La mormântul Sf. Andrei Șaguna

 

Hrab Alexandru: Sfântul Dimitrie – cleric sau militar? Preot prof...

Hrab Alexandru: Sfântul Dimitrie – cleric sau militar? Preot prof...:   Sfântul Dimitrie – cleric sau militar? Preot prof. dr. Vasile Muntean [1]           Despre acest foarte pre ț uit mucenic au scri...

Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun

 

Căutând pe net nu am găsit nici unde scrisoarea 125 a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, un al episcop aflat în surghiun. De aceea având în vedere că a fost și praznicul Sfinților Trei Ierarhi, am considerat să vă pun în atenție această scrisoare plină de semnificații duhovnicești, care pot sluji tuturor oamenilor mai ales atunci când sunt la necazuri și supărări.

 

Scrisoarea a 125-a a Sfântului Ioan Gură de Aur către episcopul Chiriac, aflat și el în surghiun[1]

 

            Haide să-ți storc iarăși buboiul tristeții, să-ți împrăștii gândurile care au adus norul acesta! Ce te întristează, ce te amărăște? Că e cumplită furtuna și amar prăpădul care a cuprins Biserica? Aceasta o știu și eu, nu te contrazic. Dar, dacă vrei, am să-ți zugrăvesc o icoană a celor ce se petrec acum. Vedem o mare răvășită de furtună până în adâncuri, iar corăbierii, în loc să țină în mâini cârma și vâslele, își strâng în mâini genunchii, neștiind ce să facă în fața greutăților furtunii; nu se mai uită nici la cer, nici la mare, nici la uscat, ci stau întinși în așternuturile lor, plângând și văitându-se. Așa se întâmplă pe mare. Pe marea noastră, însă, furtuna este mai cumplită, valurile mai primejdioase. Dar roagă-L pe Stăpânul nostru Hristos! El nu biruie furtuna cu tehnica unui maistru corăbier, ci cu un semn potolește tulburarea. Dacă L-ai ruga de multe ori și nu te-a auzit, nu-ți pierde curajul! Are Bunul Dumnezeu acest obicei. N-ar fi putut oare să-i scape pe cei trei tineri din Babilon ca să nu fie aruncați în cuptorul cel de foc? Dar după ce au fost duși în robie, după ce au fost duși în țară barbară, după ce și-au pierdut patria, după ce pierduseră nădejdea în totul, după ce nu le mai rămăsese nimic, atunci Dumnezeu, Adevăratul nostru Dumnezeu, a făcut minunea și a împrăștiat focul. Focul neputând suferi virtutea drepților, a izbucnit afară și i-a ars pe cei pe care i-a găsit lângă cuptorul caldeean[2]. Tinerilor însă li s-a prefăcut cuptorul în biserică; au chemat în jurul lor întreaga fire, și pe cea văzută, și pe cea nevăzută, pe îngeri și puterile; și astfel, adunându-le pe toate la un loc, tinerii ziceau: „Binecuvântați, toate lucrurile Domnului, pe Domnul”[3]. Ai văzut că răbdarea drepților a prefăcut focul în rouă, l-a rușinat pe tiran și l-a făcut pe împărat să trimită scrisori în toată lumea, în care spunea: „Mare este Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego”[4]? Și iată ce pedeapsă dădea celor ce spuneau vreun cuvânt împotriva tinerilor: casa le era confiscată și averile luate[5].

            Așadar, nu te întrista, nu te neliniști. Eu, când am fost izgonit din oraș, n-am gândit așa, ci îmi spuneam: <<Dacă vrea împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! „Al Domnului este pământul și plinirea lui>>[6]. Dacă vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă[7]. Dacă vrea să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona[8]. Dacă vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel[9]. Dacă vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost aruncat în groapa cu lei[10]. Dacă vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ștefan, întâiul mucenic[11]. Dacă vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul[12]! Dacă vrea să-mi ia averile, să mi le ia! <<Gol am ieșit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce>>[13]. Pe mine mă înseamnă Apostolul: <<Dumnezeu nu caută la fața omului>>[14]; și <<Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos>>[15]. Iar David mă înarmează când spune: <<Și am grăit întru mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat>>”[16].

