Nu orice „preot ortodox” este și preot canonic
Foarte necesară această lămurire, mai ales într-o vreme în care veșmintele, titulatura de „preot ortodox” și apartenența la o asociație religioasă îi pot induce în eroare pe credincioși. Canonicitatea nu se stabilește prin declarații personale, ci prin comuniunea cu episcopul locului și cu Biserica Ortodoxă. Verificarea eparhiei, a ierarhului pomenit și a binecuvântării pentru slujire nu înseamnă discriminare, ci responsabilitate față de Sfintele Taine și față de propria viață duhovnicească. O informare foarte binevenită!
De exemplu, putem distinge aici afirmațiile făcute de un preot din cadrul unei asociații:
Textul de față analizează exclusiv afirmațiile juridice și canonice dintr-o postare publică și documentele invocate în cuprinsul ei. Nu contest dreptul legal al ABCOV de a exista și de a funcționa și nu atribui autorului săvârșirea vreunei infracțiuni. Noi le-am combătut în felul următor:
Mesajul pornește de la două afirmații corecte: ABCOV este o asociație religioasă legal constituită și nu se subordonează administrativ BOR. Din aceste adevăruri sunt însă trase mai multe concluzii juridice și canonice complet greșite.
Din punct de vedere juridic, înregistrarea ABCOV îi conferă personalitate juridică și dreptul de a-și organiza activitatea religioasă potrivit propriului statut. Membrii săi își pot numi personalul „preoți” sau „episcopi” în interiorul asociației. Aceasta nu înseamnă însă că statul a verificat și a recunoscut succesiunea apostolică, validitatea hirotoniilor ori caracterul canonic al Sfintelor Taine. Statul nici nu are competența teologică de a face asemenea constatări.
Neutralitatea religioasă a statului înseamnă că acesta nu stabilește care credință este adevărată și nu împiedică activitatea legală a unei asociații. Nu înseamnă că toate structurile care folosesc cuvintele „ortodox”, „biserică”, „episcop” sau „preot” devin automat egale din punct de vedere canonic. Tot neutralitatea statului îl împiedică să oblige BOR ori o altă Biserică Ortodoxă să recunoască hirotoniile și titulaturile unei asociații independente.
Nici Decizia Înaltei Curți nr. 3965/2017 nu a recunoscut canonicitatea ABCOV. Hotărârea privește înregistrarea asociației și constatarea că denumirea „Biserica Creștină Ortodoxă Valahă” este suficient de diferită de „Biserica Ortodoxă Română” pentru a nu produce o confuzie juridică. Înalta Curte nu a hirotonit pe nimeni, nu a certificat succesiunea apostolică și nu a obligat nicio Biserică să intre în comuniune cu ABCOV.
Este falsă și afirmația potrivit căreia BOR ar fi început ca asociație religioasă și apoi ar fi devenit cult. Biserica Ortodoxă Română era organizată bisericește înaintea apariției actualei legislații privind asociațiile religioase. Autocefalia sa a fost recunoscută de Patriarhia Ecumenică în 1885, iar ridicarea la rang de Patriarhie s-a făcut în 1925. Actuala categorie juridică de „asociație religioasă” nici măcar nu exista atunci. A compara istoria canonică a BOR cu procedura administrativă parcursă de ABCOV este un anacronism evident.
Nici transformarea ABCOV în cult nu este „sigură”. Legea nr. 489/2006 cere minimum 12 ani de funcționare neîntreruptă ca asociație religioasă, adeziunea unui număr de membri egal cu cel puțin 0,1% din populația României și, în final, o hotărâre a Guvernului. Îndeplinirea unei condiții nu garantează automat recunoașterea. Mai mult, eventuala dobândire a statutului de cult ar rămâne o recunoaștere juridică, nu una canonică.
Din punct de vedere canonic, autonomia unei asociații de drept privat nu este același lucru cu autocefalia unei Biserici. O structură poate fi independentă juridic, fără să fie în comuniune cu Bisericile Ortodoxe canonice. Chiar regulamentul publicat de ABCOV pentru una dintre eparhiile sale afirmă că aceasta funcționează „fără comuniune eclesiastică sau de alt fel cu alte organizații religioase din România, interne sau externe”. Prin urmare, ABCOV însăși recunoaște lipsa comuniunii bisericești. Cum poate fi atunci prezentată critica acestei situații drept „fals adevăr juridic”?
Nici existența unor slujbe, a unor altare sau a unor credincioși nu dovedește automat validitatea canonică a hirotoniilor. Harul preoției nu se dobândește prin înregistrarea unui statut la tribunal și nu se demonstrează prin relatări despre vindecări, „argint viu” sau „blesteme de neam”. În Ortodoxie contează hirotonirea canonică, succesiunea apostolică, apartenența la o ierarhie legitimă și comuniunea euharistică.
La fel de problematică este expresia „reactualizarea Tainei Botezului” prin repetarea lepădărilor și prin dezlegări. Botezul este unul și irepetabil. Nu există o Taină ortodoxă distinctă prin care Botezul ar trebui „reactualizat” de un anumit slujitor pentru ca viața omului să capete sens.
În privința lui Emilian Prodan, nu discutăm despre părerea unei persoane de pe Facebook. Arhiepiscopia Bucureștilor a comunicat oficial că acesta a revenit la statutul de laic, a pierdut calitatea clericală și a fost ulterior sancționat cu caterisirea. Aceeași autoritate bisericească arată că structura muntenegreană cu care s-a asociat este necanonică și nerecunoscută de celelalte Biserici Ortodoxe. Numirea sa drept „episcop eparhiot” poate reprezenta o titulatură internă a grupării respective, dar nu o recunoaștere canonică generală.
De asemenea, un cetățean nu are nevoie de o „calitate” specială pentru a cita documente publice, a formula opinii sau a pune întrebări. Ministerul Public, DNA și DIICOT cercetează eventuale infracțiuni; ele nu stabilesc validitatea Sfintelor Taine și nu certifică episcopi. Invocarea lor fără indicarea unei fapte penale concrete nu este argument juridic, ci o formă de intimidare retorică.
Libertatea religioasă garantează ABCOV dreptul de a exista și de a funcționa în limitele legii. Nu îi garantează dreptul de a-i obliga pe ceilalți să-i recunoască titulaturile drept canonice și nici imunitate față de critica documentată. În același timp, orice critică trebuie făcută fără hărțuire, amenințări sau acuzații nedovedite.
Din nefericire, mesajul care pretinde că apără pacea folosește expresii precum „hateriță”, „s-o lăsăm să latre”, atacuri la aspectul fizic și insinuări privind viața intimă. Acestea nu sunt argumente juridice, canonice sau creștine. Sunt atacuri la persoană și contrastează profund cu formula finală „Hristos în mijlocul nostru”.
Pe scurt: legalitatea ABCOV este reală, dar canonicitatea pretinsă nu rezultă din ea. A spune documentat că ABCOV nu se află în comuniune cu BOR și că titulaturile sale nu sunt recunoscute de Bisericile Ortodoxe canonice nu reprezintă ură și nici încălcarea libertății religioase. Reprezintă delimitarea corectă dintre statutul juridic și cel bisericesc.
