vineri, 27 ianuarie 2023
marți, 15 noiembrie 2022
duminică, 13 noiembrie 2022
Trebuie să ne apropiem de preot ca de Hristos, că El săvârșește și acum Taina Sfintei Împărtășanii. Mai mare este milostenia decât jertfa. Trebuie să se săvârșească întâi milostenia și numai după aceea să afierosim bisericii vase sfinte de mare preț - Sfântul Ioan Gură de Aur
Trebuie să ne apropiem de preot ca de
Hristos, că El săvârșește și acum Taina Sfintei Împărtășanii. Mai mare este
milostenia decât jertfa. Trebuie să se săvârșească întâi milostenia și numai
după aceea să afierosim bisericii vase sfinte de mare preț[1]
Sfântul Ioan Gură de Aur
Să ne atingem și noi de poalele haine
Lui! Dar, mai bine spus, dacă vrem putem să-L avem pe
Hristos în întregime. Și acum trupul Lui stă în fața noastră; nu numai haina
Lui, ci și trupul Lui. Nu numai ca să ne atingem de El, ci să-L și mâncăm și să
ne săturăm. Să ne apropiem deci de El, cu credință, fiecare cu boala lui! Dacă
ei care s-au atins de poalele haine Lui au atras o atât de mare putere, cu mult
mai mult noi, care-L ținem în întregime! A ne apropia cu credință nu înseamnă
numai a primi sfintele taine ce stau înaintea noastră, ci și a le atinge cu
inima curată și a fi însuflețiți de același gânduri și simțăminte ca și cum
ne-am apropiat de Însuși Hristos. Ce dacă nu-I auzi glasul? Dar Îl vezi
pe Sfânta Masă! Dar, mai bine spus, Îi auzi și glasul!
Îți grăiește prin evangheliști.
Credeți, dar, că și acum este Cina cea de Taină la care Domnul a mâncat.
Întru nimic nu se deosebește aceea de aceasta. Pe
aceasta n-o săvârșește un om, iar pe cealaltă Hristos, ci El o săvârșește și pe
aceasta și pe aceea. Când îl vezi pe preot
că-ți dă trupul și sângele Lui, nu socoti că preotul face asta, ci că mâna lui
Hristos se întinde spre tine. După cum atunci când te botez, nu te botează
preotul, ci Dumnezeu este Cel Care-ți ține capul cu putere nevăzută; și
nici înger, nici arhanghel, nici altcineva nu îndrăznește să se apropie și să
te atingă, tot așa și acum. Când Dumnezeu ne naște prin baia botezul, darul
este numai al Lui. Nu vezi că aici pe pământ cei care înfiază pe cineva nu
îngăduie ca slugile lor să facă acte înfiere, ci ei înșiși se duc la tribunal?
Tot așa și Dumnezeu n-a îngăduit ca îngerii să ne facă acest, ci El Însuși este
de față, poruncind și zicând: „Și tată al vostru să nu numiți pe pământ”[2].
Hristos n-a spus aceste cuvinte ca să disprețuim pe părinți, ci ca, înaintea
tuturor acestora, să preferi pe Creatorul tău, pe Cel Ce te-a înscris printre
copiii Lui. Că Cel Ce a dat ceea ce-i mai mult, adică pe El Însuși, cu
mult mai mult nu va refuza să-ți dea și trupul Său.
