Ce se întâmplă cu sufletul după moarte în învățătura Bisericii Ortodoxe?

 Ce se întâmplă cu sufletul după moarte în învățătura Bisericii Ortodoxe?

Moartea este una dintre realitățile pe care omul le poate amâna în gând, dar nu le poate evita. În fața ei, întrebarea nu este numai cum murim, ci mai ales: ce se întâmplă cu omul după moarte? Mai există sufletul? Unde merge? Este judecat? Mai poate rugăciunea celor vii să-i fie de folos?

Biserica Ortodoxă nu răspunde acestor întrebări prin speculații despre «lumea de dincolo», ci plecând de la Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, experiența liturgică și mărturia Sfinților Părinți.

În limbajul teologiei, toate aceste învățături alcătuiesc eshatologia, adică învățătura despre realitățile ultime ale omului și ale creației.

Între naștere și veșnicie: rânduiala tainică a vieții omului

 

Între naștere și veșnicie: rânduiala tainică a vieții omului

 

Viața omului are o ordine care, dacă o privești cu atenție, te cutremură.

Când ne naștem, avem nevoie de ceilalți: cineva ne spală, ne îmbracă, ne poartă în brațe și ne ajută să facem primii pași.

La bătrânețe, de multe ori avem din nou nevoie de cineva care să ne sprijine, să ne ridice și să ne ajute să pășim.

DE CE APAR
ASOCIAȚIILE RELIGIOASE?

O analiză sociologică, juridică și ecleziologică

Rezumat

Apariția asociațiilor religioase reprezintă un fenomen complex, care nu poate fi explicat exclusiv prin ambiția unor lideri, prin conflicte doctrinare sau prin interese materiale. Din punct de vedere juridic, asocierea religioasă este una dintre formele legitime de exercitare colectivă a libertății de conștiință. Sociologic, noile organizații religioase pot apărea prin desprinderea dintr-o comunitate existentă, prin afirmarea unui lider carismatic, ca răspuns la schimbări sociale ori ca expresie a căutării unei identități spirituale mai puternice. Din perspectivă ortodoxă, trebuie făcută însă o distincție fundamentală între o asociație civilă care desfășoară activități religioase, culturale sau filantropice și o structură care pretinde că este Biserică, că posedă succesiune apostolică ori că poate constitui singură o ierarhie sacramentală. Personalitatea juridică acordată de stat nu constituie, prin ea însăși, o recunoaștere dogmatică, sacramentală sau canonică.

Cuvinte-cheie: asociație religioasă, cult religios, mișcare religioasă nouă, schismă, autoritate carismatică, libertate religioasă, canonicitate, Biserica Ortodoxă.

CÎTEVA DIN VIRTUȚILE NECESARE PREOTULUI CA PĂSTOR ȘI OM - Pr. Prof. Ene Braniște

 

Pr. Prof. Ene Braniște — „Glasul Bisericii”, anul XV, nr. 8-9, august-septembrie 1956, pp. 473-483

Notă asupra transcrierii: a fost păstrată ortografia ediției din 1956 (de exemplu: „sînt”, „cînd”, „Romînă”). Au fost înlăturate numai erorile produse de recunoașterea automată a textului; formulările și trimiterile din original au fost păstrate.

Cel dintîi semn al adevăratei vocaţii pentru preoţie şi totodată cea mai puternică dovadă a conştiinţei preotului despre sublimitatea şi reponsabilitatea misiunii sale este curăţia morală şi sfinţenia vieţii sale. Aceasta este de fapt rezultanta sau suma unor virtuţi sau calităţi creştine, care trebuie să împodobească personalitatea oricărui preot. Cîteva din ele sînt enumerate în liniile sumare cu care sfîntul apostol Pavel schiţează discipolului său Timotei chipul adevăratului sacerdot: «Se cuvine deci ca episcopul să fie fără prihană, bărbat al unei singure femei, treaz, cuminte, cuviincios, iubitor de streini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de cîştig urît, ci îngăduitor, paşnic, neiubitor de argint, chivernisindu-şi bine casa, avînd copii ascultători cu toată cuviinţa; căci de nu ştie cineva casa sa să şi-o chivernisească, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?» (I Tim. III, 2-5. Comp. şi tabloul corespunzător din epistola către Tit, I, 5-9).

Prof. Teodor M. Popescu: SFINȚENIA ȘI RĂSPUNDERILE PREOȚIEI

 

Prof. Teodor M. Popescu

SFINȚENIA ȘI RĂSPUNDERILE PREOȚIEI

Studii Teologice, seria a II-a, anul IV, nr. 3-4, martie-aprilie 1952, pp. 157-174

 

În conducerea Bisericii Ortodoxe Române, I.P.S. Patriarh Justinian s-a dovedit un deschizător de drumuri noi. Interesele Bisericii și spiritul vremii cereau, în adevăr, îndreptări și înnoiri în viața noastră religioasă. Unele stări și concepții îndătinate prin inerție influențau mersul ei. Rutina, formalismul, uneori lipsa de interes sau de stimul îngreunau mișcarea și acțiunea; unele aspecte ale vieții religioase-morale-sociale erau neglijate.

Nu orice discurs religios este și ortodox

 

Nu orice discurs religios este și ortodox

 

Când deschid rețelele sociale  uneori mă întristez. Poate și din cauza algoritmilor, îmi sunt recomandate tot mai des tot felul de „preoți”, „episcopi” și grupări religioase apărute în afara comuniunii Bisericii Ortodoxe - deși la unii la dau „ignor”. Am observat că multe dintre aceste pagini promovează un discurs asemănător: dezlegări pentru orice problemă, rugăciuni „speciale”, vindecări, descoperiri, promisiuni extraordinare și mii de oameni care îi urmăresc cu entuziasm.

Cateheza în lumea de azi – credința ortodoxă între tradiție și provocările mediului digital

 

Cateheza în lumea de azi – credința ortodoxă între tradiție și provocările mediului digital

 

Trăim într-o lume în continuă schimbare, în care copiii, tinerii și adulții sunt provocați zilnic să-și definească identitatea, valorile și sensul vieții. În acest context, cateheza nu mai poate fi doar transmitere de informații religioase, ci trebuie să devină formare vie, dialog, însoțire și luminare.