            Multe au ticluit împotriva mea! Spun că am împărtășit pe unii după ce au mâncat. Dacă am făcut una a aceasta, să fie șters numele meu din cartea episcopilor, să nu fie scris în cartea credinței ortodoxe! Dacă am făcut una ca aceasta, să mă scoată Hristos din împărăția Sa! Iar dacă tot mai susțin această, dacă tot se încăpățânează, să-l doboare atunci și pe Pavel, care a botezat o casă întreagă după ce au mâncat[17]. Să-l doboare chiar pe Domnul, Care după Cină, i-a împărtășit pe apostoli[18]. Spun că m-am culcat cu femei. Dezbrăcați-mi trupul meu, și veți găsi mortificarea mădularelor mele. Dar toate acestea le-au făcut din invidie. Negreșit te întristezi, frate Chiriac, că aceia care m-au surghiunit se plimbă cu îndrăzneală prin piață, că au suite mari în urma lor! Dar, iarăși, adu-ți aminte de bogat și de Lazăr! Cine s-a chinuit în lumea aceasta și cine s-a desfătat? Cu ce l-a vătămat pe Lazăr sărăcia? N-a fost urcat atletul și biruitorul în sânurile lui Avraam? Ce i-a folosit bogatului că s-a desfătat în profiră și vizon? Unde sun lictorii? Unde sunt însoțitorii și mesele împărătești? N-a fost dus ca un hoț legat în mormânt, plecând din lume cu sufletul gol? Nu striga el zadarnic: „Părinte Avraam, trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă să-mi răcorească limba, căci cumplit mă chinui”[19]? Pentru ce-l numești, bogatule pe Avraam tată, când nu i-ai imitat viața? Acela găzduia în casa lui pe orice om, tu nu te-ai îngrijit nici de un sărac. Nu trebuie dar plâns și tânguit că n-a fost vrednici de o picătură de apă, când a avut atâta bogăție! N-a primit nici o picătură de apă, pentru că n-a dar săracului nici măcar firimituri. N-a semănat în timpul iernii milostenia. A venit iarna, și n-a secerat. Și asta e o rânduială a Stăpânului, că i-a pus pe păcătoși cu pedepsele lor față cu drepții cu răsplățile lor, ca să se vadă unii pe alții și să se cunoască unii pe alții. Atunci, fiecare mucenic îl va vedea pe tiranul lui și fiecare tiran îl va vedea pe mucenicul pe care l-a chinuit. Nu sunt cuvintele mele. Ascultă ce zice Înțelepciunea: „Atunci va sta cu multă îndrăznire dreptul înaintea feței celor ce l-au necăjit pe el”[20]. După cum unui călător care merge pe arșiță, ars de sete și topit de foame, când dă de un izvor și de o masă bogată cu tot felul de mâncăruri pe ea, dar este împiedicat de unul mai puternic să se atingă de masă și să guste din mâncăruri, i se mărește chinul și suferința, că stă lângă masă, dar nu poate să mănânce că stă lângă izvor și nu poate să bea, tot așa și în ziua judecății, cei necredincioși îi văd pe sfinți veselindu-se, dar nu pot să guste din masa împărătească. Dumnezeu vrând să-l pedepsească pe Adam, l-a pus să lucreze pământul în fața raiului, ca să aibă totdeauna durerea în suflet văzând fiecare zi locul acela plăcut din care a ieșit. Da, aici nu ne întâlnim cu alții, dar acolo nimeni nu ne împiedică să ne vedem unii pe alții. Îi vom vedea pe cei ce ne-au surghiunit, așa cum l-a văzut Lazăr pe bogat și cum îi vor vedea mucenicii pe tirani. Nu te întrista, dar! Adu-ți aminte de cuvintele profetului, care spune: „Nu vă temeți de ocara oamenilor și nu vă lăsați doborâți de hulirea lor; ca lâna de molii, așa se vor mânca, și ca o haină se vor învechi”[21]. Gândește-te că Stăpânul a fost prigonit chiar din scutece, că Cel ce ține lumea a fost aruncat în pământ barbar, fiindu-ne nouă pildă, ca să nu ne pierdem curajul în încercări. Adu-ți aminte de patimile Mântuitorului! Câte ocări n-a suferit pentru noi! Unii îl numeau samaritean, alții că are că are în el pe diavolul, că e mincinos și profet mincinos. Spuneau: „Iată om mâncător și băutor de vin”[22]; „Cu domnul dracilor îi scoate pe draci”[23]. Ce ai de zis când L-au dus să-L arunce în prăpastie și când L-au scuipat în față? Ce ai de zis când L-au îmbrăcat cu hlamidă, când L-au încununat cu spini, când se închinau Lui în bătaie de joc, când Îl batjocoreau în tot felul? Ce ai de zis când Îi dădeau palme, când L-au adăpat cu oțet și fiere, când L-au lovit cu trestie peste cap, când Îl târau câinii aceia setoși de sânge? Ce ai de zis când era gol la patimi, când toți ucenicii L-au părăsit când unul L-a vândut, altul L-a tăgăduit, iar ceilalți au luat-o la fugă, și numai El stătea gol în mijlocul mulțimii aceleia? Că era atunci o sărbătoare care i-a adunat pe toți. Ce ai de zis când L-au răstignit în mijlocul făcătorilor de rele, ca pe un făcător de rele, când stătea pe cruce neîngropat, că nici nu l-au coborât de pe cruce până ce nu L-a cerut cineva ca să-L îngroape? Adu-ți aminte că nu I s-a făcut slujbă de înmormântare și că au răspândit zvon rău împotriva Lui: cum că ucenicii L-au furat, că n-a înviat. Adu-ți aminte că și apostolii au fost izgoniți pretutindeni, că stăteau ascunși și nu puteau să se arate în orașe. Adu-ți aminte că Petru a fost ascuns de Simon curelarul[24], iar Pavel, de o vânzătoare de purpură[25], că nu aveau încredere în cei bogați. Dar pe urmă toate s-au limpezit. Tot așa și acum, nu te întrista! Am auzit și eu de flecarul acela, de Arsachie, pe care l-a pus împărăteasa pe scaunul episcopal, că i-a prigonit pe toți frații care n-au vrut să aibă părtășie cu el, pe mulți dintre ei i-a aruncat în închisoare din pricina mea. Are înfățișare de oaie, dar este lup; are chip de episcop, dar este adulter. Că este adulteră femeia care trăiește cu un alt bărbat cât timp bărbatul ei este în viață. Tot așa și acesta este adulter, nu cu trupul, ci cu duhul, că, fiind eu în viață, mi-a răpit scaunul Bisericii.