Să auzim, dar, și preoți și
credincioși, de ce am învredniciți! Să auzim și să ne cutremurăm! Ne- dat să ne
săturăm cu sfântul Lui trup! S-a da pe El Însuși jertfă! Ce cuvânt de apărare
mai avem când fiind hrăniți așa păcătuim atât! Când mâncând Mielul, suntem
lupi! Când fiind hrăniți cu Oaia, răpim ca leii! Taina aceasta a sfintei
împărtășanii ne poruncește să fim totdeauna curați nu numai de jaf și de
răpire, dar chiar de cea mai mică dușmănie. Că taină a păcii este taina
aceasta. Taina aceasta nu ne lasă să ne lipim inima de bani. Dacă Dumnezeu nu
S-a cruțat pe El Însuși pentru noi, ce n-am merita dacă am cruța banii, dar nu
ne-am cruța sufletul, pentru care Hristos nu S-a cruțat pe sine? Dumnezeu a dat
iudeilor în fiecare an un număr de sărbători ca să-și aducă aminte de
binefacerile primite de la Dumnezeu. Ție însă, prin aceste sfintei taine, să-ți
aducă aminte în fiecare zi de binefacerile lui Dumnezeu. Nu te rușina deci de cruce! Ea este cinstea
noastră! Ea este taina noastră! Cu acest dar să ne împodobim. Cu el să ne
gătim! De aș spune că Dumnezeu a întins cerul, că a făcut marea și uscatul, că
a trimis profeții și îngerii, nu voi spune nimic egal crucii. Crucea este capul
tuturor bunătăților, că Dumnezeu n-a cruțat pe Fiul Său pentru mântuirea
slugilor Sale, înstrăinate de El. Nici un Iuda să nu se apropie de
aceasta masă, nici un Simon Magul! Că și unul și altul au pierit din pricina
iubirii de argint! Să fugim de această prăpastie; nici
să socotim că ne este de ajuns spre mântuire dacă facem dar acestei sfintei mese
un potir de aur bătut în pietre scumpe dezbrăcând pe văduvă și orfani. Dacă
vrei să cinstești jertfa, adu-I sufletul pentru care Hristos S-a jertfit.
Sufletul fă-ți-l de aur. Care ți-i câștigul dacă sufletul ți-i mai rău decât
plumbul și lutul, iar potirul dăruit, de aur? Nici unul! Să nu căutăm, dar, să
dăruim bisericii vase de aur, ci să căutăm ca ele să fie și din muncă cinstită.
Munca aceasta cinstită, în care nu intră nici jaful, nici furtul, este mai de
preț decât aurul din potirul dăruit! Biserica nu-i un loc unde se adună vase de
aur și de argint, ci un loc de adunare a îngerilor; De aceea trebuie să aducem
la biserică sufletele noastre. Dumnezeu Se apropie de darurile noastre de aur numai dacă și
sufletul nostru este de aur. Nu este de argint masa aceea de la Cina
cea de Taină, nici nu era de aur potirul din care a dat Hristos ucenicilor
sângele Său! Dar toate erau de preț, toate înfricoșătoare, pentru că erau pline
de Sfântul Duh! Vrei să cinstești trupul lui Hristos? Nu-L trece cu vederea
când este dezbrăcat! Nu-l cinsti aici în biserică cu haine de mătase, iar afară
Îl lași să degere de frig, că n-are cu ce se îmbrăca! Cel care a spus „Acesta este trupul Meu”[3], și prin
cuvânt a întărit lucrul, Același a spus și: „Flămând M-ați văzut și nu M-ați hrănit”[4] și „Întrucât n-ați făcut unui a dintre acești
prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut”[5]. Trupul
lui Hristos de pe altar n-are nevoie de acoperăminte prețioase, ci de suflet
curat; dar cel gol cel flămând are nevoie de multă îngrijire. Să învățăm, dar,
să filozofăm și să cinstim pe Hristos, așa cum El vrea. Cea mai plăcută cinste
pentru Cel pe Care Îl cinstim este să-l cinstim așa cum vrea El, nu cum socotim
noi. Și Petru socotea că-L cinstește, oprindu-L să-i spele picioarele[6]. Dar
ceea ce voia să facă nu era de cinste, ci cu totul dimpotrivă. Tot așa și tu, cinstește-L pe Hristos cu cinstea pe care El
ți-a cerut-o, cheltuind cu săracii avuția ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de
aur, ci de suflete de aur.
Și acestea le spun NU ca
să vă opresc de a face daruri bogate bisericii! Cer însă ca, odată cu aceste
daruri. Ba chiar înainte de acestea, să faceți milostenie! Dumnezeu primește și darurile voastre, dar cu mult mai
mult milostenie voastră. Într-un caz se folosește numai cel ce face darul, în
celălalt, și cel care-l primește; într-un caz, darul pare a fi prilej de
ambiție, în celălalt, întreg darul este milostenie și iubire de oameni. Care e
folosul când sfânta masă e plină de potire de aur, iar Hristos piere de foame?
Satura-L pe El mai întâi, că-i flămând, și după aceea împodobește-I din belșug
și masa Lui! Faci potir de aur, dar nu dai un pahar cu apă rece! Și care-i
folosul? Îmbraci sfânta masă cu stofe brodate cu aur, iar lui Hristos nu-I dai
nici acoperământul de care are nevoie! Care-i câștigul faptei tale? Spune-mi,
dacă ai vedea pe cineva lipsit de hrana cea de toate zilele și l-ai lăsa să
piară de foame, dar i-ai îmbrăca cu argint masa lui, ți-ar mulțumii oare? Nu
s-ar supăra mai degrabă pe tine? La fel, dacă ai vedea pe cineva că umblă în
zdrențe și că îngheață de frig și nu i-ai da o haină să se îmbrace, dar i-ai
înălța statuie de aur, spunând că faci asta în cinstea lui, nu ți-ar spune,
oare că-ți bați joc de el, n-ar socoti o ocară fapta ta, și încă cea mai mare
ocară? Același lucru gândește-l și de Hristos, când colindă străzile și
drumurile străin și pribeag căutându-Și adăpost. Nu vrei să-L primești, dar
împodobești pardoseala bisericilor Lui, împodobești zidurile lor și capetele
coloanelor lor! Atârni candele cu zale de argint în biserica Lui, dar pe El,
înlănțuit în temniță, nici nu vrei să-L vezi!
Și spun acestea nu ca să te
împiedic să fii darnic cu biserica lui Hristos, ci te îndemn să faci daruri
bisericii odată cu milosteniile, dar, mai bine spus, acestea înaintea acelora.
Nimeni nu te-a ținut vreodată de rău dacă n-ai făcut daruri bisericii; dar te-a
amenințat Hristos și cu iadul și cu focul cel nestins și cu osânda la un loc cu
demonii dacă nu faci milostenii. Să nu împodobim, dar,
biserica și să trecem cu vederea pe fratele nostru care-i strâmtorat și
necăjit. Biserica aceasta e mai de preț decât cealaltă biserică. Odoarele
scumpe pe care le dăruiești bisericii pot fi luate și de împărați necredincioși
și de tirani și de tâlhari. Dar tot ce faci pentru fratele tău flămând, străin și
gol, nici diavolul nu poate jefui; se află într-o vistierie care nu poate fi
jefuită.
Poate că cineva mă va întreba:
- Dar
atunci pentru ce Hristos a spus: „Pe
săraci pururi îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți pururea?[7]”
- Dar
tocmai pentru aceasta trebuie să-L miluim, că nu-L avem pe El pururi flămând, ci
numai în viața aceasta. Iar dacă vrei să cunoști tot înțelesul spuselor
Domnului, află că aceste cuvinte n-au fost spuse pentru ucenici, chiar dacă
pare așa, ci pentru slăbiciunea femeii care I-a uns picioarele cu mir[8]. Pentru
că ea era încă nedesăvârșită, iar ucenicii puneau la îndoială fapta ei; Domnul
a spus aceste cuvinte ca să încurajeze. Că a grăit așa, ca s-o mângâie a
adăugat: „Pentru ce faceți supărare
femeii?”[9]
Iar că noi Îl avem pe Hristos pururea cu noi, o spune El Însuși: „Și iată Eu sunt cu voi în toate zilele până
la sfârșitul veacului”[10]. Din
toate acestea se vede că Domnul nu pentru altă pricină a spus aceste cuvinte,
ci pentru ca nu cumva mustrarea pe care au făcut-o ucenicii femeii să nu
veștejească credința ei atunci odrăslită. Și să nu aducem, dar, ca argument
împotriva milosteniei cuvintele Domnului spuse pentru oarecare iconomie, ci să
citim toate legile puse de El despre milostenie, atât în Noul cât și în Vechiul
Testament, ca să depunem multă râvnă pentru milostenie. Că milostenia ne
curățește păcatele: „Dați milostenie,
spune Domnul, și toate vă vor fi curate”[11]. Milostenia e mai mare decât jertfa: „milă voiesc, iar nu jertfă”[12].
Milostenia deschide cerurile: „Rugăciunile
tale și milosteniile tale s-au suit spre pomenirea înaintea lui Dumnezeu”[13].
Milostenia este mai necesară decât fecioria. Fecioarele care n-au făcut
milostenie au fost aruncate afară de cămara de nuntă și au intrat numai cele ce
făcuseră milostenie[14].
