Faceți căutări pe acest blog

vineri, 29 decembrie 2017

O fetiță de 5 ani, maestră în credință

 



O fetiță de 5 ani, maestră în credință

 

            La Colegiul „Nuestra Señora del Pilar”, din Chapinero, în Bogota, în timpul unui curs al Escuela de Padres de Familia având ca subiect Credința, în al doilea semestru din 2001, unul dintre participanți a luat cuvântul și a spus:

-          „Azi dau mărturie personală despre un lucru pe care nici eu însumi nu l-aș fi crezut

vreodată”. La auzul acestor cuvinte, toți au făcut liniște; îl cunoșteau foarte bine pe care vorbea pentru că nu era foarte implicat în problemele religioase.

-          „În mine s-a întâmplat un lucru extraordinar. Avea cancer în ultima fază și, deși sunt

medic, nu-mi venea să cred, în ciuda durerii de cap continue. Am fost la mai multe clinici, unde mi-au făcut radiografii, și toate indicau același rezultat. Deși nu voiam să recunosc, existau probleme: cancer în ultima faza în propriul meu craniu!”

            În sala de conferințe era o liniște absolută.

-          „Într-o noapte am început să plâng împreună cu soția mea, deoarece trebuia să înfrunt

această fatală realitate. Ea nu știa ce să-mi spună, doar mă îmbrățișa. Dar după ușa se afla fiica mea de numai 5 ani, elevă la Colegio del Pilar, care ne găzduiește azi. În liniște, ea a venit și ne-a îmbrățișat pe amândoi și prin prudența sa a arătat înțelegere. A întrebat: «Tati, ce ți-a spus doctorul?» Nimic grav, am răspuns, preocupat să-mi ascund lacrimile.

-          „Dar tu ești medic. Analizele și durerea ta de cap zilnică… ce-ți spun?” avea un ton

patetic și demn de oamenii în vârstă.

-          „Da, sunt un pic bolnav…”

-          „Fetița m-a îmbrățișat cu multă blândețe până m-a făcut să plâng în brațele ei. Mi-a

spus suav:

-          „Liniștește-te, tati, în timp ce îmi mângâia zona parietală a capului, unde aveam acele dureri atroce”.

-          „În acea noapte, m-am lăsat ghidat de ea. M-a luat de mână, m-a dus în pat, s-a așezat

pe margine, m-a sprijinit și, ca o persoană adultă mi-a zis”:

-          „Dumnezeu nu mă dezamăgește!”

-          „M-a făcut să pun capul pe picioarele ei, și-a așezat mâinile pe partea capului care mă

durea, și cu o încredere și o credință nemaiîntâlnite, a spus”:

-          „Mami, hai să ne rugăm pentru sănătatea tăticului meu. Eu știu o rugăciune”.

-          „Și cu mâinile puse pe capul meu, și-a închis ochii și a afirmat din nou, cu o enfază

nemaipomenită”:

-          „Dumnezeu nu mă dezamăgește! – și a adăugat – mămico, să ne rugăm!

-          „închizându-și ochișorii, s-a rugat lent rugăciunea de la Virgen Pilar, pe care a învățat-

o la Colegiul, cu o devoțiune atât de profundă încât eu însumi eram înduioșat. Fără să știu cum, simțeam ceva ciudat în creierul meu. Într-adevăr, îmi reveneam în poala micului meu înger care se ruga cu atâta încredere. A terminat rugăciunea către Fecioară și a adăugat cereri:

« - Tu, Dumnezeul meu, nu mă poți dezamăgi. Tăticul meu trebuie să rămână sănătos. Tu nu mă dezamăgești! Mami și cu mine nu putem rămâne singure…»”.

-          „Sentimentul meu se transforma într-un respect imens pentru o persoană care îmi

dădea atâtea dovezi de maturitate și de încredere în Acela pe care eu îl dădeam la o parte… micul meu îngeraș îmi dădea lecții profunde de Credință”.

-          „Adevărul este că au început să-mi treacă durerile puternice de cap și, la insistențele

soției mele, am fost la ultima clinică unde îmi făcuseră radiografiile. Au făcut una șu nu a mai ieșit nimic, alta, și nimic. Au chemat persoana care îmi făcuse ultimele radiografii și era aceeași care se afla acolo la Raze X. au optat pentru un nou set de radiografii și nu au găsit nimic! Nu puteam să cred că acel cancer în ultimă fază plecase din creierul meu așa, ca și când…”.

-          „M-am dus și la celelalte clinici unde mi-am făcut mai multe radiografii deoarece, ca

Medic, nu voiam să accept că mă aflam în acel stadiu. Și ce surpriză mare! La nici una dintre clinici nu au apărut urme ale acelui rău teribil”!.

-          „Înțelegeți, dragi capi de familie, de ce m-am întors la Dumnezeu și că micuța mea de

numai 5 ani a fost mereu maestra mea în ce privește Credința”.

            Când și-a terminat mărturisirea, toți plângeam…, în liniște.

Sora Aracely Brajas, Rector[1]



[1]Sora aracely Brajas, care face parte din las Hermánás de la Carida din Santa Fe, a murit neașteptat într-un accident de mașină, după ce a dictat articolul de mai sus. Ea fusese martoră la cele întâmplate. Amintirea sa este nepieritoare pentru Colegio Nuestra Señora del Pilar din Chapinero, Bogota, unde era rector și director la Escuela de Padres. Odinească-se în pace! Apud Humberto A. Agudelo C., Vitamine zilnice pentru suflet, vol. 11, trad.: Sofia alexe, ed. Pauline, București, 2008, pp. 45-49.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Printfriendly

Totalul afișărilor de pagină