            Îți trimit această scrisoare din Cucuson, unde a poruncit împărătească să fiu surghiunit. Multe necazuri am avut pe drum, dar n-am ținut seamă de ele. Când am ajuns în Capadocia și în Taurocilicia, au ieșit întru întâmpinarea mea multe cete de sfinți părinți, și nu numai aceștia, ci și mulțime de monahi și monahii, care vărsau nemuritoare izvoare de lacrimi. Plângeau când vedea că sunt dus în surghiun și spuneau între ei: „Mai de folos era ca soarele să-și acopere razele lui decât să tacă gura lui Ioan”. Acestea m-au tulburat și m-au întristat, că-i vedeam pe toți plângând pentru mine. De toate celelalte necazuri ce-am avut pe drum n-am ținut seama. Tare bine m-a primit episcopul orașului acestuia și mi-a arătat multă dragoste, atâta dragoste încât, dacă ar fi fost cu putință și dacă eu n-aș fi păzit canoanele, mi-ar fi dat scaunul lui episcopal. Te rog dar, stăruitor te rog, căzându-ți la picioare, aruncă jalea tristeții tale, fă pomenire de mine în fața lui Dumnezeu și, te rog, răspunde-mi la scrisoare.[i]

---

[1] Scrisă din Cucuson în anul 404.

[2] Cf. Dan. 3, 22.

[3] Cânt. tin. 34.

[4] Dan. 3, 28.

[5] Cf. Dan. 3, 29.

[6] Ps. 23, 1.

[7] Cf. Evr. 11, 37.

[8] Cf. Iona 1, 15.

[9] Cf. Dan. 3, 21.

[10] Cf. Dan. 6, 17.

[11] Cf. Fapte 7, 58.

[12] Marcu 6, 27.

[13] Iov 1, 21.

[14] Gal. 2,6.

[15] Gal. 1, 10.

[16] Ps. 118, 46.

[17] Cf. Fapte 16, 33.

[18] Cf. Matei 26, 36.