Pe acestea toate știindu-le, să
semănăm cu dărnicie, ca să secerăm rod și mai îmbelșugat și să avem parte de
bunătățile cele viitoare cu harul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru
Iisus Hristos, Căruia slava în veci, Amin.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea a III-a. Omilii la Matei, PSB 23, Omilia L „Slobozind mulțimile, S-a suit în munte ca să
Se roage îndeosebi. Și făcându-se seară este singur acolo. Iar corabia era în
mijlocul mării, învăluindu-se de valuri, că era vântul împotrivă”, Ed.
IBMBOR. București, 1994, pp. 582-586.
[2] Matei 23, 9.
[3] Matei 26, 26.
[4] Matei 25, 45.
[5] Matei 25, 42.
[6]
Ioan 13, 8.
[7] Matei 26, 11.
[8] Matei 26, 6-13.
[9] Matei 26, 10.
[10] Matei 28, 20.
[11] Luca 11, 41.
[12] Osea 6, 6; Matei 9, 13.
[13] Fapte 10, 4.
[14] Matei 25, 1-13.
duminică, 30 ianuarie 2022
Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun
Căutând pe net nu am găsit nici unde
scrisoarea 125 a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, un al
episcop aflat în surghiun. De aceea având în vedere că a fost și praznicul
Sfinților Trei Ierarhi, am considerat să vă pun în atenție această scrisoare
plină de semnificații duhovnicești, care pot sluji tuturor oamenilor mai ales
atunci când sunt la necazuri și supărări.
Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan
Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun[1]
Haide să-ți storc
iarăși buboiul tristeții, să-ți împrăștii gândurile care au adus norul acesta!
Ce te întristează, ce te amărăște? Că e cumplită furtuna și amar prăpădul care
a cuprins Biserica? Aceasta o știu și eu, nu te contrazic. Dar, dacă vrei, am
să-ți zugrăvesc o icoană a celor ce se petrec acum. Vedem o mare răvășită de
furtună până în adâncuri, iar corăbierii, în loc să țină în mâini cârma și
vâslele, își strâng în mâini genunchii, neștiind ce să facă în fața greutăților
furtunii; nu se mai uită nici la cer, nici la mare, nici la uscat, ci stau
întinși în așternuturile lor, plângând și văitându-se. Așa se întâmplă pe mare.
Pe marea noastră, însă, furtuna este mai cumplită, valurile mai primejdioase.
Dar roagă-L pe Stăpânul nostru Hristos! El nu biruie furtuna cu tehnica unui
maistru corăbier, ci cu un semn potolește tulburarea. Dacă L-ai ruga de multe
ori și nu te-a auzit, nu-ți pierde curajul! Are Bunul Dumnezeu acest obicei.
N-ar fi putut oare să-i scape pe cei trei tineri din Babilon ca să nu fie
aruncați în cuptorul cel de foc? Dar după ce au fost duși în robie, după ce au
fost duși în țară barbară, după ce și-au pierdut patria, după ce pierduseră
nădejdea în totul, după ce nu le mai rămăsese nimic, atunci Dumnezeu,
Adevăratul nostru Dumnezeu, a făcut minunea și a împrăștiat focul. Focul neputând
suferi virtutea drepților, a izbucnit afară și i-a ars pe cei pe care i-a găsit
lângă cuptorul caldeean[2].
Tinerilor însă li s-a prefăcut cuptorul în biserică; au chemat în jurul lor
întreaga fire, și pe cea văzută, și pe cea nevăzută, pe îngeri și puterile; și
astfel, adunându-le pe toate la un loc, tinerii ziceau: „Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul”[3]. Ai
văzut că răbdarea drepților a prefăcut focul în rouă, l-a rușinat pe tiran și
l-a făcut pe împărat să trimită scrisori în toată lumea, în care spunea: „Mare este Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și
Abed-Nego”[4]?
Și iată ce pedeapsă dădea celor ce spuneau vreun cuvânt împotriva tinerilor:
casa le era confiscată și averile luate[5].
