Zi de aleasă bucurie la Satchinez | Credință, educație și mărturisire prin cuvânt și cântare

La finalul acestei frumoase activități, dorim să adresăm un cuvânt de aleasă mulțumire tuturor celor care au făcut posibil acest moment de bucurie și mărturisire. Mulțumim doamnei director a Școlii Gimnaziale Satchinez pentru deschiderea, sprijinul și implicarea oferite în desfășurarea acestei activități. Mulțumim părinților, pentru încrederea acordată și pentru grija cu care își cresc copiii în duhul credinței și al valorilor creștine. Mulțumim părintelui paroh Herghelegiu Mihai și doamnei preotese Herghelegiu Viorica, pentru îndrumare, dedicare și dragostea cu care au însoțit fiecare pas al acestui demers. Mulțumim elevilor, pentru seriozitate, emoție și curajul de a-și mărturisi credința prin cuvânt și cântare. Și nu în ultimul rând, mulțumim tuturor celor implicați, care, prin osteneală și bunăvoință, au contribuit la reușita acestei activități. Dumnezeu să răsplătească tuturor cu bucurie, pace și binecuvântare!

Un cuvânt de îndreptățire

 

Nu scriu aceste rânduri pentru a intra în vreo dispută, ci pentru a face o necesară lămurire, din respect față de credincioși și față de cei care au citit intervențiile mele din spațiul public. Nu am făcut aceste intervenții din dorință de polemică, ci din responsabilitate profesională și pastorală. Ca profesor de religie și teolog, cele pe care le spun se întemeiază pe învățătura Bisericii și pe cadrul legal al libertății religioase. Consider că o informare corectă și onestă este un act de respect față de credincioși.

Am socotit că, dacă Bunul Dumnezeu a privit și spre nevrednicia mea și a rânduit să calc pe urmele marilor teologi formați în anumite centru universitare din țară, aceasta nu este o întâmplare, ci o chemare la responsabilitate. În virtutea jurământului depus cu mâna pe Sfânta Evanghelie și pe Sfânta Cruce – un angajament solemn înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii de a trăi, a propovădui și a sluji potrivit credinței ortodoxe și moralei creștine – jurământ rostit la finalul unor etape ale formării mele. A fost același cuvânt rostit de trei ori, dar la vârste diferite ale sufletului. De fiecare dată cu mâna pe Evanghelie și sub umbra Crucii, am știut că nu rostesc un simplu sunet, ci îmi leg întreaga viață de un legământ. Din iubire față de Dumnezeu, am făgăduit să păzesc dreapta credință. Iar dacă Dumnezeu a scris, cu stilul Său, în catalogul lumii și al teologiei și numele nevredniciei mele, aceasta nu poate fi decât o chemare la și mai multă trezvie, smerenie și responsabilitate.

Dumnezeu, în mila Sa, a primit și rugăciunile mele către Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și m-a rânduit profesor în propria mea comună. Pentru mine a fost cu adevărat o minune faptul că am putut primi acest post, ca o formă de întoarcere a darului primit înapoi către comunitatea care m-a crescut.

Această conștiință a responsabilității publice nu este însă doar una personală, ci se înscrie într-o tradiție de slujire și mărturisire a înaintașilor vrednici ai Satchinezului. Personalități precum Emanuil Ungureanu, avocat și mare filantrop al Banatului, au arătat prin faptele lor că credința adevărată nu rămâne închisă în sfera privată, ci se exprimă prin jertfă, implicare și apărarea valorilor morale ale comunității. Prin sprijinul constant acordat școlii, Bisericii și culturii, el a fost un exemplu viu de creștin implicat.

Totodată, figura lui Vincențiu Babeș arată că lupta pentru demnitate, adevăr și identitate nu este străină de duhul creștin, ci izvorăște din el. Activitatea sa publică a fost o formă de slujire morală a neamului, întemeiată pe convingeri adânc însuflețite de credința creștină.

În aceeași linie a slujirii se înscrie și episcopul Martin Roos, fiu al Satchinezului, care, prin slujirea sa îndelungată în fruntea Diecezei Romano-Catolice de Timișoara, a arătat ce înseamnă responsabilitatea păstorului pentru comunitatea încredințată. Dincolo de apartenența confesională, viața și lucrarea sa rămân o mărturie a vocației clericale trăite cu seriozitate, rigoare și fidelitate față de Dumnezeu și oameni.

