Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Asociații religioase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Asociații religioase. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 noiembrie 2025

Rămânerea în comuniune: reflecții despre Biserica Ortodoxă Română și grupările necanonice

 




 Rămânerea în comuniune: reflecții despre Biserica Ortodoxă Română și grupările necanonice

 

În ultimii ani se poate observa o dinamică notabilă în spațiul religios local, marcată de tensiuni între structurile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române și anumite grupări care se revendică drept ortodoxe, dar nu beneficiază de recunoaștere canonică din partea acesteia.

În unele situații, în anumite situații, funcții religioase sunt preluate de persoane care nu figurează în evidențele instituționale ale Bisericii Ortodoxe Române privind hirotonirea sau pregătirea teologică acreditată preiau funcții de conducere religioasă în aceste grupuri. În astfel de situații, pot apărea percepții diferite cu privire la statutul acestor structuri, ceea ce poate genera neînțelegeri, fiind interpretate ca acte de denigrare, deși, din punct de vedere juridic, ele reprezintă simple constatări referitoare la statutul instituțional.

Această situație subliniază nevoia unei mai bune informări publice privind regimul juridic al cultelor și delimitarea clară între libertatea religioasă individuală, garantată de lege, și apartenența canonică la un cult recunoscut de stat.

Menționarea faptului că o persoană nu face parte din clerul Bisericii Ortodoxe Române sau că nu deține studii teologice acreditate constituie o constatare factuală, bazată pe criterii instituționale și juridice, nu o judecată de valoare. În temeiul Constituției României și al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, orice persoană are dreptul de a-și exprima convingerile religioase și de a practica o formă de spiritualitate, indiferent de recunoașterea sa instituțională.

Prin urmare, precizarea statutului canonic sau a lipsei unei recunoașteri oficiale nu are un scop denigrator, ci urmărește exclusiv clarificarea cadrului legal și ecleziastic în care o persoană își desfășoară activitatea religioasă.

În prezentul articol doresc să o formulez ca un apel la luciditate și discernământ, nu o polemică. Ceea ce urmează este un strigăt către atenție și responsabilitate spirituală. Nu-mi doresc, din tot sufletul, ca oameni care, într-un fel sau altul, s-au apropiat de Biserică — sau poate s-au depărtat pentru o vreme — să se rupă de dulcea și tainica legătură a harului din sânul Bisericii lui Hristos. Comuniunea aceasta nu este doar o apartenență formală, ci un izvor viu de lumină, de iertare și de pace, în care fiecare dintre noi se regăsește ca fiu al aceleiași credințe.

Există persoane care poartă veșminte specifice cultului ortodox, împodobite cu cruci și engolpioane[1], și care își desfășoară activitatea religioasă în lăcașuri de cult – adesea improvizate – se autointitulează preoți sau chiar episcopi. În realitate, acestea aparțin unor grupări care s-au desprins de Biserica Ortodoxă canonică dintr-o anumită țară și s-au constituit ulterior sub forma unor asociații religioase independente. Aceste grupări nu sunt recunoscute nici de statul român ca aparținând unui cult religios oficial, nici de vreo biserică ortodoxă autocefală din lume. Unele dintre aceste persoane provin din medii culturale diverse, cu lipsa unei formări teologice recunoscute oficial și a unei integrări în tradiția canonică a Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce duce la riscul ca anumite interpretări sau practici să nu corespundă învățăturii ortodoxe asumate instituțional. În consecință, mesajele și practicile lor nu se înscriu în învățătura și practica Bisericii Ortodoxe, așa cum sunt ele definite oficial și pot crea confuzie în rândul credincioșilor.

Este adevărat că Legea nr. 489/2006 garantează libertatea religioasă fiecărui cetățean al României. Nimeni nu poate fi constrâns în credință și fiecare are dreptul să se închine potrivit propriei conștiințe. Totuși, trebuie făcută o distincție clară între dreptul la libertate religioasă și recunoașterea unei biserici autentice. Legea poate da libertatea de a te organiza religios, dar nu poate conferi autoritate spirituală. O biserică nu devine Biserică printr-o simplă înregistrare juridică, ci prin credința mărturisită, doctrina sănătoasă, succesiunea duhovnicească și recunoașterea comunității creștine.

O biserică adevărată are o învățătură clară, întemeiată pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, are slujitori recunoscuți și validați printr-o lucrare spirituală autentică, și se supune unei auto-evaluări doctrinare în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Fără acestea, orice grup poate purta numele de „biserică”, dar rămâne doar o formă omenească, fără legitimitate teologică și fără continuitate apostolică.

Adevărata libertate religioasă nu înseamnă haos spiritual, ci responsabilitate înaintea lui Dumnezeu și fidelitate față de adevărul revelat. Statul este laic, dar Biserica lui Hristos este vie, sfântă și întemeiată pe piatra credinței, nu pe documente administrative. Libertatea este un dar, dar adevărul este cel care sfințește. Fără adevăr, orice libertate devine doar o iluzie.

P.S. Vă dau acest exemplu: juridic, statul îți permite să îți faci o asociație (fie ea culturală, educațională sau religioasă). Poți funcționa legal, poți avea membri, activități, școală, poți chiar emite „diplome” în interiorul organizației tale. Dar diplomele tale nu sunt recunoscute oficial la nivel național, decât dacă:

·         școala ta este acreditată de Ministerul Educației;

·         îndeplinește criteriile, standardele, programele și evaluările oficiale.