[19] Luca 16, 24.

[20] Înț. Sol. 5, 1.

[21] Is. 51, 7-8.

[22] Luca 7, 34.

[23] Matei 9, 34.

[24] Cf. Fapte 9, 43.

[25] Cf. Fapte 16, 14-15.

---

[i] Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrisorile către persoane oficiale, către diaconița Olimpiada, către alte persoane, traducere din limba greacă veche și note de Preotul Profesor Dumitru Fecioru, ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008, pp. 209-214.

Sfântul Dimitrie – cleric sau militar? Preot prof. dr. Vasile Muntean

 

Sfântul Dimitrie – cleric sau militar?

Preot prof. dr. Vasile Muntean[1]

 

        Despre acest foarte prețuit mucenic au scris relativ mult – și nu o dată în manieră contradictorie – atât oameni ai Bisericii cât și slujitori din stat ai muzei Clio[2]. În comentariu actual sperăm ca, după ce trecem în revistă principalele afirmații referitoare la cel ce a fost supranumit „Izvorâtorul de mir”, să ajungem – aducând în sprijin mărturiile necesare – la o încheiere cât mai aproape de adevărul istoric. Pornim de la un Synaxarion destul de răspândit, reprodus și în presa bisericească contemporană nouă[3].

Împăratul păgân Maximian îi încredințează lui Dimitrie – după decesul părinților săi tesaloniceni – conducerea Tesalonicului, cu indicația expresă de a-l „curăți de creștini”. Dar Dimitrie acționează ca un ucenic al lui Hristos. poposind în Tesalonic și aflând de atitudinea lui, imperatorul roman se înfurie și ordonă ca Dimitrie să fie întemnițat. Între apropiații viitorului martir este și unul cu numele Nestor care, văzând că gladiatorul Lie ucidea în arenă pe mai toți cei ce luptau cu el, între care și mărturisitori ai lui Iisus, a cerut sfântului binecuvântarea și se roage pentru dânsul în vederea înfruntării ce acel Lie. Astfel, cu ajutorul Domnului, Nestor îl învinge pe gladiatorul simpatizat de suveran. Cel din urmă se tulbură și poruncește să fie omorât Nestor. Apoi, în 26 octombrie 303, iarăși la ordinul împăratului, încarceratul Dimitrie e străpuns cu sulița. În noaptea următoare creștinii au ridicat trupul mucenicului și l-au înhumat, iar deasupra mormântului au construit o bisericuță (martyrium) „în care se săvârșeau minuni”.

După o altă variantă[4], cezarul Galeriu l-a onorat pe Dimitrie cu funcția de „general al armatelor Tesaliei și proconsul al Greciei”, Galeriu deci fiind acum ucigătorul moral al Sfântului, nu Maximian împăratul. La Simeon Metafrastul, tâlcuirea românească, apare Maximilian (sic), precum în visul lui Alexandru Lăpușneanu, cum vom vedea. Tot Simeon Metafrastul (secolul X0 ne informează că Leontie, praefectus Illyrici, a predat haina martirului, pătată de sânge, și o parte din orarul său diaconal cinstitului locaș pe care l-a ctitorit în Sirmium.

În secolul V, un alt cârmuitor al Tesalonicului, pe nume Marian, suferind de paralizie, a fost și el vindecat în chip miraculos de sfântul care este declar patron al cetății respective. Altminteri, nenumărate „miracula S. Demetrii” sunt descrise de același Simeon Metafrastul et alii și antologate de reputatul bizantinist Paul Lemerle din epoca noastră[5].

În legătură cu viziunea domnitorului moldav Alexandru Lăpușneanu (veacul XVI), menționată fugitiv mai sus, să transcriem relatarea cu pricina: „Când a fost luna lui octombrie, în 22 de zile, la miezul nopții, i s-a arătat lui în vis un voinic cu veșminte albe îmbrăcat și foarte frumos, cu dumnezeiască slavă împodobit, și i-a zis: Scoală-te, Voievodule, și degrab să mergi la Pângărați unde se petrece un sihastru Amfilohie de aproape 50 de ani, și să zidești întru numele meu biserica pe locul unde am avut mai `nainte făcută de bătrânul Ștefan Voievod, în zilele starețului Simeon Ieromonah. Iar Domnul Alexandru cu glas lin l-a întrebat, zicând: Cine ești, doamne, cu atâta dumnezeiască podoabă îmbrăcat și cu slavă împodobit? Iar el i-a răspuns: eu sunt Sfântul Dimitrie, mucenicul lui Hristos și ostaș, și de la Maximilian muncitorul (= chinuitorul), pentru Hristos, în temniță am fost închis și muncit și în coastă împuns, care în toată lumea și în toată marginea se slăvește numele meu, și în pământul aceasta numai, în pustie, biserica nu am…”.

