PRUNC UCIDEREA

 

PRUNC UCIDEREA[1]

 

„Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul care îl aflase de la magi”

(Matei 2, 16).

În preajma Crăciunului, colindele noastre înfierează fapta abominabilă a lui Irod: uciderea pruncilor. Și totuși, cu tristețe, realizăm cât de mult a scăzut convingerea creștină a oamenilor de astăzi. Aproape că e nebăgat în seamă genocidul ce se comite în lumea noastră: este vorba de avort. Cu sânge rece sunt uciși milioane de copii. Pentru că de la concepere fătul este o persoană cu dreptul la viață, având suflet și trup.

Aceste ucidere au și pe tărâm național și social o urmare catastrofală. Societatea românească îmbătrânește și se împuținează. Și nu numai societatea românească, ci în general societatea europeană. Ca România să rămână cum o știm, cu peste douăzeci de milioane de oameni, și nu cu cincisprezece cum e prognoza, fiecare familie ar trebui să aibă trei copii: unul pentru tata, unul pentru mama și altul pentru Biserică și Țară. Pentru că, din motive obiective, nu toți tinerii pot întemeia o familie sau sunt cazuri când unele familii n-au copii.

Este trist că majoritatea oamenilor nu știu ce se întâmplă când se face un avort. De multe ori, nici femeile care au avort nu realizează că au omorât un copil. De spusele unora cred că până în luna a treia fătul este doar un ghem de celule și nu un om adevărat. Nimic mai fals! Viața începe în momentul concepției.

Avortul este rana de moarte a iubirii. Marii duhovnici sunt foarte limpezi în acest sens. Părintele Cleopa vedea o seamă de suferințe, chiar pământești, legate de avort, nemaipomenind de pedeapsa veșnică.

Părintele Arsenie Papacioc consideră că „acest păcat este printre cele mai mari păcate posibile. Mi-am zis în sinea mea – motivat – că a ucide un copil în pântece e mult mai grav decât a omorî un om botezat. Mai întâi de toate, acest copil e autonom. Mama care îl poartă în pântece n-are drept asupra vieții lui. El e, fără discuție, liber să crească fără alt stăpân decât Dumnezeu”[2].

Nu numai duhovnicii, ci și medicii cu frică de Dumnezeu, antropologii și biologii sunt de acord cu învățătura Bisericii: ne spun că avortul, din moment ce întrerupe o viață cu identitate separată, este crimă. Iar embrionul este viață cu existență și identitate de site, individ cu toate drepturile, din momentul conceperii.

Pe cale de consecință, sfântul Vasile cel Mare, în canonul 2, spune că femeia ce avortează trebuie supusă canonisirii ucigașului. Iar cei ce provoacă avort sunt mercenari plătiți să omoare, ca soldații lui Irod.

Complicitatea la avort este complicitatea la ucidere. Și bărbatul femeii care avortează, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este părtaș la păcatul uciderii: „De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde se săvârșește ucidere înainte de naștere? Că nici pe desfrânată nu o lași să fie desfrânată, ci o faci ucigașă de om! Vezi cum se ajunge de la o beție la desfrânare, de la desfrânare la adulter și de la adulter la ucidere! Sau chiar mai rău decât uciderea. Căci nu am cum să o numesc… și sălașul nașterii îl faci sălaș al uciderii? Și femeia care ți-a fost dată spre naștere de prunci o pregătești pentru ucidere”[3].

Comițând acest păcat, oamenii își aduc „argumente”: fie sărăcia, fie „compromiterea” carierei, fie faptul că viața femeii este în pericol, fie că vârsta nu e cea potrivită. Ori analizate, aceste argumente nu stau în picioare. Nici un argument nu te poate îndreptăți să ucizi.

Elogiind familia numeroasă, un ierarh din veacul trecut spunea: „Cât de mare este fericirea în familiile numeroase! Nu numai că mulți copii sunt multe guri care cer pâine, dar sunt și multe rugi «Tatăl nostru» în familie. Numai în familiile numeroase există o educație adevărată. Aici băieții au ce învăța de la fete și fetele de la băieți. Aici școala vieții este deplină. Spiritul de jertfă, de răspundere, de renunțare, devotamentul și dragostea reală se descoperă”[4].

Este vremea în care inima femeii creștine, cu frică de Dumnezeu trebuie să cânte curat și frumos imnul vieții. Cu ochii ațintiți la Maica Domnului trebuie să spună: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău!” (Luca, 1, 38).

Amin[5].

---

[1] Predică pentru prima duminică după Crăciun.

[2] http://www.orthodoxphotos.com/readings/avortul/

[3] Comentariu la Epistola către Romani, Omilia 24, P.G. 60, 626.

[4] Ioan Suciu, Mama, Oradea, 1945, p. 140.

[5] †Andrei Andreicuţ, Drept învățând cuvântul adevărului Tău – carte de predici - , Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 536-538.