Hrab Alexandru: Cinstirea Sfintei Fecioare Maria - Pr. Alexander ...

Hrab Alexandru: Cinstirea Sfintei Fecioare Maria - Pr. Alexander ...:   Cinstirea Sfintei Fecioare Maria   Pr. Alexander Schmemann               Ceea ce am prezentat până acum nu este singurul conținut al...

Pricesne închinate Maicii Domnului

Cinstirea Sfintei Fecioare Maria - Pr. Alexander Schmemann

 

Cinstirea Sfintei Fecioare Maria

 Pr. Alexander Schmemann

 

            Ceea ce am prezentat până acum nu este singurul conținut al anului liturgic. El include și un al doilea ciclu, închinat cinstirii Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului. Acesta constă în următoarele sărbători mai importante: Nașterea ei – 8 septembrie; Intrarea Maicii Domnului în Biserică – 21 noiembrie; sărbătoarea Bunei Vestiri – 25 martie; sărbătoarea Întâmpinării Domnului – 2 februarie[1]; și, în final, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului – 15 august. Ele ne amintesc despre diferite momente din viața Fecioarei Maria, însă nu sunt doar amintiri. Ele ne revelează cu adevărat ceea ce este viața umană în perfecțiunea ei, pentru că Fecioara Maria este Maica Domnului și, astfel, rodul cel mai bun, ultim, desăvârșit al umanității. Ea este sigura în care vedem ceea ce Dumnezeu a dorit când a creat ființa umană. Când privim la curăția ei, la iubirea ei față de Dumnezeu, la perfecțiunea ei, știm că toate gândurile noastre – „eu sunt bun”, „eu sunt rău”, „eu sunt mai bun”, „eu sunt mai rău” – sunt fără înțeles. Când ne gândim la iubirea ie cerească, la întreaga ei viață, știm că aceasta este viață umană reală și, de asemenea, realizăm cât de departe suntem noi de ea.

            Astfel, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului nu este numai comemorarea nașterii ei, ci descoperirea adevăratului înțeles al intrării fiecărui om în lume. Din momentul în care suntem născuți, deja începem să împlinim destinul nostru uman. Aceasta înseamnă a realiza în condițiile și situația noastră personală nivelul de trăire pe care Fecioara Maria l-a realizat. Ce a făcut ea? Întâi de toate, ea a fost prezentată la Templu, și aceasta s-a întâmplat și cu noi: noi de asemenea am fost prezentați la Templu, în cadrul Botezului și Mirungerii. Aceasta înseamnă într-un sens că am fost scoși afară din această lume și intrăm în adevărata viață care este în Dumnezeu. Înseamnă că viața noastră este închinată și încredințată lui Dumnezeu. Prezentarea la Templu (adică Intrarea în Biserică – n. trad.) este sărbătoarea în care noi învățăm ce înseamnă dăruirea noastră lui Dumnezeu.

            Apoi urmează sărbătoarea Bunei Vestiri: comemorarea vestirii unice făcută Mariei, dar și comemorarea vestirii făcute fiecăruia dintre noi despre ceea ce trebuie să facem în această lume. Pentru că toți avem o vocației care nu este pur și simplu „a reuși” în viață, ci mai degrabă a împlini dorința lui Dumnezeu, „planul” Său unic pentru fiecare dintre noi. Acestei vestiri Fecioara Maria i-a răspuns da. Acest da al ei este acela care face posibil un da al nostru în fața lui Dumnezeu, pentru că răspunsul ei a făcut posibilă venirea lui Hristos la noi. În ea bucuria și supunerea față de dorința lui Dumnezeu, „facă-se voia Ta”, este revelată, dar și dată nouă.