Cu privire la acest text, avem de făcut următoarele remarci: întâiul lăcaș de rugăciune de la Pângărați nu datează din domnia lui Ștefan cel Mare (aceasta este, însă, tradiția locului), ci de pe timpul lui Alexandru cel Bun, întrucât pomelnicul mănăstirilor Pângărați și Bisericani îl indică drept prim-ctitor pe „Bunul” Alexandru[6]. Maximilian, de fapt Maximian Augustus, niciodată nu a fost la Tesalonic[7], iar Tesalonicul nu se chema Solon în limba slavă, ci Solun, și era firesc ca numele orașului să fi fost redat în limba greacă, ceea ce nu s-a întâmplat.

Unii specialiști greci, eludând contribuțiile de prim ordin, datorate istoricului Jacques Zeiller, susțin fără temei că au existat două persoane distincte, denumite Dimitrie. Pentru a înțelege mai bine – și fără reticențe –realitatea de fapt, vom oferi subsidiar câteva detalii privind locul de naștere al mucenicului, cârmuitorului roman implicat în martiriul său, precum și documentele „bătrâne” ce glăsuiesc destul de limpede despre ceea ce ne interesează în mod direct.

Sirmium a fost o colonie romană și capitale Iliricului. La începutul veacului IV era reședința caesar-ului Galeriu, daco-roman (mama sa, păgână, se închina zeului suprem al geto-dacilor, Zamolxe). De la finele aceluiași secol IV începe declinul Sirmiului[8].

Pe urmă, cele două martirologii vechi, demne de crezare (pe care ne bazăm demonstrația, urmând constatările lui J. Zeiller) sunt acestea: Breviarium Syriacum – compus între anii 362 și 381 – și Martirologiul ieronimian (greșit atribuit Fericitului Ieronim) ce apare în Italia nordică la mijlocul veacului V[9].

„Cel mai bun cunoscător al istoriei provinciilor creștine sud- și nord-dunărene”[10], deja amintitul J. Zeiller, precizează că în 9 aprilie 304 trece la cele veșnice – prin martiraj – unul din diaconii Sfântului Irineu (episcop de Sirmium, martirizat în 6 aprilie același an), anume Dimitrie care va ocupa un loc de seamă în hagiografia răsăriteană[11].  În continuare, J. Zeiller vorbește despre o denaturare „vieții” sfântului[12] care ajunge să aibă un înalt rang militar și să moară în final la Tesalonic, viață care n-are existență decât în legendă, militarul Dimitrie substituindu-se smeritului cleric din metropola panoniană[13]. Istoricitatea acestuia – subliniază același herodot J. Zeiller – este asigurată de cele două martirologii pomenite mai înainte (siriac și ieronimian), care nu cunosc nicidecum pe Dimitrie „tesaloniceanul”[14]. După o anumită versiune, Dimitrie a decedat la Sirmium, unde Leontie, prefectul de la Tesalonic, cum am mai spus-o, va ridica o biserică (ca și în cetatea în care rezida), unde va așeza orarul diaconesc – orarium – al martirului de care vorbim[15].

Lucrul esențial, pentru soluționarea chestiunii în discuție, este că amintirea acestui Sirmium, localitate natală a mucenicului, se menține[16]. Indicațiile din martirologiile folosite – repet – ne dau asupra acestui punct o certitudine mai mult decât suficientă. Una din Viețile Sfântului Dimitrie arată clar că s-a născut în Sirmium, astăzi Sremska Mitrovica (Mitrovița, în Voivodina), însemnând „orașul lui Dimitrie”, el fiind invocat în Biserica locală – și nu numai – ca ocrotitor, ca patron[17].

