De la canonire la Canonizare – cazul Părintelui
Arsenie Boca
Semnalele
canonizării Părintelui Arsenie Boca au așezat credincioșii pe rugăciune.
M-am gândit mereu, am și exprimat-o, că e în situația cea mai de invidiat
pentru un om duhovnicesc. O parte din oameni se roagă la el. O altă parte
pentru el.
Mai
ales în Ardeal firesc, pomelnicele de pomenire ale Ieromonahului Arsenie Boca
sunt tot mai prezente la Altar. Cum au crescut numărul de botezuri în care
copiii primesc numele de Zian ori Ziana, Arsenie ori Arsenia. Poate pentru unii
nu înseamnă nimic. Pentru generația nouă de părinți este semnul încrederii
într-un om ale cărui harisme încă se discern de către cei care mai cred că e
nevoie de analiză duhovnicească. E un stand-by apologetic. În
încercarea de a lămuri nelămuriri? Poate. Părintele Arsenie este singurul care
nu pare să se agite de situație. Din zbaterea momentului aud tot felul de
vești. De altfel o jurnalistă-romancier ne-a și servit, deloc întâmplător, o
poziție agitată mereu prin preajma momentelor în care s-a lucrat la dosarul de
canonizare ori, deloc întâmplător, a reeditat același material, fără nici un
retuș bibliografic, în toamna aceasta. A înțeles că veștile despre Părintele se
vând bine pe tarabe. El, nevândutul! E greu de înțeles, de exemplu, cum
dezvoltă o teorie pornind de la specularea conținutului unei biblioteci. Nu e
singura. Unii au tras concluzii personale din amintiri cu corespondența
Părintelui violată de ochii îndrăzneți ai unui tânăr seminarist. Și au pornit o
întreagă diatribă împotriva Părintelui. Să ne înțelegem. Nu el, smeritul și
oropsitul în timpul vieții, inclusiv de dezorientatele autorități bisericești,
cere canonizarea. Pentru el e simplu. Cât a trăit a făcut tot ce a putut pentru
a le oferi oamenilor soluția Hristos.
