Chiar dacă noi renunțăm la Dumnezeu, Dumnezeu nu renunță la noi

 

Chiar dacă noi renunțăm la Dumnezeu, Dumnezeu nu renunță la noi

 

Chiar dacă noi renunțăm să-L mai căutăm pe Dumnezeu, El nu renunță niciodată să ne caute pe noi. Chiar dacă ne îndepărtăm de El, Dumnezeu nu încetează să ne aștepte întoarcerea. Nu ne forțează să-L iubim, nu ne constrânge să rămânem lângă El, dar nici nu încetează să ne iubească. Ne respectă libertatea, însă ne lasă mereu deschisă calea întoarcerii.

Așa este iubirea lui Dumnezeu: răbdătoare, statornică și necondiționată de vrednicia noastră. Noi putem uita de El, dar El nu ne uită. Noi putem închide ușa inimii, dar El continuă să bată, așteptând să-I deschidem.

Prof. Teodor M. Popescu: SFINȚENIA ȘI RĂSPUNDERILE PREOȚIEI

 

Prof. Teodor M. Popescu

SFINȚENIA ȘI RĂSPUNDERILE PREOȚIEI

Studii Teologice, seria a II-a, anul IV, nr. 3-4, martie-aprilie 1952, pp. 157-174

 

În conducerea Bisericii Ortodoxe Române, I.P.S. Patriarh Justinian s-a dovedit un deschizător de drumuri noi. Interesele Bisericii și spiritul vremii cereau, în adevăr, îndreptări și înnoiri în viața noastră religioasă. Unele stări și concepții îndătinate prin inerție influențau mersul ei. Rutina, formalismul, uneori lipsa de interes sau de stimul îngreunau mișcarea și acțiunea; unele aspecte ale vieții religioase-morale-sociale erau neglijate.

Nu orice discurs religios este și ortodox

 

Nu orice discurs religios este și ortodox

 

Când deschid rețelele sociale  uneori mă întristez. Poate și din cauza algoritmilor, îmi sunt recomandate tot mai des tot felul de „preoți”, „episcopi” și grupări religioase apărute în afara comuniunii Bisericii Ortodoxe - deși la unii la dau „ignor”. Am observat că multe dintre aceste pagini promovează un discurs asemănător: dezlegări pentru orice problemă, rugăciuni „speciale”, vindecări, descoperiri, promisiuni extraordinare și mii de oameni care îi urmăresc cu entuziasm.

Dumnezeu nu ne iubește pentru ceea ce facem, ci pentru ceea ce suntem

 

Dumnezeu nu ne iubește pentru ceea ce facem,

ci pentru ceea ce suntem

 

Dumnezeu iubește omul nu pentru ceea ce face, nici pentru ceea ce reușește să devină, ci pentru faptul că există. Existența omului nu este un accident, ci un act de iubire. Faptul că suntem este deja dovada unei iubiri anterioare oricărui merit. Dumnezeu nu începe să ne iubească atunci când devenim buni, ci ne iubește pentru ca noi să devenim buni.

Părintele Teofil Părăian - Despre viața duhovnicească în lumina Sfintei Scripturi