LA MULȚI ANI, 2024!
Acum
la final de an, cred că cele mai potrivite cuvinte ar fi următoarele:
Oprește-te un pic, lasă această agitație și
această alergare fără sens care umple sufletul de amărăciunea de a simți că nu
se ajunge niciodată nicăieri. Oprește-te, lasă această obligație de a trăi în
mod accelerat, care risipește, desparte și ajunge să distrugă timpul familiei,
timpul prieteniei, timpul copiilor, timpul bunicilor, timpul gratuității…
timpul lui Dumnezeu.
Oprește-te un pic în fața necesității de a
apărea și de a fi văzut de toți, de a sta încontinuu „în vitrină”, care te face
să uiți valoarea intimității și reculegerii.
Oprește-te un pic în fața privirii orgolioase,
a comentariului fugar și disprețuitor care se naște din faptul de a fi uitat
duioșia, pietatea și respectul față de întâlnirea cu ceilalți, în special cei
vulnerabili, răniși și chiar cufundați în păcat și în greșeală.
Oprește-te un pic în fața impulsului de voi să
se controleze totul, să se știe totul, să se devasteze totul, care se naște din
faptul de a fi uitat recunoștința față de darul vieții și față de atât de mult
bine primit.
Oprește-te un pic în fața zgomotului asurzitor
care atrofiază și asurzește urechile noastre și ne face să uităm puterea
rodnică și creatoare a tăcerii.
Oprește-te un pic în fața atitudinii de a
instiga sentimente sterile, nerodnice, care derivă din închidere și din
autocompătimire și duc la uitarea faptului de a merge în întâmpinarea altora
pentru a împărtăși poverile și suferințele.
Oprește-te în fața golului a ceea ce este
instantaneu, momentan și efemer, care ne privează de rădăcini, de legături, de
valoarea parcursurilor și de a ne ști mereu pe drum.
Oprește-te. Oprește-te pentru a privi și a
contempla!
Privește. Privește semnele care împiedică să se
stingă caritatea, care mențin vie flacăra credinței și a speranței. Fețe vii
ale duioșiei și bunătății lui Dumnezeu care lucrează în mijlocul nostru.
Privește fața familiilor noastre care continuă
să parieze zi de zi, cu mare efort pentru a merge înainte în viață și, printre
atâtea lipsuri și strâmtorări, nu neglijează nicio tentativă pentru a face din
casa lor o școală de iubire.
Privește fețele, care ne interpelează, fețele
copiilor și tinerilor noștri încărcate de viitor și de speranță, încărcate de
mâine și de potențialități care cer dăruire și protecție. Vlăstare vii ale
iubirii și ale vieții care mereu își fac spațiu în mijlocul calculelor noastre
meschine și egoiste.
Privește fețele bătrânilor noștri brăzdate de
trecerea timpului: fețe purtătoare ale amintirii vii a oamenilor noștri. Fețe
ale înțelepciunii active a lui Dumnezeu.
Privește fețele bolnavilor noștri și ale
atâtora care se ocupă de ei; fețe care în vulnerabilitatea lor și în slujirea
lor ne amintesc că valoarea fiecărei persoane nu poate fi redusă niciodată la o
problemă de calcul sau de utilitate.
Privește fețele căite ale atâtora care încearcă
să remedieze propriile erori și greșeli și, pornind de la mizeriile lor și de
la durerile lor, luptă pentru a transforma situațiile și a merge înainte.
Privește și contemplă fața Iubirii Răstignite,
care astăzi de pe cruce continuă să fie aducătoare de speranță; mâna întinsă
pentru aceia care se simt răstigniți, care experimentează în propria viață
povara eșecurilor, a înșelărilor și a dezamăgirilor.
Privește și contemplă fața concretă a lui
Cristos răstignit, răstignit din iubire față de toți fără excludere. Față de
toți? Da, față de toți. A privi fața sa este invitația plină de speranță din
acest timp al Postului Mare pentru a învinge demonii neîncrederii, apatiei și
resemnării. Față care ne invită să exclamăm: Împărăția lui Dumnezeu este
posibilă!
Oprește-te, privește și întoarce-te.
Întoarce-te la casa Tatălui tău. Întoarce-te fără frică la brațele doritoare și
întinse ale Tatălui tău bogat în milostivire care te așteaptă (cf. Ef 2,4)!
Întoarce-te! Fără frică: aceste este timpul
potrivit pentru a te întoarce acasă, la casa „Tatălui meu și a Tatălui vostru”
(cf. In20,17). Aceste este timpul pentru a ne lăsa atinși la inimă… A rămâne pe
calea răului este numai izvor de iluzie și de tristețe. Adevărata viață este
ceva foarte diferit și inima noastră știe bine asta. Dumnezeu nu încetează și
nu va înceta să întindă mâna (cf. Bula Misericordiae vultus, 19).
Întoarce-te fără frică pentru a experimenta
duioșia vindecătoare și reconciliatoare a lui Dumnezeu! Lasă ca Dumnezeu să
vindece rănile păcatului și să împlinească profeția făcută părinților noștri:
„Vă voi da o inimă nouă, voi pune în voi un duh nou, voi lua de la voi inima de
piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ez 36,26).
Oprește-te, privește, întoarce-te![1]
Cartea se poate cumpăra de aici: https://www.all.ro/papa-francisc-mesaje-pline-de-compasiune-si-gingasie-editie-necartonata.html#