 7-11), a recunoscut că acesta a venit în „calea dreptății”, convertind vameșii și prostituatele (Matei 21, 32).

            Ioan Botezătorul predica în „deșertul Iudeii” (Matei 3, 1), lângă Marea Moartă, nu departe de Qumran, unde se afla comunitatea esenienilor. Propovăduia convertirea, dar fără intenția de a întemeia o sectă (Luca 3, 7-14), și practica un singur botez, cel cu apă, ca pregătire pentru Mesia și ca anticipare a botezului creștin cu Duh Sfânt (Luca 3, 3, 16). El este cel ce recunoaște în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 34), punându-L în legătură directă cu profețiile Vechiul Testament: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29, 36). totuși, fiind în închisoare, Ioan vrea o confirmare a credinței sale și trimite doi ucenici să întrebe dacă El este „Cel ce va veni”.

            Evanghelistul Luca dă unele indicații cronologice foarte exacte, numind autoritățile politice și religioase din vremea misiunii lui Ioan Botezătorul: „În al cincisprezecelea an (septembrie 27-Octombrie 28), al domniei Împăratului Tiberiu, pe când Pilat din Pont era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh la Ituriei și al ținutului Trahoniei, iar Lisanias, tetrarh al Abileniei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2). Ținând seama că Tiberiu i-a urmat lui August ca împărat al Romei, după anul 14 d. Hr., că Irod Tetrarhul era Irod Antipa, care a domnit peste Galileea și Pereea între anii 4-39 d.Hr., și că Filip Tetrarhul a domnit peste regiunile din nord ale Palestinei între anii 4-34 d.Hr., epoca despre care vorbește Luca se poate fixa în jurul anului 28 d.Hr.

            Ioan propovăduia poporul „Vestea cea bună” (Luca 3, 18), practicând botezul pocăinței cu apă, spre iertarea păcatelor. Botezul cu apă este un rit simbolic de purificare a păcătoșilor. Venind din Nazaret la Iordan, Iisus acceptă să fie botezat de Ioan (Marcu 1, 9-11) ca să arate că asumă pe deplin condiția umanității păcătoase, cu toate că El va zice: „Cine dintre voi Mă vă acuza de păcat?” (Ioan 8, 46).

            Una dintre măsurile lui Ioan a fost aceea de a cere mulțimilor care veneau la el, credincioși evrei, vameși și ostași, să facă fapte vrednice de pocăință. „Bărbat drept și sfânt” (Marcu 6, 20), mare ascet și practicant al Legii, Ioan nu cerea altceva decât: „Nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rândui” (Luca 3, 13), cu toate că, din propria experiență, își dădea seama de severitatea Legii. El a denunțat deschis ceea ce era contrar Legii, având curajul să-i spună lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Faptul acesta, la instigarea Irodiadei, femeia lui Filip, fratele lui Irod, i-a adus moartea prin tăierea capului (Marcu 6, 17-29).

            Iisus este în mod constat confundat cu unul dintre proorocii cunoscuți: Ilie, Ioan sau Ieremia (Matei 16, 14; Luca 9, 8). De unde, părerea greșită că Ioan și Iisus nu ar fi două persoana deosebite. Irod credea că Acesta este Ioan Botezătorul care s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni. Dar Ioan însuși face o distincție clară între rolul său și misiunea lui Iisus; el nu a făcut decât pregătirea poporului pentru primirea lui Iisus, cu Care se afla doar într-o intimitate aparte, socotindu-se „prietenul Mirelui”: „Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. Căci cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3, 25-36).

            Botezul este unul din marile momente ale vieții lui Iisus. Cu trupul în apă, cu Duhul Sfânt pogorât peste El, cu glasul de tunet al Tatălui, Iisus confirma că este Unul din Treime, așa cum revelează Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. El lasă să se înțeleagă că „epifania” Treimii, din care El Însuși face parte, trebuie pusă în legătură cu „teofania” din Vechiul Testament, la care sunt martori profeții. Într-adevăr, Moise făcuse experiența îngerului Domnului care i s-a arătat în rugul arzând fără să se mistuie pe Muntele Sinai (Ieșire 3, 2; Deuteronom 33, 16; Fapte 7, 30, 35). Prin urmare, îngerul Domnului din experiența teofanică a profeților, înainte de întrupare, este unul și același cu Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Experiența teofanică și cea ipostatică au în centrul lor aceeași persoană divină. Noul Testament și Biserica de mai târziu au dat o mare valoare experiențelor teofanice ale profeților, deoarece aceștia au văzut și au auzit nemijlocit slava lui Dumnezeu (gr. dóxa tou Theou), manifestarea Sa personală. Acesta este „ca o făclie ce strălucește în întuneric până când va străluci ziua și luceafărul va răsări în inimile noastre” (II Petru 1, 19). Din cauza aceasta, Grigorie de Nyssa nu va ezita să propună creștinilor, ca model de perfecțiune în sfințenie, Viața lui Moise.

            După Botezul în Iordan, Iisus renunța la meseria de tâmplar și părăsește satul de origine, mergând în Galileea, unde se pregătește intens pentru apropiata Sa misiune. Evangheliști sinoptici sunt de acord că Iisus și-a început slujirea după ce Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare și că cea mai mare parte din activitatea Sa publică a desfășurat-o în Galileea (Matei 4, 12; Marcu 1, 39; Luca 4, 14). Luca vorbește de călătoria lui Iisus în Samaria (Luca 9, 52-53), provincie din centrul Palestinei, între Iudeea și Galileea, ai căror locuitori erau într-o aprigă dispută cu iudeii, iar Ioan relatează pe larg convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă, lângă fântâna lui Iacov (Ioan 4). Evanghelistul Matei menționează predicile lui Iisus în Iudeea, la est de Iordan (Matei 19, 1) și în Pereea, precum și numeroasele Sale călătorii la Ierusalim. Faptul acesta nu este exclus, deoarece Iisus „străbătea toate cetățile și satele” (Matei 9, 35); a călătorit în regiunea lacului Ghenizaret, în Capernaum (Matei 14, 34), în regiunea Gadara (Matei 8, 28). ajungând în orașele feniciene din nor, Tir și Sidon 9Matei 15, 21) și până în Cezareea lui Filip (Matei 4, 12-13).

            Din cauza persecutării lui Ioan Botezătorul, Iisus a părăsit Nazaretul și s-a stabilit în Capernaum (Marcu 2, 1), o localitate lângă lacul Galileii, în ținuturile Zabulon și Neftali (Matei 4, 12-13).

            După experiența botezului în Iordan, Duhul Sfânt, Același Duh Care a rămas peste El și L-a confirmat Îl conduce în deșert, ca să fie supus tentațiilor diavolului. În deșert, Iisus petrece, în post și rugăciune, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, deci același timp pe care Moise l-a petrecut pe munte 9Ieșire 24, 18). Parte din pregătirea Sa pentru misiune, Iisus avea să facă față unei puternice împotriviri din partea spiritului ostil lui Dumnezeu, diavolul. În pustie, Iisus este supus la grele ispitiri (Matei 4, 11) pentru a fi întors de la calea pe care pornise. Dar El refuză tentațiile diavolului într-un mod de neclintit, cu răspunsuri luate din Vechiul Testament (Deuteronom 8, 3; 6, 16; 13). Desigur, timpul de retragere a fost dedicat postului și, mai ales, rugăciunii. Postul era o practică religioasă a iudeilor, respectată chiar de farisei, și însoțea rugăciunea, pe care El a considerat-o drept cea mai importantă pregătire pentru misiunea Sa. Iisus a dus o viață de continuă rugăciune. De mic copil, a participat la slujbele de la sinagogă, unde S-a rugat și a cântat psalmi (Luca 4, 15-16). Nu numai că S-a rugat în toate momentele decisive din viața Sa și în toate felurile, ci i-a îndemnat și pe ucenicii Săi să se roage, compunând pentru ei texte de rugăciune (Luca 11, 1-14)[1].

---

[1] Ion Bria, Iisus Hristos, ed. Enciclopedică, București, 1992, pp. 36-39.

Clip video despre Nașterea Domnului