Așadar,
nu te întrista, nu te neliniști. Eu, când am fost izgonit din oraș, n-am gândit
așa, ci îmi spuneam: <<Dacă vrea
împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! „Al Domnului este pământul
și plinirea lui>>[6]. Dacă
vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă[7]. Dacă vrea
să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona[8]. Dacă
vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel[9]. Dacă
vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost
aruncat în groapa cu lei[10]. Dacă
vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ștefan, întâiul mucenic[11]. Dacă
vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul[12]! Dacă
vrea să-mi ia averile, să mi le ia! <<Gol
am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce>>[13]. Pe
mine mă înseamnă Apostolul: <<Dumnezeu
nu caută la fața omului>>[14];
și <<Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș
fi robul lui Hristos>>[15]. Iar David mă înarmează când spune: <<Și am grăit întru mărturiile Tale
înaintea împăraților și nu m-am rușinat>>”[16].
Multe
au ticluit împotriva mea! Spun că am împărtășit pe unii după ce au mâncat. Dacă
am făcut una a aceasta, să fie șters numele meu din cartea episcopilor, să nu
fie scris în cartea credinței ortodoxe! Dacă am făcut una ca aceasta, să mă
scoată Hristos din împărăția Sa! Iar dacă tot mai susțin această, dacă tot se
încăpățânează, să-l doboare atunci și pe Pavel, care a botezat o casă întreagă
după ce au mâncat[17]. Să-l
doboare chiar pe Domnul, Care după Cină, i-a împărtășit pe apostoli[18]. Spun
că m-am culcat cu femei. Dezbrăcați-mi trupul meu, și veți găsi mortificarea
mădularelor mele. Dar toate acestea le-au făcut din invidie. Negreșit te
întristezi, frate Chiriac, că aceia care m-au surghiunit se plimbă cu
îndrăzneală prin piață, că au suite mari în urma lor! Dar, iarăși, adu-ți
aminte de bogat și de Lazăr! Cine s-a chinuit în lumea aceasta și cine s-a
desfătat? Cu ce l-a vătămat pe Lazăr sărăcia? N-a fost urcat atletul și
biruitorul în sânurile lui Avraam? Ce i-a folosit bogatului că s-a desfătat în
profiră și vizon? Unde sun lictorii? Unde sunt însoțitorii și mesele
împărătești? N-a fost dus ca un hoț legat în mormânt, plecând din lume cu
sufletul gol? Nu striga el zadarnic: „Părinte
Avraam, trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă să-mi răcorească
limba, căci cumplit mă chinui”[19]? Pentru
ce-l numești, bogatule pe Avraam tată, când nu i-ai imitat viața? Acela găzduia
în casa lui pe orice om, tu nu te-ai îngrijit nici de un sărac. Nu trebuie dar
plâns și tânguit că n-a fost vrednici de o picătură de apă, când a avut atâta
bogăție! N-a primit nici o picătură de apă, pentru că n-a dar săracului nici
măcar firimituri. N-a semănat în timpul iernii milostenia. A venit iarna, și
n-a secerat. Și asta e o rânduială a Stăpânului, că i-a pus pe păcătoși cu
pedepsele lor față cu drepții cu răsplățile lor, ca să se vadă unii pe alții și
să se cunoască unii pe alții. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe tiranul
lui și fiecare tiran îl va vedea pe mucenicul pe care l-a chinuit. Nu sunt
cuvintele mele. Ascultă ce zice Înțelepciunea: „Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feței celor ce l-au
necăjit pe el”[20]. După
cum unui călător care merge pe arșiță, ars de sete și topit de foame, când dă
de un izvor și de o masă bogată cu tot felul de mâncăruri pe ea, dar este
împiedicat de unul mai puternic să se atingă de masă și să guste din mâncăruri,
i se mărește chinul și suferința, că stă lângă masă, dar nu poate să mănânce că
stă lângă izvor și nu poate să bea, tot așa și în ziua judecății, cei
necredincioși îi văd pe sfinți veselindu-se, dar nu pot să guste din masa
împărătească. Dumnezeu vrând să-l pedepsească pe Adam, l-a pus să lucreze
pământul în fața raiului, ca să aibă totdeauna durerea în suflet văzând fiecare
zi locul acela plăcut din care a ieșit. Da, aici nu ne întâlnim cu alții, dar
acolo nimeni nu ne împiedică să ne vedem unii pe alții. Îi vom vedea pe cei ce
ne-au surghiunit, așa cum l-a văzut Lazăr pe bogat și cum îi vor vedea
mucenicii pe tirani. Nu te întrista, dar! Adu-ți aminte de cuvintele
profetului, care spune: „Nu vă temeți de
ocara oamenilor și nu vă lăsați doborâți de hulirea lor; ca lâna de molii, așa
se vor mânca, și ca o haină se vor învechi”[21].
