Părintele Teofil Părăian - Despre viața duhovnicească în lumina Sfintei Scripturi

Cum putem aplica porunca iubirii în viața noastră - Sfaturi de la Părint...

⭕ LIVE: Conferința „Părintele Teofil Părăian, călăuzitor harismatic de s...

Teofil Părăian - Predică la Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsat...

Spicuiri din slujba rânduită pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului Arhimandritul Teofil Părăian

 

Spicuiri din slujba rânduită pentru

Sărbătoarea Nașterii Domnului

 

 

Arhimandritul Teofil Părăian

 

Sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos este precedată de un post de patruzeci de zile (15 noiembrie – 24 decembrie) și de o înainte-prăznuire (20 – 24 decembrie). Vreme de douăsprezece zile, cât ține pomenirea evenimentului Nașterii Domnului, de la 20 decembrie până la 31 decembrie, slujbele dumnezeiești ale Bisericii noastre se referă la însuși evenimentul sărbătorit, precum și la cele ce au însoțit Nașterea Domnului: cântarea îngerilor, închinarea păstorilor și a magilor, fuga în Egipt, uciderea pruncilor, întoarcerea în Egipt și stabilirea în Nazaret. Acestea sunt istorisite în Sfânta Evanghelie de la Matei (capitolele 1 și 2) și în Sfânta Evanghelie de la Luca (capitolul 2). Ele sunt preluate în sfintele slujbe și sunt prezentate, interpretate și oferite spre a fi trăite și în vremea noastră tot așa cum au fost trăite odinioară și mai cu seamă în vremea când au avut loc. în cele ce urmează, vom aduce în atenție unele texte din Sfintele slujbe, spre folosul celor ce caută folos.

De-a lungul postului pregătitor pentru Crăciun, credincioșii dreptmăritori spun cu rostire sau cu cântare, în zilele de duminică și sărbătoare, următoarele cuvinte: „Hristos se naște măriți-L. Hristos din ceruri, întâmpinați-L. Hristos pe pământ, înălțați-vă. Cântați Domnului tot pământul. Și cu veselie lăudați-L, popoarelor, căci S-a preamărit!”.

La fel, tot în acea vreme de pregătire, precum și în zilele praznicului, se spune: „Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera, scaun de heruvimi, fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”.

Evenimentul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, precum și realitățile legate de El, așa cum ne sunt istorisite de Sfinții Evangheliști, ne sunt prezentate de Sfânta noastră Biserică în chip de taină, e vreme ce ni se spune: „Astăzi se naște din fecioară Cel ce are în mână toată făptura. Cu scutece Se înfașă, ca un prunc, Dumnezeu, Cel ce din fire este nepipăit. În iesle Se culcă Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. Din piept, cu lapte Se hrănește Cel ce odinioară a ploua în pustie mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primește Fiul Fecioarei”. Și după toate acestea, ne angajăm cu închinare și cu rugăciune, zicând: „Închinu-mă Nașterii Tale, Hristoase, arată-ne nouă și dumnezeiasca arătare a dumnezeirii Tale!”. În lumina unor astfel de alcătuiri înțelegem mai bine ceea ce se spune în însăși ziua praznicului, într-un imn adresat Maicii Domnului, care are următorul cuprins: „De Dumnezeu Născătoare Fecioară, ceea ce ai născut pe Mântuitorul, pierduta-i blestemul cel dintâi al Evei; că maică ai fost bunei-voințe a Tatălui, purtând în brațe pe Dumnezeu-Cuvântul întrupat. Taina nu suferă ispitire (cercetare), nu cu credință toți să o slăvim, strigând cu Tine (cu  Maica Domnului) și zicând: Negrăite Doamne, mărire Ție!”. Această taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu și a nașterii Lui din fecioară, mai presus de fire și mai presus de înțelegerea noastră, dar coborâtă și la măsura noastră de înțelegere, o are în vedere Biserica noastră când zice: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței. Că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor (magii de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, mărire Ție!”.

Cu evlavie și cu dragoste zicem cu toții, la sărbătoarea de Crăciun: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul, peștera, Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc. Că S-a născut, pentru noi, prunc tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”. Pe unele ca acestea sărbătorindu-le, Sfânta noastră Biserică ne aduce și spre cercetare de sine, când la sfintele slujbe ne pune în față și în atenție cuvinte ca acestea: „Ce-ți vom aduce Ție, Hristoase, că Te-ai arătat pe pământ, ca un om, pentru noi? Că fiecare din făpturile cele făcut de Tine mulțumită aduce Ție: îngerii, lauda; cerurile, steaua; magii, daruri; păstorii, minunea; pământul, peștera; pustiul, ieslea; iar noi, pe Maica Fecioară. Dumnezeule, Cel mai înainte de veci, miluiește-ne pe noi”.

Astfel de gânduri având în minte, să zicem și noi împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem acest îndreptar ca program pentru cealaltă vreme a vieții noastre, ca Nașterea lui Hristos să ne fie de folos.