Un alt nume de referință al Satchinezului este părintele Aurel Crăciunescu, fiu al locului, slujitor al altarului și profesor de teologie, a cărui viață a unit în mod exemplar slujirea altarului, lucrarea academică și datoria față de neam. A fost profesor la Seminarul Teologic „Andreian” din Sibiu, unde a predat diverse discipline teologice între anii 1903 și 1929, formând generații de slujitori ai Bisericii. În timpul Primului Război Mondial (1916–1918) a fost mobilizat ca preot militar, oferind sprijin sufletesc soldaților români în tranșeele războiului. După 1918, a susținut activ idealul unității românilor și unirea Bisericilor ortodoxe din provinciile românești, contribuind la consolidarea unității bisericești a neamului. Prin slujirea sa discretă și statornică, el a contribuit la formarea duhovnicească și intelectuală a tinerilor, fiind un exemplu de cleric care a înțeles că apărarea credinței se face nu prin zgomotul conflictului, ci prin lucrarea tăcută, temeinică și jertfelnică a cuvântului.

În temelia tuturor acestor înaintași stă, de-a lungul timpului, șirul preoților și dascălilor smeriți ai Satchinezului, care au ținut vie candela credinței în vremuri grele, au apărat familia, morala creștină și școala, formând generații în frica de Dumnezeu. Chiar dacă numele lor nu sunt consemnate în istoria mare, rodul slujirii lor se vede astăzi în statornicia credinței comunității. Iar dintre aceștia, cu o evlavioasă aducere-aminte, îi pomenesc pe doi preoți ai comunei noastre, mutați la Domnul, dar vii în conștiința mea și a oamenilor: părintele Marius Crișciu și părintele Ioan Danciu. Știu că acum stau înaintea Celui Care nu poate fi înșelat. Și nu aș vrea ca, atunci când Hristos mă va chema la judecata Sa, să stau rușinat înaintea lor și înaintea Lui.

Pentru acești doi slujitori, care m-au iubit și m-au prețuit părintește, a fost o datorie de conștiință să nu rămân nepăsător. Mărturisirea adevărului, atunci când este făcută cu frică de Dumnezeu, nu este un act de îndrăzneală, ci de recunoștință și fidelitate față de moștenirea primită.

Până când să ne ascundem capul în nisip, precum struțul, și să ne prefacem că nu vedem ceea ce se petrece sub ochii noștri? Nepăsarea nu este nici virtute, nici prudență, ci o formă de fugă de responsabilitatea pe care fiecare o are înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Având toate acestea înaintea ochilor, aș fi putut eu oare să rămân nepăsător față de atâtea daruri și să tac atunci când am constatat apariția unor influențe străine de învățătura Bisericii, după cuvântul Scripturii? Tăcerea, în astfel de situații, nu este prudență, ci primejdioasă neglijență. Iar conștiința mea, formată în Biserică și prin jurământ înaintea lui Dumnezeu, nu îmi îngăduie această liniște vinovată.

Oamenii pot fi înșelați, dar înaintea lui Hristos toate sunt goale și descoperite!

 

Monografia comunei Satchinez în Analele Banatului. Serie Veche. Iulie - Decembrie 1929

 

Monografia comunei Satchinez în Analele Banatului. Serie Veche. Iulie - Decembrie 1929 by Hrab Alexandru

Rădulescu Alexandru. Cercetările arheologice de la Satchinez, Jud. Timiş

 

Rădulescu Alexandru. Cercetările arheologice de la Satchinez, Jud. Timiş by Hrab Alexandru

Tinerii din Parohia Birda, pe primul loc la Concursul Național Catehetic – etapa eparhială

 

Tinerii din Parohia Birda, pe primul loc la Concursul Național Catehetic – etapa eparhială

În Anul omagial dedicat „Centenarului Patriarhiei Române” și „Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, în Arhiepiscopia Timișoarei s-a desfășurat etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat”, ajuns la ediția a XVII-a.

Concursul a reunit tineri din 36 de parohii, care au prezentat proiecte catehetice, culturale și filantropice, evidențiind rolul Bisericii Ortodoxe Române în istoria națională și contribuția duhovnicilor la păstrarea dreptei credințe în secolul trecut.

Jurizarea a avut loc în data de 24 aprilie 2025, la sediul Protopopiatului Timișoara II. Comisia a fost alcătuită din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș, ai mediului universitar teologic și ai parohiilor locale.

Premiul I a fost acordat Parohiei Birda, din Protopopiatul Deta, coordonată de părintele Valentin Bugariu. Proiectul a fost realizat cu sprijinul cadrelor didactice și al voluntarilor din comunitate și a fost apreciat pentru profunzimea catehezelor, varietatea activităților și implicarea activă a tinerilor în viața parohială.