Gândește-te că Stăpânul a fost prigonit chiar din scutece, că Cel ce ține lumea
a fost aruncat în pământ barbar, fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem
curajul în încercări. Adu-ți aminte de patimile Mântuitorului! Câte ocări n-a
suferit pentru noi! Unii îl numeau samaritean, alții că are că are în el pe
diavolul, că e mincinos și profet mincinos. Spuneau: „Iată om mâncător și băutor de vin”[22]; „Cu domnul dracilor îi scoate pe draci”[23]. Ce ai
de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie și când L-au scuipat în față? Ce
ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu spini, când se
închinau Lui în bătaie de joc, când Îl batjocoreau în tot felul? Ce ai de zis
când Îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oțet și fiere, când L-au lovit cu
trestie peste cap, când Îl târau câinii aceia setoși de sânge? Ce ai de zis
când era gol la patimi, când toți ucenicii L-au părăsit când unul L-a vândut,
altul L-a tăgăduit, iar ceilalți au luat-o la fugă, și numai El stătea gol în
mijlocul mulțimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a adunat pe toți.
Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, ca pe un
făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu l-au coborât de pe
cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ți aminte că nu I s-a
făcut slujbă de înmormântare și că au răspândit zvon rău împotriva Lui: cum că ucenicii
L-au furat, că n-a înviat. Adu-ți aminte că și apostolii au fost izgoniți
pretutindeni, că stăteau ascunși și nu puteau să se arate în orașe. Adu-ți
aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul[24], iar
Pavel, de o vânzătoare de purpură[25], că nu
aveau încredere în cei bogați. Dar pe urmă toate s-au limpezit. Tot așa și
acum, nu te întrista! Am auzit și eu de flecarul acela, de Arsachie, pe care
l-a pus împărăteasa pe scaunul episcopal, că i-a prigonit pe toți frații care
n-au vrut să aibă părtășie cu el, pe mulți dintre ei i-a aruncat în închisoare
din pricina mea. Are înfățișare de oaie, dar este lup; are chip de episcop, dar
este adulter. Că este adulteră femeia care trăiește cu un alt bărbat cât timp
bărbatul ei este în viață. Tot așa și acesta este adulter, nu cu trupul, ci cu
duhul, că, fiind eu în viață, mi-a răpit scaunul Bisericii.
Îți
trimit această scrisoare din Cucuson, unde a poruncit împărătească să fiu
surghiunit. Multe necazuri am avut pe drum, dar n-am ținut seamă de ele. Când
am ajuns în Capadocia și în Taurocilicia, au ieșit întru întâmpinarea mea multe
cete de sfinți părinți, și nu numai aceștia, ci și mulțime de monahi și
monahii, care vărsau nemuritoare izvoare de lacrimi. Plângeau când vedea că
sunt dus în surghiun și spuneau între ei: „Mai de folos era ca soarele să-și acopere
razele lui decât să tacă gura lui Ioan”. Acestea m-au tulburat și m-au
întristat, că-i vedeam pe toți plângând pentru mine. De toate celelalte
necazuri ce-am avut pe drum n-am ținut seama. Tare bine m-a primit episcopul
orașului acestuia și mi-a arătat multă dragoste, atâta dragoste încât, dacă ar
fi fost cu putință și dacă eu n-aș fi păzit canoanele, mi-ar fi dat scaunul lui
episcopal. Te rog dar, stăruitor te rog, căzându-ți la picioare, aruncă jalea
tristeții tale, fă pomenire de mine în fața lui Dumnezeu și, te rog,
răspunde-mi la scrisoare.[i]
[1]
Scrisă din Cucuson în anul 404.
[2]
Cf. Dan. 3, 22.
[3]
Cânt. tin. 34.
[4]
Dan. 3, 28.
[5]
Cf. Dan. 3, 29.
