Gânduri de decembrie
Profesor Paul Krizner
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la
acest început de an la mănăstirea Bodrog. La pangar am văzut o carte care mi-a
atras atenţia. Citind prin cuprins, la asta m-am uitat prima data, nu ştiu de
ce, mi s-a părut interesantă şi am cumpărat-o. Este vorba de cartea domnului
profesor de Religie Ortodoxă Paul Krizner, o carte de eseuri născătoare de
predici şi cateheze şi deschizătoare de drumuri pentru alte articole legate de
problemele pastoraţiei actuale. Mi-a atras atenţia un articol legat de iarnă şi
a cărui lectură m-a bucurat. Merită citit articolul ceea ce înseamnă că această
carte şi-a atins scopul, deci aveţi ocazia: căutaţi cartea. Redau mai jos
articolul:
„A venit şi-aici
Crăciunul
Să ne mângâie
surghiunul.
Radu Gyr
Ori de câte ori mă gândesc la această
lună nu pot să nu retrăiesc amintiri nostalgice după anii copilăriei mele, când
luna decembrie era cea mai frumoasă, nu doar pentru că e ultima lună din an şi
e vacanţă, ci, mai degrabă, pentru farmecul iernii care era odinioară… Da, luna
decembrie ere confundată cu vremea zăpezii, luna în care totul era
alb-albăstriu, luna colindelor, a tradiţiilor populare ce parcă dădeau un
farmec aparte evenimentelor religioase, cu precădere cele dedicate Naşterii
Domnului.
Erau zile de basm, zăpada sclipea
atât de puternic încât te orbea, acel alb cristalin ce scârţâia sub ghetele
noastre, parcă suportând cu bucurie această călcare la propriu, devenea din ce
în ce tot mai lucios… da, era peste tot alb şi frumos, fumurile ce ieşeau pe
hornurile caselor îţi spunea ceva… că acolo este o gazdă harnică, că acolo
urmează să ajungă colindătorii.
De departe se adu zurgălăi, pe semne
că au început deja colindătorii să meargă din casă în casă pentru a vesti
naşterea Domnului. Această sărbătoare este a familiei, a bucuriei şi a
dăruirii. Casa frumos gătită, cu mirosul de brad ce deja e împodobit şi focul
din sobă parcă te rupe de realitate, ducându-te într-o lume de poveste pentru a
aştepta vestitorii cei mici, parcă eşti într-o altă lume… într-o lume de unde
nu ai mai pleca, e atâta iubire şi fericire, atâta dar dumnezeiesc, încât
timpul parcă dispare, te bucuri… te bucuri fără să spui nimic.
Cu fiecare clipă scursă tot mai
profund se aud glasurile colindătorilor, primiţi-i în casele voastre, ei sunt
atât de firavi şi de mititei, încât parcă au venit îngerii să vă colinde, primiţi-i
în casele voastre, gazde bune, deschideţi larg porţile pentru că o veste aşa de
minunată nu o auzim oricând, primiţi-i aşa cum se cuvine, că poate prin ei
Dumnezeu ne încearcă mila. Chiar dacă nu zic nimic şi doar îţi urează viaţă
ungă şi sănătate, chiar dacă nu prea ştiu să colinde, primiţi-i în casele
voastre cele gătite, că de la voi vor pleca mai departe, în mijlocul satului şi
acolo poate vor găsi porţile domnilor de azi închise pentru că aceşti
colindători vor fi consideraţi nişte săraci.
Domnilor de azi, boierilor de ieri, să
vă apuce frica, nu-i lăsaţi în frig şi înfometaţi, primiţi-i, domnilor de azi,
că le este gura uscată şi lacrimile le curg pe obraji de la frigul de afară; nu
fiţi indiferenţi la aceşti vestitori trimişi de Dumnezeu, că dacă nu vor mai
veni să ne aducă aminte de ceea ce este important în viaţa noastră, cine o s-o
mai facă?
Din păcate, colindul e tot mai rar
auzit pe la casele oamenilor, tineretul s-a emancipat, «colindă» barurile de zi
şi noapte, iar bucuria sărbătorii se rezumă la un concediu bahic până, poate,
după Sfântul Ion, că de”… e concediu. Peste tot în jur vezi mâncăruri alese,
dar şi azi, la masa lui Lazăr ajung doar fărâmituri. Mai vezi câte un demnitar
cu trei cameramani ş cinci ziarişti după el, împărţind pachete bătrânilor din
aziluri şi copiilor din centrele de plasament, promiţându-le că va mai veni… la
Paşti.
Atunci luna decembrie era frumoasă,
parcă peste tot plutea în aer parfumul veşnic al iubirii, al dăruirii, al
respectului, al dragostei, ce minunaţi erau atunci oamenii, sau poate că eram
mic şi de aceea vedea lucrurile altfel. Dar oricât aş încerca să văd un alt
sens al lunii decembrie din zilele noastre nu-l găsesc, decât rezumându-mă la
marketing, Moş Crăciun tot mai subnutrit şi crăciuniţe îmbrăcate în aşa fel
încât numai la iubire divină nu te îndeamnă. Oare asta-i ceea ce vrem? Oare nu
te doare sufletul când vezi câte un copil orfan privind lung a o vitrină cu
jucării pe care ştie că nu o să le poată avea niciodată? Dar, spre deosebire de
noi, el le admiră, admiră şi se bucură fără să poftească la ele, mai boieri de
astăzi.
Acum în prag de Sărbători vă doresc
gând de mântuire şi, măcar o clipă, să meditaţi la colindătorii cei ce încă mai
vestesc prin frig şi ger Naşterea Domnului.
«Hristos se naşte măriţi-L». Praznic
cu folos![1]”