Locul al II-lea a fost ocupat de parohiile: Timișoara Viile Fabric, Calea Martirilor, Zona Dacia, Fabric Est, Cetate, Ghiroda Veche, Belinț, Lugoj (Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului și Învierea Domnului), Voiteg, Satchinez, Sânpetru Mare și Nădrag.

Pe locul al III-lea s-au situat parohiile: Giarmata, Timișoara Calea Lugojului, Ciarda Roșie, Făget I și II, Buziaș II, Sânandrei, Bacova, Topolovățu Mare, Sinersig, Gătaia, Gottlob, Răchita, Sudriaș, Margina și Nițchidorf.

Parohia Birda va reprezenta Arhiepiscopia Timișoarei la etapa națională, ce va avea loc la București, în data de 21 mai 2025. La festivitatea de premiere vor participa părintele coordonator și un tânăr reprezentant al grupului catehetic.

Felicităm cu căldură toate parohiile participante pentru dăruirea arătată și, în mod special, pe tinerii și coordonatorii din Parohia Birda pentru rezultatul deosebit, rod al unei lucrări pastorale vii și rodnice în mijlocul comunității.

Parte din proiectul nostru se poate vedea aici:

Patima și Învierea Domnului 2025 - Parohia Ortodoxă Satchinez

Concursul Naţional Catehetic - 2025 în parohia Satchinez

Amintiri din tinerețe și prinos de cinstire unui om care a crezut în mine

 

Amintiri din tinerețe și prinos de cinstire unui om care a crezut în mine

Era în anul 2012. Știu și cine mi-a făcut fotografia. Tocmai am rostit o predică la seminarul de Omiletică despre Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Nu știu cum am rostit-o pe acolo, dar părintele profesor a fost impresionat, iar mie mi-a crescut inima de mândrie.

Am venit la Satchinez, era sărbătoarea Sf. Dimitrie, și am mers dimineața în altar, era părintele Rusandu Alexandru, și i-am zis cu o mândrie că am rostit la facultate o predică despre mucenic. Părintele m-a felicitat și gata. În viziunea mea, era cel mai tare student teolog. Terminasem anul III cu note excelente, am terminat și nivelul I al modului DPPD, învățasem să sintetizez, am fost în practică la Colegiul Național Bănățean. Cine mai era ca mine?! Am alcătuit și eu o predică, mai mult compilată din cărțile de predici pe care le aveam pe acasă. Ceva de la părintele Vasile Gordon, de la IPS Andrei Andreicuț și părintele Teofil de la Sâmbăta, am trecut-o prin filtru gândirii mele, dar slăbuț și cam atât. Dar în timpul antifonului II părintele Rusandu mi-a zis: „Gata! Azi predici tu!”. A cerut crâsnicului (paracliserului) să-mi caute un stihar de la un rând de veșminte și gata: „Predici!” M-au apucat emoțiile.

În strană, se vede în foto, era bătrânul Lazăr, „uica Laza” îi spuneam noi. Cântăreț bisericesc. Era dintr-o bucată și din oamenii care „comandau” în biserică. Îmi amintesc că dacă el spunea „nu”, rămânea „nu”. Om ce cunoștea rânduiala, nelipsit de la slujbe, de la Sf. Liturghie, auzise tot felul de predici, cunoscuse preoți, om citit, harnic și responsabil. Însă mai erau și alte persoane de vază, fiind și hramul bisericii. Îmi amintesc că în corul bisericii era și profesorul de desen din școală, dânsul cunoaște teologie foarte bine. Soția dânsului, profesoară de religie. Erau și câțiva din profesorii mei din generală. Așa că pe măsură ce venea timpul să rostesc predica mi-au căzut gradele de pe umăr.