Mai departe, ilustrul istoric J. Zeiller conchide că transferul administrativ – de la Sirmium la Tesalonic -  a putut favoriza într-o anumită măsură transferul tradiției hagiografice; ipostaza de consul a lui Dumitru n-ar data decât din secolul VI[18]. În povestirea, cel puțin în stadiul al doilea din dezvoltarea sau amplificarea sa – când Dimitrie s-a metamorfozat în personaj militar și consular – i se atașează un însoțitor, Lupus (servitorul său). Un Luppos exista realmente în rândul martirilor ilirieni[19].

De altfel, biografia martirului este necunoscută – în toată amploarea ei – înainte de secolul IX[20]. Relativ la „ostașul lui Hristos” Dimitrie, mai nou – într-un material publicat în „Hravard Theological Resarch” din 2000 – David Woods a lansat ipoteza că la Tesalonic cultul Sfântului Dimitrie s-a datorat translării acolo a unor relicve din Spania, moaște aparținând sfinților militari Emeretius și Chelidonius. În 413 guvernatorul Leontie ar fi descoperit – cu ocazia rezidirii bisericii tesalonicene închinate lui Dimitrie – o inscripție veche, rău conservată. Încercând să găsească numele martirului care l-a tămăduit, ar fi interpretat incorect grafia, citind Demetrius în loc de Emeretius…[21].

Un alt cercetător modern este de acord, și credem că susținerea sa este plauzibilă, cu faptul că în Sirmium s-a inițiat cultul Sfântului Dimitrie și s-a dezvoltat mai apoi și la Tesalonic, începând cu anii 435-41[22], răstimp în care Leontie prefectul fondează biserica în cauză, dedicată „Izvorâtorului de mir”; moaștele i s-au depus în sfântul locaș pe 26 octombrie. Mai sunt și alte date – în diferite martirologii – la care apare numele Sfântului Dimitrie: 26 martie, 9 aprilie și 8 octombrie; ele sunt eronate (exceptând (IV), precum și în cazul altui sfânt, Irineu[23]. Explicația e următoarea: fiind vorba aproape sistematic de compilații din calendare precedente, s-au preluat nu o dată cu inadvertențe, fără spirit critic, diverse informații privitoare la un sfânt sau altul[24]. Să nu uităm două episoade interesante, destul de elocvente în privința mentalității elinilor. În Antichitate, în zona greacă cele mai importante fiind misterele eleusine, ele au transmis unele ecouri în hagiografia ortodoxă elenă: Sfânta Demetra, sfântă care nu era cunoscută în alte locuri, afară de Eleusis, și care n-a fost nicicând canonizată oficial[25]. În veacul XIV, în tinerețea sa, Nicolae Cabasila – într-un encomion – scrisese că patronul orașului său natal (Sfântul Dimitrie) a fost mai mare decât Sfântul Ioan Prodromos![26]

Date fiind vicisitudinile istoriei din Peninsula Balcanică, sfântul Dimitrie a devenit foarte cunoscut; era venerat încă de Asănești (vlahi sau români de neam) ca și conaționalii lor, îndeosebi de la Tărnovo (în fine, cinstit ca sfânt național de bulgari)[27]. În același veac XII (prima jumătate), o scriere numită Timarion ne spune că de ziua Sfântului Dumitru, ținându-se la Tesalonic un târg impresionant în fiecare an, acolo soseau locuitori și de la Dunăre, din Dobrogea etc.[28], adică români de-ai noștri (plus unii migratori creștinați). Altminteri,, devoțiunea arătată de românii nord-danubieni acestui sfânt se demonstrează și prin sărbătoarea populară ce se cheamă Sâmedru, Sâmetru[29].

În concluzie, la începutul secului IV nu eu existat doi martiri cu același nume, ci unul singur, martirizat la Sirmium: diaconus Demtrius. În consecință, se impune revizuirea sinaxarului, iar în viitoarele icoane să fie zugrăvit ca și cleric[30].

 

---

[1] Preot prof. dr. Vasile Muntean, „Sfântul Dimitrie – cleric sau militar?” în Altarul Banatului, Anul XXII (LXI)Nr. 1-3, ianuarie-martie 2011, pp.82-86.

