„Cel ce Te-ai arătat şi lumea ai luminat, slavă Ţie“
Imaginea evanghelică a Botezului Domnului
Marius Nedelcu
Timp de
treizeci de ani, de la naşterea în Betleemul Iudeii şi până la începutul
activităţii publice, Domnul Hristos a stat în umbră şi în tăcere. În afară de
episodul venirii la templu a Domnului la 12 ani, Evangheliile nu consemnează
nimic despre copilăria şi perioada maturizării lui Hristos. Botezul Domnului la
Iordan a inaugurat lucrarea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest moment
misterios reprezintă hotarul de separare a etapei Vechiului Testament de vremea
harului care s-a deschis când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit
firea apelor şi toată făptura. Cel ce o vreme a fost necunoscut şi tainic acum
a ieşit la lumină şi în văzul tuturor.
Vremurile
mesianice au fost deschise de predica puternică şi neobosită a Botezătorului
Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2).
Evangheliile consemnează că Ioan boteza în râul Iordan poporul ce venea la
dânsul, îndemnându-i să îşi mărturisească păcatele. Predica răscolitoare a lui
Ioan i-a adus o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept şi ales
de Dumnezeu. Botezătorul mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea
Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre
pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt
vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“
(Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de
Dumnezeu. El însuşi mărturisea: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a
zis…“ (Ioan 1, 33). Iar Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele
lui Dumnezeu consemnate în Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu
înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3,1; Marcu 1, 2).
Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele sale profetice: „Acela
trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după
actul minunat al Botezului Domnului.
Iisus a venit din
Galileea la Ioan ca să Se boteze
Evangheliştii
redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe.
Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar
Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să
propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârşit,
măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13).
Sfinţirea
naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment
hotârător. De la zămislirea şi naşterea Fiului, Duhul Sfânt s-a revărsat
continuu peste firea umană a lui Hristos şi a ridicat-o la stadiul în care să
poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a
suporta lucrarea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi
înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos:
„Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi
harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Acest proces de sporire şi
întărire a umanităţii lui Hristos, pentru a fi receptacul al harului lui
Dumnezeu şi al Însuşi Duhului Sfânt, a atins apogeul la Botez.
Hristos S-a cufundat în
apele Iordanului
Iisus vine
la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ () şi
„bapto“ () de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare
totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele
Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia
bisericească, după cum ne arată şi „Slava…“ de la Ceasurile împărăteşti ale
praznicului, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul
Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către
El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii
Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la
cufundarea Sa totală în râul Iordan.
Sfânta Treime Se
descoperă prima dată în lume
Matei
consemnează uimirea Botezătorului: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi
Tu vii la mine?“ (Matei 3, 14). Evanghelistul Ioan merge mai departe şi
amplifică starea Botezătorului de neînţelegere a ceea ce îi cere Iisus: „Şi eu
nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu
apă. Si a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un
porumbel şi a rămas peste El!“ (Ioan 1, 31-32).
La Matei
sunt redate cuvintele Domnului: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim
toată dreptatea“ (Matei 3, 15), care arăta caracterul iconomic al Botezului lui
Iisus. Prin Botezul la Iordan, Domnul Se smereşte şi Se solidarizează cu
oamenirea păcătoasă, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt întreaga făptură se
sfinţeşte. Cuvintele „toată dreptatea“ înseamnă legea Vechiului Testament.
Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul
Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu
s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot
atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru
Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se
descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan
este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau
Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.
Reprezentarea
Botezului Domnului în iconografie
În
stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci
înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o
pânză albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o
expresie de sobrietate şi concentrare.
În
unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În
alte icoane apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său
şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în
partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt.
Poartă
tunică şi himation care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a
tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul
lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime.
În
faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în
rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte
un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la
dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia
simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană
pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă.
Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare
uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut
şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“.
Uneori
Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o
cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat
din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi
simbolizează pe diavoli.
O
componentă esenţială este bolta cerească şi raza de lumină care coboară
deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus,
exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare
simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână
binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al
Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta
este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“[1].
[1]
Marius Nedelcu, „Imaginea evanghelică a Botezului Domnului” în ziarul Lumina, Luni, 6 ianuarie 2014, http://ziarullumina.ro/documentar/imaginea-evanghelica-botezului-domnului.