La un moment dat, mi-am zis în sinea mea: „oricum, «ăștia» nu știu cât știu eu, dar ce fac cu părintele Rusandu?”. Părintele Rusandu era și este un om de aleasă cultură, avea o inteligență nativă, citea foarte mult, cunoștea istorie și geografie la perfecție, putea să vorbească liber pe orice subiect. Nu era el cu duhovnici ca părintele Cleopa, Arsenie Papacioc, nici nu-l impresionau, dar eram eu. Clar, mă credeam mare înduhovnicit. Părintele era om al cărții. Dacă stăteai cu el la masă îți povestea atâtea lucruri că nu te plictiseai. Uneori l-am necăjit. Eram ca lupul tânăr din haită care caută să-l sfâșie pe cel bătrân, dar niciodată nu mi-a purtat pică. Și târziu am înțeles că avea darul iertării. Era foarte îngăduitor. Uneori îngăduința lui mă enerva. Ca să evoc încă puțin personalitatea părintelui din punct de vedre intelectual, spun că duminica se trezea la 06:00 și ascultat la radio o emisiune ce cuprindea teme religioase și o explicare a Evangheliei zilei. Știu că mai avea un dosar care cuprindea articole decupate prin ziare, reviste (avea destule abonamente la presă) despre sărbători, sfinți, diferite informații istorice, geografice aranjate pe subiecte. La fel un Noul Testament, plin cu adnotări pe margine cu sublinieri, cu termeni, o minunăție. Pentru dosar și pentru acel exemplar din Noul Testament l-am invidiat foarte mult. Când a plecat în pensie i-am cerut dosarul și Noul Testament, dar nu a vrut să mi le dea. Cum să vorbești când ai un astfel de om lângă tine? Care te și ascultă.

A venit și momentul predicii. Cu emoții m-am dus. Încă știu ce le-am zis oamenilor și pe unii i-am văzut cu ochii înlăcrimați. Am povestit despre viața Sf. Mare Mucenic Dimitrie cu atâta pasiune și emoție încât am lăsat impresia că evenimentele se întâmplă în prezent. Am făcut o analogie între Nestor și Lie și David și Goliat. Apoi am vorbit de moartea la tinerețe, cine își dorește să moară la tinerețe? De regulă, mori, și ar fi logic, la bătrânețe. Câtă suferință să pierzi pe cineva la tinerețe? Dar am pus accentul și pe faptul că atât Dimitrie, cât și Nestor au acceptat moartea cu seninătate, chiar dacă erau tineri, chiar dacă aveau ranguri și averi (cazul Sf. Dimitrie). M-am folosit de stihul din acatist: „Bucură-te, că intrând ostaşii în temniţă, vesel te-au aflat stând la rugăciune” (Icos 7). Toate de aici sunt trecătoare și contează simplitatea și viața trăită cu Hristos. Nu ce faci pentru tine, ci ce faci pentru alții, cum rămâi în inimile celor care te-au cunoscut. Averea, cariera, hainele şi podoabele vestimentare, libertatea şi durerea sunt lucruri trecătoare, sunt lucruri fară folos în comparaţie cu viaţa veşnică dăruită de Dumnezeu. Aveam să descopăr despre puterea lucrurilor simple peste mulți ani citind cartea lui: Henri J.M. Nouwen, „Fiul risipitor Povestea unei întoarceri acasă”. Spre final, am spus ceva și de educația copiilor, erau și elevii prezenți, și de cât de important este ca părinții să-i educe de mici în credință, de a avea grijă de ei, de a-i aprecia, de a-i prețui, de a le spune cuvinte încurajatoare.

Nu știu cum am încheiat, dar la finalul slujbei părintele și uica Laza au venit și m-au felicitat. La mulți ani după plecarea în pensie a părintelui Rusandu ne-am întâlnit la o masă unde erau și alți preoți. S-a ridicat în picioare și de față cu toată lumea a spus: „Pe Alexandru eu l-am format, a ascultat de mine și a ajuns mare, l-am văzut de mic că-i bun de carte, a ascultat de mine!”. Nu știu dacă am ajuns mare în sensul de care vorbea padre Alexandru, nici nu am ascultat de dânsul în totalitate, dar știu că în sufletul meu el are locul său.

Dacă mă gândesc azi la toate, îmi dau seama că am cunoscut și am stat lângă preoți de la care am avut ce învăța și nu i-am prețuit îndeajuns și nici nu i-am ascultat până la capăt.

 

Festivitatea de deschidere a Noului An Școlar - 2024-2025. Școala Gimnazială Satchinez

Vin colindătorii - Satchinez (2023)

 

Serbare dedicată Nașterii Domnului Grădinița Satchinez și Bărăteaz (fragment)

 

Festivitatea de deschidere a anului școlar 2023 - 2024 la Școala Gimnazială Satchinez

Despre oamenii din viața mea (I)

 