La fel e și în cazul unei biserici sau organizații religioase: poți funcționa legal, în baza libertății religioase; dar nu ești recunoscut ca „Biserică” în sens teologic și canonic, și nici ca „cult religios” recunoscut de stat, decât dacă îndeplinești condițiile de recunoaștere — doctrină, practică stabilă, număr de membri, aviz de la Secretariatul de Stat pentru Culte etc. Pe scurt: Legea îți permite să exiști. Dar recunoașterea (fie academică, fie religioasă) vine doar de la o autoritate competentă — Ministerul, în primul caz; cultul sau comunitatea teologică legitimă, în al doilea. Iar pentru noi, ortodocșii, autoritatea teologică și canonică vine de la Biserica Ortodoxă Română prin Patriarhia Română, așa cum și noi am primit-o la 25 aprilie 1885, când Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a trimis „Tomosul de autocefalie[2]” și recunoașterea ca și patriarhie în urmă cu 100 de ani tot de la aceeași Patriarhie.

„Condițiile în care se poate proceda – în mod canonic – la constituirea unei Biserici autocefale sunt următoarele: (a) Biserica ce cere autocefalia: să facă dovada statorniciei în dreapta credință și păstrarea rânduielilor canonice și cultice, să aibă cel puțin patru ierarhi, să ceară autocefalia de la Biserica-mamă, să aibă consimțământul Statului, să facă cunoscut și celorlalte Biserici obținerea autocefaliei; (b) Biserica-mamă care acordă autocefalia: să emită un «Tomos» sinodal sau un act sinodal prin care se conferă formal autocefalia, să facă cunoscut și altor Biserici acest act; și (c) Bisericile autocefale înștiințate de existența unei noi Biserici autocefale să o recunoască prin scrisori și să o accepte ca soră în comuniunea ortodoxă. În raporturile ecumenice, drepturile principale de care se bucură orice Biserică autocefală sunt: să-și spună părerea în orice problemă, să hotărască împreună cu celelalte Biserici autocefale asupra întrunirii unui Sinod ecumenic; să fie convocată la Sinodul Ecumenic; să aprobe sau să respingă conferirea autocefaliei în Biserici; să confere autocefalia cu consimțământul Bisericilor surori; să stabilească împreună cu Bisericile surori ordinea ierarhică onorifică a scaunelor.

Între obligațiile ce revin Bisericii autocefale menționăm: să respecte unitatea dogmatică, canonică și a cultului, să respecte rânduielile statului, să se supună hotărârilor sinoadelor ecumenice, să se consulte cu celelalte Biserici surori, să facă cunoscut Bisericilor surori orice eveniment, să întrețină corespondență cu Bisericile surori, să înscrie în diptice numele căpeteniilor Bisericilor surori, să recunoască pedepsele aplicate de alte Biserici. Autocefalia unei Biserici poate înceta: prin renunțare, prin retragerea acestui drept, prin dispariția credincioșilor, prin voința puterii de stat etc. Prin urmare, autocefalia este o instituție canonică veche, care s-a păstrat până azi în Ortodoxie”[3].

Și știți care este, poate, cel mai dureros lucru? Faptul că unele dintre aceste asociații ajung să acuze Biserica Ortodoxă Română că nu ar respecta canoanele sau „adevărata ortodoxie”, în timp funcționarea în afara cadrului canonic al Bisericii Ortodoxe Române presupune automat absența obligațiilor și responsabilităților specifice structurilor ortodoxe recunoscute. Astfel, nimeni nu le-ar contesta existența sau activitatea. În lipsa unei recunoașteri canonice, se creează în rândul credincioșilor impresia că respectivele grupări ar avea legătură instituțională cu Biserica Ortodoxă Română, deși aceasta nu există.

Autoritatea teologică și canonică în Ortodoxie derivă din comuniunea cu Biserica Universală Ortodoxă, nu din inițiative personale sau locale. De aceea, orice structură care se rupe de comuniunea canonică a Bisericii Ortodoxe Române nu poate beneficia de recunoașterea canonică și de legitimitatea eclezială conferite de comuniunea cu Biserica Ortodoxă Româ, chiar dacă își păstrează libertatea legală. Libertatea de a face ceva nu înseamnă recunoașterea valorii sau autorității acelui lucru. Și, în final, vă recomand manualul de Misiologie Ortodoxă, vol. I, editat la editura Patriarhiei Române, Basilica, sub coordonarea Pr. Prof. Valer Bel.

Cuvinte cheie:

·         libertate religioasă România

·         asociații religioase nerecunoscute

·         Biserica Ortodoxă Română statut canonic

·         diferența între cult și asociație

·         recunoaștere canonică ortodoxie

·         Legea 489/2006 religie

·         grupări pseudo-ortodoxe

·         comunități religioase independente

·         succesiune apostolică Ortodoxie

·         autocefalie condiții

·         rânduieli canonice ortodoxe

·         probleme de discernământ spiritual

·         identitate ortodoxă autentică

·         statut juridic al cultelor

·         confuzie spirituală contemporană

 



[1] Obiect sfânt, propriu treptei arhierești, în formă de medalion-iconiță, lucrat din email sau din metal prețios, atârnat de gât cu un lănțișor, având în iconiță chipul Mântuitorului sau al Maicii Domnului. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Coord.), Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, Editura Basilica, 2019, p. 335.

[2] Principiul fundamental de organizare în Biserica Ortodoxă, în temeiul căruia ierarhia unei Biserici Ortodoxe constituită în mod canonic în sinod, în cuprinsul unui stat suveran, exercită în cadrul Bisericii respective

puterea bisericească deplină, în mod independent de ierarhia oricărei alte Biserici Ortodoxe, organizate în același mod, recunoscând drept căpetenie supremă numai pe Întemeietorul Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos. Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Coord.), Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, Editura Basilica, 2019, p. 99.

 

[3] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan (Coord.), Dicționar de Teologie Ortodoxă, București, Editura Basilica, 2019, p. 101.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină