Joyeux Noel (2005)

„Tată, am cântat Daciei întregi!” - Ciprian Porumbescu, un martir al României Mari. Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce austro-ungarii l-au întemnițat pentru că milita pentru Unirea Bucovinei cu mama România (2 octombrie 1853 - 6 iunie 1883)

 

„Tată, am cântat Daciei întregi!” - Ciprian Porumbescu, un martir al României Mari. Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce austro-ungarii l-au întemnițat pentru că milita pentru Unirea Bucovinei cu mama România (2 octombrie 1853 - 6 iunie 1883)

 

             Născut pe 2 octombrie 1853, de Sfântul Ciprian, la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu.

Între 1873 și 1877 a studiat Teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească naționalistă „Arboroasa”.

După terminarea facultății, tânărul teolog a fost întemnițat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societății „Arboroasa", militantă pentru libertatea Bucovinei de sub stăpânirea austro-ungară și unirea cu patria-mamă România. Detenția i-a șubrezit trupul firav. Frigul și mâncarea proastă din închisoare au făcut ca Ciprian Porumbescu să se îmbolnăvească de tuberculoză.

           Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenției unele dintre cele mai bune piese ale sale. Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în stațiunea Nervi, pentru tratament. Nu rezistă departe de casă și se întoarce la Stupca, unde moare pe 6 iunie 1883, la doar 29 de ani, în bratele Mărioarei, sora sa. 1983 este și anul eliminării lui Mihai Eminescu din presă. Eminescu îl întâlnise pe Ciprian la Putna și avea să scrie un articol vibrant la arestarea lui.

           Citiți continuarea aici: https://www.activenews.ro/cultura/%E2%80%9ETata-am-cantat-Daciei-intregi-Ciprian-Porumbescu-un-martir-al-Romaniei-Mari.-Compozitorul-a-murit-la-doar-29-de-ani-dupa-ce-austro-ungarii-l-au-intemnitat-pentru-ca-milita-pentru-Unirea-Bucovinei-cu-mama-Romania-2-octombrie-1853-6-iunie-18-143779

 

Vă ofer în continuare o piesă de teatru dedicată vieții lui:

 

Charlie Chaplin - Cel Mai Bun Discurs Motivational

Ciprian Porumbescu - Teatru radiofonic

Gânduri de decembrie: Profesor Paul Krizner

 

Gânduri de decembrie

Profesor Paul Krizner

           

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la acest început de an la mănăstirea Bodrog. La pangar am văzut o carte care mi-a atras atenţia. Citind prin cuprins, la asta m-am uitat prima data, nu ştiu de ce, mi s-a părut interesantă şi am cumpărat-o. Este vorba de cartea domnului profesor de Religie Ortodoxă Paul Krizner, o carte de eseuri născătoare de predici şi cateheze şi deschizătoare de drumuri pentru alte articole legate de problemele pastoraţiei actuale. Mi-a atras atenţia un articol legat de iarnă şi a cărui lectură m-a bucurat. Merită citit articolul ceea ce înseamnă că această carte şi-a atins scopul, deci aveţi ocazia: căutaţi cartea. Redau mai jos articolul:

„A venit şi-aici Crăciunul

Să ne mângâie surghiunul.

Radu Gyr

 

Ori de câte ori mă gândesc la această lună nu pot să nu retrăiesc amintiri nostalgice după anii copilăriei mele, când luna decembrie era cea mai frumoasă, nu doar pentru că e ultima lună din an şi e vacanţă, ci, mai degrabă, pentru farmecul iernii care era odinioară… Da, luna decembrie ere confundată cu vremea zăpezii, luna în care totul era alb-albăstriu, luna colindelor, a tradiţiilor populare ce parcă dădeau un farmec aparte evenimentelor religioase, cu precădere cele dedicate Naşterii Domnului.

Erau zile de basm, zăpada sclipea atât de puternic încât te orbea, acel alb cristalin ce scârţâia sub ghetele noastre, parcă suportând cu bucurie această călcare la propriu, devenea din ce în ce tot mai lucios… da, era peste tot alb şi frumos, fumurile ce ieşeau pe hornurile caselor îţi spunea ceva… că acolo este o gazdă harnică, că acolo urmează să ajungă colindătorii.