[6]
Ps. 23, 1.
[7]
Cf. Evr. 11, 37.
[8]
Cf. Iona 1, 15.
[9]
Cf. Dan. 3, 21.
[10]
Cf. Dan. 6, 17.
[11]
Cf. Fapte 7, 58.
[12]
Marcu 6, 27.
[13]
Iov 1, 21.
[14]
Gal. 2,6.
[15]
Gal. 1, 10.
[16]
Ps. 118, 46.
[17]
Cf. Fapte 16, 33.
[18]
Cf. Matei 26, 36.
[19]
Luca 16, 24.
[20]
Înț. Sol. 5, 1.
[21]
Is. 51, 7-8.
[22]
Luca 7, 34.
[23]
Matei 9, 34.
[24]
Cf. Fapte 9, 43.
[25]
Cf. Fapte 16, 14-15.
[i]
Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisorile
către persoane oficiale, către diaconița Olimpiada, către alte persoane,
traducere din limba greacă veche și note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru,
ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, pp. 209-214.
vineri, 12 noiembrie 2021
15 citate ale Sfântului Ioan Gură de Aur
15 citate ale Sfântului Ioan Gură
de Aur
1.
De ce a iubit Dumnezeu lumea? Pentru nici un alt
motiv decât acela că este bun.
2. Dumnezeu
ne iubește mai mult decât ne iubim noi pe noi înșine.
3. Dumnezeu
este mai iubitor decât oricare alt tată.
4. Nu
există vreun păcat care să nu poată fi biruit de generozitatea Domnului.
5.
Astfel este firea iubirii: nu se ofilește de
trecerea timpului, nici nu este umbrită de greutatea situaților, ci rămâne
totdeauna înfloritoare.
6.
Iubirea îți arată pe aproapele așa cum te arată pe
tine, și te învață să te bucuri pentru binele aceluia, așa cum te bucuri pentru
cele bune ale tale, și -i accepți defectele, precum le accepți pe ale tale.
7.
Gândește-te la toate binefacerile lui Dumnezeu pe
care le-a făcut către tine în toată viața ta, și cu siguranță că vei găsi multe
lucruri ce ți s-au făcut, nu numai în întreaga ta viață, ci chiar pe parcursul
unei zile din viața ta. Iar dacă Dumnezeu ar fi vrut să așeze în fața noastră
toate facerile de bine pe care ni le dăruiește zilnic, și pe care nu le băgăm
în seamă sau nu le știm, nu am mai putea nici să le măsurăm.
8.
Dumnezeu la rânduiește pe toate conform
propriului nostru interes, însă noi nu cunoaștem cauza celor ce au loc. De
aceea, trebuie să slăvim iubirea Sa de oameni cea nedescrisă. Această au fost
spuse de noi pentru siguranța voastră, încât să arătați mare recunoștință și să
nu cercetați planurile lui Dumnezeu.
9.
Dacă este auzită rugăciunea ta, continuă să-i
mulțumești lui Dumnezeu. Dacă iarăși nu ai fost auzit, continuă cu stăruință
rugăciunea ta, ca să fii auzit. Să nu zici: „M-am rugat foarte mult și nu am
fost auzit”, fiindcă și acest lucru de multe ori se face spre binele tău. Căci știe
că ești leneș și cu sufet împuținat, și dacă reușești ceea ce ai nevoie pleci
și nu te mai rogi. Având în vedere ceea ce tu ceri, Acesta nu îți dă imediat,
pentru ca tu să vorbești mai des cu El și să te preocupe rugăciunea.
10.
Pe cel care dorește să fie bun, nimic nu îl
împiedică, chiar dacă se găsește în fața celor mai rele lucruri.
11.
Asta înseamnă bunătate: când cineva rabdă cu
blândețe, nedreptățit de cei ce sunt mai puternici decât el, și atunci când se
retrage, jignit fiind de cei ce sunt considerați a fi mai prejos decât el.
12.
Lângă Dumnezeu nimic nu este trecător, nimic
stricăcios.
13.
Sfinții nu au dus lipsă de supărări, dar și când
se aflau în acestea erau ajutați de Dumnezeu.
14.
Nu există nimic mai murdar decât sufletul care
blestemă, nici mai necurat decât limba care se despică în două cu astfel de cuvinte
rele.
15.
Să nu-l blestemi pe cel care te rănește, fiindcă
și această vătămare o suporți și rod nu câștigi dacă-l blestemi. Și de pagubă ai
parte, dar și plata o pierzi. Aceasta este culmea lipsei de minte. Să suportăm
ceea ce este mai greu pentru noi și să nu îndurăm ceea ce este mai ușor.
Bibliografie:
Sfântul Ioan Gură de Aur, Texte ales, vol. I, II, III, IV, V, VI, ed. Bunavestire / Credința
Ortodoxă, 2012, 2013, 2015, 2016.
luni, 2 ianuarie 2017
Cuvânt la Anul Nou - Sfântul Ioan Gură de Aur
Cuvânt la Anul Nou
Sfântul
Ioan Gură de Aur
Anul
îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când,
atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei
face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul,
ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce
linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă
mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care
înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu
poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin
lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca
trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici
cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să
priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la
sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască
sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el
sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice:
„Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi,
nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi
ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi
în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu
aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat
cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai
bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa
mea este întunecată?
Aşadar, dacă voieşti să ai vreun
folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului
că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi
către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am
si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce
de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa
mea merge spre bătrâneţe”.Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea
să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică
cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele
lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul
77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre
care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu
vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul.
Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura
fapta cea bună. Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai
preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare,
nesecată. Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile
dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc. Priveşte îngerii,
arhanghelii şi stăpâniile cele de sus. Toate acestea sunt proprietatea
Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn
este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea
mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti
cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească. Tu eşti liber de
aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului. De
aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău
lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să
lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele
bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Această lumină îţi va face mare câştig.
Nu împodobi uşile casei tale, ci
poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii. Nu face
nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum
Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi,
ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I
Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să
mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”. Cheamă un sărac, primeşte
printr-însul pe Însuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru
slava lui Dumnezeu.
Dar El voieşte ca noi, nu numai să
mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa. De
exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să
se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu?
Iată cum. Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la
învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi
să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote,
vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi
obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă
întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă
şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a
dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni
pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, şedeţi la locurile
voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu
sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de
linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni
jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un
om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi
tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel
de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă
bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.
Zi celui ce a rostit vorba de mai
sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos,
împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele
petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în
treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la
el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte
din el.
Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai
sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea
slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai
sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu
cele străine? Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu
în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogăția
faptelor bune şi în fericita încredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un
puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit,
laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o
chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi
nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are
prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară
netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa
bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”.
Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată
pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui
Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru
slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri;
dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un
cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă
la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l
pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea
vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva
ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui
Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu
totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia
păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi;
dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în
pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi
faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi,
fă-ţi-i pentru Dumnezeu! Însă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi
pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care
primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în
lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna
ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc
greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi
ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă
cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege,
plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te
amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept,
scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi
porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care
îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine,
când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie
să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu. Şi când taci, să taci pentru
Dumnezeu. Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu? Când tu, în
societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri
deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad;
când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o
dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de
mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce
unul nu a moştenit, pe când el socotești că are cea mai mare nădejde la
aceasta, şi altele asemenea. Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem
vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca
să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi, tu poţi să taci pentru
Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi
mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu
vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui
Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu
numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava
lui Dumnezeu. Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în
păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga
mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă
spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10). De asemenea, când
vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele
tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie
îţi va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva
mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi
a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin
această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi
putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de
exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în
care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…”
(Pilde 11, 26), zice Domnul.
Însă ce trebuie să număr toate
îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a
zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru
ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a
pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de
faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de
pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice
facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu. Ceea ce nu poate sluji spre slava
lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna
să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o
comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le
grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la
Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti. Căci El
zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu
îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Însă nu numai cu cuvintele, ci şi
cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru,
căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor.
Amin.[i]
[i]
Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la
Duminici și Sărbători, traduse și orânduite după Duminicile și Sărbătorile
anuale ale Bisericii Ortodoxe de Melchisedec, Episcopul de Roman, ed.
Bunavestire, Bacău, 2005, p.309-316.
LinkWithin