            Următoarea este sărbătoarea întâmpinării Domnului, când ea oferă pruncul ei lui Dumnezeu. Această sărbătoare are sens nu numai pentru mame, ci pentru toată ființa umană, pentru că adevăratul înțeles al vieții noastre și a tot ceea ce există în ea stă în oferirea lor lui Dumnezeu. Uneori, vorbind despre ceva sau cineva pe care noi îl iubim sau de care purtăm grijă, zicem, „acesta este copilul meu”! Dar indiferent ce „copil” avem, trebui să-l oferim lui Dumnezeu. Viața umană adevărată înseamnă să realizăm că totul aparține lui Dumnezeu, și nu există bucurie mai mare decât aceea de a oferi lui Dumnezeu pe acelea pe care-I aparțin. La Sf. Liturghie zicem: „Ale Tale dintru ale tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate”. Totul capătă înțelesul adevărat și ne aparține cu adevărat când noi îl oferim lui Dumnezeu cu bucurie, mulțumire și cu iubire.

            Ultima sărbătoare a acestui ciclu este Adormirea Maicii Domnului. Acum vara este aproape de sfârșit; fructele și florile sunt frumoase; frunzele devin aurii și roșii, dar ele sunt încă vii. Natura s-a împlinit pe ea însăși și totul se pare că a atins perfecțiunea. În mijlocul acestei lumi minunate, noi sărbătorim, într-un sens voios, moartea Fecioarei Maria, și afirmăm în imnele noastră că ea nu a fost părăsită în moarte. Pentru că așa de mare a fost iubirea ei, așa de mare a fost puterea luminii, pe care ea a avut-o în ea însăși și a vieții ei cu Dumnezeu, că a fost ridicată din moarte către Hristos; și în aceasta, în înălțarea ei, a început învierea noastră, a tuturor. Sărbătoarea o descoperă pe care ca primul rod al Învierii lui Hristos. Dar ceea ce s-a întâmplat cu ea se întâmplă și cu noi; calea ei este calea noastră. Contemplarea vieții noastre prin ea, ființa umană desăvârșită[2].

---

[1] În Biserica Ortodoxă, sărbătoarea Întâmpinării este închinată Mântuitorului Hristos, accentul punându-se pe persoana Dumnezeiescului Prunc, ceea ce a și dat numele sărbătorii „Întâmpinarea Domnului”. În Biserica Romano-Catolică accentul se pune pe persoana Fecioarei Maria, care a venit la templu pentru a se curăța, așa cum prevedea Legea. Aceasta a și dat numele sărbătorii: „Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis”. Vezi Pr. Ene Braniște, Liturgică generală, București, 1985, p. 204. De concepția catolică despre această sărbătoare au fost influențați și unii teologi ortodocși, așa cum se poate vedea și în cazul autorului de față. Vezi și Dr. Dragomir Demterescu, „Cinstirea și venerațiunea Sfintei Fecioare”, în: Biserica Ortodoxă Română, XXXVIII (1914), 8, pp. 796-797.

[2] Pr. Alexander Schmemann, Liturghie și viață. Desăvârșirea creștină prin intermediul experienței liturgice, Traducere Pr. Viorel Sava, Basilica, București, 2014, pp.130-132.

Gânduri despre Maica Domnului - Hrab Alexandru

Gânduri despre Maica Domnului

Hrab Alexandru

Nu știu câți v-ați gândit cu adevărat la viața pe care a dus-O Sfânta Fecioară Maria. Născută într-o familie modestă, la 15 ani ajunge să fie logodită cu Dreptul Iosif. În anul de logodnă, pentru că atât dura pe atunci logodna la evrei, Îngerul Gavril vine la Ea, aducându-I vestirea de bucurie, că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, se va naște ca Om din Ea.