De departe se adu zurgălăi, pe semne că au început deja colindătorii să meargă din casă în casă pentru a vesti naşterea Domnului. Această sărbătoare este a familiei, a bucuriei şi a dăruirii. Casa frumos gătită, cu mirosul de brad ce deja e împodobit şi focul din sobă parcă te rupe de realitate, ducându-te într-o lume de poveste pentru a aştepta vestitorii cei mici, parcă eşti într-o altă lume… într-o lume de unde nu ai mai pleca, e atâta iubire şi fericire, atâta dar dumnezeiesc, încât timpul parcă dispare, te bucuri… te bucuri fără să spui nimic.

Cu fiecare clipă scursă tot mai profund se aud glasurile colindătorilor, primiţi-i în casele voastre, ei sunt atât de firavi şi de mititei, încât parcă au venit îngerii să vă colinde, primiţi-i în casele voastre, gazde bune, deschideţi larg porţile pentru că o veste aşa de minunată nu o auzim oricând, primiţi-i aşa cum se cuvine, că poate prin ei Dumnezeu ne încearcă mila. Chiar dacă nu zic nimic şi doar îţi urează viaţă ungă şi sănătate, chiar dacă nu prea ştiu să colinde, primiţi-i în casele voastre cele gătite, că de la voi vor pleca mai departe, în mijlocul satului şi acolo poate vor găsi porţile domnilor de azi închise pentru că aceşti colindători vor fi consideraţi nişte săraci.

Domnilor de azi, boierilor de ieri, să vă apuce frica, nu-i lăsaţi în frig şi înfometaţi, primiţi-i, domnilor de azi, că le este gura uscată şi lacrimile le curg pe obraji de la frigul de afară; nu fiţi indiferenţi la aceşti vestitori trimişi de Dumnezeu, că dacă nu vor mai veni să ne aducă aminte de ceea ce este important în viaţa noastră, cine o s-o mai facă?

Din păcate, colindul e tot mai rar auzit pe la casele oamenilor, tineretul s-a emancipat, «colindă» barurile de zi şi noapte, iar bucuria sărbătorii se rezumă la un concediu bahic până, poate, după Sfântul Ion, că de”… e concediu. Peste tot în jur vezi mâncăruri alese, dar şi azi, la masa lui Lazăr ajung doar fărâmituri. Mai vezi câte un demnitar cu trei cameramani ş cinci ziarişti după el, împărţind pachete bătrânilor din aziluri şi copiilor din centrele de plasament, promiţându-le că va mai veni… la Paşti.

Atunci luna decembrie era frumoasă, parcă peste tot plutea în aer parfumul veşnic al iubirii, al dăruirii, al respectului, al dragostei, ce minunaţi erau atunci oamenii, sau poate că eram mic şi de aceea vedea lucrurile altfel. Dar oricât aş încerca să văd un alt sens al lunii decembrie din zilele noastre nu-l găsesc, decât rezumându-mă la marketing, Moş Crăciun tot mai subnutrit şi crăciuniţe îmbrăcate în aşa fel încât numai la iubire divină nu te îndeamnă. Oare asta-i ceea ce vrem? Oare nu te doare sufletul când vezi câte un copil orfan privind lung a o vitrină cu jucării pe care ştie că nu o să le poată avea niciodată? Dar, spre deosebire de noi, el le admiră, admiră şi se bucură fără să poftească la ele, mai boieri de astăzi.

Acum în prag de Sărbători vă doresc gând de mântuire şi, măcar o clipă, să meditaţi la colindătorii cei ce încă mai vestesc prin frig şi ger Naşterea Domnului.

«Hristos se naşte măriţi-L». Praznic cu folos![1]”

 

---

[1] Profesor Paul Krizner, Sensuri uneori uitate, ed. Concordia, Arad, 2013, pp. 108-111.