Un
om ales de Dumnezeu
Cuvinte
de dor după bunul Mitropolit Nicolae
Preot Zaharia Pereş
Vrednicul de pomenire Mitropolit
Nicolae al Banatului s-a născut de praznicul Intrării în biserică a Maicii
Domnului, a păşit spre veşnicie într-o zi de duminică şi a fost înmormântat în
ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului. Pilda omului şi Mitropolitului
Nicolae îşi are temeiul în nemăsurata sa modestie, în răbdarea sa de excepţie
şi în curajul pocăinţei.
Este foarte greu să scrii la trecut
despre cineva atât de drag, pentru că oricum ai aşeza cuvintele ele răspund la
timpul prezent. Toate amintirile legate de el sugerează veşnicia lucrului bine
închegat, a omului care L-a avut pe Dumnezeu în suflet şi L-a făcut apoi
cunoscut celor din jur prin sine, prin faptele sale, dar mai ales prin
atitudinea sa faţă de toţi care i-au deschis uşa casei, ziua şi noaptea. Altfel
spus, au trecut peste 52 de ani de când Bunul Dumnezeu a rânduit ca la noi în
Banat să fie instalat în Catedrala Mitropolitană din Timişoara un vrednic şi
bun arhipăstor al oamenilor din aceste părţi ale ţării, originar din
Caransebeş, oraş cu tradiţie în viaţa bisericească, dar şi culturală a
României, locul de unde a plecat primul Patriarh, Miron Cristea, dar iată şi al
doilea „patriarh“ al nostru, al bănăţenilor, Nicolae Corneanu. Însă aşa a
rânduit Dumnezeu să fim mândri că şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este
tot din părţile Banatului şi duce mai departe amintirea Înaltpreasfinţitului Părinte
Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. Starea
morală şi intelectuală a Mitropolitului nostru a fost apreciată încă din anii
studiilor teologice care l-au recomandat în misiunea de profesor la Seminarul
Teologic din Caransebeş, apoi în cea de conferenţiar la Institutul Teologic
Ortodox din Sibiu şi ulterior în funcţiile administrative la Centrul eparhial
al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului. Toate acestea evidenţiază că
până la treapta arhieriei, teologul Nicolae Corneanu a studiat şi a trudit
pentru cunoaşterea învăţăturii Bisericii noastre şi a făcut cinste şcolilor pe
unde a trecut, dar şi Centrului eparhial timişorean, unde, prin misiunile
încredinţate, a demonstrat calităţi administrative desăvârşite. Sigur că
trebuie amintite studiile doctorale în Litere şi Teologie de la Universitatea
din Bucureşti, care s-au finalizat cu lucrarea „Viaţa Sfântului Antonie cel
mare. Începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului“.
În calitate de arhiereu a reuşit atât
de multe, încât simt că nu pot scrie cu toată convingerea că voi cuprinde
totul, motiv pentru care aş aminti doar în treacăt, fără titluri, zecile de
cărţi şi studii puse pe hârtie în orele târzii din noapte, responsabilităţile
încredinţate de Sfântul Sinod, reprezentările Bisericii noastre la conferinţele
şi organismele bisericeşti internaţionale, dialogul eficient cu celelalte culte
şi religii şi toate acestea pentru că pe lângă impresionanta cultură laică şi
religioasă a ştiut să grăiască frumos în limbile franceză, germană şi greacă,
din greacă traducând „Scara Raiului“ a Sfântului Ioan Scărarul, care s-a
tipărit la editura noastră arhidiecezană în opt ediţii, mai precis în peste
40.000 de exemplare... Şi câte nu am putea spune despre realizările
Mitropolitului Nicolae, de la sutele de preoţi care îl cinstesc şi-l respectă
dincolo de moarte numai din dragoste şi până la zecile de biserici construite
cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, şi nu doar atât, pentru că nu a fost
om care să-i fi trecut pragul şi să nu fie sprijinit şi ajutat.
Un alt aspect demn de remarcat este
modul în care a fost apreciat de toate autorităţile locale şi judeţene, care au
găsit la Înaltpreasfinţia Sa bunăvoinţă şi înţelepciune părintească, dar şi o
grijă aparte pentru bunul mers al societăţii, întrucât nu de puţine ori îi
cereau sfatul şi se bucurau de interesul acordat problemelor din această zonă a
ţării. Iar în privinţa celorlalte culte şi confesiuni creştine, şi nu numai,
din Banat, acestea au recunoscut în persoana Mitropolitului Nicolae pe omul
trimis de Dumnezeu nu pentru a crea disensiuni, ci pentru a-i aduce mereu la
masa dialogului, de a-i uni în dragoste, frăţietate şi demnitate, motiv pentru
care în unanimitate regretă profund plecarea vrednicului şi împăciuitorului
ierarh.
În urmă cu mai mulţi ani, Părintele
Mitropolit m-a chemat să-i fiu consilier la Centrul eparhial şi de atunci am
descoperit mult mai mult decât am ştiut despre Înaltpreasfinţia Sa. În primul
rând, am constatat că am dat admitere la „Şcoala Mitropolitului Nicolae“, care
nu numai că ne-a învăţat administraţie, dar ne-a arătat că preotul trebuie să
fie modest, cinstit, curat, punctual, blând, să aibă o ţinută frumoasă şi
îngrijită, dar în acelaşi timp să fie respectuos cu cei dragi din familie şi
mai ales cu credincioşii pe care-i păstoreşte. Iar în al doilea rând, pot să
spun că cea mai mare calitate pe care am văzut-o la Înaltpreasfinţitul a fost
bunătatea, o bunătate cum nu mi-am putut închipui că poate exista la vreun om.
A încercat permanent să fie promotorul binelui, să fie de ajutor celor care îl
rugau ceva şi atunci când nu găsea o soluţie favorabilă nu le spunea oamenilor
că nu se poate, ci să mai aştepte, să aibă răbdare, că se va găsi o soluţie şi
aşa era, găsea varianta cea mai bună pentru ei, chiar dacă de multe ori se
neglija pe sine. Aş mai aminti că, tot din respect faţă de oameni, la marile
sărbători plecau de la masa ierarhului nostru câteva sute, ba chiar în jur de o
mie de felicitări scrise de mână în toată lumea, fapt ce l-a făcut iubit şi apreciat
pretutindeni, dat fiind că atunci când ajungeam undeva în străinătate şi
spuneam numele ierarhului nostru eram foarte bine primiţi şi respectaţi.
Nu pot încheia aceste câteva gânduri
fără să mă aplec cu smerenie, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, şi să Vă
mulţumesc încă o dată pentru cinstea deosebită pe care mi-aţi făcut-o, de a Vă
fi alături şi de a sublinia împreună cu membrii familiei că „pilda omului şi
Mitropolitului Nicolae îşi are temeiul în nemăsurata sa modestie, în răbdarea
sa de excepţie şi în curajul pocăinţei“.
Cu ochii în lacrimi, lângă toţi cei
care V-au fost aproape, rugăm pe Atotmilostivul Dumnezeu să Vă pomenească întru
Împărăţia Sa![1].
[1] Preot
Zaharia Pereş, „Un om ales de Dumnezeu. Cuvinte de dor după bunul Mitropolit
Nicolae” în ziarul Lumina, Luni, 20
octombrie 2014, http://ziarullumina.ro/biografii-luminoase/cuvinte-de-dor-dupa-bunul-mitropolit-nicolae.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu