Versetul zilei: 16 02 2024 - Versetul de aur

Versetul zilei 15.02.2024: Despre iertare

Versetul zilei -14.02.2024 - Despre dragostea bărbatului față de femeie

Versetul zilei: 13 02 2024 - Secretele și binecuvântările făcătorilor de...

Versetul zilei - 12 02 2024 - Despre importanța blândeții

Versetul zilei - 11 02 2024 - Despre măreția creației

Versetul zilei 10 02 2024 - Să ne respectăm unul pe altul prin smerenie ...

Descoperă cum te poate ajuta Dumnezeu în fiecare zi. Versetul zile - 09 ...

Versetul zilei - 08 02 2024

Părintele Teofil Părăian - Despre viața duhovnicească în lumina Sfintei Scripturi

Părintele Teofil Părăian - Despre viața duhovnicească în lumina Sfintei Scripturi

0:00 / 0:00

15 seconds

15 seconds

Cum putem aplica porunca iubirii în viața noastră - Sfaturi de la Părint...

Botezul lui Iisus - Ion Bria

 

Botezul lui Iisus

 

 

            Toate Evangheliile pun la începutul misiunii lui Iisus același eveniment: botezul în Iordan, când Duhul Sfânt coboară asupra Sa în chip de porumbel (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 8-11; Luca 3, 21-23; Ioan 1, 29-34). Duhul a coborât și a rămas peste Iisus, Care a fost astfel conformat și proclamat Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 32-24). Deși n-a avut păcat (Ioan 8, 46), Iisus a acceptat să-Și inaugureze misiunea Sa cu botezul în Iordan de la Ioan (Matei 3, 13-17), aceasta atât pentru a împlini o rânduială sacră (Matei 21, 25), cât și ca semn anticipat al jertfei Sale. De acum înainte Iisus este pregătit să ia asupra Sa păcatul lumii.

            Iisus vine la Iordan atras de Ioan, profetul care face legătura între Vechiul și Noul Testament. Poporul vedea în Ioan pe profetul Ilie care anunța venirea lui Mesia (Matei 11, 14). El era vocea care striga în pustie: „Pregătiți calea Domnului” (Matei 3, 3). Iisus, vorbind mulțimilor despre Ioan (Matei 11, 7-11), a recunoscut că acesta a venit în „calea dreptății”, convertind vameșii și prostituatele (Matei 21, 32).

            Ioan Botezătorul predica în „deșertul Iudeii” (Matei 3, 1), lângă Marea Moartă, nu departe de Qumran, unde se afla comunitatea esenienilor. Propovăduia convertirea, dar fără intenția de a întemeia o sectă (Luca 3, 7-14), și practica un singur botez, cel cu apă, ca pregătire pentru Mesia și ca anticipare a botezului creștin cu Duh Sfânt (Luca 3, 3, 16). El este cel ce recunoaște în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 34), punându-L în legătură directă cu profețiile Vechiul Testament: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29, 36). totuși, fiind în închisoare, Ioan vrea o confirmare a credinței sale și trimite doi ucenici să întrebe dacă El este „Cel ce va veni”.

            Evanghelistul Luca dă unele indicații cronologice foarte exacte, numind autoritățile politice și religioase din vremea misiunii lui Ioan Botezătorul: „În al cincisprezecelea an (septembrie 27-Octombrie 28), al domniei Împăratului Tiberiu, pe când Pilat din Pont era procuratorul Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh la Ituriei și al ținutului Trahoniei, iar Lisanias, tetrarh al Abileniei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2). Ținând seama că Tiberiu i-a urmat lui August ca împărat al Romei, după anul 14 d. Hr., că Irod Tetrarhul era Irod Antipa, care a domnit peste Galileea și Pereea între anii 4-39 d.Hr., și că Filip Tetrarhul a domnit peste regiunile din nord ale Palestinei între anii 4-34 d.Hr., epoca despre care vorbește Luca se poate fixa în jurul anului 28 d.Hr.

            Ioan propovăduia poporul „Vestea cea bună” (Luca 3, 18), practicând botezul pocăinței cu apă, spre iertarea păcatelor. Botezul cu apă este un rit simbolic de purificare a păcătoșilor. Venind din Nazaret la Iordan, Iisus acceptă să fie botezat de Ioan (Marcu 1, 9-11) ca să arate că asumă pe deplin condiția umanității păcătoase, cu toate că El va zice: „Cine dintre voi Mă vă acuza de păcat?” (Ioan 8, 46).

            Una dintre măsurile lui Ioan a fost aceea de a cere mulțimilor care veneau la el, credincioși evrei, vameși și ostași, să facă fapte vrednice de pocăință. „Bărbat drept și sfânt” (Marcu 6, 20), mare ascet și practicant al Legii, Ioan nu cerea altceva decât: „Nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rândui” (Luca 3, 13), cu toate că, din propria experiență, își dădea seama de severitatea Legii. El a denunțat deschis ceea ce era contrar Legii, având curajul să-i spună lui Irod: „Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Faptul acesta, la instigarea Irodiadei, femeia lui Filip, fratele lui Irod, i-a adus moartea prin tăierea capului (Marcu 6, 17-29).

            Iisus este în mod constat confundat cu unul dintre proorocii cunoscuți: Ilie, Ioan sau Ieremia (Matei 16, 14; Luca 9, 8). De unde, părerea greșită că Ioan și Iisus nu ar fi două persoana deosebite. Irod credea că Acesta este Ioan Botezătorul care s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni. Dar Ioan însuși face o distincție clară între rolul său și misiunea lui Iisus; el nu a făcut decât pregătirea poporului pentru primirea lui Iisus, cu Care se afla doar într-o intimitate aparte, socotindu-se „prietenul Mirelui”: „Şi s-a iscat o neînţelegere între ucenicii lui Ioan şi un iudeu, asupra curăţirii. Şi au venit la Ioan şi i-au zis: Rabi, Acela care era cu tine, dincolo de Iordan, şi despre Care tu ai mărturisit, iată El botează şi toţi se duc la El. Ioan a răspuns şi a zis: Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă este mire, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez. Cel ce vine de sus este deasupra tuturor; cel ce este de pe pământ pământesc este şi de pe pământ grăieşte. Cel ce vine din cer este deasupra tuturor. Şi ce a văzut şi a auzit, aceea mărturiseşte, dar mărturia Lui nu o primeşte nimeni. Cel ce a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat. Căci cel pe care l-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui. Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3, 25-36).

            Botezul este unul din marile momente ale vieții lui Iisus. Cu trupul în apă, cu Duhul Sfânt pogorât peste El, cu glasul de tunet al Tatălui, Iisus confirma că este Unul din Treime, așa cum revelează Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit”. El lasă să se înțeleagă că „epifania” Treimii, din care El Însuși face parte, trebuie pusă în legătură cu „teofania” din Vechiul Testament, la care sunt martori profeții. Într-adevăr, Moise făcuse experiența îngerului Domnului care i s-a arătat în rugul arzând fără să se mistuie pe Muntele Sinai (Ieșire 3, 2; Deuteronom 33, 16; Fapte 7, 30, 35). Prin urmare, îngerul Domnului din experiența teofanică a profeților, înainte de întrupare, este unul și același cu Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Experiența teofanică și cea ipostatică au în centrul lor aceeași persoană divină. Noul Testament și Biserica de mai târziu au dat o mare valoare experiențelor teofanice ale profeților, deoarece aceștia au văzut și au auzit nemijlocit slava lui Dumnezeu (gr. dóxa tou Theou), manifestarea Sa personală. Acesta este „ca o făclie ce strălucește în întuneric până când va străluci ziua și luceafărul va răsări în inimile noastre” (II Petru 1, 19). Din cauza aceasta, Grigorie de Nyssa nu va ezita să propună creștinilor, ca model de perfecțiune în sfințenie, Viața lui Moise.

            După Botezul în Iordan, Iisus renunța la meseria de tâmplar și părăsește satul de origine, mergând în Galileea, unde se pregătește intens pentru apropiata Sa misiune. Evangheliști sinoptici sunt de acord că Iisus și-a început slujirea după ce Ioan Botezătorul a fost aruncat în închisoare și că cea mai mare parte din activitatea Sa publică a desfășurat-o în Galileea (Matei 4, 12; Marcu 1, 39; Luca 4, 14). Luca vorbește de călătoria lui Iisus în Samaria (Luca 9, 52-53), provincie din centrul Palestinei, între Iudeea și Galileea, ai căror locuitori erau într-o aprigă dispută cu iudeii, iar Ioan relatează pe larg convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă, lângă fântâna lui Iacov (Ioan 4). Evanghelistul Matei menționează predicile lui Iisus în Iudeea, la est de Iordan (Matei 19, 1) și în Pereea, precum și numeroasele Sale călătorii la Ierusalim. Faptul acesta nu este exclus, deoarece Iisus „străbătea toate cetățile și satele” (Matei 9, 35); a călătorit în regiunea lacului Ghenizaret, în Capernaum (Matei 14, 34), în regiunea Gadara (Matei 8, 28). ajungând în orașele feniciene din nor, Tir și Sidon 9Matei 15, 21) și până în Cezareea lui Filip (Matei 4, 12-13).

            Din cauza persecutării lui Ioan Botezătorul, Iisus a părăsit Nazaretul și s-a stabilit în Capernaum (Marcu 2, 1), o localitate lângă lacul Galileii, în ținuturile Zabulon și Neftali (Matei 4, 12-13).

            După experiența botezului în Iordan, Duhul Sfânt, Același Duh Care a rămas peste El și L-a confirmat Îl conduce în deșert, ca să fie supus tentațiilor diavolului. În deșert, Iisus petrece, în post și rugăciune, patruzeci de zile și patruzeci de nopți, deci același timp pe care Moise l-a petrecut pe munte 9Ieșire 24, 18). Parte din pregătirea Sa pentru misiune, Iisus avea să facă față unei puternice împotriviri din partea spiritului ostil lui Dumnezeu, diavolul. În pustie, Iisus este supus la grele ispitiri (Matei 4, 11) pentru a fi întors de la calea pe care pornise. Dar El refuză tentațiile diavolului într-un mod de neclintit, cu răspunsuri luate din Vechiul Testament (Deuteronom 8, 3; 6, 16; 13). Desigur, timpul de retragere a fost dedicat postului și, mai ales, rugăciunii. Postul era o practică religioasă a iudeilor, respectată chiar de farisei, și însoțea rugăciunea, pe care El a considerat-o drept cea mai importantă pregătire pentru misiunea Sa. Iisus a dus o viață de continuă rugăciune. De mic copil, a participat la slujbele de la sinagogă, unde S-a rugat și a cântat psalmi (Luca 4, 15-16). Nu numai că S-a rugat în toate momentele decisive din viața Sa și în toate felurile, ci i-a îndemnat și pe ucenicii Săi să se roage, compunând pentru ei texte de rugăciune (Luca 11, 1-14)[1].

---

[1] Ion Bria, Iisus Hristos, ed. Enciclopedică, București, 1992, pp. 36-39.

Clip video despre Nașterea Domnului

Oare mai citim Biblia?!

 

– Citește întreaga Biblie în anul care vine! (1)

– Dar nu am timp!

„Citește întreaga Bibilie într-un an!”

„Sunt foarte ocupat! Am de îngrijit o familie, am o slujbă foarte solicitantă, iar pe lângă toate acestea sunt implicat și în proiectele/ activitățile/ programele bisericii locale.”

Mai poți zice ceva? Toate sunt, ca să folosim o expresie foarte îndrăgită de doi ani încoace, activități esențiale. „Nu pot renunța la nimic, dar nici nu mai pot adăuga”, vor spune mulți, temându-se că tocmai această activitate va fi paiul care, odată adăugat, va face spatele cămilei să cedeze.

Deși nu putem nega aglomerarea excesivă și ritmul halucinant în care se desfășoară viețile noastre, la o cercetare mai atentă, argumentul nu este unul valid. Iată motivele:

În primul rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi mereu timp pentru ceea ce socotim că este important. Pastorul Beniamin Fărăgău se întreba la un moment dat, cu amară ironie, dacă există persoane care nu au mâncat de vreo două-trei săptămâni, pentru că au fost ocupate....Răspunsul este evident.

Faptul că citirea Bibliei este primul punct pe care îl tăiem de pe agenda noastră încărcată, uneori fără mari mustrări de conștiință, arată nu atât de mult că suntem ocupați, ci că suntem nepăsători față de cele spirituale. Ne facem timp să ne hrănim trupul, oricât am fi de ocupați, datorită faptului că este viu și, prin intermediul diverselor mecanisme, semnalează nevoia de hrană.

Ne îngrijim de viața noastră biologică, dar ce se întâmplă cu partea spirituală a lucrurilor? Cât de chircită, cât de slăbănogită trebuie să fie aceasta din moment ce o ținem mereu înfometată? Un organism viu, nehrănit multă vreme, slăbește și... moare. Chemarea este să (re)începem să cultivăm viața noastră spirituală. Pe măsură ce aceasta se dezvoltă și crește, va cere tot mai multă hrană. Citirea Bibliei nu va mai fi încă o activitate sufocantă, ci aer proaspăt pe care îl respirăm în fiecare dimineață.

În al doilea rând, indiferent cât suntem de aglomerați, vom găsi timp chiar și pentru ceea ce NU este important, dar care ne place. Adeseori tăiem citirea Bibliei de pe agenda noastră, dar oferim timp generos hoinăririi virtuale. Spunem că nu avem timp pentru citirea Bibliei, dar cutreierăm cu o voioșie zglobie și inconștientă rețelele de socializare, deși știm foarte bine că, adeseori, sacrificăm timpul pentru nimicuri.

Unele telefoane trimit o informare numită raport săptămânal. Această indică timpul folosit pe telefon în ultimele șapte zile și domeniile în care a fost utilizat. Oare de câte ori raportul nu începe cu „timpul dvs. de utilizare a crescut...” Cu riscul unei generalizări forțate, cred că multe persoane ar putea să citească Biblia de două ori pe an în timpul irosit pe rețelele de socializare. Nu vorbesc despre timpul folosit, pentru că, și în acel spațiu, timpul poate fi folosit în mod legitim. Fac referire la cantitatea imensă de timp irosită acolo.

În al treilea rând, tocmai pentru că suntem aglomerați, avem nevoie să citim Biblia în fiecare zi. Adeseori, renunțăm la citit pe considerentul că ceea ce facem deja ne sufocă și nu ne mai putem permite să adăugăm nimic, de teama că vom ceda. Viața sufocantă însă este tocmai unul dintre argumentele cele mai importante PENTRU a citi Biblia.

Biblia ne ajută să selectăm. Pe măsură ce ne adâncim în Scripturi, vom descoperi că unele dintre lucrurile pe care le facem sunt greșite și le vom pune deoparte. Mai mult, vom descoperi că unele nu sunt greșite, dar inutile, și vom căuta să le înlăturăm și pe acelea. Biblia ne ajută să selectăm valorile, iar viața noastră va fi mai spațioasă și mai aerisită.

Mai este însă ceva. Viețile noastre sunt într-adevăr foarte pline, foarte aglomerate, dar fără direcție. Ceea ce le face sufocante este aglomerația, cuplată cu o mișcare haotică, fără țintă. Citirea Bibliei ne poate ajuta, pentru că oferă vieților noastre un sens și o coerență profunde, dincolo de „target-urile” imediate. Ne arată că, folosind afirmația apostolului Pavel, „osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică.” Că, dacă facem ceea ce suntem chemați să facem, vom găsi mereu puterea să mergem mai departe, în ciuda oboselii și a greutăților.

În al doilea rând, s-ar putea să spui că nu vei citi întreaga Biblie într-un an, pentru că nu ești legalist și nici nu vrei să aluneci în atitudine legaliste. În cele din urmă, nu este esența creștinismului relația cu Dumnezeu? „O relație,” spunem noi, „nu poate fi turnată în astfel de tipare, pentru că va fi mutilată.”

Primul lucru pe care l-aș menționa...va urma.

Un text de Valentin Făt, pentru Edictum Dei

Sursa: https://www.facebook.com/edictumdei/photos/a.297955690310931/4284736308299496/

Muntele Tabor - Muntele Schimbării Domnului la Față

      Biserica de pe Muntele Tabor - locul unde Mântuitorul S-a schimbat la Față.

     Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Alături de icoană se află nenumărate plăcuțe de argint. Plăcuțele sunt un fel de pomelnice cu dorințe personale (sănătate, căsătorie, naștere de copii) pe care pelerini le lasă cu speranța că Maica Domnului va împlini cererile lor.

   Catapeteasma verde (unică) din biserica mănăstirii.

       Vedere de pe muntele Tabor.

          Cele 3 colibe. Sunt realizate în amintirea colibelor despre care vorbea Sf. Ap. Petru.

Film - Patimile lui Hristos

Hristos a Înviat!

Începe Noul An cu 8 versete biblice

 

Începe Noul An cu 8 versete biblice

 

 

La cumpăna dintre ani este recomandat să medităm asupra timpului ce a trecut, să îl analizăm cu un ochi critic şi să ne setăm noi obiective pentru anul următor. Este foarte important pentru noi, creştinii ortodocşi, ca aceste obiective să fie de ordin spiritual şi nu material.

În setarea acestor obiective trebuie să ţinem cont că Biblia este cel mai bun izvor de înţelepciune, fapt pentru care îţi prezentăm o selecţie de versete care te pot ajuta să pui început bun în anul 2019.

Isaia 40:31

Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor creşte aripi ca ale vulturului; vor alerga şi nu-şi vor slei puterea, vor merge şi nu se vor obosi.

Ioan 16:33

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.

Filipeni 4:6

Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.

Psalmi 70:6

Că Tu eşti aşteptarea mea, Doamne; Domnul este nădejdea mea din tinereţile mele.

Pildele lui Solomon 3:5

Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta.

Romani 8:28

Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui.

2 Corinteni 5:17

Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi.

1 Ioan 1:9

Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.

Sursa: http://basilica.ro/incepe-noul-an-cu-8-versete-biblic/

Imaginea evanghelică a Botezului Domnului - Marius Nedelcu

 

„Cel ce Te-ai arătat şi lumea ai luminat, slavă Ţie“

Imaginea evanghelică a Botezului Domnului

 

Marius Nedelcu

 

Timp de treizeci de ani, de la naşterea în Betleemul Iudeii şi până la începutul activităţii publice, Domnul Hristos a stat în umbră şi în tăcere. În afară de episodul venirii la templu a Domnului la 12 ani, Evangheliile nu consemnează nimic despre copilăria şi perioada maturizării lui Hristos. Botezul Domnului la Iordan a inaugurat lucrarea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest moment misterios reprezintă hotarul de separare a etapei Vechiului Testament de vremea harului care s-a deschis când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit firea apelor şi toată făptura. Cel ce o vreme a fost necunoscut şi tainic acum a ieşit la lumină şi în văzul tuturor.

Vremurile mesianice au fost deschise de predica puternică şi neobosită a Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan boteza în râul Iordan poporul ce venea la dânsul, îndemnându-i să îşi mărturisească păcatele. Predica răscolitoare a lui Ioan i-a adus o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept şi ales de Dumnezeu. Botezătorul mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de Dumnezeu. El însuşi mărturisea: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis…“ (Ioan 1, 33). Iar Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu consemnate în Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3,1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele sale profetice: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului. 

Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze

Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13).

 

Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârător. De la zămislirea şi naşterea Fiului, Duhul Sfânt s-a revărsat continuu peste firea umană a lui Hristos şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a suporta lucrarea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Acest proces de sporire şi întărire a umanităţii lui Hristos, pentru a fi receptacul al harului lui Dumnezeu şi al Însuşi Duhului Sfânt, a atins apogeul la Botez. 

Hristos S-a cufundat în apele Iordanului

Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ () şi „bapto“ () de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum ne arată şi „Slava…“ de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la cufundarea Sa totală în râul Iordan. 

Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume

Matei consemnează uimirea Botezătorului: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?“ (Matei 3, 14). Evanghelistul Ioan merge mai departe şi amplifică starea Botezătorului de neînţelegere a ceea ce îi cere Iisus: „Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Si a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El!“ (Ioan 1, 31-32). 

La Matei sunt redate cuvintele Domnului: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15), care arăta caracterul iconomic al Botezului lui Iisus. Prin Botezul la Iordan, Domnul Se smereşte şi Se solidarizează cu oamenirea păcătoasă, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt întreaga făptură se sfinţeşte. Cuvintele „toată dreptatea“ înseamnă legea Vechiului Testament. Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.

Reprezentarea Botezului Domnului în iconografie

 

În stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate şi concentrare. 

În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt. 

Poartă tunică şi himation care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime.

În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“. 

Uneori Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli. 

O componentă esenţială este bolta cerească şi raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“[1].

 

---

[1] Marius Nedelcu, „Imaginea evanghelică a Botezului Domnului” în ziarul Lumina, Luni, 6 ianuarie 2014, http://ziarullumina.ro/documentar/imaginea-evanghelica-botezului-domnului.

 

Două filme „dure”

Două filme „dure”

Siberia, Monamour (Siberia, dragostea mea) - Un film frumos, care îţi arată încă o dată că necunoscute sunt căile Domnului şi că în fiecare din noi sălăşuieşte şi îngerul şi demonul; că fiind puşi în faţa unor situaţii limită acţionăm imprevizibil… Toamnă târzie în Siberia. În taiga, într-un sat pustiu, trăiește un bătrân, pe nume Ivan, împreună cu nepotul său Leshia, în vârstă de 7 ani. O haită de câini sălbatici devorează tot ce e viu în zonă. Unul dintre acești câini este cel mai bun prieten al lui Leshia. Uneori, Yuti, unchiul băiatului, vine să le aducă de mâncare și, odată, întorcându-se înapoi spre locuința lui, este atacat de câini și moare. Ivan și Leshia rămân fără provizii. Într-o zi, băiatul îl surprinde pe Ivan țintind spre câinele pe care îl consideră prietenul său și fuge de acasă. Bătrânul îl va găsi mai târziu pe băiat ascuns într-o fântână secată, însă nu poate să-l scoată singur de-acolo. În această situație, pornește să caute ajutoare, expunându-se și la pericolul pe care îl reprezintă câinii sălbatici.

Regizor: Slava Ross

Scenarist: Slava Ross

Genul: Drama Durata: 102 minute

(Sursa: http://ortodox.md/articole/siberia-monamour-siberia-dragostea-mea-film-rusesc-cu-subtitrare-in-romana/Moldova Ortodoxă)

Lapidarea (The Stoning Of Soraya M.) - (Paula Vezențan) - Lumea arabă încă ne mai uimeşte şi azi prin violenţa şi sălbăticia de care dă dovadă în ultimul secol. Violenţă manifestată atât prin atacuri teroriste, prin războaie civile cât şi prin legea lor islamică denumită sharia, lege la care se ţine foarte mult, dar care nici ea măcar nu e respectată. De la revoluţia din 1979, unele din ţările arabe printre care şi Iranul au adoptat fundamentalismul Islamic, legea islamică. Odată cu instaurarea noului regim, Iranul a devenit aproape o ruină, atât din punct de vedere material cât şi din punct de vedere moral.

Reprezentarea femeilor musulmane în cinema este una destul de recentă, controversată chiar. Femeia musulmană este reprezentată şi ca prostituată sau soţie temporară (Prostitution Behind the Veil) şi rebelă (Persepolis), dar cel mai des este reprezentată ca femeia mereu supusă bărbatului, victimă a societăţii arabe.

Supremaţia bărbatului este vizibilă şi devine lege pentru femeile de acolo. Viaţa unei femei este în mâinile bărbatului de când se naşte până moare. În copilărie, tatăl are dreptul asupra vieţii ei, iar după ce se căsătoreşte viaţa ei este în mâinile soţului ei. Acest lucru ne este demonstrat de numeroasele cazuri de lapidare, biciuire, detenţie şi spânzurare a celor care încalcă legea islamică. Majoritatea victimelor, însă, sunt femei.

Un astfel de exemplu este conturat în controversatul film “The Stoning Of Soraya M”, film care a înfuriat Iranul, autorităţile nefiind de acord cu afişarea acestor execuţii, considerând că aceste lucruri trebuie să rămână în interiorul ţării lor, neacceptând intervenţia occidentului.

Filmul prezintă o poveste reală, şi este bazat pe bestseller-ul cu acelaşi nume al jurnalistului franco-iranian Freidoune Sahebjam, care a publicat cartea în 1994.

Drama are loc în anul 1986, în Iran. Povestea începe când jurnalistului franco–iranian Freidoune Sahebjam i se strică maşina şi merge în cel mai apropiat sat ca să o repare. Atunci, intră în discuţie cu o femeie, Zahra, care insistă să vină la ea până ce îi va fi gata maşina ca sa îi spună povestea nepoatei ei, Soraya. Aceasta îi povesteşte amănunt cu amănunt ceea ce se întâmplase doar cu o zi în urmă. Soraya Manutchehri era soţia lui Ali şi mama a patru copii, doi băieţi şi două fete. Acţiunea începe când soţul Sorayei, Ali, vrea să se căsătorească cu Mehri, în vârstă de 14 ani, fata unui deţinut de la închisoarea unde era el gardian. Ali nu îşi permitea să întreţină două soţii, aşa că de Soraya vroia să divorţeze. În schimbul divorţului, Ali îi lăsa casa, grădina stâncoasă şi cele două fete. Soraya nu vroia să accepte doar atât ci vroia ca Ali să îi plătească şi o sumă lunară pentru fete. Pentru refuzul ei, Soraya primea bătăi şi umiliri zilnice, chiar şi băieţii ei o umileau încurajaţi de tatăl lor care le spunea mereu că această lume este una a bărbaţilor.

Chinul Sorayei părea să ia sfârşit odată cu primirea unei slujbe oferită chiar de mullahul (preotul) şi primarul satului, aprobată şi de soţul ei Ali. Slujba consta în menaj zilnic la casa lui Hashem, a cărui soţie murise şi care avea un băiat retard. Încet, Soraya îşi aduna bănuţii şi, în timp, urma să îi dea divorţul lui Ali. Însă, Ali nu mai avea răbdare. Acesta a trecut la acţiuni drastice şi îşi acuză soţia de adulter. Şantajându-l cu trecutul pe mullah, care a fost un deţinut la închisoarea unde lucra Ali ca şi gardian, a fost uşor să obţină un „martor vrednic”.

Acum având un aliat, Ali şi mullahul satului au mers împreună la „concubinul” Sorayei, Hashem, acesta fiind un om simplu, fără educaţie, pe care l-au forţat să spună „adevărul” despre ceea ce face Soraya mai exact în casa lui. Ameninţat chiar cu moartea de către cei doi, Hashem acceptă să spună ce vor să audă. După ce şi-a adunat martorii, Ali începe să îşi bată soţia în public, alimentându-le astfel furia consătenilor pentru crima soţiei lui. Soraya nu avea idee ce se întâmplă. Primarul (care era cea mai mare autoritate în sat) a fost chemat la faţa locului. Acesta îi cere Sorayei să îşi dovedească nevinovăţia.

Încă o dată, vedem supremaţia bărbatului. Când o femeie îşi acuză soţul de o crimă ea trebuie să îi dovedească vinovăţia iar cand un bărbat îşi acuză soţia, tot ea trebuie să îşi dovedească nevinovăţia. Acuzaţiile curg lanţ, iar Soraya nu mai are nici o şansă în faţa acestor bărbaţi, argumentele ei nefiind luate în seamă.

Primarul împreună cu mullahul, tatăl Sorayei, soţul ei, Ali se întrunesc pentru a decide soarta Sorayei. Sentinţa este moartea prin lapidare. Aceştia trimit o înştiinţare la casa Zahrei, unde era adăpostită Soraya, cum că într-o ora va avea loc execuţia ei prin lapidare.

Lapidarea este pedeapsa maximă pentru adulter. În cadrul acestei execuţii acuzatul este legat de mâini şi pus într-o groapă în genunchi, pe urmă este îngropat până la brâu, apoi bătut cu pietre până la moarte. Pietrele nu trebuie să fie nici prea mari, ca victima să moară repede, dar nici prea mici ca să nu îi provoace durere. Pietrele trebuie să fie potrivite ca execuţia să fie una lentă şi dureroasă.

Soraya este bătută cu pietre până la moarte, chiar şi băieţii ei dau cu pietre în ea. Scena este una foarte bine realizată, foarte reală, foarte şocantă şi surprinde foarte bine acest fel de execuţie barbară. Mătuşii ei, Zahra nu îi este îngăduit nici măcar să o îngroape, ea ducând trupul neînsufleţit al nepoatei ei pe malul râului. În dimineaţa următoare a cules de pe malul râului ceea ce câinii au lăsat din ea şi a îngropat ultimele rămăşiţe din ceea ce a fost ieri Soraya.

Jurnalistul a fost foarte mişcat de această poveste, a avut şi dificultăţi la părăsirea satului, mullahul şi primarul încercând să îl oprească când au aflat ce ştie jurnalistul.

Astfel de comploturi şi execuţii mai au loc şi azi, chiar dacă suntem în secolul XXI. În lumea arabă, în „lumea bărbaţilor”, cuvântul femeie înseamnă un obiect, nu o fiinţă.

Viaţa acestora înseamnă prea puţin pentru comunitatea în care trăiesc ca să aibă parte de drepturi sau respect.

Din păcate se aud doar ecourile acestor femei, dar răspunsurile nu se întorc. (Sursa: http://blogdeseminar.wordpress.com/2011/12/07/lapidarea-the-stoning-of-soraya-m/)

 Filme se pot viziona aici: Siberia - dragostea mea

                                          Lapidarea(The Stoning Of Soraya M.)