Simbolismul Sfintei Liturghii (I) Proscomidia

 

Simbolismul Sfintei Liturghii (I)

Proscomidia

 

 

       I.            Introducere. În ultimele două cateheze am descris simbolismul Vecerniei și al Utreniei, slujbe pregătitoare pentru Sfânta Liturghie, atât din punct de vedere liturgic, cât și duhovnicesc[1]. Pășim acum spre Sfânta Liturghie, pentru a prezenta înțelesurile momentelor principale, având același gând, de a-i familiariza pe credincioșii noștri cu ceea ce se petrece dincolo de ceea ce se vede și se aude la slujbă. Practic, cu ce semnifică anumite expresii, obiecte și mișcări liturgice. Sfânta Liturghie, în partea ei văzută, începe cu „Binecuvântarea mare”: „Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului”, dar, înainte de acest început, mai are o rânduială, tainică, prin care preotul pregătește Sfânta Euharistie (Împărtășanie). 

Un ghid intensiv al gândirii pozitive pentru începător

Nu sunt o persoană prea curajoasă, din păcate nu gândesc pozitiv așa cum ar trebui să gândească un adevărat creștin, un om care ar trebui să se încreadă cu toată tăria în Dumnezeu și în ajutorul său și am o stimă de sine scăzută. Știu că și tu ești o astfel de persoană sau dacă nu ești, cu siguranță, ai nevoie de sfaturi pentru a-i încuraja pe alții, iar eu am găsit ceva ce cred că ne-ar putea ajuta. Nu putem uita că „Domnul ne scoate din robia păcatului și totodată ne liberează din tirania fricii. Ne dăruiește cele două nestemate: libertatea și curajul. Așa fiind, creștinului nici nu-i incumbă îndatorire mai sfinte și mai de seamă decât a iubi și a-și dovedi curajul”[1]. În cazul meu și al altora aceasta înseamnă să ne îmbunătățim stima de sine și de a ne vedea într-un mod pozitiv corect, pentru că „modul în care te vezi tu poate influența modul în care te văd ceilalți…sau chiar modul în care te tratează”. 

Te-ai saturat de viață? Urmărește asta!

 

  Nick Vujicic - Viața fară membre from Hrab Alexandru on Vimeo.

Ioan Botezătorul, Sfântul - Preot prof. dr. Ene Braniște

 

Ioan Botezătorul, Sfântul

 

 

            Ales de Dumnezeu să fie Înaintemergătorul lui Hristos (gr. – mezoproporos = înainte; prodromos = înaintemergător), despre care Sf. Evanghelist Ioan spune: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Aceasta a mărturisit despre Lumină, ca toți să creadă prin el” (Ioan 1, 6-7). Ioan era fiul Elisabetei și a lui Zaharia, preot la templul din Ierusalim. Îngerul le-a vestit nașterea pruncului, căruia le-a poruncit să-i pună numele Ioan, pe când ei erau foarte bătrâni. Nașterea Sf. Ioan Botezătorul e sărbătorită de Biserică la 24 iunie și poartă în popor numele de Sânziene sau Drăgaică. Ioan a fost închinat templului, chiar de la nașterea sa. Crescând, el era foarte credincios și a plecat în pustie ca să se desăvârșească, trăind o viață aspră de post și rugăciune, întorcându-se în mijlocul oamenilor, la vârsta de 30 de ani, el a început să propovăduiască și să ceară oamenilor să creadă în Dumnezeu, spre a fi vrednici să-L primească pe Fiul Său, care urma să vină în curând. Ioan boteza, mărturisind: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L știți, Cel care vine după mine, Care înainte de mine a fost și Căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei… Și eu nu-L cunoșteam pe el, dar Cel ce –am trimis să botez cu apă, acela mi-a zis: «Peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu»” (Ioan 1, 26-27 și 33-34). „Și în zilele acelea, Iisus a venit din Nazaretul Galileii și S-a botezat în Iordan de către Ioan (Marcu 1, 8). Sfârșitul lui Ioan a fost tragic, tăindu-i-se capul, din porunca regelui Irod Antipa, a cărui viață imorală a fost aspru denunțată și condamnată în predicile lui Ioan. Biserica creștină îl cinstește pe Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinți, după Fecioara Maria, iar iconografia ortodoxă îl reprezintă în icoana Deisis, rugându-se împreună cu ea, ca mijlocitori pentru păcatele oamenilor. În calendarul ortodox are mai multe zile de pomenire: 24 iunie, „Nașterea sa”; 7 ianuarie, ziua Sf. Ioan ca Botezător al Domnului; 29 august, „Tăierea capului Sf. Ioan” – zi de post și de rugăciune[1].

---

[1] Pr. Prof. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar de cunoștințe religioase, ed. Andreia, f.l., 2010, pp. 200-201.

Tineretul și viața - IPS Nicolae Corneanu

 

Tineretul și viața[1]

 

Sfintele Evanghelii ne vorbesc în mai multe rânduri despre întâlniri ale Mântuitorului Hristos cu tinerii. Un astfel de tânăr i S-a adresat odată întrebându-L: „Învățătorule bun, ce să fac să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10, 17; Luca 18, 18; cf. Matei 19, 16). Întâmplarea aceasta și întrebarea tânărului ne apar ca fiind caracteristice vârstei și deosebit de semnificative. Într-adevăr, nu este altă vârstă în care întrebările să bântuie cu atâta insistența și în care dorința de viață veșnică să fie atât de puternică.

Cuvânt la Anul Nou - Sfântul Ioan Gură de Aur

 

Cuvânt la Anul Nou

 

Sfântul Ioan Gură de Aur

 

            Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

Cu adevărat deșertăciune sunt toate - Alexandru Hrab

Cu adevărat deșertăciune sunt toate

By Alexandru Hrab

            Participând la numeroase înmormântări și la numeroase parastase nu am observat ori poate nu am fost întrutotul atent la unele din cuvintele rostite în cântările bisericești din cadrul slujbelor acestor evenimente. Una dintre ele spune: „Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii…”. Deci, toate în această viață sunt deșertăciune, umbră, vis, iar noi ne tulburăm în van și zadarnic, fără nici un temei adevărat, amăgindu-ne singuri că putem obține multe (un loc de muncă mai bine plătit, studii superioare, o casă mai mare etc.), că putem face lucruri mari, invidiindu-ne unii pe alții, urându-ne între noi, uitând, în cele din urmă, de Dumnezeu pentru ca în final cu acest trup de lut să fim așezați în pământul din care am fost creați. În groapă nu ducem nimic cu noi! Știm asta, dar ne tulburăm când cineva ne zice un cuvânt urât, ne întristăm când dăm de un necaz, suferim când „ni se scufundă corăbiile” și, totuși, alergăm.