Comunitatea catolică din Satchinez a sărbătorit în 15.10.2022 200 de ani de la sfințirea bisericii, dar și pe Sfânta protectoare: Tereza de Ávila . Catolicii numesc acest eveniment: Kerwei - serbarea hramului Bisericii. Ruga (pentru bănățeni). Evenimentul a fost deosebit, pentru că după 36 de ani s-au reluat și tradițiile legate de hramul bisericii. În imagine, alături de oficialități apar fostul episcop catolic de Timișoara, PS Martin Roos (originar din Satchinez), PS László BÖCSKEI, episcop de Oradea, actualul preot ortodox din Satchinez, dar și oameni care au contribuit la formarea mea: familia Rusandu: Alexandru și Silvia (în centrul imaginii). Părintele Alexandru, un om de mare cultură, m-a primit în altar, mi-a explicat tot ce are legătură cu biserica, a fost alături de mine în momentele când am avut nevoie de ajutorul dânsului, dar a avut grijă să mă țină și în duhul cărții, așa cum spunea cu privire la tot ceea ce ținea de cultură. Nu era duminică să nu îmi pună o întrebare legată de evanghelia din respectiva duminică sau de evenimentul sărbătorit în calendar. Țin minte și acum: avea un exemplar din N.T. tot adnotat pe margini, iar alături un dosar cu articole din ziar, note din cărți, note personale legate de temele omiletice. Avea un mare interes și pentru istorie și geografie. Iar doamna profesoară Silvia 8 ani de zile mi-a călăuzit pașii în școală, făcându-mă să iubesc tot ce ține de religie. Mi-ar fi plăcut să-l văd și pe fostul paroh catolic de Satchinez: Andreas Reinholz, căruia îi sunt recunoscător pentru pelerinajele de la Radna (Copil fiind mai „dădeam o fugă” și în pelerinajele catolice ) Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți care au organizat acest eveniment cu ani îndelungați, pace și sănătate!

Șezătoare la Școala Gimnazială Satchinez

Târg de Crăciun - Școala Gimnazială Satchinez

Ajutor pentru micuțul Raul

 

Ajutor pentru micuțul Raul

Pentru orice mamă sănătatea copilului ei este cea mai importantă .

Timp de 9 ani Cristina, mămica lui Raul s-a luptat singură (având desigur sprijinul familiei)să-și vadă puiuțul vindecat.

De acum ne are alături pe noi toți și pe voi toți cei care ,fie că ați invitat prieteni să cunoască acest caz, fie că ați distribuit postarea și mai ales pe voi cei care ați donat sume de bani pentru Raul.

Datorită vouă, mămica Cristina a reușit să adune bănuiții pentru prima injecție pe care trebuie să o facă Raul, în data de 25 noiembrie când este programat la clinica privată din Viena .Însă Raul are nevoie în continuare de sprijin pentru a putea continua tratamentul!!!

Tratamentul lui Raul constă în 5 injecții făcute la un interval de 3 - 4 luni(în cazul în care intervin complicații) și la interval de 2 luni în cazul în care tratamentul decurge fără complicații ...

O singură injecție costă 5000 € iar în total tratamentul costă 25000 € ,asta fără să mai punem la socoteală deplasările la Viena , cazarea și toate cele necesare .

Din păcate, suma necesară pentru tratamentul lui Raul este mult prea mare( în comparație cu veniturile familiei)pentru familie.. de aceea speranța vindecării copilului stă în mâinile noastre!

Suntem recunoscători oamenilor cu inimă mare,atât din comuna noastră cât și celor aflați la sute și mii de kilometri distanță, implicați în susținerea materială a familiei Tănațcu .

Cu ajutorul vostru, familia a reușit să adune

suma de bani pentru începerea tratamentului lui Raul !! Datorită vouă,celor cu suflet mare,Raul poate pleca în 25 noiembrie la clinica privată din Viena.

Dacă dorești și tu să contribui cu o sumă de bani destinată tratamentului lui Raul o poți face donând în conturile deschise de mămica Cristina:

Titularul contului: 

Tănațcu Cosmina Cristina

Cont RON:RO 92 RZBR 0000 0600 1798 3604

Cont EURO:RO 30 RZBR 0000 0600 2139 4658

Cod BIC: RZBRROBU

Deschis la banca Raiffeisen Bank Timișoara

Dacă doriți mai multe informații vă rog apelați-o pe mămica Cristina Tănațcu la tel:0743318879 din localitatea Satchinez.

Mulțumiri tuturor celor care sunteți alături de RAUL și familia lui!!!

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească înzecit pentru bunătatea voastră!!

Pupăza din Tei de Ion Creangă (Variantă retro)

Scenete școlare interpretate de elevii Școlii Gimnaziale Satchinez

Mitică - scenetă școlară

Scenetă școlară: Castravetele - Școala Gimnazială Satchinez