Obiceiul la iudei era acesta: dacă cineva dintre femei rămânea însărcinată înainte de a fi căsătorită, aceea femeie era considerată de moravuri ușoare și era condamnată la moarte prin ucidere cu pietre. Gândiți-vă cum locuitorii din orașul în care locuia Sfânta Fecioară, văzând-O însărcinată, se gândeau și o judecau în sinea lor, considerând că ar fi o femeie ușoară, care l-a înșelat pe Dreptul Iosif, de aceea ne spune Sfânta Evanghelie că Dreptul Iosif ar fi vrut să o părăsească în ascuns doar pentru a nu fi ucisă cu pietre. Să privim cu ochii minții la Măicuța noastră, care știind că poartă în pântece pe Fiul Lui Dumnezeu, a rămas smerită în fața privirilor răutăcioase și pline de pizmă ale oamenilor şi nu a căutat să se dezvinovățească spunându-le Taina, Miracolul, în urma căruia a rămas însărcinată, ci gândindu-se că dacă Dumnezeu a ales-O, cu siguranță tot El va îndrepta lucrurile și va arăta adevărul în ochii oamenilor și Dumnezeu a îndreptat în așa fel lucrurile că iată, pe Fecioara Maria o laudă toate neamurile.

            Un aspect deosebit, din viața Macii Domnului, îl vedem și atunci când I se apropia ora nașterii, pentru că nu a fost primită în nici o casă, nimeni nu a vrut să-i dea un loc de odihnă și cu toate acestea, Ea nu a deschis gura împotriva Lui Dumnezeu să-i strige spunându-i: „Cum Mie, nu poți să-mi dai un loc de odihnă, pentru că-L port în pântece pe Fiul Tău?”, ci a rămas smerită, acceptând să nască într-un grajd de vite.

            Un alt episod din viața Maicii Domnului îl vedem la nunta din Cana Galilei, atunci când tinerilor căsătoriți li s-a terminat vinul, Ea se înduioșează, nu stă pe gânduri ci merge la Fiul Ei cerându-I să-i ajute pe tinerii căsătoriți, ca să nu se facă de râs. Și aici vine minunea. Prima minune cunoscută a Mântuitorului a fost făcută datorită Maicii Sale, deci putem spune că ea a rămas de atunci mijlocitoare pentru toți oameni care o cheamă în ajutor.

            Poate cel mai greu din viaţa Fecioarei Maria și poate cel mai marcant, a fost atunci când și-a văzut Fiul, știindu-L fără de păcat, fără de vină, condamnat la moarte. Oare cum a fost inima Ei de mamă, cum s-a simțit, atunci când L-a văzut pe Domnul părăsit de toți ucenicii Săi, care au fugit speriați? Cum s-a simțit văzând că acei oameni, care L-au aclamat pe Domnul atunci când a intrat în Ierusalim, când El a fost pus în comparație cu tâlharul Baraba, de Pilat, au strigat „răstignește-L” și atunci când își ducea Crucea, L-au scuipat și L-au batjocorit? Poate gândind la acest lucruri, poeta Teodosia Lațcu, cea care mai târziu ajunge Maica Teodosia Lațcu, a scris poezia numită „Maica, în care chiar în prima strofă spune: „Când El suia cu trudă pe Golgota,/ Tu L-ai urmat, uitată în popor./ Și nimeni n-a știut că două trupuri Se frâng, spre mântuirea tuturor;/ Și nimeni n-a văzut, că patru palme/ Se-ntind pe lemn și-n cuie că se bat,/ Că două capete se-cununară/ Cu spinii grei, în curtea lui Pilat”. Deci, atunci când Domnul Își ducea Crucea spre Golgota, Maica Domnului a fost singură, uitată de toți, rămasă din nou în smerenie. Însă după ce vuitul mulțimii s-a potolit, când pe dealul Golgotei au rămas doar cele trei cruci și ostași care le păzeau, atunci când au venit și celelalte femei, dar și ucenicul Ioan, care s-a așezat lângă Sfânta Fecioară, Mântuitorul îi spune de pe Cruce cu referire la Sfântul Apostol Ioan: „Iată fiul tău” și Sfântului Apostol Ioan: „Iată Mama Ta”. Însă aceste cuvinte nu sunt adresate doar pentru ei, acolo ci pentru noi toți. Mântuitorul spunându-ne de fapt: „iat-O pe Mama voastră” Iar Macii Sale: „iată pe fii Tăi”, adică de acum Tu, Maica Mea, ești Mama oamenilor. Toate acestea ne arată că Maica Domnului merită o cinstire deosebită.