Telegraful Român, Sibiu, 15 decembrie 2003

Nr. 47-48/2003[1]

---

[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 281-282.

Martorii Nașterii Domnului Hristos Arhimandritul Teofil Părăian

 

Martorii Nașterii Domnului Hristos

 

Arhimandritul Teofil Părăian

 

Cine zice „Hristos s naște, măriți-L...” dă mărturie despre Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum noi toți, cei credincioși spunem acest cuvânt, precum și altele asemenea, suntem martori ai acestui eveniment, pe care îl sărbătorim. Martori ai Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos suntem și când spunem: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței”. Tot martori ai Nașterii Mântuitorului suntem și când afirmăm că „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște” sau când spunem, din partea fiecăruia dintre noi: „Taină străină văd și preamărită: cer fiind peștera; scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos-Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”. Toate acestea sunt mărturisiri de credință, sunt mărturii pe care le dăm noi înșine despre evenimentul ce s-a petrecut în Betleem, când Maica Domnului, într-un staul de acolo, „născut pe Fiul ei Cel întâi și L-a înfășat și L-a culcat în iesle” (Lc. 2, 7). Mărturie despre aceasta dă Sfântul Evanghelist Luca, dar împreună cu el suntem și noi martori despre faptul că „ni S-a născut nouă un Mântuitor, Care este Hristos-Domnul” (Lc. 2, 11). Noi n-am fost de față când îngerii, la Nașterea Mântuitorului, i-au cântat: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Lc. 2, 14), dar cuvintele acestea le spunem și noi, iar aceasta nu numai la sărbătoarea Nașterii Domnului, ci și cu multe alte prilejuri. Credința noastră în cele ce s-au petrecut atunci, când Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca Dumnezeu adevărat și om adevărat, ne face să spunem împreună cu îngerii: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” și să avem aceste cuvinte ca un program de viață, dând și prin aceasta mărturie că „la plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4).

Știm că cei dintâi care L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca „prunc culcat în iesle”, au fost niște păstori de oi, niște ciobani.

Credința noastră ne face părtași cu ei, căci și noi, asemenea lor, dăm mărturie, în vremea noastră, despre evenimentul de atunci, când preamărim și lăudăm pe Dumnezeu pentru cele ce s-au făcut (Lc. 2, 20).

După mărturia Sfântului Evanghelist Matei, în fața Mântuitorului, ca prunc, au văzut cu fețele la pământ și I s-au închinat magii de la Răsărit, care i-au adus și daruri: aur, tămâie și smirnă. Asemenea lor, li noi, cei credincioși, călăuziți nu de o stea de pe cer, ci de mărturia sfinților evangheliști și de învățătura Sfintei noastre Biserici, suntem martori ai Nașterii Domnului, ca unii care, după pilda magilor, dar la măsurile noastre, ne închinăm Mântuitorului și zicem: „Mărirea întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”; „Lăudămu-Te, bine Te cuvântată, ne închinăm Ție, mărimu-Te, mulțumim Ție, pentru mărirea Ta cea mare”.

Împreună cu Pruncul culcat în iesle, păstorii au văzut pe Maria și pe Iosif, pe care mai apoi i-au văzut și magii de la Răsărit. Maria, Maica Domnului și dreptul Iosif au fost cei dintâi care L-au văzut pe Mântuitorul lumii, cei dintâi care au știut că Cel ce S-a născut „S-a întrupat de la Duhul SFânt” (Lc 1, 35; Mt. 1, 20. Privind și noi, cu ochii credinței, pe dreptul Iosif, alături de Pruncul Iisus, ne gândim cu bucurie la delicatețea lui, căci în vremea nedumeririi sale, nevrând să vădească pe Fecioara Maria, „și-a pus în gând s-o lase pe ascuns” (Mt. 1, 19), dar care primind îndreptare de la înger, a luat-o pe Preasfânta Fecioară și a sprijinit-o în rosturile ei. Iar la Maica Domnului fiindu-ne luarea aminte, noi cei credincioși, ca martori ai Nașterii Domnului, zicem cu cinstirea cea după puterea noastră: „De frumusețea fecioriei tale și de prealuminată curăția ta, Gavriil mirându-se, a strigat ție, Născătoare de Dumnezeu: «Ce laudă vrednică voi aduce ție, ce te voi numi pe tine nu mă pricep, ci mă minunez. Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, cea plină de dar; Domnul este cu tine»”.

 

Telegraful Român, Sibiu, 1 și 15 decembrie 1991

Nr. 47-48/1991[1]

---

[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum și pentru totdeauna, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 289-290.

Sfanta Liturghie în amintirea Parintelui Teofil Paraian-2012

     Fragmente din Sfânta Liturghie în amintirea Parintelui Teofil Părăian-2012. Sfânta Liturghie a avut loc în catedrala din Timișoara și a fost oficiată de Ps Paisie Lugojanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și de PS Sofian Brașoveanul, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.