Botezul
Domnului în Evanghelia după Marcu
Adrian
Agachi
Botezul Domnului este
unul dintre cele mai importante momente ale activităţii Sale mântuitoare.
Fiecare dintre cei patru Evanghelişti ne-a oferit o relatare cu privire la
acest aspect şi, în fiecare din textele respective, descoperim amănunte
importante din punct de vedere teologic.
Deşi reprezintă în continuare o
problemă dificil de rezolvat, pentru unii cercetători motivele pentru care
Domnul a ales să Se boteze, cu toate că nu avea nici un păcat, sunt destul de
clare. Cum privesc însă acest eveniment cei patru Evanghelişti?
Ieşirea Domnului din apă
şi pogorârea Duhului
Mărturia Sfinţilor Evanghelişti este
cea mai importantă pentru că ei au fost fie cei mai apropiaţi ca timp de
perioada respectivă (Matei, Marcu, Luca), fie chiar martori oculari ai
evenimentului botezării Domnului (Ioan). Având în vedere că majoritatea cercetătorilor
consideră Evanghelia după Marcu drept cea mai veche dintre toate cele patru, am
decis să alegem varianta cronologică pentru prezentarea textelor care conţin
relatări despre Botezul Domnului. "Şi în zilele acelea, Iisus a venit din
Nazaretul Galileii şi S-a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind
din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste
El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am
binevoit" (Mc. 1:9-11). Deşi la prima vedere textul pare destul de sărac
în detalii, el cuprinde o serie de amănunte importante. Modalitatea botezării
Domnului pare a fi fost cea prin afundare, având în vedere că botezul
administrat de Sfântul Ioan păstra influenţe iudaice din acest punct de vedere.
Un alt amănunt esenţial apare în versetul 10, acolo unde ni se spune că Iisus a
ieşit din apă, iar Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Sa. Desigur, această
ridicare, completată de o coborâre, are un anumit sens şi a fost remarcată de
Sfinţii Părinţi. Hristos sfinţeşte firea umană ridicând-o în sânul Sfintei
Treimi, iar Duhul Sfânt se pogoară pentru a întemeia Biserica şi a îmbogăţi
spiritual noua comunitate. Aici, această ridicare a Domnului şi pogorâre a
Duhului au un caracter profetic. Cunoaştem faptul că Biserica urma să fie
întemeiată la Cincizecime, iar urcarea firii umane în Sfânta Treime s-a
petrecut odată cu Înălţarea Domnului. În altă ordine de idei, pogorârea Duhului
sub forma unui porumbel aminteşte, în opinia cercetătorului american Everett Ferguson,
de momentul anterior creaţiei din Cartea Facerii. În capitolul 1:2 al Facerii
citim că Duhul Sfânt se purta pe deasupra apelor. Verbul din limba greacă
folosit aici are inclusiv sensul de reprezentare a zborului unei păsări. Un alt
moment din Vechiul Testament al cărui ecou îl regăsim aici este cel al
trimiterii unui porumbel de către Noe pentru a observa dacă pământul era uscat
după desfăşurarea potopului (Fac. 8:8-11).
Psalmul 2 şi Proorocia
lui Isaia
În cursul versetului 11, regăsim două
trimiteri la Psalmul 2, respectiv Proorocia lui Isaia. În primul dintre aceste
texte este precizat: "Domnul a zis către Mine: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi
Te-am născut!" (Ps. 2:7). Aici, doar o parte din acest verset este citat
în Evanghelia după Marcu. Dumnezeu-Tatăl Îl identifică pe Hristos ca fiind nu
doar un simplu om, ci Însuşi Fiul Său. Al doilea text care aparţine Proorociei
lui Isaia cuprinde informaţii cu privire la pogorârea Duhului Sfânt: "Iată
Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu.
Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea" (Is.
42:1). Comentând aceste alegeri, Everett Ferguson afirmă: "Combinaţia
psalmului 2:7 cu Isaia 42:1 trimite la faptul că Iisus este atât Regele
mesianic, cât şi Servitorul care trebuie să pătimească. Iisus primeşte astfel,
la Botez, atât Duhul Sfânt, cât şi confirmarea filiaţiei Sale. Aceste două
idei, desigur, într-un sens mult diminuat, erau esenţiale în cadrul Botezului
creştin: primirea darului Duhului Sfânt şi încorporarea sau adoptarea ca
"fiu al lui Dumnezeu" (Baptism in the Early Church..., p. 101).
Observăm prin medierea acestui comentariu că, în cursul botezării Sale, Hristos
îşi manifestă toate cele trei funcţii esenţiale: Împărat, Profet, Învăţător. El
profeţeşte extinderea Botezului şi necesitatea sa pentru intrarea în
comunitatea creştină, anticipând astfel şi învăţătura esenţială despre
conţinutul actului baptismal, dar şi propriile Patimi (la care se va referi ca
la un Botez - vezi Mc. 10:38). De asemenea, Iisus Se revelează ca Fiu al lui
Dumnezeu şi Împărat, dar şi ca Servitor, şi Pătimitor în egală măsură.
Diferenţa dintre Botez şi
viziune
Protestantismul modern, în special
cel influenţat de exegeza lui Bultmann, a trasat o diferenţiere între momentul
Botezului Domnului şi cel al viziunii pogorârii Sfântului Duh asupra Sa.
Bultmann însuşi a afirmat că recunoaşte Botezul Domnului drept un fapt istoric
real, dar consideră o simplă legendă pogorârea Sfântului Duh sub forma unui
porumbel. S-a ajuns destul de repede la situaţia în care momentul pogorârii
Duhului Sfânt a fost interpretat drept o simplă intrare într-o stare
cataleptică a Domnului (mai multe informaţii la Richard E. DeMaris,
"Possesion, Good and Bad - Ritual, Effects and Side-Effects: The Baptism
of Jesus and Mark 1.9-11 from a Cross-Cultural Perspective", JSNT 80
(2000), pp. 2-4). Desigur, nu putem susţine asemenea idei contrare nu doar
mărturiilor evanghelice, ci şi învăţăturii Bisericii despre Persoana şi
lucrarea de mântuire a Domnului. În opinia noastră, evenimentul Botezului nu
poate fi separat de cel al pogorârii Duhului Sfânt. Aşa cum afirmă Sfântul
Irineu de Lyon, Fiul şi Duhul Sfânt sunt cele două mâini ale Tatălui. Pavel
Evdokimov a dezvoltat această afirmaţie într-o contribuţie teologică veritabilă
privind lucrarea comună a Fiului şi a Duhului Sfânt, care îşi pregătesc
reciproc acţiunile în cursul istoriei.
Inferioritate şi
superioritate
În finalul articolului său privind
importanţa relatării Sfântului Evanghelist Marcu cu privire la Botezul
Domnului, Richard E. DeMaris afirma: "Pasajele narative care amintesc
actul baptismal din Evanghelia după Marcu îl plasează pe Iisus, despre care
comunitatea ştia că îi este superior lui Ioan în situaţia inferioară a celui
botezat. În acelaşi timp, Ioan, cel considerat inferior, este pus în situaţia
superioară a celui care administrează Botezul. Această poziţionare anticipează
şi contrazice o eventuală ierarhizare care era plauzibilă între cel care boteza
şi cel care era botezat" ("Possesion, Good and Bad - Ritual, Effects
and Side-Effects...", p. 22). Considerăm că opinia exprimată de Richard
DeMaris este corectă până la un punct. Desigur, cercetătorul doreşte să susţină
aici părerea generală a comunităţilor protestante cu privire la imposibilitatea
existenţei unui ierarhii stabile. aşa cum este ea întâlnită în Biserica
Ortodoxă şi cea Romano-Catolică. Explicaţia ortodoxă însă pentru această
inversare a rolurilor petrecută la Botezul Domnului este mult mai simplă.
Hristos S-a smerit în momentul respectiv, arătând că nu a venit să fie slujit,
ci să slujească şi să Îşi ofere viaţa pentru mântuirea oamenilor (Mc. 10:38 -
botezul ca anticipare a Patimilor). În nici un caz nu avem de-a face aici cu o
contrazicere totală a ierarhiei, aşa cum afirmă DeMaris. Ceea ce este util din
concluziile cercetătorului american rămâne doar ideea că Iisus acceptă situaţia
inferioară a celui botezat. Ceea ce ignoră DeMaris este faptul că Iisus nu a
avut nevoie de viziunea ulterioară Botezului pentru a realiza că este Fiul lui
Dumnezeu şi nici că Ioan şi Iisus nu ştiau de la bun început cine este mai
mare. Cuvintele Domnului adresate Sfântului Ioan: "Lasă acum, că aşa se cuvine
nouă să împlinim toată dreptatea" (Mt. 3:15) sunt destul de clare şi nu
lasă loc de interpretări. Vom continua analiza textelor evanghelice care
amintesc de Botezul Domnului cu cele oferite de Luca şi Matei în materialul
următor[1].
[1] Adrian
Agachi, „Botezul Domnului în Evanghelia după Marcu” în ziarul Lumina, Marţi, 10 mai 2011, http://ziarullumina.ro/patristica/botezul-domnului-evanghelia-dupa-marcu.