[2] Jacques Zeiller, Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes de l`Empire romain, Paris, 1918; Ștefan Lupaș, Sfântul Dumitru – mare martir din romanismul dunărean, în „Telegraful român”, nr. 41-42 și 43-44/1946; V. Tăpkova-Zaimova, La tradition ecrite des „Miracula S. Demetrii”: Plotin apres Jean, în Byzantinobulgarica, III, Sofia, 1969, pp. 119-124; M. Vickers, Sirmium or Thessaloniki? A critical examination of the St. Demetrius Legend, în „Byzantinische Zeitschrift”, 2/1974, p. 349; P. Lemerle, Les plus anciens recueils des Miracles de Saint Demetrius el la penetration des Salves dans les Balkans, I-II Paris, 1979-1981; The Byzantine saint (ed. S. Hackel), Londra, 1981; I. Rămureanu, Predicarea Sfintei Evanghelii la poporul român, în vol. Sfinți români și apărători ai legii strămoșești, București, 1987, p. 123; The Oxford Dictionary of Byzantium, I și III, New York – Oxford (ed. Al. Kajdan el alii), sub voce (în continuare ODB); M. Păcurariu, Istoria Biserciii Ortodoxe Române, I, București, 1991, p. 85; Idem, Sfinții daco-romani și români, Iași, 1994, pp. 29-30 și 182 (bibliografie); E. Toth, Das Christentum in Pannonien bis zum 7. Jahrhudert nach den archalogischen Zeugnissen, Koln – Weimar – Viena 1994; R. Theodorescu, Roumanins et balkaniques dans la civilisation sud-est europeennne, București, 199, pp. 30-31; M. Diaconescu, Istoria literaturii dacoromane, București, 1999, pp. 446-449 (despre Sirmium și Irineu, episcopul lui Dimitrie); Ene și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Caransebeș, 2001, pp. 137-138; N. Dănilă, Martyrologium Daco-Romanum, Bcuurești, 2003, pp. 24, 27, 55, 57; A, Pănoiu, Marele Mucenic Dimitrie, patronul creștinătății balcanice (interviu luat D-lui acad. Em. Popescu), „Lumina de Duminică”, 24 oct. 2010, pp. 8-9; Internet ș.a.m.d.

[3] „Ziarul Lumina”, din 26 oct. 2010, p. 6.

[4] Makarios de Simonopetra, The Synaxarion: The Lives of the Saints of the Orthodox Church, I. Ormylia, 1999, sub verbo.

[5] A se revedea nota 1.

[6] M. Păcurariu, Istoria…, I, p. 322.

[7] N. Dănilă, op. cit., p. 81, n. 39.

[8] Colectiv de autori, Voivodina, Beograd, 1980, p. 143; ODB, III, p. 1906.

[9] R. Rus, Dicționar enciclopedic de literatură creștină din primul mileniu, București, 2003, p. 552; ODB, I, p. 605.

[10] După aprecierea regretatului pr. Prof. I. Rămureanu, Actele martirice, București, 1982, p. 208.

[11] J. Zeiller, op. cit., pp. 81 și 590.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem, pp. 81-82.

[15] Ibidem, pp. 82 și 190.

[16] Ibidem, p. 82.

[17] Ibidem, p. 83; R. Theodorescu, op. cit., p. 31.

[18] J. Zeiller, op. cit., p. 83 și n. .

[19] Ibidem, p. 83, n. 4 și p. 109.

[20] ODB, I, p. 605.

[21] A se vedea și replica lui J. Skedros, Response to David Woods, în „Harvard Theological Reviw” Iulie 2000.

[22] M. Vickers, op. cit., p. 348. P Lemerle (op. cit., II, p. 202) caută să argumenteze contrariul. Vezi și ODB, I, p. 604.

[23] I. Rămureanu, Actele martirice, p. 210.

[24] C. Mango, Sfântul, în Omul bizantin (coord. G. Cavallo), Iași 200, p. 300.

[25] V. Munteanu, Istoria creștină generală, I, București, 2008, p. 47.

[26] E. Brehier, La civilisation byzantine, ed. 2, Paris, 1970, p. 410.

[27] Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, București, 1975, p.115.

[28] The Byzantine Saint (cit. în n. 1), p. 202 și 206; ODB, III, p.2085.

[29] Chr. Ionescu, op. cit., p. 115.

[30] Pentru reprezentarea sa în artă, de până acum , să se vadă inter alia ODB, I, p. 606.